Obligaţie de a face. Sentința nr. 436/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 436/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 436/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 436
Ședința publică din data de 5 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. DUMITRIȚA S.
GREFIER: C. L.
Pe rolul instanței se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul C. R. A., în contradictoriu cu pârâții K. Z. și K. C. A., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul convențional al pârâților, avocat C. M., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, în cursul acestei zile, reclamantul a transmis, prin fax, o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de declarația autentică a acestuia de renunțare la dreptul pretins în cauză și să pronunțe o hotărâre prin care să respingă cererea în fond. Anexat cererii depuse, reclamantul a transmis declarația autentificată sub nr. 133/03.02.2015 de notarul public L. M.-P..
Reprezentantul convențional al pârâților arată că, în urmă cu două zile, s-a prelungit termenul pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare, iar părțile s-au obligat să renunțe la toate cele 3 procese care se derulează între acestea.
La întrebarea instanței, domnul avocat arată că reprezentantul convențional al reclamanților, respectiv domnul A. T., nu se va prezenta la acest termen de judecată, deoarece se află în București.
În continuare, reprezentantul convențional al pârâților depune la dosar duplicatul actului adițional nr. 1 la antecontractul de vânzare, autentificat sub nr. 2084/03.11.2014 la S.P.N. M. Lex, act adițional autentificat sub nr. 131/03.02.2015 de notarul public L. M.-P. și învederează că pârâții se obligă să nu solicite cheltuieli de judecată, în condițiile renunțării reclamantului la dreptul pretins.
Constatând că declarația depusă de către reclamant a fost transmisă prin fax, instanța pune în discuție necesitatea lăsării cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantului convențional al reclamantului să depună la dosar, în original, declarația autentificată la notar, prin care renunță la dreptul dedus judecății.
Reprezentantul convențional al pârâților este de acord și arată că va lua legătura cu avocatul reclamantului, pentru a depune la dosar originalul declarației transmise prin fax. Domnul avocat solicită strigarea cauzei la ora 12:00.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, după ora 12:00, pentru a da posibilitatea reprezentantului convențional al reclamantului să depună la dosar originalul declarației autentificate la notar, prin care renunță la dreptul dedus judecății.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă, pentru reclamant, doamna avocat A. E. M., în substituirea domnului avocat A. T., precum și reprezentantul convențional al pârâților, avocat C. M., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, în cursul acestei zile, reclamantul a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de declarația autentică a acestuia de renunțare la dreptul pretins în cauză și să pronunțe o hotărâre prin care să respingă cererea în fond. Anexat cererii depuse, reclamantul a depus la dosar duplicatul declarației autentificate sub nr. 133/03.02.2015 de notarul public L. M.-P., în original.
La întrebarea instanței, doamna avocat A. E. M. arată că nu deține delegație de substituire acordată de către domnul avocat A. T..
Reprezentantul convențional al pârâților arată că nu înțelege să conteste calitatea doamnei A. de reprezentant al reclamantului.
Instanța pune în vedere doamnei A. E. M. ca, până la finalul dezbaterilor, să depună la dosar delegația de substituire acordată de domnul avocat A. T..
La întrebarea instanței, reprezentantul convențional al pârâților și doamna A. E. M., pentru reclamant, arată că nu înțeleg să formuleze alte cereri.
Instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii reclamantului de renunțare la dreptul pretins în prezenta cauză.
