Pretenţii. Sentința nr. 1879/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1879/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 1879/2015
ROMANIA
JUDECATORIA TARGU-M.
DOSAR NR._
Sentința civilă nr.1879
Ședința publică din 21.04.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. D.
GREFIER: C. M. D.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 178 în contradictoriu cu pârâtul B. N., având ca obiect pretenții.
Fără citarea părților.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților este consemnat în încheierea de ședință la data de 08.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de azi, 21.04.2015 încheierea menționată făcând parte din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 noiembrie 2014, Asociația de proprietari nr.178 a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul B. N., obligarea acestuia la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 2566,90 lei reprezentând debit restant respectiv suma de 2100,95 lei penalitati de intârziere. În același context a solicitat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat instanței că pârâtul a încetat să își îndeplinească obligațiile legale de plată a cheltuielilor de întreținere din luna ianuarie 2012. În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri constând în copia tabelelor prin care au fost stabilite cheltuielile la întreținere precum și fișa debitorului, extras CF. Reclamanta a arătat că, pentru întârziere la plată, a calculat majorări de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, menționând că pârâtul, în fiecare lună, prin afișarea listelor a luat la cunoștință sumele de plată datorate, împreună cu majorările de întârziere calculate lunar pentru serviciile de care a beneficiat.
Reclamanta a menționat faptul că, suma solicitată este certă, lichidă și exigibilă, pârâtul nedepunând niciodată vreo solicitare pentru lămuriri și nici nu a contestat în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
În drept, a invocat prevederile Legii 230/2007.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare precum nici nu s-a prezentat la termenele de judecată acordate în cauză.
Analizând cererea reclamantei precum și întregul material probator administrat, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.
Astfel, instanța analizând extrasul de carte funciară ce vizează apartamentul situat în Târgu M. ..1/A . pârâtul B. N. deține calitate de proprietar al imobilului începând cu anul 2002 motiv pentru care este obligat să achite lunar cheltuielile de întreținere datorate pentru această perioadă. Acestea potrivit tabelelor de instituire datorează pentru perioada ianuarie 2012-septembrie 2014 suma de 2566,9 lei cu titlu de cheltuieli si suma de 2100,95 drept penalități de întârziere, calculate pâna la data de 30.10.2014.
Potrivit art. 50 din Legea 230/2007 calitatea procesuală activă în litigiile privind recuperarea sumelor de bani constând în plata contribuțiilor la cheltuielile de întreținere „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”
Instanța ia act de faptul că prin hotărârea -Statutul Asociației de proprietari pct.35 s-a stabilit cuantumul dobânzii penalizatoare la procentul de 0.2% (f.9).
Procedând la calculul cheltuielilor afișate, instanța constată că acestea corespund cu cele transpuse în tabel și că în total însumează 2566,9 lei, motiv pentru care va admite acțiunea reclamantei și va obliga pâratul la plata sumei de 4667,85 lei reprezentând cheltuieli datorate și dobânda penalizatoare scursă până la data introducerii cererii.
În ceea ce privește petitul reclamantei relativ la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariul avocatial, instanța având în vedere art.451 alin.2 din Codul de procedura civilă constată că acesta este disproportionat față de obiectul si complexitate litigiului, context în care instanța va reduce onorariul avocatial la suma de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
INSTANȚA HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către Asociatia nr. 178 din Târgu M. ..1 cu sediul procesual ales în Târgu M. . în contradictoriu pârâtul B. N. cu domiciliul în Târgu M. .. 1 A .>
Obliga pârâtul la plata sumei de 2566,9 lei cu titlu de cheltuielile comune de întreținere.
Obligă pârâtul la plata sumei de 2100,95 lei cu titlu de penalități aferente debitului principal.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocatial redus.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile la data comunicării prezentei hotărâri. Cererea privind calea de atac se depune la Judecătoria Târgu M..
Pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei, azi 21.04.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
R. DANCRINA D.
RED/TEH/RD/2 EX./21.04.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1877/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1891/2015. Judecătoria... → |
---|