Plângere contravenţională. Sentința nr. 647/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 647/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 647/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 647
Ședința publică din data de 16 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A.-M. S.
Grefier: S. R.
Se află pe rolul instanței judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. B. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M..
Fără citarea părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată că este prezent petentul B. B. M., lipsă fiind reprezentantul intimatului.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 februarie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 16 februarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. la data de 2.07.2014 sub nr._, petentul B. B. M., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.06.2014, iar în subsidiar anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În motivare petentul a arătat că la data de 24.06.2014, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost oprit în trafic de organele de poliție care i-au comunicat faptul că, la trecerea de pietoni de pe . cu . acordat prioritate unui pieton.
Petentul a susținut că, la trecerea de pietoni menționată, a observat un pieton care se apropia de benzile de circulație de pe sensul său de drum și care s-a oprit pe scuar. Petentul susține că s-a uitat la pieton și, întrucât acesta nu se grăbea să traverseze, și-a continuat drumul, mai ales că pietonul i-a făcut semn discret cu mâna să treacă. Petentul mai arată că a solicitat organelor de poliție să identifice pietonul pentru a fi martor, însă i s-a comunicat faptul că acest lucru nu are relevanță, putându-se consemna punctul de vedere al petentului în cuprinsul procesului-verbal. S-a mai menționat faptul că la trecerea peste indicator s-a făcut cu o viteză care ar fi permis să oprească. În aceste condiții, petentul consideră că nu a comis contravenția reținută în sarcina sa în condițiile în care traversarea s-a făcut regulamentar, în momentul trecerii pietonul nemanifestând nici un gest de a traversa și, mai mult, i-a făcut semn cu mâna să treacă mai întâi. S-a considerat că nu poate fi vorba de nicio formă de vinovăție care să fie reținută în sarcina sa.
În motivarea cererii subsidiare, petentul a precizat că este președintele Asociației Județene de Fotbal M. și întreaga sa activitate este condiționată de deplasarea la evenimente sportive, conferințe, sponsori, programe, etc.
În drept petentul a invocat prev. OG 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, OUG 195/2002, Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 și toate celelalte acte normative care reglementează circulația pe drumurile publice din România.
În probațiune petentul a depus la dosar în copie procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.06.2014 (fila 4), chitanța . nr._ din data de 25.05.2014 care face dovada achitării unei jumătăți din cuantumul amenzii contravenționale (fila 6).
Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată cu 20 lei taxa judiciară de timbru (fila 3).
Intimatul, Inspectoratul de Poliție al Județului M., a depus la data de 27.10.2014, raportul agentului constatator(fila 18), exemplarul 2 al procesului-verbal (fila 19), cazierul autor al petentului (fila 21), atestator de operator radar al agentului constatator (fila 22), buletinul de verificare metrologică al aparatului radar montat pe autospeciala poliției cu numărul de înmatriculare MAI_ (fila 23), certificat de aprobare AUTOVISION (fila 24) și înregistrarea video (CD fila 25).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile și înregistrarea video depuse de către părți.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 24.06.2014 de Inspectoratul de Poliție al Județului M., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 100 al. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 24.06.2014, ora 15.42, a condus auto nr._ pe . Azomureș înspre centru, iar la trecerea pentru pietoni din dreptul intersecției mai sus menționate nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a drumului public aflat pe sensul său de mers prin loc marcat și semnalizat corespunzător. Filmat cu aparat video .-299 montat pe autospeciala MAI_. Se afla singur în auto.
Procesul-verbal a fost întocmit în prezența petentului, care a semnat procesul-verbal, la rubrica obiecțiuni consemnându-se obiecțiunile petentului că nu este de acord cu măsura luată pentru că pietonul era indecis.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.06.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor. Prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, condițiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravențiilor, ca și regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și executării acestora.
Astfel, în art. 16 al. 1 din O.G. 2/2001, sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constatare a contravențiilor, respectiv data și locul unde este încheiat, numele prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă al contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. De asemenea, în al. 11, 5 și 6, ale aceluiași articol au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie menționate în cazul contravenienților cetățeni străini, persoana fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, al contravenienților minori, precum și în situația în care contravenientul este o persoană juridică.
În cadrul al. 7 al articolului 16 din O.G.2/2001 s-a prevăzut că în momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Dintre aceste mențiuni, doar cele cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
Prin urmare, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, sancțiunea care intervine este nulitatea relativă care nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acestuia act.
Verificând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit pe numele petentului, prin prisma dispozițiilor menționate mai sus, instanța constată următoarele: în cuprinsul acestuia sunt prevăzute expres numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului (B. B. M.), fapta contravențională săvârșită (,,a condus auto nr._ pe . Azomureș înspre centru, iar la trecerea pentru pietoni din dreptul intersecției mai sus menționate nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a drumului public aflat pe sensul său de mers prin loc marcat și semnalizat corespunzător. Filmat cu aparat video .-299 montat pe autospeciala MAI_. Se afla singur în auto”), precum și încadrarea în drept („art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002”), locul și data săvârșirii faptei (24.06.2014, ora 15.42, .>)și semnătura agentului constatator.
Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Petentul a susținut prin obiecțiile consemnate în cuprinsul procesului-verbal faptul că pietonul era indecis, iar în cuprinsul cererii de chemare în judecată și cu ocazia audierii a termenul din data de 2.02.2015 faptul că pietonul i-ar fi făcut semn cu mâna discret să treacă.
Înregistrarea video depusă de intimată la dosarul cauzei (făcută cu un aparat verificat metrologic și de către un operator care deține atestatul prevăzut de lege) și vizionată în cursul ședinței de judecată în prezenta petentului contrazice susținerile acestuia. Astfel, la ora 15:42.29 se vede cum pietonul se asigură înainte de a părăsi scuarul care desparte cele două sensuri de mers și apoi se angajează în traversarea străzii. Se mai observă faptul că, o dubă albă, aflată pe cea de-a doua bandă a sensului de mers (lângă scuar) este oprită pentru a acorda prioritate de trecere pietonului, iar autoturismul condus de petent aflat pe prima bandă a sensului de mers (lângă trotuar) trece prin fața pietonului. Într-adevăr, petentul circula cu viteză mică. Ne observă nici un fel de semn care ar fi făcut de către pieton petentului.
Prin urmare, susținerile petentului sunt contrazise de o probă obiectivă (înregistrare video) și nu sunt apte să demonteze constatările cuprinse în cuprinsul procesului-verbal atacat.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul. Acțiunea petentului, constând în nerespectarea regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 100 al. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 340 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii și de faptul că neacordarea priorității de trecere pietonilor pune în pericol ceilalți participanți la trafic.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul B. B. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.06.2014 de către organul constatator I.P.J. Mureșj pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunea aplicată prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. B. M. [cu domiciliul în Târgu M., ., jud. M.] în contradictoriu în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M. [cu sediul în Târgu M., .. 14, jud. M.] și în consecință:
Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 24.06.2014 de către organul constatator I. M..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru părți.
Cererea pentru exercitarea căii de atac va fi introdusă la Judecătoria Târgu M..
Pronunțata în ședința publică, azi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE:GREFIER:
A.-M. S. S. R.
Red./tehn. A.M.S.
4 ex./16.02.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 646/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 649/2015.... → |
---|