Contestaţie la executare. Sentința nr. 1240/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1240/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 1240/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1240
Ședința publică din data de 18.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M. G.
GREFIER: S. M. P.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulate de către contestatorul R. V., cu domiciliul în Tg. M., ., . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M., având ca obiect contestație la executare.
În lipsa părților.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015, astfel cum a fost consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 18.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând cu privire la cauza de față constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2014 sub nr. de dosar_, contestatorul R. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., solicitând să se dispună admiterea contestației, anularea tuturor formelor de executare, efectuate în dosarul execuțional nr.26/_ /_, respective a titlului executoriu nr._ din 29.10.2014 și a somației nr._ din 29.10.2014 și stabilirea sumei reale pe care reclamantul o are de plătit la 250 lei și restituirea eventualei sume de bani executată silit până la pronunțarea hotărârii în prezenta cauză, actualizată cu rata dobânzii legale de la data achitării până la data restituirii efective, conform prevederilor 124 din Codul de procedură fiscală; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/15.05.2012, încheiat de Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale, a fost sancționat cu amenda de 250,00 lei, fiind obligat plata tarifului de despăgubire de 28 Euro, adică 112,49 lei.
Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției menționat contestatorul a formulat plângere contravențională care a fost soluționată de Judecătoria Tg. M. prin Hotărârea nr. 8690din 26.11.2012, pronunțată în dosarul_ iar în recurs prin Hotărârea nr.424/27.05.2014.
Prin aceste hotărâri, instanțele de judecată au admis în parte plângerea contravențională, anulând tariful de despăgubire aplicat prin actul sancționator în cuantum de 28 euro și au menținut sancțiunea amenzii contravenționale în suma de 250 lei.
Funcționarii Administrației Județene a Finanțelor Publice M. au emis și i-au comunicat prin poștă titlului executoriu nr._ din 29.10.2014 și somația nr._ din 29.10.2014, în care au adunat suma de 250 lei reprezentând amenda de 250 lei stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/15.05.2012, încheiat de Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale cu suma de 250 lei reprezentând aceiași amendă contestată prin plângere contravenționala.
În continuare, contestatorul a arătat că întrucât obligația sa de plată așa cum stabilesc hotărârile judecătorești arătate mai sus, este doar de 250 lei, a solicitat anularea tuturor formelor de executare, efectuate în dosarul execuțional nr.26/_ /_, respectiv a titlului executoriu nr._ din 29.10.2014 și a somației nr._ din 29.10.2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. sau modificarea lor în sensul obligării acestei instituții să-i încaseze suma reală de 250 lei cât datorează.
De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. la restituirea sumei plătită nedatorat de către acesta în cazul în care executarea silită s-a început, actualizată cu rata dobânzii legale de la data achitării până la data restituirii efective, conform prevederilor 124 din Codul de procedură fiscală și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 172 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca rămasă fără obiect a contestației la executare, îndreptată împotriva Titlului executoriu nr._/29.10.2014 și a Somației nr._/29.10.2014 în dos. exec. nr. 26/_ /_ emise de AJFP M.; precum și a petitului cu privire la cheltuielile de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că prin Sentința civilă nr. 8690/26.11.2012 pronunțată în dos. nr._ de către Judecătoria Tg. M., s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul R. V., fiind menținută sancțiunea amenzii contravenționale. În urma formulării recursului împotriva sentinței mai sus menționate, acesta a fost respins, conform Decizei civile nr. 424/27.05.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
În continuare, intimata a menționat faptul că astfel cum rezultă din adresa nr. 686/15.01.2015 comunicată de AJFP M. - Serviciul Colectare executare Silită Persoane Fizice rezultă că, având în vedere aspectele sesizate de contestator, s-a constatat faptul că acesta a datorat obligații fiscale în sumă de 250 lei, reprezentând amendă contravențională stabilită prin procesul-verbal de contravenție . 12 nr._/15.05.2012 încheiat de CNADNR.
Conform aceleiași adrese, cu privire la obligațiile fiscale privind cheltuielile judiciare în sumă de 250 lei, se face mențiunea că acestea au fost înregistrate eronat, până la data adresei fiind efectuate corecții asupra acestora.
Având în vedere aspectele menționate, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind rămasă fără obiect.
