Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5202/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5202/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 5202/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5202/2015
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG. M. în contradictoriu cu pârâtul C. M. C.. având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Verificându-și competența, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material – și teritorial, să judece prezenta cauză.
Potrivit art. 238 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la un termen de judecată
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciind-o ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Instanța constată că a fost comunicat, în copie, dosarul penal 264/P/2012.
Instanța constată că, deși a fost legal citat cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâtul nu s-a prezentat, astfel încât în cauză devin incidente prevederile art. 358 Cod Procedură Civilă
Va dispune restituirea către P. a dosarului penal 264/P/2012, după pronunțarea hotărârii în cauză.
Față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri în probațiune de formulat, instanța, potrivit art.244 alin.1 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească terminată și socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.394 alin 1 Cod Procedură Civilă, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2015, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU M. în contradictoriu cu pârâtul C. M. C., a solicitat ca pârâtul să fie obligat să îi achite:
- suma de 2.027,70 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate M. M. cu domiciliul în localitatea Tg. M., ., ., servicii medicale de care a beneficiat în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M., în UPU SMURD și Secția Clinică Chirurgie Orală și Maxilo Facială în perioada 09.01._12,
- dobânda legală, calculată de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M. și până la plata efectivă a debitului de către pârât;
- cheltuieli de judecată
În motivarea cererii formulate, s-au arătat, în esență, următoarele:
Pârâtul C. M. C. prin conduita sa culpabilă, a produs vătămări corporale persoanei vătămate M. M. care a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M., în urma accidentului de circulație din data de 09.01.2012 așa cum reiese din Ordonanța de clasare din data de 13.02.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M., comunicate Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. la data de 15.01.2015.
Ca urmare a accidentului de circulație partea vătămată a fost internată în S. C. Județean de Urgență Târgu M., contravaloarea cheltuielilor de spitalizare fiind în sumă de 2.027,70 lei, conform Decontului de cheltuieli, anexat prezentei.
Având în vedere că, prin Ordonanța din data de 13.02.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M., s-a dispus clasarea cauzei, întrucât părțile s-au împăcat, nu și-a putut valorifica pretențiile civile în cadrul procesului penal, motiv pentru care s-a adresat instanței civile prin prezenta acțiune în răspundere civilă delictuală.
Conform prevederilor art. 27 Cod de procedură penală, persoana vătămată care nu s-a constituit parte civila în procesul penal poate să pornească acțiunea civilă în fața instanței civile.
Pentru a preveni acest litigiu, a adresat pârâtului Notificarea_ din data de 30.12.2014, la care însă acesta nu a dat curs până la data promovării prezentei acțiuni.
Reclamantul are dreptul ce rezultă ex lege de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate ca urmare a faptei pârâtului, acestui drept fiindu-i corespunzătoare obligația corelativă a pârâtului de plată a respectivelor cheltuieli de spitalizare.
Mai mult decât atât, reclamantul are obligația de recuperare a cheltuielilor de spitalizare solicitate, și respectiv de restituire a respectivelor sume către casa de asigurări de sănătate, spre a fi returnate în fondul bugetar de proveniență (FNUASS), prin fapta pârâtului fiind așadar vătămat tocmai interesul public reprezentat de către reclamant, în calitate de furnizor de servicii publice de asistență medicală și de gestionar de fonduri publice.
Prin urmare, prin prezenta acțiune reclamantul urmărește recuperarea unor fonduri publice, care au fost gestionate de către unitatea noastră, și a căror cheltuială a fost angajată ca urmare a unei fapte ilicite, și prejudiciabile a pârâtului.
Prin prisma existenței unei fapte ilicite a pârâtului în cauză, faptă care, potrivit art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, dă naștere la obligația acestuia de suportare a cheltuielilor de spitalizare pentru persoana vătămată ca urmare a faptei sale („persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane”) în prezenta speță este în mod evident vorba despre răspunderea civilă delictuală a pârâtului.
Astfel, prin prisma prevederilor legale, care instituie obligația de plată a cheltuielilor de spitalizare aferente persoanelor vătămate de către alte persoane, obligația pârâtului din prezenta cauză rezultă ex lege, nefiind astfel necesară practic niciun fel de notificare a pârâtului de către reclamant.
