Acţiune în constatare. Sentința nr. 5509/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Comentarii

0

Sentința nr. 5509/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 5509/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5509

Ședința publică din data de 02 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: N. S.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții B. I. (CNP._) și B. I. L. (CNP._) ambii cu domiciliul în Tg-M., .. 14, . și domiciliul procesual ales în Tg-M., .. 11, jud. M., în contradictoriu cu pârâta . CUI_, J_, cu sediul în București, . 3-8,10, sector 2 București, având ca obiect acțiune în constatare.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 02 decembrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-M., sub nr._ la data de 10.07.2015, formulată de reclamanții B. I. și B. I. L. în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate:

- că art. 5.1 lit. a din Condițiile speciale și pct. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/13.10.2008, care prevăd plata lunara a unui comision de risc in cuantum de 0,22 % aplicat soldului creditului, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000;

- că art. din Actul adițional la convenția de credit prin care s-a introdus comisionul lunar de administrare aplicat soldului creditului, constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000;

- să se dispună repunerea părților in situația anterioara inserării clauzelor privind comisionul de risc (devenit administrare) si drept consecința să se dispună eliminarea acestora din contractul de credit precum si obligarea paratei de a restitui in integralitate sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc respectiv de administrare de la data încheierii contractului si pana la data rambursării integrale a creditului, in baza clauzelor contractuale anulate prin hotărâre;

- să se dispună obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. 1 din O.G. 9/2000 cu modificările si completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite paratei cu titlu de comision de risc (administrare), de la data plații fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către parata a acestor sume;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

În motivare reclamanții au arătat faptul ca la data de 01.02.2008 au încheiat Convenția de credit nr._/13.10.2008 cu S.C. V. ROMÂNIA S.A., având calitate de împrumutați, pentru suma de 51.000 CHF, pe o perioada de 240 luni, instituindu-se în favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 7 din Convenția de credit.

Creditul a fost rambursat în totalitate.

Au menționat ca nu au fost de acord cu redenumirea comisionului de risc și comision de administrare, deși au fost amenințați ca li se va declara scadența anticipata a creditului.

Reclamanții au menționat faptul că, în prevederile contractuale au fost stipulate în sarcina lor o . îndatoriri contractuale ce au fost inserate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 197/2000, a dispozițiilor legale de drept comun prevăzute de vechiul Cod Civ precum și a reglementărilor prevăzute de OUG nr. 50/2010.

În acest sens se referă la clauza contractuală prevăzută de art. 5 lit. a) din convențiile de credit referitoare la perceperea comisionului de risc lunar calculat la soldul creditului de restituit.

Respectiva clauză contractuală, în mod nelegal și neîntemeiat, a fost prevăzută în contract fără a da posibilitatea de a o negocia, sau de a solicita înlăturarea ei. Clauza a fost impusă și inclusă în cadrul contractului în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare. Mai adăugă observația că în perioada 2007-2010 S.C. V. ROMÂNIA S.A. a „practicat" includerea/perceperea acestui comision de risc în toate contractele ce vizau o largă categorie de clientelă.

In viziunea băncii și potrivit prevederilor art. 3.5. din Condițiile generale, comisionul de risc reprezintă sau compensează riscul pe care banca îl poartă, ca urmare a încheierii convenției de credit, cu privire la posibila neîndeplinire de către reclamanți au obligațiilor contractuale de restituire a sumei împrumutate, a dobânzilor și a tuturor celorlalte speze contractuale.

În acest fel, cauza juridică pe care respectiva prevedere convențională se întemeiază este una falsă, contrară bunelor moravuri, bunei-credințe și realmente nereală. Reclamanții și-au asumat o . obligații contractuale de garantare a restituirii sumei împrumutate care sunt mai mult decât suficiente pentru a asigura creditoarea de recuperarea împrumutului acordat si a celorlalte speze.

În realitate cauza juridică (scopul urmărit) a instituirii respectivei prevederi contractuale a fost acela de a încasa importante sume bănești din partea coîmprumutatilor si a căror încasare să fie disimulată sub forma unui comision motivat pe pretinsul risc purtat de bancă privind neîndeplinirea obligațiilor contractuale ce intră în cadrul raportului juridic.

Pentru susținerea celor arătate mai sus, consideră oportun a reliefa obligațiile impuse de bancă și în mod corelativ asumate de aceștia sub aspectul conferirii garanțiilor respective. Astfel, pe lângă gajul general asupra patrimoniului lor ce i-au obligat în mod solidar si indivizibil, au fost convenite următoarele mijloace de garantare:

- în acord cu dispozițiile art. 7 lit a) din Condițiile speciale raportate la art. 9.3. din Condițiile generale a fost încheiat un contract garanție ipotecară prin care s-a instituit ipotecă de prim rang în favoarea V. România SA având ca obiect anumite imobile. Potrivit art. 7 lit. b din Condițiile speciale coroborate cu art. 7.1. lit. d) si e) din Condițiile generale, în sarcina lor a fost stabilită obligația de încheiere a unui contract de asigurare a bunului ipotecat cu o societatea de asigurări parteneră/agreată de bancă si de menținere a asigurării până la rambursarea integrală a împrumutului si a celorlalte speze. Mai mult, în acord cu prevederile art. 7.1. lit. e) teza a IlI-a din Condițiile generale, a fost instituit dreptul băncii de a debita orice cont de disponibilități sau depozit al reclamanților cu sumele reprezentând polițele de asigurare pentru a efectua plata lor precum si de a reînnoi polița în numele si pentru reclamanții împrumutați, banca având până si dreptul de a alege societatea de asigurare la care se va reasigura bunul. La fel s-a impus în sarcina lor obligația de a permite reprezentanților băncii de a verifica condițiile scriptice și materiale ale bunurilor obiect al garanției (art. 7.1. lit. „I" din Condițiile generale). In acord cu prevederile art. 7.1. lit. i) din Condițiile generale au obligația furnizare a oricăror informații considerate de bancă a avea importanță și ca fiind necesare referitoare la situația economico-financiară a lor, precum și asumarea a nemodificării naturii juridice a obligațiilor în eventualitate intervenirii unui divorț sau partaj (art. 7.1. lit. „b" teza finală din Condițiile generale). S-a impus suplimentarea garanțiilor din partea lor în situația în care urmare a unor modificări pe piață acestea ar putea fi considerate ca neîndestulătoare pentru oferirea garanției de rambursare. Riscul de dobândă precum și riscul valutar (astfel cum sunt definite în cadrul secțiunii 1 a Condițiilor generale) cad în sarcina împrumutaților, astfel că acestea nu poartă asupra instituției financiare;