Doamna avocat A. E. M., pentru reclamant, arată că susține cererea depusă la dosar pentru acest termen de judecată, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul convențional al pârâților solicită instanței să ia act de renunțarea reclamantului la dreptul pretins și să respingă cererea de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la cererea reclamantului de renunțare la dreptul pretins.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu M. la data de 29.06.2012, sub nr._, reclamantul C. R. A. a chemat în judecată pe pârâții K. Z. și K. C. A. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: 1) obligarea pârâților să fie de acord cu păstrarea ușii din fier și sticlă securizată construite în casa scărilor și a structurii de rezistență care susține scările din casa scărilor, în caz contrar, urmând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ al pârâților, în vederea păstrării acestei uși din fier și sticlă securizată al cărei scop este de protecție împotriva unor eventuale efracții; 2) obligarea pârâților să fie de acord cu păstrarea camerelor de filmat amplasate în casa scărilor, în caz contrar, urmând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ al pârâților în vederea păstrării acestor camere de filmat, al căror scop este de a acorda posibilitatea de a identifica mai ușor autorii unor eventuale efracții; 3) obligarea pârâților să fie de acord cu păstrarea gardului existent în podul imobilului din Tîrgu M., ., nr. 8. jud. M., în caz contrar, urmând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ al pârâților la păstrarea gardului existent în podul imobilului anterior identificat, gard care are ca scop protejarea bunurilor ținute de reclamant în pod, împotriva eventualelor efracții; 4) partajul de folosință pe cale judecătorească a podului, astfel încât să se atribuie reclamantului folosința a jumătate din podul imobilului din Tîrgu M., ., nr. 8, jud. M., jumătate pe care, de mai mulți ani de zile, o folosește și pe care a curățat-o și întreținut-o; 5) obligarea pârâților să fie de acord cu deschiderea unei a doua intrări în podul imobilului din Tîrgu M., ., nr. 8, jud. M., astfel încât accesul în pod să fie posibil prin ambele intrări, respectiv prin . fi accesată partea îngrădită a podului în care reclamantul are în depozitare mai multe bunuri de valoare mare, iar prin noua intrare să poată fi accesat restul podului, în caz contrar, urmând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ al pârâților în vederea deschiderii unei a doua intrări în podul imobilului anterior identificat, astfel încât, prin . fi accesată partea îngrădită a podului, în care reclamantul are în depozitare mai multe bunuri de valoare mare, iar prin noua intrare să poată fi accesat restul podului; 6) sistarea stării de coproprietate asupra casei scărilor, pe care se face accesul la apartamentul deținut de reclamant și către podul imobilului, anterior identificat, prin atribuirea acesteia în proprietatea exclusivă a reclamantului și obligarea pârâților să fie de acord cu deschiderea unei a doua intrări în podul imobilului anterior identificat, astfel încât, prin . fi accesată partea îngrădită a podului în care reclamantul are depozitate mai multe bunuri de valoare mare, iar prin noua intrare să poată fi accesat restul podului; 7) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietar asupra apartamentului nr. 4 partea de etaj a imobilului și asupra terenului aferent, de 122 mp, situat administrativ în Tîrgu M., ., nr. 8, înscris în CF nr. 844/IV Tîrgu M., apartament pe care l-a redobândit în baza deciziei civile nr. 176/11.06.2004, fiind în coproprietate cu pârâtul și soția acestuia, care dețin la parter un apartament. Reclamantul a arătat că imobilul are o scară de intrare la pod care trece prin fața apartamentului său, cu intrare direct din curte, poarta nefiind încuiată, astfel fiind accesibilă oricărei persoane străine.
Reclamantul a explicat că, din momentul în care și-a reprimit proprietatea, s-a confruntat cu spargeri ale apartamentului său de către hoți și oameni ai străzii. De asemenea, acesta a arătat că, de la momentul reprimirii cheii de la apartament, a constatat o . ilegalități din partea vecinului său K., proprietarul apartamentului nr. I aflat la parterul imobilului, cu care a mai avut divergențe și anterior.
Reclamantul a arătat că, în baza multiplelor fapte ilegale, a depus o cerere de începere a urmăririi penale împotriva pârâtului K. Z., la P. de pe lângă Judecătoria Tîrgu M., în dosarul nr. 2513/P/2005, pentru violare de domiciliu, furt repetat din bunurile reclamantului, distrugere la instalația de apă și canalizare, falsuri în acte oficiale și uz de fals, însă, datorită răspunsului negativ din partea Parchetului, a înaintat plângere la Curtea de Justiție din Strassburg.
Reclamantul a mai arătat că, încă din anul 2004, a căutat să își păzească bunurile depozitate în locuință și în pod, cu atât mai mult cu cât valoarea acestora este una ridicată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1528 din Noul cod civil și ale art. 274 din Codul de procedură civilă.
În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și a celei constând în interogatoriul pârâților.