In această situație dobânda care se calculează este dobânda legală și curge de drept, chiar de la data externării persoanei vătămate.
În subsidiar, arătă că, în cauze de tipul celei din prezentul dosar, trebuie reținută și răspunderea în cauză a societății de asigurări RCA a pârâtului, în cazul în care aceasta există.
Răspunderea societății de asigurare RCA este întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995 - privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, pentru prejudiciile suferite de persoana vătămată prin producerea unui accident de vehicule (în speță, reclamantul, pentru cheltuielile efectuate cu îngrijirile mediale acordate persoanei vătămate în mod direct în urma accidentului), se naște obligația de plată a asigurătorului RCA în locul persoanei vinovate de producerea prejudiciului, asigurat RCA, în limita contractului de asigurare.
In drept, au fost invocate:
- art. 25 alin. (6) și art 27 Cod procedură penală,
- art. 194 -195 și art. 411, alin. (1), pct. 2, teza a II-a din Noul Cod de Procedură Civilă
- art 998-999 și art. 1088 din cod civil Vechi;
- art. 1357, art. 1489, alin. (1) și art. 1535 din Noul Cod Civil;
- art 2 alin (9), art. 34, art. 93, art. 165, alin. (1), art. 171, alin. (4), art. 188, alin. (1), art. 189, alin. (1), art. 2, alin. (9) art. 93 și art. 313, alin. (1), teza I și II și alin. (2) din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 9, alin. (2) din Hotărârii Guvernului nr. 1389/2010 - pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012;
- art. 5, pct. 14 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 864/2011 - pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012;
- art. 78, alin. (1) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice;
- art. 1, alin. (6) din Constituția României;
- art. 49, art. 50, art. 54, alin. (2) și art. 55, alin. (1) din Legea nr. 136/1995 - privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 1, alin. (2) și art. 48, alin. (2) Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007;
- art. 30, alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 - privind taxele judiciare de timbru, fiind scutite și de obligația de a aplica timbrul judiciar.
Pentru dovedirea celor susținute, s-a solicitat încuviințarea și administrarea următoarelor mijloace de probă:
- înscrisurile depuse la dosarul cauzei
Cererea este scutită de taxa de timbru în baza art. 30 alin. 1 din OUG 80/2013.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Pe parcursul procesului:
- P. de pe lângă Judecătoria Târgu M. a comunicat dosarul penal 264/P/2012.
- A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri
- Pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței, deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, devenind aplicabile dispozițiile art. 358 Cod Procedură Civilă
ANALIZÂND ACTELE ȘI LUCRĂRILE DOSARULUI, INSTANȚA REȚINE URMĂTOARELE:
Starea de fapt
În data de 09.01.2012 a avut loc un eveniment rutier care s-a soldat cu accidentarea numitului M. M..
Ca urmare a evenimentului rutier a fost necesară internarea numitului M. M. la S. C. Județean de Urgență Târgu M., fiindu-i acordate îngrijiri medicale a căror contravaloare s-a ridicat la suma de 2.027,70 lei, după cum rezultă din Decontul de cheltuieli depus la dosarul cauzei.
Prin Ordonanța din data de 21.11.2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Târgu M. în dosarul 264/P/2012, comunicată reclamantului în data de 21.01.2015, s-a dispus clasarea cauzei, reținându-se că în urma accidentului de circulație, victima nu a suferit niciuna dintre consecințele prevăzute de art 194 Cod Penal, astfel încât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală.
În Ordonanța Parchetului s-au reținut următoarele:
La data de 09.01.2012, în jurul orei 21:00, suspectul C. M. C. a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe . din Tg. M., deplasându-se dinspre cartierul T. către centrul municipiului.
Ajungând la trecerea de pietoni marcată și semnalizată, în dreptul imobilului cu nr. 35, autoturismul condus de C. M. C. a accidentat pietonul M. M.. care era angajat în traversarea străzii dinspre dreapta către stânga direcției de mers a mașinii.
In urma acestui impact, persoana vătămată M. M. a suferit leziuni corporale, astfel că a fost transportată la spital cu salvarea, iar autoturismul condus de învinuit s-a oprit pe prima bandă a sensului respectiv de mers, după marcajul trecerii de pietoni.
