Contestaţie la executare. Sentința nr. 575/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 575/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 575/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 575

Ședința publică din data de 12 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. P.

GREFIER: I. M. C.

Pe rol se află judecarea contestației la executare formulată de contestatorul T. C. Z., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.01.2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 12.02.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2014, sub nr._, contestatorul T. C. Z. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata A. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., solicitând anularea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr._/26/_ /_ ca fiind netemeinice și nelegale, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că la data de 06.08.2014 i s-a comunicat la adresa din Tg. M., ., ., o scrisoare recomandată, prin care a primit de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. titlul executoriu nr._ și somația nr. 26/_ /_. Prin această somație, contestatorul a fost somat să achite suma de 450 lei, reprezentând amenzi contravenționale rezultate din procesele-verbale nr._ și_ din data de 24.07.2012.

Contestatorul a menționat că nu a primit procesele-verbale despre care se face vorbire în somație, așa încât nu știe despre ce fel de contravenții este vorba în acele înscrisuri.

Contestatorul a invocat prevederile art. 711 Cod procedură civilă, conform cărora împotriva oricărui act de executare silită se poate face contestație de cei interesați sau vătămați. Astfel, contestația este mijlocul procedural prin care cei interesați sau vătămați pot cerere și obține desființarea actelor și măsurilor ilegale de executare, pe această cale putându-se invoca și motive legate de greșelile în legătură cu întinderea, înțelesul sau aplicarea titlului executoriu.

Contestatorul susține că actele de executare emise de intimată sunt nelegale și netemeinice.

Contestatorul a menționat că a deținut în proprietate un autoturism marca BMW tip 3161 cu nr. de identificare WBACA71040FL76891, cilindre 1596 cmc, cu număr de înmatriculare_, însă a vândut acest autoturism la data de 21 iunie 2012 numitei Lang Friderika, conform contractului de vânzare -cumpărare întocmit cu ocazia vânzării autoturismului.

Deoarece, persoana care a cumpărat autoturismul a refuzat să se prezinte la autoritățile competente în vederea radierii autoturismului de pe numele contestatorului, acesta a promovat la data de 26 iulie 2012 o cerere de chemare în judecată în vederea radierii autoturismului de pe numele său. Astfel, pe rolul Judecătoriei Tg-M. s-a aflat dosarul cu nr._, dosar în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 4666/23-05-2013, rămasă definitivă prin neapelare, în baza căreia contestatorul a procedat la radierea de pe numele său a autoturismului respectiv.

În aceste condiții, având în vedere că procesele-verbale de contravenție pentru care contestatorul este somat să plătească o sumă de bani au data ulterioară vânzării autoturismului, contestatorul consideră că este o plată pe care nu o datorează, aceasta fiind datorată de persoana care a deținut autoturismul la acea dată.

Contestatorul susține că probabil s-a comis o eroare, având în vedere că radierea de pe numele său s-a produs doar în cursul anului 2013 după rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 4666/2013, însă autoturismul a fost predat la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv la data de 21.06.2012,

Contestatorul susține că nu are cunoștință despre ce fel de contravenții este vorba în procesele verbale de contravenție și nici nu este persoana care a comis aceste contravenții, deoarece autoturismul era deja vândut.

Contestatorul a mai arătat că, tot pentru a lămuri aceste aspecte, la data de 8.08.2014, a depus și la Administrația Finanțelor Publice M. o cerere de anulare a acestor acte de executare cu nr._, însă până la momentul înregistrării prezentei contestații nu a primit niciun răspuns.

În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 711 și urm. Cod procedură civilă.

Intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca rămasă fără obiect și respingerea petitului privind cheltuielile de judecată.

În motivare, a arătat că, în vederea aplicării măsurilor de executare silită, C.N.A.D.N.R. a comunicat intimatei Procesele-verbale de contravenție . nr._/12.07.2012 și . nr._/12.07.2012 prin care s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația achitării unei amenzi contravenționale în cuantum total de 450 lei.

D. urmare, în scopul încasării creanțelor fiscale datorate de către contestator, în conformitate cu prevederile art. 141 si 145 din O.G. nr. 92/2003/R privind Codul de procedură fiscală, s-a procedat la emiterea și comunicarea către acesta a titlului executoriu nr._ din data de 29.07.2014 si a somației nr. 26/_ /_ din data de 29.07.2014 în care au fost cuprinse obligații de plată în cuantum de 450 lei.

Referitor la susținerile contestatorului conform cărora cele două procese-verbale nu i-au fost comunicate, intimata învederează că aceste afirmați nu pot fi primite, întrucât confirmările de primire atestă primirea acestora la data de 24.07.2012 de către d-na T. C. în calitate de împuternicită.

În ceea ce privește măsurile de executare silită demarate împotriva contestatorului, intimata precizează că acestea au încetat la data de 26.09.2014 ca urmare a stingerii integrale prin plată a obligațiilor fiscale cuprinse în titlul executoriu contestat, situație în care intimata apreciază acțiunea contestatorului ca fiind rămasă fără obiect.

Cu privire la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, intimata solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă.

În probațiune, instanța a administrat proba cu următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 4), sentința civilă nr. 4666/23.05.2013 a Judecătoriei Tg. M. (f. 5-8), titlul executoriu nr._ (f. 9), somație nr. 26/_ /_ (f. 10), copia dosarului execuțional (f. 31-42).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Contestatorul figurează în evidențele fiscale ale intimatei cu o obligație de plată în cuantum de 450 lei, reprezentând amenzi din procesele-verbale de contraventie devenite titluri executorii la data expirarii termenului de contestare si de plata nr._/12.07.2012 si_/12.07.2012 emise de CNADNR, executarea silita formand obiectul dosarului nr._/26/_ /_ in care s-a emis titlu executoriu nr._ si somatia nr._/29.07.2014.

Procesele –verbale de contraventie au fost comunicate contestatorului, din cuprinsul confirmarilor de primire depuse la filele 36, 38 dosar rezultand confirmarea primirii de catre T. C. –imputernicit.

Conform art. 31 si 37 din OG nr.2/2001

,, (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.,,

,, Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.,,

Potrivit art. 712 alin.2 din NCPC

,, (2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.,,

Pentru anularea proceselor-verbale de contraventie mai sus mentionate, contestatorul a avut la dispozitie calea plangerii contraventionale pe care nu a urmat-o in termen de 15 zile de la comunicarea acestora, prin urmare acestea au devenit titluri executorii asa incat sustinerea acestuia ca la data savarsirii contraventiilor nu mai era proprietarul autoturismului nu mai poate fi invocata pe calea contestatiei la executare.

Cum executarea silita s-a declansat in temeiul unui titlu executoriu care cuprinde o creanta certa, lichida si exigibila fata de debitorul contestator, astfel cum prevede art.632 si 662 din Noul Cod de pr.civ., instanta va respinge contestatia la executare, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul T. C. Z., CNP_, domiciliat în Tg. M., ., ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul procesual ales în Tg. M., .. 1-3, jud. M., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.02.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. P.

I. M. C.

4 ex./24.03.2015

Red. S.P.

Tehnored. I.M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 575/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