În apărare, la data de 22.11.2012, pârâții au depus întâmpinare (f. 12-16), prin care au invocat, pe cale de excepție, următoarele: 1) excepția autorității de lucru judecat cu privire la petitele 1 și 3 ale acțiunii introductive, față de sentința civilă nr. 4987/2006, definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac, pronunțată în dosarul nr. 9195/2005 al Judecătoriei Tîrgu M.; 2) excepția lipsei de interes cu privire la petitul 2 al acțiunii introductive, față de sentința civilă nr. 4987/2006, definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac, pronunțată în dosarul nr. 9195/2005 al Judecătoriei Tîrgu M.; 3) excepția autorității de lucru judecat cu privire la petitul 4 al acțiunii introductive, față de sentința civilă nr. 723/06.02.2012, definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tîrgu M.. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, în privința tuturor capetelor de cerere și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că, prin acțiunea formulată, reclamantul urmărește să folosească în exclusivitate anumite părți din imobil, care, potrivit legii și voinței părților, exprimate în actul de dezmembrare, fac parte din coproprietatea comună a imobilului.
În probațiune, pârâții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, inclusiv cele din dosarele nr. 9195/2005 și nr._ ale Judecătoriei Tîrgu M., a probei cu interogatoriul reclamantului și a probei testimoniale.
Prin precizarea de acțiune depusă la data de 28.11.2012 (f. 20-24), reclamantul a solicitat ca, pe lângă cele 7 petite expuse în acțiunea introductivă, să se dispună: 1) obligarea pârâților să permită reclamantului accesul liber și nestingherit la pivnița proprietate personală a reclamantului, iar, în caz contrar, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ; 2) obligarea pârâților să permită reclamantului accesul liber și nestingherit în curtea comună a imobilului situat în Tîrgu M., ., nr. 8, iar, în caz contrar, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ; 3) obligarea pârâților să fie de acord ca reclamantul, pe cheltuiala sa, să efectueze lucrările necesare în vederea redeschiderii cămării de alimente, iar, în caz contrar, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de consimțământ. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Anexat precizării formulate, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, constând în: adresele nr. 3797/IV/19.06.1981 și nr._/IV/16.11.1983, emise de Consiliul Popular al Municipiului Tîrgu M. - Sectorul de Arhitectură și Sistematizare (f. 25), planșă foto a pivniței (f. 26), extras CF nr. 844/IV Tîrgu M. (f. 27-28; f. 30), foi de vărsământ (f. 29), dispoziția nr. 54/28.01.2004 a Primarului Municipiului Tîrgu M. de rectificare a articolului 1 din dispoziția nr. 834/19.06.2002 privind restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Tîrgu M., ., nr. 8/A, .), extras din dispozitivul sentinței civile nr. 6668/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Tîrgu M. în dosarul nr._ (f. 32), completare la raportul de expertiză tehnică în construcții, depus în dosarul nr. 7594/2003 al Tribunalului M. (f. 33-42), planșe foto (f. 43-49), notificare (f. 50-51), proces-verbal încheiat la data de 18.06.2012, ora 13:30 (f. 52).
Reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 120 lei (f. 19) și a timbrului judiciar de 1,60 lei (f. 19).
Prin întâmpinarea la precizarea de acțiune, depusă la data de 15.02.2013 (f. 57-62), pârâții au invocat, pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat în privința capătului 2 al precizării, raportat la sentința civilă nr. 723/06.02.2012, definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tîrgu M.. De asemenea, pârâții au solicitat disjungerea petitului 1 al acțiunii introductive și suspendarea acestui capăt de cerere în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea recursului declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 6668/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tîrgu M., sentință de care reclamantul se prevalează pentru a-și afirma dreptul de proprietate asupra pivniței. Pârâții au solicitat obligarea reclamantului să își precizeze capătul 3 al precizării de acțiune, referitor la “cămara de alimente”, indicând unde anume se află această cămară, care sunt actele doveditoare ale dreptului său de proprietate, cine o folosește în prezent și temeiul juridic al cererii sale, impunându-se și ca reclamantul să justifice calitatea procesuală pasivă a pârâților raportat la acest capăt de cerere. Pe fond, pârâții au solicitat respingerea tuturor capetelor de cerere formulate prin precizarea de acțiune, ca fiind neîntemeiate și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În probațiune, pârâții au solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantului, a probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și a celei constând în efectuarea unor expertize de specialitate. Aceștia au depus la dosar un set de înscrisuri constând în: adresa nr. 2883/31.05.1972/Dosar nr. 13, emisă de Consiliul Popular al Municipiului Tîrgu M. - Comitetul Executiv (f. 63), schiță pentru dezmembrarea pe apartamente a imobilului (f. 63 verso), act de împărțire pe apartamente și statut (f. 64), contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5790/21.07.1972 de notarul public B. Vilhelm (f. 65), extras CF nr._-C1-U4 Tîrgu M. (f. 66-67), extras CF nr._ Tîrgu M. (f. 68-70), cartea funciară colectivă nr._-C1 (f. 71-73), adresa nr. 685/23.02.2012, emisă de Municipiul Tîrgu M. - Direcția Poliția Locală (f. 74), sentința civilă nr. 4987/27.11.2006, pronunțată de Judecătoria Tîrgu M. în dosarul nr. 9195/2005 (f. 75-79), sentința civilă nr. 723/06.02.2012, pronunțată de Judecătoria Tîrgu M. în dosarul nr._ (f. 80-86).
