Contestaţie la executare. Sentința nr. 2419/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2419/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 2419/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2419

Ședința publică din data de 15 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: L.-N. P.

Pe rol judecarea cererii formulate de contestatoarea T. A. Z. în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație la executare.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 12.05.2015, concluzii scrise de către contestatoare.

Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 08 mai 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea având ca obiect contestație la executare, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2015 sub nr._, contestatoarea T. A. Z. a solicitat în contradictoriu cu intimata ., admiterea contestației la executare, în temeiul art. 662 alin.1 și 2, art. 663 alin. 4, art. 665 Noul cod de procedură civilă, anularea Încheieri și a Dispoziției de poprire emise în dosarul execuțional nr. 97/E/2014 de către B. V. M., cu cheltuieli de judecată.

În fapt, contestatoarea arată faptul că din dispoziția de poprire rezultă că îi datorează lui T. G., suma de 39,648,1 lei în baza Sentinței civilă nr. 507/10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu M., în dosarul nr._ .

Contestatoarea arată faptul că nu are cunoștință de sentința anterior menționată, pe care să o fi primit de la instanță, și nici nu i-a fost comunicată de către executorul judecătoresc.

Referitor la Încheierea nr. 2 din 16.02.2015 nu îi este opozabilă, aceasta referindu-se exclusiv la T. G., încheiere în care sunt calculate cheltuielile de executare în cuantum de 4.434,1 lei.

Contestatoarea mai arată faptul că creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, lipsa titlului executoriu, lipsa încuviințării executării silite împotriva acesteia.

Solicită judecare cauzei în lipsă, art. 223 NCPC.

Cererea nu este motivată în drept.

Se constată depus la dosarul cauzei, întâmpinare de către intimată, la data de 13.03.2015, prin care solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, nefondată și netemeinică, menținerea dispoziției de poprire emisă în dosarul execuțional nr. 97/E/2014 al B. V. M., cu cheltuieli de judecată.

În fapt, în baza Sentinței civile nr. 507/10.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Târgu M., în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar, s-a dispus ieșirea din devălmășie cu privire la imobilul casă de locuit din .-se în natură contestatoarei, cu obligarea acesteia la plata sultei de 89.706 lei în favoarea pârâtului T. G., care este debitorul intimatei cu suma de 29.648,10 lei, conform titlului executoriu din Sentința civilă nr. 3879/11.05.2012 a Judecătoriei Târgu M., în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 339/R/18.12.2012 a Tribunalului Comercial M., în sumă de 29.065,75 lei, din care s-a recuperat suma de25.230,62 lei, rămânând de recuperat suma de 39.648,10 lei.

Intimata mai arată faptul că în dosarul nr._, prin Încheierea civilă nr. 3117/18.04.2014, s-a încuviințat executarea silită solicitată de către creditoarea . Târgu M., împotriva debitorului T. G., în baza titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 3879/11.05.2012 a Judecătoriei Târgu M., în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia NR. 339/R/18.12.2012 a Tribunalului Comercial M., în valoare de 59.065,75 lei, din care s-a recuperat suma de 25.230,62 lei, rămânând de recuperat suma de 39.648,10 lei.

Referitor la Încheierea nr. 2/16.02.2012 a B. V. M., contestatoarea are calitatea de terț poprit, iar suma este calculată pentru debitorul T. G., contestatoarea din prezenta cauză având obligația de a-i plăti acestuia sulta de 89.706 lei, din care acesta datorează intimatei suma de 39.648,10 lei, în care este inclusă și suma de 4.434,10 lei, reprezentând onorariul executorului judecătoresc, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, existând titlu executoriu împotriva debitorului T. G. și încuviințarea executării silite a acestuia.

Intimata arată faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 786 alin.5 din Noul cod de procedură civilă, nu se poate face contestație la executare împotriva popririi.

În drept, art. 205 alin.2 și art. 786 alin. 5 din Nou cod de procedură civilă.

