Contestaţie la executare. Sentința nr. 1891/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1891/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 1891/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU M.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1891/2015
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. G. C.
GREFIER: I. M. I.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de contestatorul V. G., în contradictoriu cu intimata C. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare se constată lipsa părților.
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că, contestatorul a depus la dosarul cauzei note de ședință, însă nu și dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 980 lei.
Constatând faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 980 lei, instanța, din oficiu pune în discuție excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, și în baza art. 394 alin.2 C.p.c., reține cauza în pronunțare asupra excepției puse în discuție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu M. la data de 23.12.2014, sub nr._, contestatorul V. G. a chemat în judecată pe intimata C. I., și a arătat că imobilul situat în Ungheni, ., jud. M., în anul 1990 a fost întabulat fără acordul familiei sale de către C. I., fosta V., ilegal. Acesta mai arată că pe respectivul imobil nu există nici un act de proprietate, iar terenul este pe Statul Român. Contestatorul arată că în imobil mai locuiește mama sa care este și bolnavă, iar imobilul a fost construit de către părinții săi în anul 1992.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva excepției invocate, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 31.03.2015 instanța, ca urmare a depunerii de către contestator în probațiune a unui act de executare din care rezultă sume urmărită silit, a fixat obligația acestuia de a achita o diferență texă de timbru de 980 lei. Instanța a făcut astfel aplicarea prevederilor art. 716 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, în sensul în care dispozițiile art. 200, ce reglementează procedura de regularizare a cererii, nu sunt aplicabile în cazul contestației la executare.
Constatând faptul că contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a diferenței taxei de timbru stabilită în sarcina sa, instanța urmează a constata întemeiată excepția invocată, urmând a anula contestația la executare ca insuficient timbrată, în condițiile prevăzute de art. 197 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, invocata de instanță din oficiu.
Anulează ca insuficient timbrată contestația la executare formulată de contestatorul V. G., cu domiciliul în loc. Ungheni, . jud. M. în contradictoriu cu intimate C. I., cu domiciliul în S., .. 10 . jud. A..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg. M..
Pronunțată în ședința publica din 21.04.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
G.-G. C. | I. M. I. |
4 ex./21.05.2015.
Red. G.G.C.
Tehnored.IMI
← Pretenţii. Sentința nr. 1879/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 555/2015.... → |
---|