Consideră că garantarea rambursării creditului și a celorlalte costuri se reliefează și prin prisma prevederilor art. 4.7. din Condițiile generale respectiv a modalității în care a fost prevăzută ordinea în care vor fi stinse debitele împrumutaților. Astfel, în vederea protejării intereselor băncii, întotdeauna vor fi stinse debite ce privesc comisioane, penalități, dobânzi restante etc. pe ultimul loc fiind stingerea părții din suma principală curentă. In acest fel plățile efectuate nu vor stinge partea din suma principală sau a dobânzii curente (în acest fel nemaiexistând posibilitatea de a acumula noi sume cu titlu de penalități, restanțe etc.) ci dimpotrivă a comisioanelor și a penalităților restante astfel că suma principală curentă și va genera continuu costuri în sarcina debitorilor. Conform pct. 4) „Penalizări" din cadrul Condițiilor speciale, sunt obligați de a suporta un „Comision de penalizare" conform specificațiilor contractuale acolo arătate. Conform pct. 5) „Comisioane" lit. b) din Condițiile speciale, au achitat băncii „Comision de analiză dosar de credit". Conform pct. 5) „Comisioane" lit. c) din Condițiile speciale, le-a fost calculat „Comision de rambursare în avans" în situația în care au intenționat să ramburseze anticipat (în avans față de perioada contractată în care să restituie creditul), la o sumă importantă de bani. Totodată, conform pct. 5) „Comisioane" lit. d) din Condițiile speciale, reclamanții suportă costurile „Comisionului de administrare a garanțiilor". În conformitate cu prevederile art. 8.1. lit. a) teza a IlI-a este acordată posibilitatea băncii de a declanșa scadenta anticipată în situația nerespectării de împrumutați a unor obligații asumate prin alte contracte de împrumut încheiate cu alte instituții de creditare. De asemenea, în sarcina lor a fost stabilită obligația de a suplimenta garanția creditului ori de câte ori, în temeiul unei reevaluări a garanțiilor deja aduse la încheierea contractului acestea vor fi considerate ca insuficiente în vederea acoperirii garantării tuturor spezelor contractului, respectiv a costului total al creditului. Conform Secțiunii 10) „Costuri suplimentare" din Condițiile generale au fost stabilite în favoarea băncii prevederi contractuale prin care sunt obligați să suporte eventuale costuri declanșate de prevederi ale legislației în domeniu. Raportat la eficacitatea modalității de urmărire silită a lor si a codebitorului garant fidejusor, prezentul contract încheiat reprezintă titlu executoriu, putând fi pus în executare de creditoare fără nicio altă formalitate.

Pe lângă toate aceste măsuri luate în vederea asigurării restituirii împrumutului, ca și cum nu ar fi suficiente de numeroase și de oneroase, în mod nelegal și prin mijlocirea unei clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare, în cadrul pct. 5 lit. a) din cadrul Condițiilor speciale ale Convenției de credit, s-a instituit obligarea lor la plata unui „comision de risc" aplicat la soldul creditului și care este plătibil lunar în zile de scadență pe toată durata de derulare a convenției de credit. Astfel, lunar, conform graficului de rambursare, împrumutători au fost obligați a plăti o sumă de bani importantă percepută cu titlu de comision de risc în vederea „garantării" acoperirii riscului purtat de bancă privind respectarea de către coîmprumutați a îndeplinirii obligațiilor contractuale.

Reclamanții au subliniat faptul că, până în prezent, au plătit la termen toate ratele creditului neabătându-ne cu nicio zi peste termenul de plată la timp a fiecărei rate, astfel ca plata comisionului nu se justifica.

Având în vedere faptul că respectivul comision de risc instituit este unul vădit nelegal (mai ales în lumina dispozițiilor privind reglementarea convențiilor instituite de Codul civil, prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori și normele legale instituite prin OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor), au luat contact cu instituția bancară în vederea constatării faptului că respectiva clauză contractuală este una nelegală, lovită de nulitate absolută și nu mai poate opera în viitor, precum și pentru restituirea banilor pe care i-au achitat în acest temei până în prezent.

Au menționat ca nu au reușit să rezolve pe cale amiabilă diferendul privind perceperea „comisionului de risc".

Consideră că instituirea și perceperea „comisionului de risc" este una nelegală și nu are un temei fondat si o cauză juridică reală.

Nulitatea absolută a clauzei rezultă în primul rând prin prisma prevederilor Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori raportate și la dispozițiile OG 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Raportat la prevederile art. 4 al Legii nr. 193/2000 coroboratei cu dispozițiile art. 9 și urm. din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, relevă faptul că clauza prin mijlocirea căreia se instituie comisionul de risc (același aspect fiind incident si după redenumirea acestuia în comision de administrarea) reprezintă o clauză abuzivă, fiind impusă în mod unilateral de către creditoare prin intermediul unui contract preformulat redactat de către aceasta, instituirea clauzei precum si valoarea acesteia era una nenegociabilă, clauza nu are o cauză juridică efectivă fiind încălcat caracterul sinalagmatic al contractului, justificarea perceperii comisionului de risc pe pretinsul risc purtat de bancă este neîntemeiată, buna credință fiind în mod flagrant si evident încălcată. Toate acestea au condus la efectul unui evident dezechilibru contractual creat exclusiv în defavoarea împrumutaților si care, în mod corelativ, operează în favoarea băncii.

Caracterul abuziv al clauzei si aplicarea sancțiunii nulității acesteia cu consecința repunerii părților în situația anterioară se impune din punct de vedere al legislației speciale reprezentate de OUG nr. 50/2010 și Legea nr. 288/2010.

Astfel, sub aspectul comisioanelor bancare ce pot fi percepute acestea au fost în mod expres și limitat prevăzute de actul normativ în cadrul art. 36, respectiv: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, costuri aferente asigurărilor, penalități.