Se constată depus răspuns la întâmpinare, de către contestatoare, la data de 25.03.2015, prin care solicită admiterea contestației la executare, anularea formelor de executare silită, astfel cum a solicitat în contestația la executare, cu cheltuieli de judecată.

Contestatoarea arată faptul că intimatul solicită respingerea contestației la executare ca inadmisibilă, fără să arate motivul pentru care solicită acest lucru.

În continuare, contestatoarea arată faptul că executarea silită declanșată împotriva acesteia este inadmisibilă, în situația în care sunt avute în vedere prevederile art. 632 Cod procedură civilă, respectiv lipsa unui titlu executoriu, art. 685 Cod procedură civilă, lipsa încuviințării executării silite și art. 666 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc nu i-a comunicat copia de pe încheierea dată în condițiile art. 665 Cod procedură civilă și copie după titlul executoriu.

Contestatoarea mai arată faptul că dacă numitul T. G. are datorie față de intimată aceasta nu este problema sa, această datorie nefiind stabilită în mod solidar cu ea, iar pentru datoriile unuia dintre soți, acesta trebuie urmărit silit și în nici un caz și soția.

Astfel, contestatoarea solicită instanței să dispună în sensul celor solicitate.

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresă înființare poprire către contestatoare (f. 3), încheierea nr. 2/16.02.2015 a executorului judecătoresc (f. 4-5), copie încheiere civilă nr. 3117/18.04.2014 (f. 6-7), împuternicire avocațială (f. 8), dovadă achitare taxă timbru (f. 9), întâmpinare (f. 14-16), răspuns la întâmpinare (f. 19-20), concluzii scrise depuse de contestatoare (f. 34-35).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin prezenta contestație la executare, contestatoarea T. A. Z. a solicitat anularea Încheieri și a Dispoziției de poprire emise în dosarul execuțional nr. 97/E/2014 de către B. V. M..

Deliberând cu prioritate asupra exceptiei inadmisibilității invocata de intimata, instanta retine că în baza Sentinței civile nr. 507/10.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Târgu M., în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar, s-a dispus ieșirea din devălmășie cu privire la imobilul casă de locuit din .-se în natură contestatoarei, cu obligarea acesteia la plata sultei de 89.706 lei în favoarea numitului T. G..

La rândul său, creditorul contestatoarei T. G. este debitorul intimatei cu suma de 35.414 lei, conform titlului executoriu -Sentința civilă nr. 3879/11.05.2012 a Judecătoriei Târgu M., pronuntata în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 339/R/18.12.2012 a Tribunalului Comercial M., creanta nerecuperata integral.

Impotriva acestuia s-a demarat executarea silită in dosarul executional nr. 97/E/2014 al B. V. M. A.. Acesta a dispus la 16.02.2015 infiintarea popririi cu privire la tertul poprit, T. A. Z., acesteia fiindu-i comunicate dispozitia de poprire si incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.

Art. 786 alin. 5 C. proc. civ. stabileste ca „ Tertul poprit nu va putea face contestatie impotriva popririi. El va putea formula apărările in instanța de validare”

Având in vedere ca contestatoarea este tert poprit si ca obiectul contestatiei il constituie actele de poprire efectuate asupra sa, in temeiul dispozitiilor legale mentionate, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii invocata de intimata si va respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea T. A. Z. in contradictoriu cu intimata ., ca inadmisibilă, fara a mai fi necesar a se analiza celelalte aparari ale părților.

F. cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia inadmisibilitatii invocata de intimata.

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea T. A. Z. ( CNP_), domiciliata in Cristesti, ./J, jud. M. in contradictoriu cu intimata ., (J -, CUI_) cu sediul in Tg. M., .. 94/10, jud. M., ca inadmisibilă.

Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare care se depune la Judecatoria Tg. M..

Pronuntata in conditiile art. 396 alin. 2 C. proc. civ., azi, data de 15.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. L. B. L.-N. P.

Red. A.L.B. Tehnored. L.N.P. 4ex. 29.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2419/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