Contestaţie la executare. Sentința nr. 5298/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 5298/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 5298/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU-M.

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 5298

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C.-NOÉMI B.

Grefier: I. M. C.

Pe rol instanței se află judecarea cererii formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatul C. N., având ca obiect contestație la executare.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.11.2015, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de azi, 20.11.2015, încheierea menționată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2015 sub nr._, contestatoarea . a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. N., ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună admiterea acțiunii, anularea în parte a încheierii din data de 20.04.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare și a somației de executare din data de 20.04.2015 precum și a actelor de executare subsecvente din Dosarul execuțional 95/E/2015 al B. P. R., în ceea ce privește cheltuielile de executare constând în onorariul avocațial în faza executării silite prin reducerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că, prin Decizia civila nr. 110/R/2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. în Dosarul nr._/320/2010, instanța a admis recursul formulat de recurentul C. N., a modificat Decizia civila nr. 151 pronunțată la data de 10.04.2014 de Tribunalul M. în sensul că a admis apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 8114/2013 a Judecătoriei Târgu M. pe care a schimbat-o în parte în sensul ca a admis acțiunea formulată de reclamantul C. N..

Astfel, contestatoarea a precizat că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 lei prin hotărârea pronunțată la data de 11.02.2015 și motivată la 24.02.2015.

Contestatoarea a menționat că la data de 04.03.2015, creditorul a formulat o notificare prin care a somat-o să elibereze imobilul, să îi plătească cheltuielile de judecată în cuantum de 6.000 lei precum și suma de 4.000 lei reprezentând onorariul de succes al avocatului său și suma de 64.800 lei cu titlu de daune pentru că ar fi ocupat și folosit ilegal imobilul timp de 3 ani iar prin răspunsul notificării formulate i-a precizat că va face demersurile prevăzute de OG 2002 pentru a plăti cheltuielile de judecată stabilite prin titlul executoriu, însă în ceea ce privește celelalte solicitări nu poate da curs pentru că nu deține posesia imobilului și sumele solicitate sunt neîntemeiate.

Contestatoarea a arătat că la data de 20.04.2015 B. P. R. a emis Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și somația de executare prin care a solicitat ca executarea silită să fie efectuată și pentru recuperarea sumei de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat din faza executării silite, onorariu pe care îl apreciază disproporționat de mare raportat la cuantumul creanței dar și raportat la complexitatea muncii și la volumul efectiv de muncă depusă de avocat în faza executării silite.

Aceasta a menționat că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 712 și urmat Cod procedură civilă precum și articolele la care contestatoarea a făcut referire în cuprinsul motivării.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intimatul a arătat că, modul de redactare al contestației la executare este vag, susceptibil de interpretări în condițiile în care se solicită, printre altele, anularea și a unor acte de executare subsecvente, neprecizate în mod concret de către contestatoare, motiv pentru care, se impune să se aducă precizări în sensul indicării concrete a actelor de executare a căror anulare parțială se solicită pentru ca acesta să poată fi în măsură să-și facă apărarea.

Creditorul C. N. a învederat că a apelat la serviciului Cabinetului individual de avocat A. G. în vederea întocmirii unei somații adresată debitoarei după care, în caz de neconformare, formularea unei cereri de executare silită. În acest sens, la data de 27. 02. 2015, apărătorul a redactat notificarea adresată debitoarei prin care i se cerea să se conformeze dispozițiilor hotărârii judecătorești și, în 10 zile de la receptarea notificării, să achite suma la care a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și alte sume necuprinse în titlul executoriu, notificare ce a fost receptată de debitoare la data de 4.03.2015

Totodată, intimatul a arătat că, după împlinirea termenului de 10 zile pus la dispoziția contestatoarei pentru plata respectivelor sume de bani, Cabinetul individual de avocat A. G. a formulat cerere de executare silită adresată B. P. R., cerere ce s-a înregistrat sub nr. 95/E/2015.

După cum se poate constata, din cuprinsul Somației de executare emisă de B. P. R. în dos. exec. nr. 95/E/2015 și receptată de debitoare la data de 24.04.2015 s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosar o declarație din care să rezulte sumele de care dispune la momentul respectiv în buget la capitolul cheltuieli, precum și demersurile pe care le-a întreprins în executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu.