Potrivit art. 95 din OUG nr. 50/2010, instituțiile bancare erau obligate să asigure conformitatea contractelor încheiate cu dispozițiile ordonanței de urgență prin încheierea unor acte adiționale între acestea și clienți. Această prevedere normativă este una imperativă în consecință trebuind să fie respectată întocmai și necondiționat de persoanele cărora i se adresează. Nerespectarea dispoziției legale atrage nulitatea absolută a actului sau a clauzelor respective. Totodată trebuie a fi constatat faptul că enumerarea pe care legiuitorul o face este una expresă și limitativă neîncăpând dubii cu privire la tolerarea sau nu din partea legii a unor alte comisioane decât cele pe care însăși legea le permite.

Datorită noului cadru legislativ prevăzut de OUG nr. 50/2010 raportat la instituirea unui număr limitativ de comisioane pe care instituțiile bancare îl puteau practica, S.C. V. România S.A. a purces la „adaptarea" contractelor în sensul în care, pur și simplu, au redenumit comisionul de risc în comision de administrare.

Evident că această practică nu numai că frizează logica și buna credință în relațiile dintre bancă și consumatorii ei însă denotă lipsa oricărui respect față de lege și poziția subiectivă de dispreț a persoanei juridice față de dispozițiilor legale.

Nu în ultimul rând, au solicitat să se constate caracterul abuziv al dispoziției contractuale raportat la normele juridice generale prevăzute de legislația de drept comun reprezentată de Codul civil sub care convențiile de credit au fost încheiate, respectiv:

In ce privește cauza juridică ca și condiție esențială de validitate a actelor juridice, solicită să se observe că prin prevederile contractuale privind instituirea comisionului de risc au fost încălcate dispozițiile art.966, ort. 968 raportat la art. 948 ale C.civ. de la 1864, astfel:

a) In primul rând consideră că obligația de achitarea a comisionului este lipsită de cauză juridică;

b) In subsidiar, în condițiile în care se va considera că prevederea contractuală are la temei o cauză juridică, solicită să se constate că această cauză este falsă si nelicită.

Sub aspectul principiilor de drept civil încălcate de către această prevedere legală, sunt de reținut următoarele:

Din modul în care această prevedere contractuală a fost stipulată în contract dar și ulterior modificată în sensul redenumirii, în mod lesne se poate observa că a fost impusă de către creditoare profitând de poziția de superioritate de care dispune, astfel contravenind principiului egalității părților în contracte.

Clauza prin care a fost stipulat Comisionul „de risc", respectiv art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale și art. 3.5 a Secțiunii 3 „ Costuri" din Condițiile Generale este una care nu are un suport faptic si teniei sub aspectul conținutului raportului juridic prin încălcarea principiului interdependentei dintre prestațiile reciproce ale părților din cadrul actului juridic bilateral precum și asupra consecințelor asupra conținutului raportului juridic în sensul că raportat la prestația de plată impusă în sarcina sa nu-i incumbă o altă prestație corelativă din partea creditoarei.

Consideră că sunt încălcate prevederile legale instituite prin art. 970 C.civ. și anume principiul îndeplinirii obligațiilor și exercitării drepturilor cu bună-credință, precum și efectele obligațiilor conform art. 970 din C.civ. de la 1864

În drept și-a întemeiat pe dispozițiile legale la care a făcut referire, respectiv Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 21/1992, Codul civil de la 1864.

La data de 27.07.2015 și respectiv 20.08.2015, reclamanții au indicat valoarea obiectului cererii- suma de 6172,74 CHF pentru comisionul de risc/administrare și suma de 1172,74 CHF pentru dobândă.

Pârâta S.C. V. R. S.A, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

In ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei care reglementează comisionul de risc/administrare din convenția de credit_/13.10.2008, respectiv clauza 5.1 lit. a din condițiile Speciale și clauza 3.5. din Condițiile Generale, supune atenției următoarele:

Chestiune prealabila

La data de 18.05.2015 creditul acordat reclamanților prin convenția de credit nr._/13.10.2008, in suma de_ CHF a fost rambursat integral.

Pe cale de excepție, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind lipsita de interes, întrucât creditul este închis, astfel ca nu se mai poate vorbi despre drepturi si obligații in sarcina părților, contractul si-a produs efectele pentru care a fost încheiat, chiar reclamantul fiind cel ce a condus la stingerea raportului obligațional, prin rambursarea anticipata.

Comisionul de risc, așa cum a fost reglementat inițial, a fost prevăzut, in mod expres si transparent, in Convenția de Credit ca reprezentând un cost datorat V. România, aplicabil la sold.

Pe de alta parte, începând cu data de 8 aprilie 2015 a încetat perceperea comisionului de risc/administrare pentru toți clienții persoane fizice cu credite aflate in derulare la data respectiva.

In consecința, cererea de chemare in judecata a rămas lipsita de obiect, cel puțin in parte, in ceea ce privește solicitarea reclamanților de anulare a clauzei referitoare la comisionul de risc si eliminarea acesteia din convenția de credit.

Prevederea ce vizează comisionul de risc este o clauză referitoare la obiectul contractului si la cerințe de preț și plata în sensul art. 4 (2) din Directiva 93/13.

Pornind în analiza acestor clauze de la interpretarea dreptului intern prin prisma celui comunitar (Cauza C-106/89 Marleasing a Curții de la Luxemburg), având în vedere chiar considerentele Directivei 93/13, între acestea regăsim cel de-al 13-lea considerent care pornește de la prezumția absolută că dreptul național, regulile aplicabile contractelor, nu conțin condiții inechitabile. Prin urmare, legiuitorul european apreciază că nu este necesar ca prezenta directivă sa se aplice condițiilor care reflectă dispozițiile legale (prin "dispoziții legale" înțelegându-se normele care, conform legii, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri).

Clauzele care reglementează comisionul de risc sunt conforme cu dreptul național aplicabil. Critica potrivit căreia acest comision este perceput pentru același motiv ca și dobânda dovedește neîntemeiată chiar dacă se raportează numai la disp. art. 6 din OG 9/2000 enunțat mai sus (înțelesul noțiunii de "dobândă" care include orice alte prestații, cu orice denumire, percepute în schimbul folosinței capitalului).

