Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 83/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 83/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 83

Ședința publică din 19 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. A. N.

GREFIER: M. M.-E.

Pe rolul instanței se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul D. C. având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial în vederea soluționării prezentei cauze în baza art. 94 Cod procedură civilă raportat la art. 31 și art. 34 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată că nu s-a depus întâmpinare.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind această probă ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei

În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă instanța, considerându-se lămurită, declară încheiată cercetarea procesului și procedează la dezbaterea fondului în continuare în ședință publică, la același termen de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2014 sub nr._, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, petenta ., a solicitat în contradictoriu cu intimatul D. C., transformarea amenzii contravenționale în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, care a fost sancționat cu pedeapsa amenzilor acumulate în sumă totală de 1200 lei reprezentând un număr de patru contravenții constatate în perioada:

- 25.09.2010 . nr._ emis de Poliția Comunitară;

- 13.07.2001 . nr._ emis de Postul de Poliție C.;

- 20.11.2011 . nr._ emis de Secția 5 Poliție Miercurea Nirajului;

- 17.12.2001 . nr._ emis de Secția 5 Poliție Miercurea Nirajului;

- 10.09.2013 . nr._ emis de Postul de Poliție Acățari.

În motivarea în fapt a cererii, petenta ., a arătat că, contravenientul D. C. a fost sancționat în baza art. 2 alin. 25 din Legea nr. 61/19991R, art. 2 alin. 26 din Legea nr. 61/1991, art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 161/1991, pentru motivul că aflându-se în stare de ebrietate a provocat și a participat la scandal și a adresat expresii jignitoare trecătorilor.

Petenta a arătat faptul că, contravențiile au fost stabilite de diferite organe ale poliției, în total cu amendă în sumă de 1200 lei, neachitate în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sancțiunilor.

Petenta a mai menționat faptul că, din informațiile obținute de la organul fiscal competent, rezultă că, contravenientul nu deține bunuri mobile sau imobile declarate pe raza comunei C., și din verificările efectuate la I.T.M. M., Finanțe Publice M., rezultă că nu realizează venituri impozabile.

În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările din OG nr. 17/2014.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: notă de constatare nr. 5/27.10.2014 (f.3), răspuns formulat de către I.T.M. M. la adresa Comunei C. (f.4), răspuns formulat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. la adresa Comunei C. (f.5), notă de constatare nr. 67/15.12.2013 (f.6), procese-verbale de contravenție (f.10-21).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesele-verbale de contravenție seriile PC nr._ din data de25.09.2010, . nr._ din 13.07.2011, . nr._ din 20.11.2011, . nr._ din 17.12.2011 și respectiv . nr._ din 10.09.2013 depuse la dosarul cauzei (f. 18-21) intimatul D. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 1.000 lei, pe care nu a achitat-o.

Debitorul nu a achitat amenzile si despăgubirile stabilite si aplicate de agentul constatator, dovada fiind nota de constatare nr. 5/27.10.2014 (f. 3), din care reiese ca acesta este insolvabil.

Întrucât procesele verbale de contravenție de mai sus reprezintă Titlu executoriu în baza OG nr. 2/2001, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 si întrucât debitorul nu poate achita amenda in numerar, nu are bunuri urmăribile si nu poate fi contactat, nu se poate realiza executarea silita împotriva intimatului debitor.

Legea nr. 31/2000 prevede posibilitatea înlocuirii amenzii contravenționale

alternative cu o activitate in folosul comunitatii, potrivit art. 19 deoarece contraventiilor aplicate în baza acestei legi le sunt aplicabile prevederile O.G.

2/2001.

O.G. nr. 2/2001 cat si O.G. nr. 55/2002, ca acte normative incidente, prevăd doua situatii de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea alternativa a

prestării unei activitati in folosul comunitatii si anume prima este cea aplicata

direct de agentul constatator ca sancțiune alternativa atunci cand apreciaza ca

sancțiunea amenzii prevăzută de actul sanctionator nu este indestulatoare si a doua este cea dispusa de instanta de judecata la sesizarea organului din care face parte agentul constatator atunci cand contravenientul nu achita amenda in 30 de zile de la ramanerea definitiva a sancțiunii si nu exista posibilitatea executării silite – situatie in care ne aflam in speța dedusa judecații, asa cum prevede art. 39^1 din O.G. nr. 2/2001.

Neaplicarea prevederilor art. 39^1 din O.G. nr. 2/2001 ar lasa fara finalitate scopul urmărit de legiuitor de a aplica o sancțiune in sarcina

persoanelor vinovate ce încălca normele ce ocrotesc valorile sociale, sancțiune care obligatoriu trebuie executata, scopul urmărit fiind conștientizarea si descurajarea continuării fenomenului contravențional de către persoana căreia i s-a aplicat sancțiunea.

Sunt incidente și dispozițiile Deciziei nr. 7/20.09.2010 a Î.C.C.J. pronunțată în interesul legii, care a stabilit ca dispozițiile art. 9, alin. 3 - 5 din OG nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art.9, alin. 1 si 2 din același act normativ si la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002 se interpretează in sensul admisibilitatii cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, văzând și poziția procesuală a intimatului care nu s-a prezentat în fața instanței și nu a opus apărăi, deși a fost citat cu mențiune expresă, va admite cererea dedusă judecății, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de . sediul în ., jud. M., C._ prin Primar T. O. în contradictoriu cu intimatul D. C. CNP_, cu domiciliul în comuna C., ., jud. M. și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de 1.000 lei aplicată prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._ din data de25.09.2010, . nr._ din 13.07.2011, . nr._ din 20.11.2011, . nr._ din 17.12.2011 și respectiv . nr._ din 10.09.2013, întocmite pe numele intimatului, cu prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 50 ore pe raza teritorială a primăriei de domiciliu, respectiv Primăria Comunei C..

Sancțiunea va fi executată prin serviciul specializat al Comunei C..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-M..

Pronunțată în ședința publică, azi, 19.01.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

I. A. N.

M. M.-E.

Red. IAN

4Ex./10.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