Plângere contravenţională. Sentința nr. 4281/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4281/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 4281/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 4281/2015
Ședința publică din data de 30 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M. G.
GREFIER C. Elianne B.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul K. Z., cu domiciliul în Tîrgu M., ., ., cu domiciliu procesual ales la Societatea Profesională de Avocați G. & Asociații, cu sediul în Tîrgu M. ..14, jud. M., în contradictoriu cu intimatul IPJ M., POLIȚIA MUNICIPIULUI TÎRGU M. - BIROUL RUTIER, cu sediul în Tîrgu M., ., jud. M..
În lipsa părților.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015, astfel cum a fost consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 30.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 30.04.2015 petentul K. Z. a solicitat în contradictoriu cu intimata IPJ M., admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, ca fiind nelegal si netemeinic, iar
pe cale de consecință exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale în cuantum de 585 lei, în subsidiar, aplicarea sancțiunii contravenționale principale a avertismentului, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 21.04.2015 s-a constatat ca la data de 21.04.2015, ora 09,54, loc. Târgu M., . condus autoturismul marca Dacia cu număr de înmatriculare_, cu viteza de 72km/h, în localitate limita fiind de 50km/h, înregistrat de aparatul video radar . 55 montat pe autospeciala politiei MAI 344 58 și că vorbea la telefonul mobil fără a folosi dispozitivele tip “mână liberă”. Se afla singur în autoturism.
Pentru fapta constatata, petentului i s-a aplicat o amenda in cuantum de 585 lei.
În continuare petentul a menționat că procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ este nelegal și netemeinic, precizând că agentul constatator nu a respectat dispozițiile legale incidente în materie cu privire la procedura constatării si sancționării contravențiilor, astfel încât procesul verbal atacat a fost întocmit cu încălcarea condițiilor de fond și de formă impuse de normele legale în vigoare.
În aceeași ordine de idei, petentul a arătat că potrivit art.16 alin. 1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.
Or, așa cum se poate constata din cuprinsul procesului-verbal de control atacat, agentul constatator nu a realizat o descriere corespunzătoare a stării de fapt contravenționale cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei.
A mai menționat petentul faptul că agentul constatator nu a indicat în mod corect și concret toate împrejurările de fapt și nu a precizat toate aspectele necesare în vederea aprecierii corespunzătoare a faptei contravenționale.
În continuare petentul a adăugat că agentul constatator a precizat că fapta comisă este prevăzută de dispozițiile articolului 121/1, 36/3 din OUG 195/2002 si sancționată de art. 100/2, 99/2. Reținerea de către organul de control în sarcina petentului a unei fapte contravenționale s-a făcut în mod arbitrar, fără precizarea unor împrejurări faptice de natură a contura o stare de fapt contravențională în deplină concordanță cu fapta reglementată, in abstracto, de textul de lege avut în vedere de agentul constatator.
Or, mențiunile efectuate de către agentul constatator în cuprinsul actului de control atacat nu sunt altceva decât reflectări fidele ale textului legal invocat și nu o descriere corespunzătoare a stării de fapt care ar putea determina încadrarea acesteia ca și contravenție și sancționarea sa corespunzătoare.
Practica judiciară a statuat faptul că, în situațiile în care agentul constatator se rezumă la a reproduce in procesul-verbal textul articolului din actul normativ care prevede contravenția, fără a descrie fapta concretă, împrejurările producerii, modul și mijloacele folosite pentru săvârșirea ei precum și alte date din care să se deducă situația concretă, vinovăția și pericolul social al faptei, nu sunt respectate dispozițiile legale privitoare la înscrierea in procesul verbal de contravenție a tuturor mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 7 OG nr. 2/2001, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal, ca fiind nelegal întocmit.
Faptul că trecerea în procesul-verbal de constatare a conținutului dispozițiilor legale considerate a fi încălcate nu constituie o consemnare a faptei săvârșite deoarece acesta reprezintă numai temeiul legal al stabilirii faptelor contravenționale care nu au fost descrise in procesul-verbal respectiv.
Or, prin neindicarea corectă a tuturor împrejurărilor necesare în vederea aprecierii corespunzătoare a faptei contravenționale, procesul-verbal atacat este susceptibil de a fi sancționat cu sancțiunea nulității.
In altă ordine de idei, în ceea ce privește aspectele de netemeinicie ale procesului-verbal de constatare și sancționare al contravențiilor petentul a precizat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina sa, atât în ceea ce privește latura obiectivă a contravenției, cât și în ceea ce privește latura subiectivă.
