Obligaţie de a face. Sentința nr. 1462/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1462/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1462/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1462
Ședința publică din data de 01 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: N. S.
Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulate de către reclamanții ZECEȘ G. M. și ZECEȘ O. A., în contradictoriu cu pârâtele O. A. L. ȘI O. M. N. A. și O. S., având ca obiect obligație de a face.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 martie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 01 aprilie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2011, sub nr._, reclamanții ZECEȘ G. M. și ZECEȘ O. A., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele O. L. și O. N., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- Obligarea pârâtelor să încheie în formă autentică contractul de vânzare - cumpărare iar în caz contrar, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, cu privire la următoarele imobile:
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 2100 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 1050 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 22, ., înscris în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren fânețe extravilan în suprafață totală de 3700 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 1250 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 61/22, . Titlu de proprietate nr._/30.09.2008
- Evidențierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate în favoarea reclamanților;
- Obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanții au arătat că între aceștia, în calitate de promitenți - cumpărători, și antecesoarea pârâtelor S. A., în calitate de promitentă - vânzătoare s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3663 din data de 25.11.2008 de către BNP Holbach & Rozsa, având ca obiect promisiunea de a cumpăra respectiv de a vinde următoarele imobile:
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 2100 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 1050 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 22, ., înscris în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren fânețe extravilan în suprafață totală de 3700 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 1250 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 61/22, . Titlu de proprietate nr._/30.09.2008.
Au arătat că așa cum rezultă și din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare, prețul a fost stabilit de părți în cuantum de 21.000 RON, sumă ce a fost achitată integral de către aceștia la data încheierii actului autentic.
Totodată, prin convenția menționată promitenta vânzătoare s-a obligat ca cel puțin până în data de 25.02.2009 să facă toate demersurile legale necesare în vederea intabulării imobilelor în cauză și în vederea dezbaterii succesorale cu privire la acestea - întrucât Titlul de proprietate nr._/30.09.2008 a fost emis pe numele lui S. D., a cărui legatară universală era promitentă vânzătoare S. A..
Deși promitenta vânzătoare s-a obligat ca până la data de 25.02.2009 să semneze act apt de întabulare, aceasta nu s-a realizat.
În continuare a arătat că pârâtele sunt moștenitoarele prin reprezentare în calitate de fiice de pe urma defunctului O. G., fiul și moștenitorul unic predecedat al promitentei vânzătoare S. A., decedată la data de 03.12.2008.
Astfel, obligația de a încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare s-a transferat la pârâte, astfel cum s-a stipulat de altfel și în antecontractul autentic.
Consideră că antecontractul de vânzare-cumpărare este perfect valabil, fiind încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de lege, actul fiind autentificat de către un notar public.
Reclamanții au solicitat să se dispună în consecință întrucât și-au îndeplinit toate obligațiile contractuale, achitând în întregime prețul de vânzare-cumpărare convenit.
În drept, au invocat dispozițiile art. 969, 970, 1073, 1077, art. 644 și urm., art. 665 C.civ, art. 112 C.proc.civ.
La data de 18.09.2013 la dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză tehnică în topografie, întocmit de către expertul Țepelus I. (f.196-212).
La data de 27.05.2014, reclamanții au depus la dosar, cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâtă de rd.3 a numitei O. S. și au solicitat să se dispună:
- admiterea acțiunii, și în consecință,
- obligarea pârâtelor să încheie în formă autentică contractul de vânzare cumpărare iar în caz contrar, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic, cu privire la următoarele imobile:
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 2100 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 1050 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 22, ., înscris în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren fânețe extravilan în suprafață totală de 3700 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008;
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 1250 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 61/22, . Titlu de proprietate nr._/30.09.2008, respectiv în CF nr._ S. de P.;
- evidențierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor menționate în favoarea reclamanților;
- obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanții au arătat că pârâtele de rd. 1 și 2 sunt moștenitoarele prin reprezentare în calitate de fiice de pe urma defunctului O. G., fiul și moștenitorul unic predecedat al promitentei vânzătoare S. A., decedată la data de 03.12.2008 iar din cuprinsul Certificatului de moștenitor nr. 146/28.05,2007 eliberat de către BNP Suceava C. în dos. 180/2007 rezultă faptul că pârâta de rd. 3, O. S., este moștenitoare după defunctul O. G., în calitate de soție supraviețuitoare.