Așadar, până la data de 24.04.2015 debitoarea profita doar de prevederile art. 2 din OG 22/2002 fără însă a-și îndeplini celelalte obligații prevăzute de acest text de lege, în sensul prezentării de dovezi care să ateste lipsa de fonduri la capitolul respectiv și, respectiv, efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligației.

Intimatul a precizat că nu are relevanță și nu poate fi luat ca element de referință onorariul executoriului judecătoresc în condițiile în care Cabinetul individual de avocat A. G. a redactat atât notificarea prealabilă în vederea soluționării amiabile a diferendului, precum și cererea de executare silită adresată B. P. R.. De asemenea, a apreciat că nu are prea mare relevanță nici valoarea creanței în condițiile în care nu este vorba despre o acțiune în justiție ci de un titlu executoriu care stabilește clar valoarea creanței; deci acest demers nu presupune nici un risc în ceea ce privește recuperarea sumei respective ca în cazul unei acțiuni în justiție.

În drept, s-au invocat prevederile art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă.

Contestatoarea a depus la dosar o precizare a contestației la executare prin care a arătat că a solicitat anularea în parte a încheierii din data de 20.04.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare și a Somației de executare din data de 20.04.2015 în ceea ce privesc cheltuielile de executare onorariu avocațial în faza executării silite - pe care a solicitat a fi redus, dar și a actelor subsecvente săvârșite de executor după comunicarea încheierii și a somației, respectiv adrese de înființare a popriri, somații, înscrieri în CF. etc.

Aceasta a menționat că până la această dată executorul judecătoresc a solicitat Trezoreriei și s-a înființat poprirea, fiind indisponibilizate sumele de bani pe care le datorează creditorului și sumele reprezentând cheltuieli de executare. Sumele au fost virate în contul colector al executorului judecătoresc.

Totodată, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului prin care a arătat că prin contestația la executare formulată a solicitat reducerea onorariului avocațial pe care îl apreciază nejustificat de mare în comparație cu munca efectiv depusă de avocat în faza executării silite, nu a anexat la contestație cererea de executare silită, pentru că executorul judecătoresc nu i-a fost comunicată și că a recepționat o notificare de plată de la intimat prin care i se solicită, în mod absolut neîntemeiat să plătească niște sume exorbitant de mari.

Aceasta a precizat că potrivit Ordonanței nr.22/2002 nu are alocație bugetară și nu poate plăti sumele de bani la care a fost obligată prin titlul executoriu și că onorariul în faza executării silite este în cuantum foarte mare raportat la munca efectiv prestată de avocat în această fază.

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei: somația de executare (f.4), încheiere din 20.04.2015 (f.5), adresă 8f.6), notificare (f.7), adresă (f.8),decizia nr. 110/R/2015 (f.9-14), copia certificată a dosarului execuțional nr. 95/E/2015 (f.26-78), ordin de plată (f.84,86,87,98), factură fiscală (f.95), extras de cont (f.99).

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 110/R din 11.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. (f. 9-15) și a încheierii din data de 23.03.2015 din cadrul Dosarului nr. 95/E/2015, la cererea creditorului intimat, a fost pornită executarea silită prin înființarea popririi, formându-se dosarul de executare silită nr. 95/E/2015 B. R. P..

Prin încheierea din 20.04.2015 (f. 5) au fost stabilite cheltuielile aferente executării silite, respective 744 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, 2.000 lei reprezentând onorariu avocat și 15 lei reprezentând taxe legalizare hotărâri, iar prin somația din aceeași dată (f. 4) i s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 6.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform deciziei Curții de Apel menționate anterior și suma de 2.759 lei reprezentând cheltuieli de executare, compuse din onorariu executor judecătoresc, onorariu avocațial și taxe legalizare.

Potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/2015 și a chitanței nr. 409 din 21.03.2015 depuse la dosarul cauzei la fila nr. 28, intimatului a achitat suma de 2.000 lei constând în onorariu avocat pentru reprezentarea acestuia în fața B. R. P..

În drept, instanța are în vedere dispozițiile art. 670 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă, potrivit cărora onorariul avocatului din faza executării silite reprezintă o parte din cheltuielile de executare, sume ce pot fi cenzurate de către instanța de executare pe calea contestației la executare formulate de partea interesată, ținând seama de probele administrate de aceasta, prevederile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă aplicându-se în mod corespunzător. Conform acestui ultim articol, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de către avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, fără ca măsura luată de instanță să aibă vreun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

Astfel, instanța reține că prin aplicarea acestor dispoziții nu intervine în relația dintre avocat și client și nici nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică, ci doar are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu.