În continuare, petentul a mai precizat cu privire la latura obiectivă că lipsește elementul material, practic fapta in materialitatea ei nu există. Prin procesul verbal de contravenție s-a reținut în sarcina petentului faptul că a depășit limita de viteză permisă de lege.
În fapt, petentul a susținut că în date de 21.04.2015 în timp ce se deplasa cu mașina de intervenție al societății în interes de serviciu pentru a interveni la obiectivul Banca Exim Târgu M., a fost oprit de către poliție, însă nu a săvârșit nici o acțiune sau inacțiune prin care ar crea o stare de pericol de natură pentru valorile protejate prin dispozițiile legale reținute în actul de control.
Pe cale de consecință, acțiunea socialmente periculoasa ca si element a laturii obiective a contravenției este inexistenta si pe cale de consecința se impune anularea procesului verbal de contravenție ca fiind nelegal și netemeinic.
A mai arătat petentul faptul că, în nici un moment, nu a avut intenția de a întreprinde acțiuni sau inacțiuni de natură a aduce atingere unei valori ocrotite de legea contravențională sau chiar de cea penală. În mod greșit, agentul constatator, în cadrul operațiunii de încadrare și individualizare a faptelor reținute, precum și de aplicare a sancțiunilor contravenționale, nu a avut în vedere aspectele faptice care ar fi exclus vinovăția petentului.
În ceea ce privește petitul subsidiar privitor la înlocuirea sancțiunii contravenționale principale a amenzii în cuantum de 877,5 lei cu sancțiunea avertismentului, petentul a învederat că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr.2/2001, care constituie dreptul comun incident în materia constatării și sancționării faptelor care se înscriu în sfera ilicitului contravențional, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu vede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea faptei ilicite, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natură juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cat și pentru aceea ca poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauză va săvârși o nouă faptă ilicită.
Practic, avertismentul, ca natură intrinsecă, este o sancțiune cu caracter moral (spre deosebire de amendă, care este o sancțiune pecuniară) și intervine în cazurile în care fapta este de o mica importanță, respectiv de o gravitate redusă, iar agentul constatator, respectiv instanța, apreciază faptul că acela care a săvârșit o astfel de faptă nu o va mai repeta, chiar fără aplicarea unei amenzi.
Deși practica relevă faptul că agenții constatatori manifestă o oarecare „prudență” în aplicarea acestei măsuri sancționatorii, preferând să aplice sancțiuni de natură pecuniară, care aduc și venituri la bugetul consolidat al statului, se impune totuși a fi precizat faptul că aplicarea sancțiunii contravenționale principale a avertismentului presupune în primul rând o corectă determinare a gradului de pericol social al faptei.
Or, în legătură cu acest aspect, o atenție deosebită se impune a fi acordată relației de la obiectiv la subiectiv, aceeași faptă, în materialitatea ei, poate avea repercusiuni grave sau mai puțin grave pentru societate și în funcție de persoana contravenientului, de unde și cuantumul diferit al amenzii sau posibilitatea ieșirii din sfera amenzii, prin aplicarea numai a avertismentului.
Or, în speță, instanța trebuie să acorde atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptei, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către organul de control se impune a fi realizata cu respectarea îndeaproape a prev. art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privitoare la regimul juridic al contravențiilor care prevăd în mod expres că „ Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul- verbal.”
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, cât și teoria și doctrina de drept contravențional au statuat o . criterii menite a limita aceasta largă posibilitate de apreciere a organelor de control, respectiv „instanța, printre acestea regăsindu-se persoana, autorul, comportarea anterioara a contravenientului, în sensul „lipsei de antecedență contravențională” împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient, etc.
La aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârșite, instanța trebuie să aibă în vedere criteriile statuate de doctrina de drept contravențional, respectiv cele privind circumstanțele personale ale contravenientului, persoana acestuia, comportarea sa anterioară, concretizată în lipsa unui „conflict„ anterior cu legea contravențională, precum și circumstanțele reale ale faptei săvârșite.
Astfel, sancțiunea juridică, în particular cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile de contravenție să aplice sancțiunea amenzii.
În drept, își întemeiază plângerea contravențională pe dispozițiile textelor de lege la care a făcut referire în cuprinsul prezentei.