La termenul de judecată din data de 20.02.2013, reclamantul a depus la dosar note explicative la acțiunea introductivă (f. 87-88), precum și un set de planșe foto (f. 100-103), iar pârâții au depus copia deciziei civile nr. 749/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ (f. 89-99).
La termenul de judecată din data de 01.04.2013, pârâții au depus la dosar copia sentinței civile nr. 6668/26.09.2012, pronunțată de Judecătoria Tîrgu M. în dosarul nr._ (f. 108-113).
La termenul de judecată din data de 13.05.2013, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, constând în: contract provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.12.1954 (f. 121), cerere adresată Consiliului Popular al Municipiului Tîrgu M. (f. 122), aviz tehnic nr. 348/15.08.1990 (f. 124), planșe foto (f. 124-128), contract de închiriere nr. 191/1983 (f. 129), extras CF nr. 844/IV Tîrgu M. (f. 130), adresele nr. 3797/IV/19.06.1981 și nr._/IV/16.11.1983, emise de Consiliul Popular al Municipiului Tîrgu M. - Sectorul de Arhitectură și Sistematizare (f. 131).
La termenul de judecată din data de 17.06.2013, reclamantul a depus la dosar note de ședință (f. 135-136), planșe foto (f. 134, f. 137-140) și concluzii cu privire la excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările depuse la data de 22.11.2012 și, respectiv, la data de 15.02.2013 (f. 142-143).
La data de 07.10.2013, reclamantul a depus la dosar o cerere în probațiune și concluzii scrise (f. 146).
La data de 09.12.2013, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune și concluzii cu privire la excepții (f. 151-155). În ceea ce privește precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că, în privința petitelor 1 și 2 din precizarea de acțiune depusă anterior, dorește a se pronunța o hotărâre prin care să i se permită accesul liber și nestingherit în curtea comună a imobilului situat în Tîrgu M., ., nr. 8, pentru a putea accesa . face din curtea comună și nu toată curtea comună, respectiv dorește un drept de servitute pentru o suprafață de 4 mp, sub rezerva recalculării acestei suprafețe, sens în care a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate. De asemenea, reclamantul a precizat punctul 4 din acțiunea introductivă, arătând că dorește a se pronunța o hotărâre prin care să se partajeze folosința pe cale judecătorească a podului, așa încât să i se atribuie folosința a jumătate din podul imobilului situat în Tîrgu M., ., nr. 8, județul M., jumătate pe care o folosește de mai mulți ani și pe care a curățat-o și întreținut-o, pe care să o poată împrejmui cu un gard de sârmă sau o altă construcție similară pentru a putea proteja bunurile pe care le depozitează în pod de eventuale efracții.
Prin precizarea formulată, reclamantul a solicitat, în probațiune, interogatoriul pârâților și efectuarea unei cercetări la fața locului.
Anexat precizării, reclamantul a depus o declarație de renunțare la petitele 2 și 3 din acțiunea introductivă (f. 155), taxa judiciară de timbru de 50 lei (f. 156) pentru dreptul de servitute asupra celor 4 mp curte și extras de pe portalul Tribunalului M. cu privire la dosarul nr._ (f. 157-158).
La termenul de judecată din data de 06.03.2014, pârâții au depus la dosar concluzii scrise, cu privire la excepțiile invocate în cauză (f. 166-168) și extras de pe portalul Tribunalului M. cu privire la dosarul nr._ (f. 169-171).