Comisionul de risc, inclus în D., face parte atât din obiectul contractului de credit, cât și din clauzele ce exprimă cerințe de preț și plată

a)Potrivit art. 962 C. civ. "Obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din părți se obligă". Este evident că atunci când vorbim despre un contract sinalagmatic - așa cum este și contractul de credit -între părți există obligații reciproce. Dacă obligația principală a băncii este aceea de a pune la dispoziție suma împrumutată, obligația corelativă a împrumutatului este aceea de a plăti D. convenită. In același sens, cauza/scopul pentru care fiecare din părți încheie contractul este primirea prestației celeilalte părți. Motivul pentru care banca a acordat creditul a fost acela al obținerii "prețului" - D., așa cum acest preț apare în convenție.

Nu se poate considera că numai punerea la dispoziție a creditului constituie obiect al contractului, chiar dacă doar această parte se intitulează astfel, întrucât clauzele contractului se interpretează unele prin altele (art. 982 C. civ.), nu după sensul literal al termenilor, ci după intenția comună a părților (art. 977 c. civ.). In acest fel se revine la înțelesul noțiunii de obiect al convenției așa cum această noțiune este conturată de art. 962 C.civ.

b) Potrivit redactării contractuale (art. 3.5. din Condițiile Generale), clauza privind comisionul de risc este inclusă în Secțiunea a 3-a "Costuri", în deplin acord cu definiția costului total al creditului regăsită atât în contract, cât și în art. 2 lit. d din L. 289/2004, care constituia (până la abrogarea sa de către OUG 50/2010) sediul materiei în privința creditelor de consum. Prin urmare, comisionul de risc, inclus în D. și din punct de vedere valoric, face parte atât din obiectul contractului, dar și din clauzele care exprimă cerințe de preț și plata, în înțelesul art. 4 (2) din Directiva 93/13/CEE.

(b)Clauzele privind comisionul de risc sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil

Art. 5 lit. a din Condițiile Speciale face ușor determinabil cuantumul anual/lunar al comisionului de risc, raportat la soldul creditului (prin efectuarea unor operații simple de aritmetică, însușite cel mult în gimnaziu), iar art. 3.5. din Condițiile Generale, prin includerea în Secțiunea 3-a Costuri și prin redactarea clauzei, conduce la conturarea noțiunii de cost al comisionului, chiar dacă, sau cu atât mai mult cu cât, are o exprimare similară cu dobânda. In consecință, exprimarea într-un limbaj ușor inteligibil a clauzelor care constituie atât obiectul contractului, cât și cerințe de preț și plată, conduce în mod legal instanța la aplicarea prevederilor art. 4 (2) din Directivă.

Mai mult, cuantumul comisionului de risc este evidențiat explicit, valoric, pe o coloana distincta in cuprinsul graficului de rambursare, ca o componenta de sine stătătoare a obligațiilor lunare de plata ale împrumutaților.

Inexistența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților - condiție esențiala a existenței unei clauze abuzive, atât în interpretarea literală a art. 4 (1) din L. 193/2000, cât si în cea adoptată prin decizia CJUE în Cauza 415/11 (Aziz).

Făcând o aplicare strict literală a legii, va constata că între drepturile si obligațiile părților nu există niciun dezechilibru și că, un astfel de dezechilibru nu putea fi dat de reglementarea comisionului de risc.

(i) Analiza concretă a drepturilor și obligațiilor părților

Drepturile consumatorului sunt: 1) de a primi suma împrumutată (pct. ld Condiții Speciale și pct. 2.2 din Condițiile Generale); 2) de a beneficia de termenul de rambursare (pct. 2 din Condițiile Speciale) și de modalitatea de rambursare fracționată (în rate - pct. 4.1 din Condițiile Generale). Aceste drepturi se regăsesc în obligațiile corelative ale Băncii (art. 7.2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit).

Obligațiile consumatorului sunt, în principal: (i) de a rambursa creditul, la termenele ș: sumele stabilite în graficul de rambursare(pct. 4.1 CG); (ii) de a plăti costul total al creditului la consumator (toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli - Secțiunea 1, Definiții în Condițiile Generale ale Convenției de credit), adică D..

In Convenția de credit, comisionul de risc este o componentă a D., a prețului creditului și, așa cum am arătat, nu există nicio obligație legală a comerciantului de a detalia și de a explica scopul pentru care percepe costurile. Fiind un contract cu titlu oneros, sinalagmatic, este evident că prețul este perceput pentru prestația oferită celeilalte părți.

Esențial pentru orice consumator era să cunoască la momentul încheierii contractului acest cost total. Iar în convenția de credit, D. este redată în procent anual (7.03%) la art. 3 lit. j si la finalul planului de rambursare eliberat la data încheierii convenției.

De asemenea, constituirea unei garanții ipotecare, nu înlătură și nu acoperă în totalitate riscul de credit, pe întreaga perioadă de rambursare. Garanția poate fi valorificată numai în cazul neîndeplinirii obligației de rambursare voluntară a creditului, astfel încât garanția este o alternativă la această obligație și nu o obligație în plus, care să altereze echilibrul contractual.

In egală măsură, asigurarea imobilului vine ca o alternativă la pieirea bunului, dar numai în situația în care intervine și nerespectarea obligației de rambursare a creditului. In ipoteza în care rambursarea este făcută în mod voluntar integral, garanția respectivă se radiază, confirmând caracterul alternativ al acesteia.

Mai mult, diminuarea valorii imobilelor în ultimii ani contribuie în mod direct chiar diminuarea posibilității de acoperire a riscului de nerambursare a creditului și costurilor acestuia (definiția riscului de credit dată de art. 3 lit. g din Normele BNR nr. 17/2003), în cazul în care obligația de rambursare nu va mai fi îndeplinită voluntar.

(ii) Noțiunea de dezechilibru semnificativ în interpretarea GUE - Hotărârea în Cauza C-415/11.

Curtea se pronunță și asupra criteriilor de existență a unui dezechilibru semnificativ. 2) "Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că:

- noțiunea „dezechilibru semnificativ" în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive; - ..."

Redă mai jos principalele texte normative aplicabile speței, atât în ce privește raportul contractual, cât și în privința exigențelor protecției consumatorilor.