In temeiul art. 223 alin. 3 din C.proc.civ, petentul a solicitat judecarea plângerii și în lipsă.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M., a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, să se constate că procesul verbal atacat corespunde exigențelor art. 16, alin 7 și art. 17 din OG 2/2001, nefiind afectată vreo condiție ce ar putea atrage anularea acestuia, din cele necesar a fi analizate din oficiu de instanța de judecată. Lipsa unor mențiuni din cele menționate de art. 16, alin 1 atrage nulitatea actului sancționator numai în măsura în care petentul demonstrează o vătămare ce i s-a cauzat ori în prezenta cauza petentul nu a dovedit nicio vătămare.
În aceeași ordine de idei, intimatul a menționat că cele reținute de agentul constatator în actul sancționator dedus judecății au fost constatate de către acesta prin înregistrare video cu aparatul radar omologat și verificat metrologic ROM 299 montat pe autospeciala Poliției Române MAI_, iar procesul verbal în sine coroborat cu proba video reprezintă o probă certă, în măsura să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, revenindu-i acestuia din urmă să răstoarne aceste mijloace de probă prin dovedirea unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal și surprinsă de aparatul radar.
În continuare, intimatul a adăugat faptul că petentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 121, alin 1 din HG 1391/2006, anume pentru faptul că a condus auto marca DACIA cu nr. de înmatriculare_ cu o viteză de 72 km/h pe un sector de drum în care viteza maxim admisă este de 50 km/h. Pentru această faptă petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei și 3 puncte penalizare. De asemenea petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 195 lei pentru faptul că vorbea la telefonul mobil fără a folosi dispozitivul mâini libere, faptă prevăzută de art. 36, alin 3 din OUG 195/2002.
În continuare, intimatul a menționat că petentul nu își susține plângerea contravențională cu niciun mijloc de probă deși, atât codul de procedură civilă cât și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, îi oferă această posibilitate, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumție coroborată cu înregistrarea video cu fapta săvârșită de petent.
În ceea ce privește pericolul social concret al faptei, intimatul a precizat că încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la trafic sau cu decesul unor persoane nevinovate. În condițiile în care societatea civilizată acceptă viața ca valoare supremă, aceasta trebuie să suprascrie nerăbdarea conducătorului auto de a ajunge cu câteva secunde sau minute la destinația dorită. De asemenea, din ultimele statistici, viteza conducătorilor auto reprezintă una din cauzele importante ale accidentelor auto soldate cu victime omenești. De asemenea sancțiunea aplicată, respectiv amenda, a fost în mod corect individualizată de agentul constatator deoarece petentul nu a înțeles faptul că a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate de norma incriminatoare și nici gradul de pericol social al faptei astfel încât simplul avertisment nu va avea niciun efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
Procesul verbal, fiind întocmit de un agent al forței publice, se bucură de prezumția de veridicitate până la proba contrarie. O aplicare absolută a prezumției de nevinovăție, în care întotdeauna sarcina probei să revină organelor statului, ar conduce la dificultăți foarte mari în sancționarea nerespectării unor reguli sociale destul de importante, printre care si cea privind circulația rutieră. A impune organelor statului ca în fiecare proces privind o plângere contravenționala sa facă dovada, ca ., că cele consemnate in procesul verbal de contravenție corespund realității ar impune acestora o sarcina foarte grea care poate bloca tot sistemul. Atâta vreme cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție nu se încalcă.
Simpla nerecunoaștere a comiterii faptei necoroborată și cu alte mijloace de probă nu este de natură să atragă anularea procesului verbal.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează si apreciază probatoriul ( cauza Bosoni v. Franța, Hotararea din 7 septembrie 1999). Nu este admis ca acest gen de contravenție ( referitoare la circulația pe drumurile publice ), in lumina cauzei - A. c. României sa intre in sfera “acuzațiilor in materie penala “, atâta timp cat la data săvârșirii faptei (care privea fondul acestei cauze) aceasta era sancționata xu închisoare contravenționala. Persoana sancționata are dreptul la un proces echitabil ( art.31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. v. Romania, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Ca urmare a celor expuse mai sus, intimatul a solicitat să se constate ca întrucât procesul verbal de contravenție se bucura de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada pana la proba contrarie ( in acest sens Curtea Constituționala pronunțându-se prin Deciziile 197/2003, Decizia 259/2007 s. a.), iar petentul, prin susținerile sale, nu poate face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul verbal contestat este temeinic si legal încheiat, atât în privința măsurii principale, cât și în măsura sancțiunii complementare.