În prezenta cauză, instanța constată că intimatul a achitat suma de 2.000 lei cu titlu de onorariu avocațial pentru asistența acordată în cadrul fazei executării silite în ceea ce privește recuperarea creanței de 6.000 lei, așa cum rezultă din chitanța nr. 409 din 21.03.2015 depusă la dosar (f. 28), onorariu pe care îl apreciază ca fiind nejustificat în raport de activitatea desfășurată de către apărătorul acestuia și de complexitatea litigiului.

În acest sens, în raport de probatoriul administrat, instanța are în vedere faptul că angajamentul apărătorului creditorului intimat a constat în redactarea cererii de executare silită, cerută în temeiul titlului executoriu constând în decizia nr. 110 /R din 11.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu M. și a notificării adresate contestatoarei prin care i-a solicitat achitarea sumelor reprezentând creanța urmărită și onorariul avocațial corespunzător.

Totodată, instanța reține că suma solicitată a fi achitată cu titlu de onorariu de avocat prin intermediul somației din data de 20.04.2015, respectiv suma de 2.000 lei, reprezintă 1/3 din valoarea creanței ce formează obiectul executării silite.

Desigur, instanța nu poate exclude faptul că acordarea de asistență juridică presupune și consultanța acordată părții anterior depunerii cererii sau asistarea acesteia cu ocazia întocmirii actelor de procedură în fața organului de executare silită, însă cu toate acestea, apreciază onorariul avocațial în cuantum de 2.000 lei ca fiind disproporționat în raport de complexitatea cauzei, având în vedere că, nu au fost efectuate acte de executare în număr mare, iar complexitatea dosarului execuțional nu a fost una sporită, punându-se în executare o decizie civilă, în ce privește cheltuielile de judecată, aceasta din urmă fiind un titlu executoriu care nu lasă loc la interpretări sau care ar putea da naștere, de la început, la erori de executare ce ar necesita o atentă supervizare de specialitate.

În consecință, instanța apreciază că se impune reducerea onorariul avocațial din cadrul executării silite ce constituie obiectul dosarului execuțional nr. 95/E/2015 și că suma de 1.000 lei constituie o remunerație suficientă în raport de natura cauzei și de asistența juridică de care a beneficiat intimatul din partea apărătorului său.

Luând în considerare aspectele prezentate, instanța apreciază că suma de 2.000 lei reprezentând onorariu avocațial din faza executării silite, stabilit prin încheierea executorului judecătoresc din data de 20.04.2015, este disproporționată în raport de complexitatea cauzei și de activitatea desfășurată de către apărătorul creditorului intimat, motiv pentru care va admite contestația la executare și va anula parțial încheierea menționată anterior, dar și somația de executare din 20.04.2015 precum și actele emise în baza acestora în cadrul dosarului execuțional menționat anterior, în raport cu limita stabilită de instanță în privința cheltuielilor de executare constând în onorariul avocațial, în sensul reducerii cuantumului acestuia de la suma de 2.000 lei la 1.000 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga intimatul la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 207 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și contravaloare copiere dosar de executare, potrivit ordinului de plată și chitanței depus la dosar (f. 84, 95), și va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, luând în considerare faptul că va admite cererea formulată de către aceasta din urmă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare precizată și formulată de contestatoarea ., cu sediul în ., ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul C. N., având CNP_, domiciliat în loc. Pogăceaua, sat Pogăceaua, ., jud. M..

Anulează parțial încheierea din data de 20.04.2015, somația de executare din 20.04.2015 și actele emise în baza acestora în cadrul Dosarul execuțional nr. 95/E/2015, în raport cu limita stabilită de instanță în privința cheltuielilor de executare constând în onorariul avocațial, în sensul reducerii cuantumului acestuia de la suma de 2.000 lei la 1.000 lei.

Obligă intimatul la plata către contestatoare a sumei de 207 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și contravaloare copiere dosar de executare.

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului de obligare a contestatoarei la plata de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-M..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 20 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.-NOÉMI B. I. M. C.

4.ex./ 23.11.2015

Red.C.N.B.

Dact.CM

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5298/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