Din Raportul de Expertiză Criminalistică cu nr. 22/14.02.2014, emis de LIEC B., rezultă că locul probabil al impactului dintre autoturismul BMW condus de C. M. C. și victima M. M. a fost situat la limita marcajului trecerii pentru pietoni, pe sensul de mers către centru al b-ului. 1 Decembrie 1918.
In momentul producerii impactului, autoturismul BMW se deplasa cu o viteză de circa 53 km./h, care era superioară limitei maxime admise de lege.
Astfel, în condițiile date, experții au stabilit că suspectul C. M. C. putea evita producerea accidentului prin frânare, dar victima M. M. nu putea preveni producerea acestui eveniment.
În urma probatoriului administrat, rezultă că accidentul ce face obiectul cercetărilor s-a produs din culpa suspectului C. M. C., care a accidentat persoana vătămată M. M. pe marcajul trecerii pentru pietoni, chiar daca la limita acestuia.
De asemenea, rezultă că suspectul C. M. C. nu a respectat limita legală de viteză, nu a adaptat viteza autoturismului pe care-l conducea la condițiile de vizibilitate, pentru a putea efectua orice manevră în condiții de siguranță și nu a manifestat prudență și atenție în timp ce conducea acel autovehicul, astfel că nu a evitat accidentarea victimei, deși, conform calculelor efectuate de experți, acest lucru era posibil.
Astfel, numitul C. M. C. a încălcat prevederile art. 48; art. 49 al. 1 și art. 72 al. 2 din 0UG nr. 195/2002 precum și pe cele ale art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006, fapt ce a determinat producerea acestui accident.
Având în vedere concluziile medicului legist referitoare la gravitatea leziunilor suferite de persoana vătămată M. M., s-a constatat că fapta ce face obiectul cercetărilor, nu întrunește elementele infracțiunii prev. de art. 196 al. 2, 3 din C odui Penal (Legea nr. 286/2009), întrucât nu a produs o vătămare corporală ce necesită pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijire medicală sau o altă consecința prevăzută de lege.
Prin Ordonanța din data de 22.07.2014, ulterior redeschiderii urmăririi penale, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale având ca obiective să se stabilească dacă în urma accidentului persoana vătămată M. M. a suferit o sluțire sau un prejudiciu estetic grav și permanent, și dacă leziunile suferite de aceasta au avut drept consecință punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate, ori o altă urmare din cele prev. de art. 194 din Codul Penal.
Pentru efectuarea expertizei dosarul cauzei a fost trimis către IML Tg. M., împreună cu documentele medicale depuse de persoana vătămată.
La data de 31.07.2014 IML Tg. M. a emis Raportul de expertiză medico-legală cu nr. 3086/A1/238, din care rezultă că în urma accidentului din data de 09.01.2012, persoana vătămată M. M. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 26 - 28 zile de îngrijire medicală. Aceste leziuni nu au produs un prejudiciu estetic grav și permanent și nu au determinat punerea în primejdie a vieții persoanei vătămate.
Persoana vătămată M. M. a formulat o cerere prin care a solicitat întocmirea unui supliment de expertiză, apreciind că lucrarea inițială nu a fost corect și temeinic efectuată, deoarece nu s-a procedat la examinarea fizică efectivă a persoanei vătămate. Totodată, persoana vătămată a solicitat și avizarea de către Comisia de Avizare și Control a actelor medico-legale, a Raportului de expertiză emis.
Prin urmare s-a dispus în cauză prin Ordonanța din 10.10.2014, efectuarea unui supliment de expertiză în vederea examinării fizice efective a persoanei vătămate și avizării actelor emise.
La data de 28.10.2014, IML Tg. M. a emis Suplimentul la Raportul de 1 expertiză Medico-Legală cu nr. ad3086/Al/238, din care rezultă următoarele concluzii:
-nu se impune modificarea concluziilor emise în Raportul de expertiză medico-legală cu nr. 3086/A1/238, cu precizarea că persoana vătămată M. M. nu a suferit nici una din consecințele prevăzute în art. 194 din Codul Penal;
-prelungirea numărului zilelor de îngrijire medicală necesare pentru vindecarea1 leziunilor traumatice suferite de persoana vătămată în urma accidentului la 40 - 45 zile;
-medicul legist a apreciat că în urma accidentului suferit s-a produs o deteriorare a lucrării protetice dentare superioare (paradontopatie marginală cronică în urma contuziei dentare post-traumatice).
