Contestaţie la executare. Sentința nr. 309/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 309/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 309/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 309

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. P.

GREFIER: I. M. C.

Pe rol se află judecarea contestației la executare formulată de contestatorul R. I., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 15.01.2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 29.01.2015 încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2014, sub nr_, contestatorul R. I. a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., solicitând anularea titlului executoriu nr._/29.07.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a primit prin poștă titlul executoriu nr._/29.07.2014, împreună cu somația nr. 26/_ /_, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că a expirat termenul de plată a obligațiilor fiscale înscrise în documentul .._/20.08.2012 din data de 30.08.2012, cu termen legal de plată 17.04.2014, cuantumul sumei datorate fiind de 250 lei.

Contestatorul a menționat că nu are cunoștință despre documentul prin care s-a evidențiat suma de plată, acesta nefiindu-i comunicat.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă, art. 172 și 173 Cod procedură fiscală.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare și menținerea actelor de executare, respectiv titlul executoriu nr._/29.07.2014 și somația nr. 26/_ /_/29.07.2014 ca fiind temeinice și legale, respingerea cererii de acordare a chetuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că, întrucât a expirat termenul de plată a amenzii contravenționale aplicate de CNADNR SA, în temeiul art. 141 din OG nr. 92/2003 rep. s-a procedat la emiterea titlului executoriu și a somației. În privința titlului de creanță devenit titlu executoriu, s-a menționat că actul sancționator nr._/20.08.2012 a fost comunicat debitorului prin afișare la data de 30.08.2012, așa cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/20.08.2012.

În privința petitului privind plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură civilă.

Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare, învederând că nu a luat la cunoștință în niciun fel despre existența procesului-verbal . nr._/20.08.2012, în termenul legal, pentru a-l putea contesta, în condițiile legii, acesta nefiindu-i comunicat.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul a înțeles să formuleze plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/20.08.2012, învederând că nu s-a respectat termenul impus de art. 25 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în sensul că nu i-a fost comunicat în termen de 30 de zile.

În privința plângerii contravenționale, prin încheierea de ședință din data de 15.01.2015, instanța a dispus disjungerea acesteia și formarea unui nou dosar în sistem ECRIS, cu termen de judecată la data de 05.03.2015.

În probațiune, instanța a administrat proba cu următoarele înscrisuri: titlu executoriu nr._ din 29.07.2014 (f. 3), somație nr. 26/_ /_ din 29.07.2014 (f. 4), copia cărții de identitate a contestatorului (f. 5), proces-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 20.08.2012 (f. 18), proces-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 20.08.2012 (f. 19), chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din 24.09.2014 (f. 25), copia dosarului execuțional (f. 30-36).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In dosarul executional nr. 26/_ /_ s-a declansat executarea silita fata de contestator pentru recuperarea creantei in cuantum de 250 lei reprezentand amenda contraventionala din procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/20.08.2012

Contestatorul a invocat in sustinerea cererii sale ca nu a luat la cunoștință în niciun fel despre existența procesului-verbal . nr._/20.08.2012, în termenul legal, pentru a-l putea contesta, în condițiile legii, acesta nefiindu-i comunicat.

Sustinerea contestatorului este intemeiata deoarece la comunicarea actului de sanctionare nu s-a respectat procedura prevazuta de art.27 din OG nr.2/2001 in sensul comunicarii procesului-verbal și a înștiințării de plată prin poștă, cu aviz de primire. D. in cazul in care nu se indeplinea aceasta procedura se putea trece la comunicare prin afișare la domiciliul contravenientului cu intocmirea unui proces- verbal semnat de un martor.

In acest sens s-a pronuntat ÎCCJ prin Decizia nr. 10/2013 prin care s-a statuat ca ,,Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.,,

Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar de intimata (f.19) rezulta ca a ales procedura de comunicare a procesului-verbal de contraventie prin afisare care este o procedura subsidiara, asa incat instanta retine ca petentului nu i s-a comunicat procesul-verbal de contraventie, prin urmare acesta nu a devenit titlu executoriu astfel cum prevede art.37 din OG nr.2/2001 .

Potrivit art.632 alin.1 din Noul Cod de procedura civila

,, (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.,,

F. de cele mai sus retinute, instanta retine ca executarea silita pornita in lipsa unui titlu executoriu este nelegala asa incat va admite contestatia la executare formulata de contestatorul R. I. si va anula Titlul executoriu nr._/29.07.2014 și somația nr. 26/_ /_ emise de intimata in dosarul de executare nr.26/_ /_.

In baza art.45 lit.f) din OUG nr.80/2013, instanta va dispune restituirea catre contestator a taxei de timbru in cuantum de 20 lei achitata de acesta cu chitanta TGM_/06.10.2014, la ramanerea definitiva a hotararii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul R. I., CNP_, domiciliat în Tg. M., .. 15, ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul procesual ales în Tg. M., .. 1-3, jud. M..

Anulează Titlul executoriu nr._/29.07.2014 și somația nr. 26/_ /_ emise de intimata in dosarul de executare nr.26/_ /_.

Dispune restituirea catre contestator a taxei de timbru in cuantum de 20 lei achitata de acesta cu chitanta TGM_/06.10.2014, la ramanerea definitiva a hotararii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată în ședința publică, azi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. P.

I. M. C.

4 ex./16.03.2015/Red. S.P./Tehnored. I.M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 309/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