Actiune in regres. Sentința nr. 3354/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3354/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 3354/2015

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3354

Ședința publică din data de 29 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. S. A. R.

GREFIER: S. C.

Se află pe rolul instanței judecarea acțiunii în regres formulată de reclamantul M. CRINIȘOR S., în contradictoriu cu pârâta M. C. M..

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de_, dată la care, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi,_ .

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, înregistrată sub nr._, reclamantul M. CRINIȘOR S., în contradictoriu cu pârâta M. C. M., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_,5I lei. sumă ce reprezintă ½ din totalul cheltuielilor comune aferente apartamentului și autoturismului pe care părțile Ie dețin în cote de ½ și obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente acestei sume; cu cheltuieli de judecată.

In motivare, reclamantul a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 4361/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M., rămasă definitivă ă la 26.09.2013, instanța a dispus desfacerea căsătoriei părților.

În timpul căsătoriei, părțile au încheiat un contract de credit cu banca Alpha Bank pentru achiziționarea apartamentului situat în Tg M., ., ., asupra căruia părțile sunt coproprietari, între acestea neintervenind partajul bunurilor comune. De asemenea, părțile sunt coproprietare asupra autoturismului marca Volkswagen Passat.

În cursul anului 2013, pârâta a părăsit domiciliul conjugal, refuzând să mai achite contravaloarea costurilor generate de întreținerea bunurilor pe care le dețin în comun, astfel că reclamantul a suportat singur aceste costuri, și anume: suma de 3896 lei cu titlu de impozit, suma de 1229,5 lei cu titlu de contravaloare agent termic și cheltuieli de executare, suma de 1065,91 cu titlu de obligații față de . cu utilitățile în cuantum total de 830 lei, ratele creditului bancar în cuantum de_,5 lei, valoarea asigurării pentru anul 2015 și 2015, în cuantum de 682,12 lei, suma de 8000 lei cu titlu de rentă viageră către H. E..

În continuare, arată reclamantul, invocând prevederile art. 1456 Cod civil, că pârâta îi datorează jumătate din sumele pe care le-a achitat cu titlu de cheltuieli de întreținere a apartamentului și a autoturismului, sumă care se ridică la valoarea de_,51 lei.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 667- 668 art.356, art. 357, art. 1456 din Codul civil, art. 194, art. 453 din Codul de procedură civilă

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 1043,85 lei (f. 79).

Intimata M. C. - M., a formulat întâmpinare, depusă la dosar, prin registratura instanței, la data de_, prin care a solicitat să se ia act de faptul că recunoaște în totalitate pretențiile reclamantului M. Crinișor S., iar în temeiul art. 454 C. pr. civ. să fie exonerată de la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205 și urm. C. pr. civ., art. 436 C. pr. civ.

Reclamantul M. CRINIȘOR S., a formulat răspuns la întâmpinare, depus la dosar, prin registratura instanței, la data de_, prin care a solicitat, ca față de întâmpinarea formulată în cauză, instanța să aibă în vedere recunoașterea pretențiilor și să dispună admiterea cererii, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Față de dispozițiile art. 436 NCPC, potrivit cărora când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii, reținând poziția procesuală a pârâtei, instanța va lua act de recunoașterea pretențiilor de către pârâtă și ca atare, fără să mai procedeze la administrarea de probe și dezbatere judiciară pe fondul pretențiilor, situația impunându-se față de actul de dispoziție al pârâtei în raport de pretențiile reclamantului, va admite acțiunea și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de_,51 lei, reprezentând cota de ½ parte din totalul cheltuielilor comune aferente apartamentului și autoturismului bun comun, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, constând în nivelul ratei dobânzii de referință BNR plus 4 puncte procentuale, diminuat cu 20%, calculată asupra debitului în cuantum de_,51 lei, începând cu data de_ și până la plata efectivă a debitului.

Față de dispozițiile art. 454 NCPC, pârâta recunoscând pretențiile până la primul termen, fără să fie pusă în întârziere, nu va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. Crinișor S., având CNP_, cu domiciliul în Târgu M., Bld. 1848 nr. 43, ., în contradictoriu cu pârâta M. C. M., având CNP_, domiciliată în Târgu M., Bld. 1848 nr. 51, ..

Obligă pârâta plata către reclamant a sumei de_,51 lei, reprezentând cota de ½ parte din totalul cheltuielilor comune aferente apartamentului și autoturismului bun comun.

Obligă pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, constând în nivelul ratei dobânzii de referință BNR plus 4 puncte procentuale, diminuat cu 20%, calculată asupra debitului în cuantum de_,51 lei, începând cu data de_ și până la plata efectivă a debitului.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de recurs, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Târgu M., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată potrivit art. 396 alin.2 Cod procedură civilă la data de 29.06.2015.

PREȘEDINTE

C. S. A. R.

GREFIER

S. C.

Fiind plecată din instanță, semnează

Grefier-șef, M. I. C.

Redactat: C.S.A.R.

tehnoredactat: S.C.

_ ; 4 exemplare.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 3354/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