Atât Raportul de expertiză medico-legală cât și suplimentul la acesta, întocmite de medicul legist au fost supuse avizării Comisiei de Avizare și Control a actelor medico-legale, din cadrul IML Tg. M., care a emis Avizul cu nr. 32/E2/2014.
Din acest document rezultă că au fost aprobate concluziile formulate de medicul legist prin Raportul de expertiză medico-legală cu nr. 3086/A_, precum și concluziile elaborate la primele două aliniate din Suplimentul la Raportul de expertiză medico-legală.
Comisia nu a aprobat însă concluziile emise în aliniatul 3 din cadrul Suplimentului Ia Raportul de expertiză medico-legală, apreciind că deteriorarea lucrării protetice dentare superioare reprezintă o afecțiune cronică patologică și nu are legătură de cauzalitate cu accidentul rutier suferit de persoana vătămată M. M., la data de 09.01.2012.
Prin urmare, avându-se în vedere concluziile medicilor legiști, constatăm că subzistă cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 al. 1 lit. b C. p. p., întrucât victima nu a suferit în urma accidentului nici una din consecințele prevăzute de art. 194 C. p.
În aceste condiții, reclamantul nu și-a mai putut valorifica pretențiile civile în cadrul procesului penal.
Dispoziții legale aplicabile
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ
ART. 28
Autoritatea hotărârii penale în procesul civil și efectele hotărârii civile în procesul penal
(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.
Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
(2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
LEGEA 95/2006
ART. 313
(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
CODUL CIVIL
ART. 1357
Condițiile răspunderii
(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
ART. 1376
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri
(1) Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.
(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întrunește, față de ceilalți, condițiile forței majore.
ART. 1377
Noțiunea de pază
În înțelesul dispozițiilor art. 1.375 și 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu.
ART. 1381
Obiectul reparației
(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație.
(2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
(3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
ART. 1385
Întinderea reparației
(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
LEGEA 136/1995
ART. 49
Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil…
ART. 50
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.
ART. 54
Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin. 2.
ART. 55
Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.
În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul conform prevederilor art. 22, eventuala diferență de despăgubire dintre asigurarea facultativă și asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută de legislația în vigoare.
Cererea de despăgubire
Codul de procedură penală prevede expres în art. 28 că doar hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă o acțiune civilă cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o și că, în cazul unei hotărâri definitive de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța civilă nu este legată de această hotărâre în ceea ce privește existența prejudiciului sau a vinovăției autorului faptei ilicite.
Așadar, nici ordonanța procurorului de clasare sau de renunțare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat și nici încheierea judecătorului prin care se soluționează plângerea împotriva acestor soluții ale procurorului, în baza art. 341 din Codul de procedură penală, nu au autoritate de lucru judecat.
Așadar, instanța va proceda la analizarea condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv:
- fapta ilicită
- prejudiciul
- existența unui raport de cauzalitate între fapta și prejudiciu
- vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile
I – Fapta ilicită
O faptă este ilicită atunci când este contrară legilor imperative și bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective sau cel puțin a intereselor legitime ale altor persoane, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice și moralei.
După cum rezultă din cercetările efectuate în cadrul dosarului penal, pârâtul din prezenta cauză nu a respectat limita legală de viteză, nu a adaptat viteza autoturismului pe care-l conducea la condițiile de vizibilitate, pentru a putea efectua orice manevră în condiții de siguranță și nu a manifestat prudență și atenție în timp ce conducea acel autovehicul, astfel că nu a evitat accidentarea victimei, deși, conform calculelor efectuate de experți, acest lucru era posibil.
Astfel, numitul C. M. C. a încălcat prevederile art. 48; art. 49 al. 1 și art. 72 al. 2 din 0UG nr. 195/2002 precum și pe cele ale art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006, fapt ce a determinat producerea acestui accident.
Această stare de fapt (rezultată inclusiv din Raportul de Expertiză Criminalistică cu nr. 22/14.02.2014 emis de LIEC B. ca urmare a cererii reclamantului în acest sens, raport care a confirmat cele constatate cu ocazia expertizei efectuate anterior în cauză, respectiv vinovăția pârâtului în producerea accidentului) nu a fost contestată în niciun fel de către pârâtul din prezenta cauză, deși i s-au comunicat cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate și s-a dispus citarea sa cu mențiunea personal la interogatoriu.