În temeiul art. 223 alin.3 și art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin precizarea plângerii formulată de către petent, acesta a reiterat în esență cele menționate în plângerea inițială, arătând în plus că nu a folosit telefonul mobil în timpul mersului, așa cum greșit s-a reținut în procesul verbal atacat.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosarul cauzei următoarele: contract individual de muncă (f. 9-11), procesul verbal atacat (f. 12), adresa nr. 292/26.05.2015 cu înscrisurile anexate acesteia (f. 19-26).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . PMSX nr._ din data de 21.04.2015, încheiat de către agentul constatator al intimatului, petentul a fost sancționat cu două amenzi contravenționale în cuntum total de 585 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 republicată și sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, respectiv de art. 36 alin 3 din OUG nr. 195/2002 republicată și sancționată de art. 99 alin 2 din același act normativ.
Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către petent, la rubrica destinată obiecțiunilor s-a consemnat “ mă aflam în timpul serviciului, ulterior vom formula obiecțiuni”.
Instanța reține că în materia plângerii contravenționale este obligată ca din oficiu să examineze aspectele care țin de legalitatea procesului de contravenție și în subsidiar în măsura în care nu există un motiv de această natură care să atragă nulitatea actului atacat se va trece la examinarea, pe bază de probe, a temeiniciei situației de fapt astfel cum a fost reținută.
Examinând în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 legalitatea întocmirii procesului verbal de contravenție atacat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de textul normativ indicat, nefiind incidente nici motivele de nulitate invocate de petent.
Potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de către petent, respectiv insuficienta descriere a faptei, instanța reține faptul că lipsurile invocate atrag nulitatea relativă a actului întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale. Potrivit dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001, acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, ceea ce înseamnă că, deși procesul-verbal este un act administrativ, totuși îi sunt aplicabile dispozițiile art. 174-179 Cod proc.civ, referitoare la sancțiunea ce intervine în caz de încălcare a normelor legale edictate pentru încheierea sa valabilă. Astfel, nulitățile care pot afecta procesul-verbal de contravenție sunt nulități exprese și nulități virtuale, ambele presupunând existenta unei vătămări, singura deosebire fiind că, în primul caz vătămarea se prezumă, în timp ce la nulitățile virtuale partea care o invoca trebuie sa o dovedească.
În acest context, lipsa mențiunilor prevăzute de art. 16 din O.G. nr.2/2001, este sancționată cu nulitatea relativă care intervine în situația producerii unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. Or, în cauza de față, petentul s-a mărginit la a indica motivul de nulitate, fără a indica și a dovedii vătămarea suferită. Susținerile petentului potrivit cărora procesul verbal este lovit în mod necondiționat de nulitate, în lipsa mențiunilor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, nu pot fi reținute de către instanță, deoarece potrivit argumentelor juridice mai sus arătate, vătămarea trebuie dovedită în concret de către cel care invocă nulitatea actului, posibilitatea virtuală de producere a unei vătămări neîndeplinind această condiție.
În ceea ce privește mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat în cauza de față, se reține că agentul constatator a consemnat cu privire la conduita petentului următoarele: ” la data de 21.04.2015, ora 09,54, loc. Târgu M., . condus autoturismul marca Dacia cu număr de înmatriculare_, cu viteza de 72km/h, în localitate limita fiind de 50km/h, înregistrat de aparatul video radar . 55, montat pe autospeciala politiei MAI 344 58 și că vorbea la telefonul mobil fără a folosi dispozitivele tip “mână liberă”. Se afla singur în autoturism.”
Rezultă din cele ce preced că există o vătămare adusă de insuficienta descriere a faptei, atunci când instanța este în imposibilitatea de a verifica temeinicia procesului-verbal atacat și atunci când această omisiune a agentului constatator este de natură să pună petentul în imposibilitatea de a formula apărări în cauză, insuficienta descriere a faptei având repercursiuni asupra dreptului său la apărare.
Însă, în prezenta cauză, instanța reține că în cuprinsul procesului verbal atacat agentul constatator a indicat în mod concret despre ce neregularități este vorba, contrar susținerilor petentului care a fost practic încunoștințat cu privire la acuzația formulată, acesta putând combate efectiv aceste mențiuni, nefiindu-i adusă nicio atingere sub acest aspect dreptului la apărare.
Cu referire la temeinicia actului de sancționare, instanța constată că deși petentul a contestat starea de fapt reținută în actul constatator al contravenției atacat, acesta nu a administrat nicio probă în sprijinul susținerilor sale, nerăsturnând prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate de care beneficiază procesul verbal.
De asemenea se reține că situația de fapt constatată în cuprinsul procesului verbal de contravenție corespunde adevărului, fiind dovedită prin materialul probator depus la dosar de către intimat, de unde rezultă în mod neechivoc viteza de deplasare a autoturismului condus de către petent, datele și aspectele consemnate în procesul verbal nefiind contracarate de argumentele petentului, astfel că prezumția relativă de veridicitate a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată.