L. 289/2004 privind regimul juridic al creditelor pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, în forma publicată în M. Oficial nr. 611/6.04.2004, cu interpretările date prin Normele de aplicare aprobate prin Ordinul comun BNR/ANPC nr. 2/18.05.2005;

- art. 2 lit. d costul total al creditului la consumator - toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli;

- art. 2 lit. e dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. - costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4;

- art. 8 Contractul de credit scris trebuie să includă cel puțin următoarele date:

- numele și adresele părților contractante;

- valoarea D.;

- o indicare a condițiilor în care poate fi modificată D., în cazul în care valoarea D. nu poate fi stabilită, consumatorul trebuie să fie informat, prin contractul scris, în ceea ce privește elementele prevăzute la art. 9 alin. (l)²;

- listă cu valoarea, numărul și frecvența sau datele plăților pe care consumatorul trebuie să le efectueze pentru rambursarea creditului, precum și pentru dobândă și alte costuri. în cazul în care este posibil, va fi indicată, de asemenea, valoarea totală a plăților efectuate;

- listă a elementelor de cost prevăzute la art. 4 alin. (2f și care revin consumatorului, cu excepția costurilor datorate de consumator pentru nerespectarea unuia dintre angajamentele sale din contractul de credit, care nu sunt cuprinse în calculul D., dar care cad în sarcina consumatorului în anumite condiții, precum și precizarea acestor condiții. în cazul în care valoarea exactă a acestor componente este cunoscută, o astfel de valoare trebuie să fie indicată, în caz contrar, trebuie să fie indicată o metodă de calcul sau, pe cât posibil, o cât mai realistă valoare estimativă;

- documentația de credit specifică, stabilită de creditor;

- prevederile art. 11 (privind rambursarea anticipată - expl. ns. ES);

- celelalte condiții esențiale ale contractului de credit, inclusiv clauzele prevăzute în anexa nr. 1.

OG 21/1992, privind protecția consumatorilor, în forma republicată în M. Oficial nr. 208/28.03.2007

- art. 7 Operatorii economici sunt obligați: lit. c prestatorii de servicii: liniuta a 3-a: să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte.

- art. 9 Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse și servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive.

- art. 10 Drepturile consumatorilor, lit. f - de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea prețului stabilit inițial este posibilă numai cu acordul consumatorului.

- art. 18 Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.

- L. 193/2000, publicată în M.O 1014/20.12.2006.

OG 9/2000, art. 6- Prin dobânda se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar și alte prestații sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosinței capitalului.

Codul civil (1864) art. 967 (1) Convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. (2) Cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Nicio reglementare aplicabilă la momentul încheierii contractului (2008), nu oprea băncile să stabilească costuri în expresie procentuală, similar cu exprimarea dobânzii. Atât timp cât toate costurile sunt stipulate expres și explicit în contract și sunt incluse în D., nu poate fi vorba de costuri ascunse care să atragă caracterul abuziv al clauzelor prin care sunt stabilite (a se vedea art. 8 din L. 289/2004, art. 7 din OG 21/1992, redate mai sus). Atât exprimarea procentuală (clauza 5 lit.a din Condițiile Speciale), cât și "motivul" perceperii comisionului de risc (clauza 3.5. din Condițiile Generale) sunt exprimate clar, fără echivoc, nefiind lăsate la interpretarea exclusivă a Băncii.

Rațiunile interne ale băncii care au condus la scindarea prețului contractual în dobândă și comision de risc nu au nicio relevanță, iar lipsa din contract a acestui raționament nu a avut nicio influență asupra deciziei consumatorului de a contracta. Consumatorul a contractat creditul în virtutea unei D. mult mai reduse decât cea existentă la produsele similare ale altor bănci, nu pentru că ar fi ținut cont de motivul perceperii acestui cost.

Inexistența unor texte legale care să oblige la definirea unor termeni sau la explicarea motivelor perceperii unor costuri.

O astfel de obligație nu rezultă nici din L 193/2000, nici din L. 289/2004 și nici din Codul Consumului (L.296/2004). Aceste acte normative consacră obligația exprimării termenilor contractuali în manieră clară, accesibilă nivelului de înțelegere și de informare ale unui consumator mediu. Ori, comisionul de risc a fost exprimat clar, putând fi determinat de oricine are cunoștințe minime de aritmetică. Faptul că se percepe pentru punerea la dispoziție a creditului, ca de altfel toate costurile, fac cu atât mai explicită apartenența sa la costul total al creditului pentru consumator.

Astfel, apreciază ca prevederea referitoare la comisionul de risc a fost clara si lipsita de orice echivoc, exprimata . si in ipoteza in care avea de-a face cu o persoana neavizata.

Legea nr. 363/2006 definește consumatorul mediu ca fiind "consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici."

Lipsa unei atitudini contrare cerințelor bunei-credințe din partea băncii la inserarea în contract a clauzei privind comisionul de risc/administrare.

Banca a acționat cu deplină bună-credință, cu respectarea cadrului legal existent la momentul încheierii contractului și conform cerinței unei practici bancare prudente și sănătoase (art. 101 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului).

Așadar, mențiunea din art. 3.5 din Condițiile Generale, referitoare la faptul că acest comision este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, vine să confirme o dată în plus că și acest cost este perceput ca și celelalte, pentru credit, conform definiției. Nu există niciun text legal care să consfințească drept cost unic al creditului numai dobânda.

Toate aceste argumente conduc la compatibilitatea comisionului de risc os. reglementările legale aplicabile contractelor (de credit) și costurilor acestora, ceea ce exclude posibile condiții inechitabile pentru consumator și exclude orice posibil dezechilibra contractual în defavoarea acestuia.

II. Referitor la capătul de cerere prin care se solicită obligarea sa la restituirea în tuturor sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive.

Susține că ne aflăm într-o materie specială care instituie o excepție clară de la principiul forței obligatorii a contractelor, menită să supraprotejeze interesele consumatorilor prezumați a încheia contractul de pe o poziție de inferioritate.

Fiind vorba despre o normă de excepție, aceasta este de strictă interpretare, așa că instanța judecătorească investită de consumator cu o cerere prin care solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei, nu poate dispune decât ceea ce aceeași lege specială îi permită să dispună - respectiv: „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art.16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune interese, după caz." - art. 13 alin. 1 în formă existentă înainte de modificarea adusă prin Legea 76/2012.

