Contestaţie la executare. Sentința nr. 4220/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 4220/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4220/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 4220/2015

Ședința publică din data de 29 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. G. C.

GREFIER: I. M. I.

Pe rolul instanței se află judecarea plângerii contravenționale formulată de către petenta petenta D. C., în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN și DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE –S. 3 BUCUREȘTI, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/06.02.2014.

În lipsa părților.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, când după deliberare instanța a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Inițial, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.12.2014 sub nr. de dosar _, iar prin sentința civilă nr. 5582/25.05.2015 a Judecătoriei B. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acelei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulate de petenta D. C. în contradictoriu cu intimatele CNADNR-CESTRIN și DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE București, sector 3, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Judecătoriei Tg-M..

În fapt, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petenta D. C. a chemat in judecată intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN și Direcția generală de impozite și taxe locale –București-sector 3, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . 14 nr._ din 6 02 2014, încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și anularea titlului executoriu nr._/3 11 2014 și a somației nr_/3 11 2014 emise de intimata Direcția generală de impozite și taxe locale –București-sector 3, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii petenta arată faptul că are domiciliul în Târgu M., iar executarea silită a fost demarată în lipsa unui titlu executoriu. În ceea ce privește procesul verbal, petenta arată că nu are cunoștință de acesta, însă a intervenit excepția prescripției aplicării sancțiunii cât și prescripția executării sancțiunii.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Intimata Direcția generală de impozite și taxe locale –București-sector 3 a depus la dosarul cauzei întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva excepției invocate, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile cuprinse în OG nr. 2/2001, potrivit cărora plângerea contravențională se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, în cazul contravențiilor prevăzute de această lege plângerea urmează a se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază contravenientul.

Pe de altă parte, instanța va avea în vedere dispozițiile imperative conținute de art. 127 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

Se constată astfel faptul că petenta are calitatea de judecător la Judecătoria Tg. M., aceasta alegând în temeiul prevederilor legale mai sus citate să investească cu soluționarea plângerii contravenționale Judecătoria B., aflată în circumscripția Curții de Apel B.. Acest fapt a fost de altfel indicat în cuprinsul plângerii contravenționale, unde s-a indicat expres temeiul în baza căruia a fost sesizată Judecătoria B. și s-a făcut referire inclusiv la decretul în baza căruia petenta a fost numită în calitatea de judecător.

Raportat la aceste aspecte, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei B.. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, va dispune înaintarea prezentului dosar instanței superioare și comune instanțelor aflate în conflict, Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu M., invocată de instanță din oficiu.

Declină în favoarea Judecătoriei B. competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de către petenta D. C., cu cu domiciliul în Tg. M., . . în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A și Municipiul București, Sectorul 3, Direcția Generală Impozite și Taxe Locale S. 3, cu sediul în București, .. 32 sector 3.

Constată intervenit conflictul negativ de competență.

Dispune înaintarea prezentului dosar instanței superioare și comune instanțelor aflate în conflict, Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Fără cale de ataca.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 29.09.2015.

P. GREFIER

G. G. C. I. M. I.

Red. G.G.C.

Tehnored. I.M.

12.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4220/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