Susținerile petentului din plângerea contravențională conform cărora viteza cu care circula nu a fost corect înregistrată, sunt contrazise de probele depuse la dosar de către intimat.
Astfel, instanța reține prevederile art. 4.4.din Norma de Metrologie legală nr. 021-05 NML, în conformitate cu care „ Măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nupot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere daca nu sunt respectate cerințele 4.1...4.3 din prezenta norma, precum și în următoarele cazuri: :
- dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună;
- dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurările au fost efectuate cu cinemometrul în mișcare;
- daca, in momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență.”
În prezenta cauză, din buletinul de verificare metrologică depus la dosar (f.25) reiese faptul că cinemometrul cu care s-au efectuat măsurătorile este destinat atât utilizării în regim staționar cât și utilizării în regim de deplasare, iar din raportul agentului constatator, din atestat, din buletinul de verificare metrologică a aparatului, instanța reține faptul că radarul ce a măsurat viteza cu care circula petentul în localitate era amplasat legal și era verificat corespunzător de Institutul Național de Metrologie Legală în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
De asemenea, în ceea ce privește proba cu înregistrarea video depusă la dosar, instanța constată că această probă este administrată în condiții legale, care urmează să fie reținută de instanță la soluționarea cauzei, întrucât din imagine reiese faptul că măsurările au fost efectuate în condiții de vizibilitate, iar în raza de măsurare a aparatului se nu se deplasează simultan mai multe autovehicule, astfel încât autovehiculul vizat este pus clar în evidență.
Asupra celei de-a doua fapte contravenționale, instanța constată că s-a reținut încălcarea de către petent a obligației prevăzute de art. 36 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, potrivit cu care ”conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip “mâini libere”.
Din cuprinsul procesului-verbal reiese că petentul a fost sancționat pentru că vorbea la telefonul mobil fără a folosii dispozitivele tip „ mâini libere”
Și cu privire la această faptă petentul a contestat starea de fapt reținută în actul constatator al contravenției, însă nu a administrat nicio probă în sprijinul susținerilor sale, nerăsturnând prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate de care beneficiază procesul verbal.
În cauza de față, ceea de a doua faptă menționată în cuprinsul procesului verbal contestat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât cu privire la acesta operează prezumțiile de legalitate și de temeinicie.
În acest sens, instanța arată că, în acord cu jurisprudență Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să le depășească în folosirea lor, una din limitele până la care acționează prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.
Întrucât pe parcursul judecății petentul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție, deși potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, petentului îi incumbă sarcina probei și nici din celelalte elemente identificate de instanță nu rezultă o altă situație de fapt sau cel puțin un dubiu, in dubio pro reo și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită prin lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunilor ce i-au fost aplicate petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzilor aplicate, instanța reține că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunile aplicate, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi. Astfel, instanța constată că sancțiunea aplicată de 585 lei (390 lei +195 lei ) a fost orientată spre minimum prevăzut de lege pentru fiecare contravenție, apreciind că, față de conținutul juridic al faptei, al împrejurărilor în care a fost săvârșită, sancțiunile contravenționale au fost corect individualizate, neimpunându-se adaptarea lor și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG 2/2001, instanța apreciază că plângerea dedusă judecății este neîntemeiată, faptele pentru care petentul a fost sancționat există, acestora li s-a dat o încadrare juridică corectă, iar sancțiunile aplicate au fost corect individualizate în raport cu limitele speciale prevăzute în textele de incriminare, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal atacat, ca legal și temeinic.
Deși potrivit dispozițiilor art. 354 C. petentul ar putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată în acest sens deoarece intimatul nu a făcut dovada cheltuielilor angajate în judecarea prezentei cauzate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată petentul K. Z., cu domiciliul în Tîrgu M., ., ., cu domiciliu procesual ales la Societatea Profesională de Avocați G. & Asociații, cu sediul în Tîrgu M. ..14, jud. M., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.04.2015, în contradictoriu cu intimatul IPJ M. - Serviciul Poliția Rutieră, cu sediul în Tg. M., .. 16, jud. M..
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului privind obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tîrgu - M..
Pronunțată potrivit dispozițiilor art. 396 alin 2 Cod proc. civ., azi 30.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. M. G.C. ELIANNE B.
4.ex. /30.10.2015
Red.MMG
Dact.BM
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4278/2015.... → |
|---|
