Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 3330/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 3330/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 3330/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3330
Ședința publică din data de 26.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. N. B.
GREFIER: L. M.
Pe rolul instanței se află judecarea cauzei civile formulate de contestatoarea M. L. D., în contradictoriu cu intimatul M. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se constată lipsa părților.
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În conformitate cu prevederile art. 98 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, dată fiind absența din instanță a doamnei judecător O. R. I. și imposibilitatea participării la ședința din 26.06.2015, s-a procedat la compunerea completului de judecată prin participarea doamnei judecător C. N. B., conform planificării de permanență, potrivit procesului-verbal înregistrat în registrul special sub nr. 90 din data de 26.06.2015.
Având în vedere că, contestatorul, nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin contestația la executare formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 07.04.2015 sub nr. de mai sus, contestatorul M. L. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare silită întocmite de B. Szekely Szabolcs B. în dosarul execuțional nr. 77/E/2015, anularea executării silite însăși, suspendarea executării silite până la soluționarea pe fond a contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că s-au încălcat prevederile art. 632 alin. 1 Cod de procedură civilă, fiindcă nu există un titlu executoriu care să poată fi pusă în executare, Sentința civilă nr. 2368/19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dosarul nr._/320/2012 nefiind încă definitivă, dosarul menționat aflându-se pe rolul Tribunalului M. pentru soluționarea apelului formulat.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile menționate în cuprinsul acesteia, precum și pe dispozițiile art. 711 și următoarele Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 26.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării contestației la executare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
În aplicarea art. 248 Cod de procedură civilă, excepția netimbrării cererii fiind una de procedură care face inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, trebuie soluționată cu prioritate față de orice alte cereri sau excepții invocate în cauză.
Prin rezoluție instanța a dispus citarea pentru termenul de judecată din data de 26.06.2015 a contestatorului cu mențiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Deși au fost citați cu această mențiune, până la termenul menționat, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel încât în baza prevederilor art. 197 Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 33 din OUG NR. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora neachitarea taxei de timbru stabilită de către instanță se sancționează cu anularea cererii ca netimbrată, instanța va admite excepția netimbrării cererii invocatĂ din oficiu și o va anula ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul M. L.-D., cu domiciliul procesual ales în mun. Târgu-M., ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul M. V. cu domiciliul în mun. Târgu-M., ., ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 iunie 2015.
PREȘEDINTE, C. N. B. | GREFIER, L. M. |
Fiind în concediu de odihnă, semnează grefier șef C. M. I.
Red. CNB.
Tehnored. LM
4 ex./07.08.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3322/2015.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|