Chiar și după . textului modificat de Legea 76/2012, legea nu permite decât modificarea contractelor și eliminarea clauzelor.

Prin urmare, măsurile pe care le-ar fi putut lua instanța, chiar și în ipoteza constatării caracterului abuziv al clauzelor atacate, ar fi putut viza numai modificarea pe viitor a contractului și eliminarea respectivelor clauze, nicidecum restituirea, cu efect retroactiv, a sumelor plătite, insa datorita faptului ca acest credit este închis, nu se mai pune in discuție restituirea vreunor sume in baza unui contract care nu mai produce efecte juridice.

Mai mult, având în vedere că vorbim despre elemente ce fac parte din costul total al creditului (din prețul contractului) eliminarea acestora din contract, cu consecința obligării Băncii la restituirea sumelor deja încasate, ar transforma aceste contracte de credit în unele deosebit de oneroase. S-ar ajunge până într-acolo încât să nu mai fie în măsură să atingă scopul urmărit la momentul încheierii contractelor, acestea urmând a fi lipsite de cauză juridică.

În acest sens, a arătat faptul că verificarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui să aibă ca finalitate restabilirea echilibrului contractual, iar nu contrabalansarea acestuia în favoarea celeilalte părți.

III. In ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii legale, apreciază ca o astfel de cerere este vădit neîntemeiata având in vedere următoarele considerente:

a)In principal, plata dobânzii legale a sumei restituite cu titlu de comision de risc, ar reprezenta o dubla reparație a aceluiași prejudiciu.

Atât plata sumei in CHF, la valoarea acestei monede din momentul plații, cat si dobânda legala reprezintă doua modalități de reparare a echivalentului prejudiciului suferit de reclamant.

Așadar fiind doua modalități legale de evaluare a aceluiași prejudiciu, respectiv a prejudiciului suferit de reclamant, ele nu pot fi cumulate întrucât s- ar realiza o dubla reparație a aceluiași prejudiciu.

In sensul celor de mai sus este si practica judecătoreasca (Decizia civila nr. 544/2013 pronunțata de Tribunalul D. si Sentința civila nr. 2794/10.03.2014 pronunța de Judecătoria Oradea in dosarul_/271/2013).

b)În subsidiar, dreptul comun in materia obligațiilor bănești purtătoare de dobânzi este reprezentat de dispozițiile art. 1489 NCC si 1535 NCC.

Dreptul creditorului de a percepe dobânda este instituit de la scadenta la momentul plații. Astfel, in cazurile incluse in aria de aplicabilitate a Noului cod civil legiuitorul a prevăzut faptul că nu mai este necesară punerea în întârziere pentru curgerea dobânzilor, deoarece paguba se produce de îndată ce termenul scadenței s-a împlinit.

Pârâta a subliniat faptul că, nu poate fi obligată la plata dobânzii legale decât de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205, 254, 25 C.pr. civ, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE și toate principiile de drept aplicabile cauzei.

Reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției lipsei de interes invocata de către pârâta, ca neîntemeiată și admiterea acțiunii.

Reclamanții au interes sa solicite constatarea nulității absolute a unor clauze ale convenției de credit, restabilirea situației anterioare inserării acestor clauze abuzive in convenția de credit, si totodată același lucru in ceea ce privește actul adițional. Atât convenția de credit, cat si actul adițional și-au produs efectele in ceea ce ne privește, sumele solicitate au legătura directa cu aceste acte, care si-au produs efectele asupra patrimoniului. Odată cu . OG 50/2010 nu s-a făcut altceva decât sa fie redenumit comisionul de risc în comision de administrare, de fapt, în concret, este unul si același lucru.

Reclamanții au atacat atât clauzele abuzive din convenția de credit, cat si clauzele abuzive din toate actul adițional, interesul fiind actual, astfel încât este evident ca se impune respingerea excepției invocata ca fiind neîntemeiata.

Reclamanții au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată și ulterior precizată, în continuare au reiterat în esență susținerile formulate în înscrisurile depuse la dosar.

În probațiune a fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: convenție de credit (f.11-23), grafic de rambursare credit (f.24-27), adrese (f.28-29, 30-31,50-52,57,59), act adițional la contract (f.32-35), plan rambursare credit (f.36-49), calcul dobânda legală asupra comisionului de risc la contractul de credit (f.69), comision de risc/administrare contract de credit (f.65,66), plic (f.74), chitanțe (f.90).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Excepția lipsei de interes/lipsei de obiect, invocată în întâmpinare,urmează a fi respinsă ca neîntemeiată în considerarea următoarelor aspecte:

Una dintre condițiile esențiale pentru a fi parte într-un proces este cea privitoare la interesul invocat, prin acesta înțelegându-se folosul practic urmărit de cel care a sesizat instanța.

Potrivit art. 33 C. pr. civ., „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.

În cauza dedusă judecății, se constată că interesul reclamanților există sub forma reliefată în acțiune (constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale și în consecință repunerea în situația anterioară). Faptul că la acest moment clauzele vizate nu mai există, contractul încetând prin restituirea integrală a creditului, nu transformă acțiunea într-una lipsită de interes (cu atât mai puțin în lipsită de obiect, obiectul fiind explicit indicat în cererea introductivă de instanță), raportat la sumele încasate de pârâtă cât timp clauzele contestate au produs efecte.

Pe fondul cauzei instanța reține că:

Între reclamanți și . s-a încheiat la data de 13.10.2008 Convenția de credit nr._, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 51.000 CHF pentru o perioadă de 240 luni.

Potrivit pct. 5- Comisioane - din Condițiile speciale ale convenției, s-au instituit, printre alte comisioane, un comision de riscreprezentând 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar (lit. a).

Potrivit art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției, pentru punerea la dispoziție a creditului Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului.

Ulterior, prin art. 3 din Actul adițional la convenția de credit, depus în specimen -nesemnat de niciuna din părți și nedatat (f. 32-35), implementat tacit de pârâtă, se modifică pct. 5 din Condițiile speciale ale convenției de credit, instituindu-se potrivit pct. 5.1 lit. b) un comision de administrare credit de 0,22% pe lună, care se prevede explicit că vizează administrarea de către Bancă a riscului de credit.

