Actiune in regres. Sentința nr. 2812/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2812/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 2812/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2812
Ședința publică din 03 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. F.
GREFIER: M. M. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, în contradictoriu cu pârâtul V. F., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei din partea IPJ M., prin registratura instanței la data de 03.06.2015, copii după declarațiile conducătorilor auto implicați în evenimentul rutier date cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._/06.03.2014.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.M. la data de 16.01.2015 sub nr._, reclamanta F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII a chemat în judecată pe pârâtul V. F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 8.063,04 lei reprezentând despăgubiri achitate către Gyongy I., pentru prejudiciile suferite de aceasta în urma accidentului de circulație produs in data de 06.0.2014 din vina exclusivă a pârâtului, la plata sumei de 300 lei reprezentând contravaloarea prestației . in dosarul F.P.V.S 220/2014, la plata sumei de 161 lei reprezentând dobânda legală pentru suma plătită cu titlu de despăgubiri, calculată de la data plății despăgubirii către persoana juridică și până la data prezentei acțiuni, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea in fapt a cererii s-a arătat că în data de 06.03.2014 s-a produs accidentul de circulație la intersecția .. Budiului în municipiul Tg.M. in care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de pârât și autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aflat in proprietatea doamnei Gyongy I.. Din procesul verbal . nr._ din 06.03.2014 rezultă că vinovat in totalitate pentru producerea accidentului se face pârâtul iar prin fapta săvârșită a cauzat prejudicii constând in daune materiale.
S-a mai arătat că, dată fiind starea de fapt, sunt îndeplinite criteriile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a conducătorului auto, respectiv existența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, existența prejudiciului, relația de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciu, existența culpei conducătorului auto.
De asemenea, reclamanta a arătat că ulterior producerii accidentului pârâtul nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehicul și că acesta a refuzat să plătească prejudiciul, doamna Gyongy I. a solicitat despăgubirea în baza art. 7 alin. 1 din Normele privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii puse in aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, iar in baza acestor prevederi s-a dat curs cererii de despăgubire care s-a soluționat în cadrul dosarului de daună nr. 220/2014 și in data de 18.06.2014 s-a achitat suma de 8.063,04 lei cu titlu de despăgubiri.
În continuare, reclamanta a arătat că stabilirea cuantumului prejudiciului s-a realizat prin întocmirea de către . SRL a unui raport de verificare tehnică, iar după evaluarea prejudiciului a fost notificată persoana vinovată pentru producerea accidentului asupra sumei pe care urmează să o plătească cu titlu de despăgubiri.
Reclamanta a mai menționat că FPVS intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire, fiind obligat să dispună verificarea, constatarea și avizarea tehnică de daună, iar in urma verificărilor să stabilească valoarea reală a reparațiilor necesare autovehiculului avariat și să efectueze plata către partea prejudiciată.
În drept, au fost invocate prevederile art.192 Cod procedură civilă, Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, art. 251 din legea nr. 32/2000, art. 1349, 1357, 1359, 1381, 1385 Cod civil.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 06.03.2014 s-a produs un accident de circulație în localitatea Tg.M. in care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_, condus de parat si nr._, condus de numita G. I..
Din procesul verbal de contraventie incheiat cu aceasta ocazie, avand nr._/06.03.2014, rezultă că vinovat pentru producerea accidentului se face paratul V. F., care nu a acordat prioritate.
Numita G. I., cea de a doua persoana implicata in accident, s-a adresat reclamantei pentru a plati despagubirile cauzate de parat, cerere aprobata de reclamanta, formandu-se dosarul de dauna nr. FPVS 220/2014 si acordandu-i acestuia suma de 8063,04 lei, cu titlu de despagubiri, potrivit ordinului de plata nr. 7/06.06.2014-fila 25.
In baza art. 25 ind.1 din legea 32/2000, reclamanta a introdus prezenta cerere, in baza unei actiuni in regres, indreptata in contra persoanei vinovate de producerea prejudiciului.
F. de probatoriile administrate în cauza, instanta apreciaza ca în speta sunt incidente dispozitiile art. 1357 cod civil ce implica raspunderea civila delictuala.
Potrivit art. 1357 Cod Civil, cel ce cauzeaza altuia un prejudiciu prin fapta sa indiferent ca aceasta fapta este din greseala, neglijenta sau imprudenta are obligatia de a-l repara.
În cadrul raspunderii civile delictuale reclamantul are obligatia sa dovedeasca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, existenta prejudiciului si existenta legaturii de cauzalitate dintre cele doua elemente.
În speta, instanta apreciaza ca reclamantul a dovedit toate aceste elemente asa cum am aratat mai sus.
Prejudiciul însa la rândul sau, ca element esential al raspunderii civile delictuale, trebuie sa fie cert si susceptibil de evaluare, conditii ce sunt îndeplinite în speta.
Cu privire la întinderea prejudiciului, instanta constata ca acesta acopera reparatiile necesare la autoturismul numitei G. I., in urma avariilor provocate prin fapta paratului .
Față de cele de mai sus constatand ca accidentul s-a produs din vina paratului, ca acesta nu detinea poliță de asigurare RCA valabilă la momentul producerii accidentului, in mod corect reclamanta a garantat plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate - in baza art.25Al Legea 32/2000 și ale art.3 Ordinul CSA nr. 1/2008, dupa care s-a intors impotriva persoanelor vinovate- paratul din prezenta cauza- cu o actiune in regres.
Din actele dosarului rezulta ca reclamantul dovedeste prin ordinul de plata nr. 7/06.06.2014-fila 25 ca despagubirile acordate catre celalalt conducator auto se ridica la suma de 8063,04 lei.
Asa cum am aratat, potrivit disp. art. 1359 C. civ., prejudiciul trebuie sa fie reparat în totalitate astfel ca din aceasta cauza instanta apreciaza ca reclamantul este îndreptatit sa primeasca întreaga contravaloare a sumei platite, in cuantum de 8063,04 lei. In plus, de la data achitarii acetor despagubiri, reclamanta este in drept sa primeasca si dobanda legala la suma platita si erecuperata, care dobanda se ridica la suma de 161 lei, calculata pentru perioada 18.06.2014-data platii- 16.01.2015.
In concluzie, instanta va admite actiunea reclamantei si va dispune obligarea paratului la plata catre reclamanta a sumei de 8063,04 lei reprezentand despagubiri,precum si a sumei de 161 lei, reprezentand dobanda legala la suma platita, calculata pentru perioada 18.06._15.
Deoarece paratul nu a recunoscut pretentiile reclamantei pana la prima zi de infatisare si a cazut in pretentii, acesta va fi obligat instanta la plata catre reclamanta a sumei de 831,25 lei cheltuieli de judecata- taxa de timbru si onorariu pentru raportul de verificare, constatare si avizare tehnica de dauna.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite actiunea formulata de reclamanta F. DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRAZII, cu sediul în București, .. 40-40 bis, sector 2, in contradictoriu cu paratul V. F., CNP:_, cu domiciliul în Ungheni, nr. 86, jud. M..
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 8063,04 lei reprezentand despagubiri,precum si a sumei de 161 lei, reprezentand dobanda legala la suma platita, calculata pentru perioada 18.06._15.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 831,25 lei cheltuieli de judecata- taxa de timbru si onorariu pentru raportul de verificare, constatare si avizare tehnica de dauna.
Cu pel in 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depusa la Judecatoria Tg.M..
Pronuntata in sedinta publica de astazi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. FIROIUMARIA M. S.
Red. C.I.F.
Tehnored. S.M.M.
4 ex/07.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2809/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2814/2015.... → |
---|