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 6 martie 2014, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la petitele 2 și 3 din acțiunea principală, astfel cum a fost aceasta introdusă inițial, a prorogat pronunțarea asupra excepției puterii de lucru judecat invocată de către pârâți cu privire la petitul 1 al acțiunii, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâți cu privire la petitul 4 din cererea inițială cu privire la partajul de folosință al podului, a luat act de renunțarea reprezentantului convențional al pârâților la excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâți cu privire la petitul 2 din prima precizare de acțiune, a prorogat pronunțarea asupra cererii de disjungere și suspendare formulată de către pârâți cu privire la petitele 1 și 2 din precizarea de acțiune și a încuviințat proba cu interogatoriile reciproce ale părților. Astfel, la data de 14.05.2014, reclamantul a depus la dosar răspuns la interogatoriu (f. 184), iar, la data de 11.09.2014, pârâții au depus la dosar răspuns la interogatorii (f. 217-221), având în vedere că s-a făcut dovada că au domiciliul în Ungaria (f. 191-196).
La data de 15.05.2014, pârâții au depus la dosar copia deciziei civile nr. 143/17.06.2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ (f. 197-201).
Prin adresa nr. 5801/11.09.2014, depusă la dosar la data de 11.09.2014, Municipiul Tîrgu M. - Direcția Poliția Locală a comunicat faptul că, în urma verificărilor la fața locului efectuate în anul 2012 la imobilul din Tîrgu M., ., nr. 8, județul M., s-a constatat că numitul C. R. A. a executat lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire, încălcând dispozițiile Legii nr. 50/1991. Anexat adresei menționate, Municipiul Tîrgu M. - Direcția Poliția Locală a depus la dosar un set de planșe foto (f. 209-210).
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.09.2014, instanța a luat act de faptul că reprezentantul convențional al pârâților a arătat că nu își mai menține cererea de disjungere și suspendare a petitelor 1 și 2 din precizarea de acțiune.
La data de 06.11.2014, reclamantul a depus la dosar copia ordonanței din data de 24.04.2014, din dosarul nr. 2121/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu M. (f. 227-228).
La termenul de judecată din data de 06.11.2014, pârâții au depus la dosar duplicatul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2084/03.11.2014 de notarul public L. M.-P..
La data de 05.02.2015, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de declarația sa autentică de renunțare la dreptul pretins în cauză și să pronunțe, potrivit art. 408 alin. (2) din Codul de procedură civilă, o hotărâre prin care să respingă cererea în fond (f. 240 și f. 245). Anexat acestei cereri, reclamantul a depus la dosar duplicatul declarației autentificate sub nr. 133/03.02.2015 de notarul public L. M.-P., în copie și în original (f. 241 și f. 246).
La termenul de judecată din data de 05.02.2015, reclamantul a depus la dosar copia duplicatului actului adițional nr. 1 la antecontractul de vânzare, autentificat sub nr. 2084/03.11.2014 la S.P.N. M. Lex, act adițional autentificat sub nr. 131/03.02.2015 de notarul public L. M.-P..
La dosarul cauzei a fost acvirat dosarul nr. 9195/2005 al Judecătoriei Tîrgu M..
Analizând cererea de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța reține următoarele:
Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 247 alin. (1) Cod procedură civilă, să renunțe la dreptul dedus judecății cauzei atât în prima instanță, cât și în apel, verbal în ședința de judecată ori prin înscris autentic.
Instanța reține că, în cauză, reclamantul a formulat la data de 05.02.2015 în scris cererea de renunțare la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, cerere însoțită de duplicatul declarației de renunțare la dreptul dedus judecății autentificate sub nr. 133/03.02.2015 de notarul public L. M.-P., în original (f. 246).
Întrucât consfințirea acestui drept nu poate fi condiționată în cauză de acceptarea cererii de renunțare la drept de către pârâți, potrivit art. 247 alin. (2) Cod procedură civilă, instanța va lua act de actul de dispoziție asupra dreptului dedus judecății realizat de către reclamant, urmând ca, potrivit art. 247 alin. (1) Cod procedură civilă, să respingă acțiunea în fond.
De asemenea, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face formulată de reclamantul C. R. A., cu domiciliul în Germania,_, Ausburg, ., cu domiciliul procesual ales în Tîrgu M., ., nr. 15, ., la Cabinet Avocat A. T., în contradictoriu cu pârâții K. Z. și K. C. A., ambii cu domiciliul în Ungaria, 3300 Eger, .. 41, cu domiciliul în România în Tîrgu M., ., nr. 8, ., ca neîntemeiată.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.
P., | GREFIER, |
M. DUMITRIȚA S. | C. L. |
5 ex./30.03.2015
Redactat: M.D.S.
Tehnoredactat: C.L.
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4055/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 439/2015.... → |
---|