Analizând clauzele contractuale mai sus reliefate, instanța reține următoarele:

I. Se constată că în cauza dedusă judecății banca a impus cu prilejul semnării convenției de credit un comision de risc și ulterior prin actul adițional, a schimbat practic denumirea acestui comision în „comision de administrare”, înțelegând a-l defini ca fiind „costul pentru administrarea creditului din perspectiva riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a împrumutului”, comision ce urma să fie plătit în aceleași cuantum și condiții ca și comisionul de risc.

Potrivit art. 36 din OUG nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”

Așadar, comisionul de risc nu se regăsește între comisioanele exhaustiv enumerate de lege ca permise, iar în ceea ce privește comisionul de administrare, acesta este destinat monitorizării/înregistrării/efectuării de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului și în niciun caz administrării creditului din perspectiva riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a împrumutului. De altfel, modul în care banca definește comisionul de administrare prin actul adițional anterior menționat este contrazis prin chiar prevederile Condițiilor generale ale convenției de credit – pct. 3.6- acest comision fiind perceput „pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului acordat și a îndeplinirii oricăror alte obligații stabilite de părți prin contract”.

Condițiile pentru a fi catalogată o clauză abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv Legea nr. 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă este necesar ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contrar cerinței bunei credințe.

1. Cu privire la condiția negocierii clauzelor contractuale, pârâta nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a negociat direct clauzele contractuale privind comisionul de risc redenumit în comision de administrare, deși sarcina probei incumbă acesteia conform art. 4 alin 3 din Legea nr. 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța constată că în cauză actul adițional a fost tacit acceptat (reclamanții înșiși depunând specimenul care le-a fost comunicat de pârâtă și nefăcând dovada exprimării în scris a unei opoziții față de prevederile propuse), in conformitate cu art. 40 alin. (3) din OUG nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În privința comisionului de administrare prevăzut de actul adițional, o asemenea „negociere” eludează însă prevederile legale, în contextul în care destinația comisionului de administrare, astfel cum este reglementată de art. 36 din OUG nr. 50/2010, nu este în niciun caz de gestionare a riscului de credit. Astfel, sub acest aspect este direct aplicabilă teza II a alin. (3) al art. 40 din OUG nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia „se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.”

2. În ceea ce priveștedeteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului, din lecturarea ansamblului drepturilor și obligațiilor părților ce își au izvorul în contractul încheiat, instanța reține că, în realitate, împrumutaților le revin, în schimbul obligației băncii de punere la dispoziție a creditului, o . de alte obligații și de contraprestații. Astfel, din ansamblul prevederilor contractuale se deduce că ponderea obligațiilor împrumutaților este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce face ca dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților să fie unul semnificativ. Instanța reține că împrumutații au în special obligația de a achita dobândă la suma de bani împrumutată, dar și că împrumutul a fost garantat în condițiile punctului 7 din Condițiile speciale cu garanție reală imobiliară și o poliță de asigurare aferentă pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției reale.

Astfel, asigurarea riscului nerambursării creditului are loc prin garanția reală imobiliară a cărei înființare este obligatorie potrivit contractului, instanța neputând subscrie susținerii pârâtei potrivit căreia această garanție nu este suficientă pentru acoperirea riscului contractului. Aceasta în primul rând și în mod suficient pentru că pe lângă calitatea sa de creditor ipotecar al împrumutatului, banca mai are și calitatea de creditor chirografar al acestuia, putând urmări, în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul cu privire la care s-a instituit garanția reală imobiliară, întregul patrimoniu al debitorului, astfel că riscul scăderii valorii bunului afectat garanției este suportat de către consumator, cu toate bunurile sale, prezente și viitoare, iar nu de către societatea bancară, care are asigurat acest risc prin polița de asigurare aferentă.

3. Dezechilibrul creat este rezultatul nesocotirii cerințelor bunei-credințe, banca inducând în eroare consumatorii pe de o parte cu privire la natura și explicația comisionului de risc, în contextul în care acesta nu a fost definit în convenția de credit încheiată (pct. 3.5 din Condițiile generale realizând practic o definire a acestui comision prin el însuși) iar ulterior a fost redenumit, cu eludarea OUG nr. 50/2010, astfel cum s-a detaliat mai sus, în comision de administrare. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă și din preambulul Directivei 93/13/CEE, la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită pozițiilor de negociere ale părților, pârâta având, la momentul contractării, o poziție de autoritate în negocierea dintre părți. În plus, faptul că în contract nu este prevăzută obligația corelativă a pârâtei de a restitui sumele percepute cu titlul de comision de risc/de administrare, în ipoteza în care riscul nu se produce iar împrumutul este integral restituit, este de natură atât a contraveni bunei-credințe cât și a deteriora echilibrul contractual.

4. În ceea ce privește o ultimă condiție, instanța constată că alin. 6 al art. 4 din Legea 193/2000 limitează intervenția instanței de judecată în contractele dintre comercianți și consumatori, prevăzând că aceasta nu poate evalua caracterul abuziv al unei clauze care privește definirea obiectului principal al contractului, și nici nu poate să își extindă analiza asupra calității de a satisface cerințele de preț și de plată, raportat la produsele sau serviciile oferite în schimb, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Raportat la efectul direct al Directivei 93/13/CEE, instanța va aplica din oficiu prevederile art. 4 alin.2 din Directivă, dând dispoziției naționale de transpunere a acestui text din legislația comunitară înțelesul care rezultă din textul Directivei. Rezultă că dreptul instanței de a examina caracterul abuziv al unei clauze nu se poate extinde asupra clauzelor care definesc obiectul principal al contractului, și nici asupra caracterului adecvat/just/proporțional cu calitatea contraprestației, a prețului stipulat în cuprinsul acestuia, raportat la serviciile sau bunurile oferite în schimb (dacă, bineînțeles, aceste clauze sunt clare și inteligibile). Sub acest aspect, pârâta a invocat includerea comisioanelor în costul total al creditului. Or, instanța apreciază că nu se poate susține, în mod întemeiat, că acest comision (de risc/ ulterior de administrare) constituie obiectul principal al contractului, noțiunii de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată (din perspectiva consumatorului), respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată. Astfel, nu se poate susține, în mod plauzibil, că la încheierea contractului de credit banca a avut în vedere, în principal, faptul că împrumutatul va achita comisionul de risc/administrare.