În continuare au arătat că în cuprinsul Raportului de expertiză tehnică întocmit în prezenta cauză de către expertul tehnic judiciar Ț. loan s-a efectuat identificarea terenurilor care au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3663 din data de 25.11.2008, stabilindu-se faptul că dintre acestea doar o singură parcelă a fost intabulată (A 61/22, . mp, teren arabil intravilan, conform Planului cadastral, anexa nr. 3, în CF nr._ S. de P., conform documentației tehnice cu nr. 6324/13.05.2010), iar celelalte parcele nu sunt intabulate.
Astfel, au solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să încheie în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare iar în caz contrar, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, și evidențierea dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv în CF nr._ S. de P. cu privire la terenul arabil intravilan în suprafață de 1250 mp, iar cu privire la celelalte parcele, în cărțile funciare nou deschise, conform concluziilor Raportului de expertiză.
La termenul de judecată din data de 27.05.2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei O. S..
La data de 15.10.2014, reclamanții și-au precizat acțiunea menționând numele corecte și complete ale pârâtelor, respectiv O. A. L., O. M. N. A. și O. S..
În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei: antecontractul de vânzare-cumpărare (f.6-7), titlul de proprietate nr._/30.09.2008 (f.8), certificatul de deces al numitei S. A. (f.9), certificatul de legatar nr. 4 (f.10), testament (f.11), punctele de interogatoriu pentru pârâtele O. N. și O. L. (f.115-116), procesul-verbal întocmit de Judecătoria Budakornyeg (f.137,182), traducerea procesului-verbal întocmit de Judecătoria Budakornyeg (f.181), certificatul de căsătorie ai numiților S. D. și C. A. (f.299), certificatul de deces al numitului O. G. (f.300), certificatul de moștenitor nr. 146/2007 (f.310), adresa nr._/17.09.2014 a SPCLEP Tg-M. (f.397), extras CF nr._ (f.411-412), punctele de interogatoriu pentru pârâta O. S. (f.432).
S-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr._/320/2007 al Judecătoriei Târgu M..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3663 din data de 25.11.2008 de către BNP Holbach & Rozsa (f. 6-7 dosar), numita S. A.- antecesoarea pârâtelor- s-a obligat să vândă reclamanților cel târziu la 25.02.2009 următoarele 4 imobile, înscrise în Titlul de proprietate nr._/30.09.2008:
- teren arabil extravilan în suprafață totală de 2100 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, .>
-teren arabil extravilan în suprafață totală de 1050 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 22, .;
-teren fânețe extravilan în suprafață totală de 3700 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, .>
-teren arabil intravilan în suprafață totală de 1250 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 61/22, .> Prin efectul Titlului de proprietate nr._/30.09.2008 (f. 8 dosar), imobilele mai sus menționate au fost dobândite în proprietate de S. D., decedat la data de 05.01.2004, a cărui legatară universală a fost desemnată promitenta vânzătoare (certificat de legatar f. 10 dosar).
Prețul vânzării, de 21.000 lei, a fost achitat integral la data autentificării antecontractului, conform mențiunilor din cuprinsul acestuia. Promitenta-vânzătoare s-a obligat totodată ca până la data de 25.02.2009 să facă toate demersurile necesare în vederea intabulării imobilelor înscrise în Titlul de proprietate și în vederea dezbaterii succesorale cu privire la aceste imobile, cheltuielile cazând în sarcina promitentului-cumpărător.