Astfel, instanța constată existența unei fapte ilicite a reclamantului, respectiv neadaptarea corespunzătoare a vitezei la condițiile din trafic (art. 48 din OUG 195/2002), ce a condus la vătămarea corporală din culpă a numitului M. M..
II – Prejudiciul
Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie cert
- să nu fi fost reparat încă
- să fie direct
- să fie personal
Instanța constată că, în speță, prejudiciul constă în paguba produsă reclamantului, constând în cheltuielile ocazionate cu acordarea de asistență medicală numitului M. M., ca urmare a faptei ilicite din 09.01.2012.
În ceea ce privește caracterul cert pe care prejudiciul trebuie să îl îndeplinească, instanța reține că acesta este sigur, atât sub aspectul existenței cât și sub aspectul întinderii sale, fiind în cuantum de 2.027,70 lei, după cum rezultă din Decontul de cheltuieli și Fișa pentru calculul costului de spitalizare pentru bolnavi.
De asemenea, prejudiciul este unul direct și personal, fiind cauzat în patrimoniul reclamantului.
Având în vedere că reclamantul a făcut dovada prejudiciului ce i-a fost cauzat, iar pârâtul nu a făcut dovada plății sau a altei cauze de stingere a obligației, instanța constată că prejudiciul nu a fost reparat încă.
Astfel, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile privind prejudiciul.
III – Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu
Instanța constată existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul produs reclamantului, astfel cum aceasta rezultă din succesiunea acțiunilor, respectiv producerea evenimentului rutier => vătămarea numitului M. M. => îngrijiri medicale acordate de reclamant numitului M. M., cu suportarea de către Spital/CAS a costurilor aferente => neachitarea, de către pârâtul din prezenta cauză, a contravalorii îngrijirilor medicale.
IV - Vinovăția pârâtului
Vinovăția pârâtului rezultă din coroborarea mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, în sarcina acestuia reținându-se o culpă în ceea ce privește săvârșirea faptei ilicite.
Cu privire la cererea de despăgubire
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât va obliga pârâtul să achite reclamantului suma de 2.027,70 lei cu titlu de contravaloare îngrijiri medicale acordate numitului M. M..
Dobânda legală
Pârâtul se află de drept în întârziere, prin efectul legii, fiind incidente prevederile art. 1523 alin. 2 lit. e Cod civil, reclamantul având dreptul la plata contravalorii prejudiciului cauzat din momentul producerii acestuia, respectiv de la data externării numitului M. M., respectiv 13.01.2012, moment la care prejudiciul cauzat reclamantului a devenit cert.
Potrivit art. 1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plăți, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
De asemenea, potrivit art. 1489 alin. 1 Cod civil dobânda este cea convenită de către părți sau în lipsă, cea stabilită de lege.
Totodată, potrivit art. 1 alin. 3 din OG 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 1523 alin. 2 lit. e, art. 1535 Cod Civil și art. 1 alin. 3 din OG 13/2011, instanța va obliga pârâtul să achite reclamantului dobânda legală aferentă debitului principal (2.027,70 lei), de la data externării numitului M. M. (13.01.2012), până la data achitării integrale a debitului principal.
Cheltuielile de judecată
Nefiind făcută dovada cheltuielilor de judecată în condițiile prevăzute de art. 452 Cod Procedură Civilă, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de:
- reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU M., CUI_, cu sediul în Târgu M., .. 50, județul M., în contradictoriu cu
- pârâtul C. M. C., CNP_, cu domiciliul în localitatea Tg. M., .. 10, .,
ÎN CONSECINȚĂ
Obligă pârâtul să achite reclamantului:
- suma de 2.027,70 lei cu titlu de contravaloare îngrijiri medicale acordate numitului M. M..
- dobânda legală aferentă debitului principal (2.027,70 lei), de la data externării numitului M. M. (13.01.2012) până la data achitării integrale a debitului principal.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel, la Tribunalul M., în termen de 30 zile la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE A. A. | GREFIER M. M. |
Red/Tehnored.AA
4ex/23.11.2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5203/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5286/2015.... → |
|---|