Văzând deci întrunirea, în cauză, a tuturor condițiilor pentru reținerea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de risc, redenumit prin Actul adițional comision de administrare, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/13.10.2008, astfel cum a fost aceasta modificată prin Actul adițional.

În privința sancțiunii ce intervine în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor analizate, instanța reține că aceasta este nulitatea absolută, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, ”clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea și nu inopozabilitatea.

Nulitatea relativă sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocrotește un interes particular, individual (a unei norme juridice de ordine privată), în timp ce nulitatea absolută sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme juridice care ocrotește un interes general (a unei norme juridice de ordine publică).

Instanța apreciază că art.6 din Legea nr.193/2000 stabilește sancțiunea nulității absolute pentru ipoteza prevederii în contract a unei clauze abuzive.

În primul rând, textul legal folosește sintagma cu caracter imperativ ”clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele ”anulabile” sau ”pot fi anulate”, caracteristice nulității relative. De asemenea, art.1 alin.(3) din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive.

În al doilea rând, prin stipularea în contract a unei clauze abuzive, care încalcă echilibrul contractual și contravine bunei-credințe, prin profitarea de poziția subordonată a co-contractantului, autorul acesteia urmărește un scop ilicit și/sau imoral, iar cauza ilicită reprezintă un motiv de nulitate absolută, și nu de nulitate relativă. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmărește doar vicierea consimțământului consumatorului (falsa reprezentare a unei împrejurări la încheierea contractului, care determină o persoană să încheie actul juridic respectiv în anumite condiții, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obținerea unor venituri mai mari profitând de starea de nevoie în care consumatorul se află, și care îl determină pe acesta din urmă să încheie actul juridic în condițiile impuse de cocontractantul aflat într-o poziție economică privilegiată.

În concluzie, instanța apreciază că prevederile Legii nr.193/2000 nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecția consumatorilor împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancțiunea prevăzută de art.6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută.

De altfel, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.

În consecință, instanța va constata nulitatea absolută a clauzelor abuzive mai sus menționate și, dând eficiență efectelor ex tunc ale nulității, va dispune restituirea de către pârâta a sumelor încasate de la reclamanți cu titlul de comision de risc/comision de administrare de 0,22% aplicat la soldul creditului, încasat in baza Convenției de credit nr._/13.10.2008, suma în CHF care va rezulta în urma calculelor efectuate urmând a fi convertită în lei, la cursul ce va fi stabilit de BNR în ziua plății efectuate de pârâtă (cu respectarea principiului simetriei, în contextul în care aceeași regulă a fost aplicată și plăților efectuate de reclamanți).

Prin raportare la art. 3 alin. 2 din OUG nr. 13/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si la art. 1088 C. civ, va dispune obligarea paratei la plata dobanzii legale asupra sumelor achitate de reclamanti cu titlu de comision de risc/comision de administrare, in baza Convenției de credit nr._/13.10.2008, de la data introducerii actiunii-10.07.2015 (și nu de la data plății efectuate de reclamanți, astfel cum au solicitat aceștia) si pana la achitarea integrala.

În privința susținerii pârâtei potrivit căreia prin plata sumei in CHF, la valoarea acestei monede din momentul plații, si prin obligarea sa la plata dobânzii legale ar fi instituite doua modalități de reparare a echivalentului prejudiciului suferit de reclamant, acestea sunt neîntemeiate, instanța constatând că reliefează din nou expresia dezechilibrului contractual promovat de bancă, în contextul în care plățile au fost efectuate de reclamanți în CHF/ prin raportare la cursul din data plății și nu la cel de la data contractării împrumutului.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține faptul că prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activitatii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut in pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț in raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid si exigibil.

În sensul celor arătate este si jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse si onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute in limita unui cuantum rezonabil.

Având în vedere aspectele mai sus invocate, instanța va reduce cheltuielile privind onorariul avocatului, efectuate de reclamanți, de la suma de 3000 lei- cat a fost solicitat conform chitanței nr. 044/2015 depuse la fila 90 dosar- la suma de 1500 lei, având în vedere pe de o parte valoarea obiectului cererii și nivelul de complexitate a cauzei, pe de altă parte faptul că prezenta cauză nu a prespus dezbateri procesuale îndelungate ci a fost soluționată după un singur termen la care părțile au fost citate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes/lipsei de obiect, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. I. (CNP_) și B. I. L. (CNP_) ambii cu domiciliul în Tg-M., .. 14, . și domiciliul procesual ales în Tg-M., .. 11, jud. M., în contradictoriu cu pârâta . CUI_, J_, cu sediul în București, . 3-8,10, sector 2 București.

Constată nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de risc (redenumit unilateral de către pârâtă comision de administrare) care se regăsesc la art. 5 alin. 1 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/13.10.2008.

Dispune restituirea de către pârâta a sumei reprezentând comision de risc/comision de administrare de 0,22% aplicat la soldul creditului, încasat in baza Convenției de credit nr._/13.10.2008.

Dispune obligarea paratei la plata dobanzii legale asupra sumelor achitate de reclamanti cu titlu de comision de risc/comision de administrare, in baza Convenției de credit nr._/13.10.2008, de la data introducerii actiunii-10.07.2015 si pana la achitarea integrala.

Dispune obligarea paratei la plata către reclamanti a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata diminuate.

Respinge restul cererilor ca neîntemeiate.

Cu drept de apel la Tribunalul Specializat M. în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) C. pr. civ, astăzi, 02.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. N. S.

Red. C.D/Tehnored. L.M./21.12.2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5570/2015....		Acţiune în constatare. Hotărâre din 02-12-2015, Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Încheierea nr. 5569/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 3477/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Acţiune în constatare. Sentința nr. 5580/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Plângere contravenţională. Sentința nr. 5570/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Acţiune în constatare. Hotărâre din 02-12-2015, Judecătoria TÂRGU MUREŞ Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5597/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Contestaţie la executare. Sentința nr. 5582/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 5602/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