Promitenta vânzătoare a decedat anterior împlinirii termenului stabilit pentru îndeplinirea obligației asumate prin antecontract (la 03.12.2008-certificat deces f. 9 dosar).
În privința calității procesuale pasive a pârâtelor din prezenta cauză, instanța constată pe de o parte că niciuna dintre acestea nu neagă calitatea de succesoare a promitentei -vânzătoare S. A., pe de altă parte că aceasta reiese din actele depuse la dosar. Astfel, prin testamentul autentificat sub nr. 18/09.02.2004, depus la f. 11 dosar numitul O. G. (decedat la 19.05.2007 conform certificatului deces depus la f. 300 dosar) a fost desemnat drept unic moștenitor al promitentei vânătoare S. A., iar succesoarele acestuia sunt pârâtele, în calitate de fiice și respectiv soție supraviețuitoare (dosar nr._/320/2007 al Judecătoriei Tg. M. având ca obiect partaj succesoral).
Avand in vedere că respectivul antecontract de vanzare-cumparare a fost incheiat sub imperiul vechiului Cod civil, instanta constată ca in speta sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și 970 C. Civ. care consacra principiul libertății de a contracta și pe cel al bunei-credințe, respectiv ale art. 1073 si 1077 din vechiul C.civ. care consacra principiul executarii in natura a obligatiilor si al repararii in natura a prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligatiilor. Astfel, antecontractul incheiat intre reclamanți-in calitate de promitenți-cumparatori si antecesoarea pârâtei - in calitate de promitenta -vanzatoare intruneste conditiile de validitate prevazute de art.948-968 C.civ., este identificat lucrul vandut si pretul, pretul a fost achitat integral de reclamanți, iar promitenta-vanzatoare și succesorii acesteia nu si-au indeplinit obligatia de a efectua demersurile pentru vanzarea valabila a terenurilor in litigiu.
Mai mult, se constată că în speță pârâtele O. A. L. și O. M. N. A. au recunoscut explicit pretențiile reclamanților (f. 485 și 497 dosar), iar în privința pârâtei O. S. se va face aplicarea art. 225 C. pr. civ, instanța socotind că atitudinea procesuală a acesteia -care deși citată personal la interogatoriu pentru termenul din 12.11.2014 nu s-a prezentat pentru a răspunde punctelor de interogatoriu formulate de reclamanți- echivalează cu o recunoaștere integrală a pretențiilor acestora.
În cauză s-a efectuat expertiza tehnică pentru identificarea imobilelor care fac obiectul litigiului și întocmirea documentației necesare intabulării acestora, prin raportul de expertiză depus la f. 196-211 dosar evidențiindu-se faptul că terenul arabil intravilan în suprafață totală de 1250 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 61/22, . în Titlu de proprietate nr._/30.09.2008 este intabulat în CF_ S. de P. (potrivit extrasului CF depus la f. 411 dosar, această parcelă -cu o suprafață măsurată de 1193 mp- fiind intabulată pe numele antecesorului promitentei-vânzătoare- S. D.- la data de 13.05.2010, tocmai în baza Titlului de proprietate nr._/30.09.2008). Astfel, în privința acestui teren urmează a se înscrie în CF_ S. de P. dreptul de proprietate al reclamanților. În privința celorlalte trei terenuri însă, înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților se va face după întocmirea documentațiilor prevăzute de Legea nr. 7/1996, republicată și de actele normative subsecvente acesteia și după avizarea acestora de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară.
F. de cele mai sus retinute, instanta va admite cererea reclamanților si va obliga pârâții să încheie, potrivit obligațiilor asumate, contractul de vanzare - cumpărare autentic pentru cele patru terenuri, iar în caz de refuz hotararea va ține loc de consimțământ al pârâtelor în vederea perfectării contractului în formă autentică și de asemenea va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra respectivelor terenuri, potrivit celor menționate în alineatul precedent.