În ceea ce privește petitul referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat respingerea acestei cereri, ca neîntemeiata, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
În drept, intimata a invocat textele de lege la care a făcut referire.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosarul cauzei următoarele: somație (fila 5), titlu executoriu (fila 6), proces verbal (fila 8), sentința civilă nr. 8690/2012 a Judecătoriei Târgu-M. (fila 9-10), copie CI (fila 11), decizia nr. 424/2014 a Tribunalului M. (fila 12-16), somație (fila 28).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._/15.05.2012, încheiat de Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale contestatorul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 250,00 lei, acesta fiind obligat totodată plata tarifului de despăgubire de 28 Euro, respectiv 112,49 lei.
Împotriva procesului verbal de contravenție mai sus menționat, contestatorul a exercitat calea de atac a plângerii contravenționale, prevăzută de dispozițiile art. 31 alin 1 din OG nr. 2/2001, care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Tg. M..
Prin Sentința civilă nr. 8690/26.12.2012 pronunțată în dosarul mai sus menționat, rămasă irevocabilă la data de 27.05.2014, ca urmare a respingerii căii de atac a recursului, instanța a anulat obligația petentului cu privire la plata tarifului de despăgubire și a menținut amenda contravențională în cuantum de 250 lei, aplicată în sarcina acestuia.
Împotriva contestatorului s-a emis la data de 29.10.2014 t, itlul executoriu nr._ și somația nr._ în cadrul dosarului de executare nr. 26/_ /_ în vederea executării silite a creanței în sumă de 500 le, din care 250 lei reprezintă amenda contravențională evidențiată potrivit .._/05.05.2012 din data de 30.05.2012, iar suma de 250 lei reprezintă amendă judiciară evidențiată potrivit .._ din data de 19.08.2014.
În ceea ce privește suma de 250 lei reprezentând amenda contravențională aplicată contestatorului prin procesul-verbal de contravenție . 12 nr._/15.05.2012 întocmit de CNADNR, rezultă din cele ce preced, că titlul executoriu este legal întocmit, întrucât face referire la o obligație de plată certă, lichidă și exigibilă. De asemenea, deoarece suma menționată se constituie în venit la bugetul de stat, aceasta îndeplinește și calitatea de creanță bugetară, cerută de dispozițiile OUG nr. 92/2003.
Cu toate că, prin apărările formulate, intimata a arătat că suma de 250 lei reprezentând amendă judiciară, a fost înregistrată eronat în evidențele acesteia și că au fost făcute corecțiile necesare, aceasta nu a făcut dovada susținerilor sale prin depunerea la dosarul cauzei a actului administrativ fiscal din care să rezulte că s-a operat în evidențe modificarea menționată.
Având în vedere considerentele anterior arătate, instanța va admite în parte contestația formulată, în sensul în care va dispune modificarea titlului executoriu nr._ și a somației nr._ în sensul eliminării referirilor cu privire la suma de 250 lei reprezentând amendă judiciare evidențiată potrivit .._ din data de 19.08.2014.
Cu privire la cererea contestatorului având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru, instanța reține faptul că în cadrul contestațiilor la executare sunt aplicabile în mod exclusiv dispozițiile art. 45 lit. “f” din OUG nr. 80/2013, cu privire la restituirea taxei de timbru în situația pronunțării unei soluții de admitere a contestației la executare.
Astfel, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate și pentru a da eficiență voinței contestatorului de a readuce în patrimoniul său sumele achitate cu titlu de taxa de timbru, instanța va dispune restituirea către acesta a sumei de 20 lei reprezentând taxa de timbru achitată cu chitanța ._ din 04.12.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată contestatorul R. V., având CNP_ cu domiciliul în Tg. M., ., . în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor publice M., cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M..
Modifică titlul executoriu nr._ și somația nr._ emise de către intimată la data de 29.10.2014 în cadrul dosarului de executare nr. 26/_ /_ în sensul eliminării referirilor cu privire la suma de 250 lei reprezentând amendă judiciare evidențiată potrivit .._ din data de 19.08.2014.
Dispune restituirea către contestator, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a sumei de 20 lei reprezentând taxa de timbru achitată cu chitanța ._ din 04.12.2014.
Respinge în rest contestația la executare ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg M..
Pronunțată potrivit dispozițiilor art. 396 alin 2 C., azi 18.03.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
M. M. G. | S. M. P. |
Red. M.M.G.
Tehnored. S.M.P.
2 ex/18.05.2015.
← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 1725/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1869/2015.... → |
---|