Prin raportare la art. 274 C. pr.civ., ținând seama de soluția de admitere a acțiunii, instanța va obliga pârâtele la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3171,20 lei compuse din 1376 lei taxă de timbru și timbru judiciar (f. 51 dosar), 1400 lei onorariu expert (chitanțe f. 132 și 247 dosar), 293 lei contravaloare servicii traducere (chitanțe f. 240 și urm.) și 102,20 lei cheltuieli citare prin publicitate (chitanțe f. 246, 502).
În privința solicitării pârâtelor O. A. L. și O. M. N. A. de a nu fi obligate la plata cheltuielilor de judecată întrucât au fost de acord cu admiterea cererii la primul termen la care au fost legal citate, acesteia nu i se va da curs, ținând seama de faptul că judecarea cererii a presupus demersuri procesuale îndelungate, reclamanții nefiind în culpă pentru neîndeplinirea de promitenta vânzătoare și de succesorii acesteia a obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare. În egală măsură, nici faptul că pârâtele și-au schimbat locuințele nu este imputabil reclamanților (potrivit „Demersului negativ” din 10.07.2012- f. 111 dosar- pârâta O. L. „a plecat fără să lase un semn, după cum a declarat domnul James Garcia, portar, în urmă cu o lună de zile”; în plus, în privința pârâtei O. M. N. A., a fost în mod repetat citată la adresa indicată de aceasta însăși în cuprinsul procurii speciale autentificate sub nr. 1422/2007, depuse la f. 35 din dosarul nr._/320/2007 al Judecătoriei Tg. M.), iar art. 275 C. pr. civ. nu este incident, în contextul în care prima zi de înfățișare a fost cu mult înaintea termenului la care pârâtele au recunoscut pretențiile reclamanților, o lungă perioadă de timp procedura de citare fiind legal îndeplinită prin publicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanții ZECEȘ G. M. și ZECEȘ O. A., domiciliați în Tg. M., ., ., în contradictoriu cu pârâtele O. A. L., domiciliată în ., ._, Madrid, Spania, O. M. N. A., domiciliată în ., 3/13 Budapesta, Ungaria și O. S., domiciliată în ., ., jud. M..
Obligă pârâtele să încheie cu reclamanții, în formă autentică, contract de vânzare-cumpărare având ca obiect următoarele imobile:
-teren arabil extravilan în suprafață totală de 2100 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlul de proprietate nr._/30.09.2008;
-teren arabil extravilan în suprafață totală de 1050 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 22, ., înscris în Titlul de proprietate nr._/30.09.2008;
-teren fânețe extravilan în suprafață totală de 3700 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlul de proprietate nr._/30.09.2008;
-teren arabil intravilan în suprafață totală de 1250 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 61/22, . Titlul de proprietate nr._/30.09.2008 și intabulat în CF_ S. de P.,
care fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3663 din data de 25.11.2008 de către BNP Holbach & Rozsa iar, în caz de refuz, prezenta hotărâre va ține loc de consimțământ al pârâtelor în vederea perfectării contractului în formă autentică.
Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților asupra următoarelor terenuri:
-teren arabil extravilan în suprafață totală de 2100 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlul de proprietate nr._/30.09.2008;
-teren arabil extravilan în suprafață totală de 1050 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 22, ., înscris în Titlul de proprietate nr._/30.09.2008;
-teren fânețe extravilan în suprafață totală de 3700 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 13, . în Titlul de proprietate nr._/30.09.2008,
după întocmirea documentațiilor cadastrale și avizarea acestora de OCPI.
Dispune înscrierea în Cartea funciară nr._ S. de P. a dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului arabil intravilan în suprafață totală de 1250 mp, situat în ., jud. M., tarlaua 61/22, . Titlul de proprietate nr._/30.09.2008.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 3171,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. N. S.
Red. C.D
Tehnored. N.S.
7 ex./01.04.2015
← Suspendare provizorie. Încheierea nr. 1460/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1472/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
---|