Obligaţie de a face. Sentința nr. 4005/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 4005/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 4005/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4005
Ședința publică din data de 17 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. DUMITRIȚA S.
GREFIER: N. S.
Pe rolul instanței se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta H. D., în contradictoriu cu pârâtul M. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța, constatând că lipsesc părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În condițiile în care pârâtul nu și-a exprimat acordul expres și nici nu a arătat că se opune cererii de renunțare formulată de către reclamantă, instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2014, sub nr._, reclamanta H. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. M., obligarea acestuia la radierea autovehiculului marca Mitsubishi L200 identificat cu . șasiu MMBJNKB407D121676 și nr. de înmatriculare_ .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 01.08.2013, a înstrăinat autovehiculul pârâtului M. M. și că acesta nu a efectuat înmatricularea autovehiculului la Serviciul de Înmatriculări de pe raza județului Argeș, în consecință toate creanțele acestuia i se impută reclamantei.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii de pe: cartea de identitate a vehiculului (f. 3), cartea de identitate a reclamantei (f. 4), proces-verbal pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport (f. 5), contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (f. 6).
Reclamanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, conform chitanței depuse la fila nr. 1 dosar.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a invoca eventuale apărări.
La data de 11.02.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de suspendare a judecății, arătând că obiectul cauzei nu mai există, mașina fiind radiată de pe numele său.
La data de 03.03.2015, utilizatorul bazei de date D.E.P.A.B.D. din cadrul Judecătoriei Tîrgu M. a depus la dosarul cauzei informații privind autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ (f. 24).
La data de 16.03.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de încetare a judecății, arătând că obiectul cauzei nu mai există, mașina fiind radiată de pe numele său, cerere pe care, la termenul de judecată din data de 07.05.2015, instanța a calificat-o ca fiind o cerere de renunțare la judecată.
Analizând cu prioritate cererea reclamantei de renunțare la judecarea cauzei, instanța reține că, potrivit art. 406 din codul de procedură civilă „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, iar, „dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.” În prezenta cauză, instanța constată faptul că, deși pârâtului i-a fost comunicată o copie de pe cererea reclamantei de renunțare la judecată (f. 34 și f. 36), acesta nu a comunicat instanței niciun răspuns, aspect considerat ca un acord tacit la renunțare, potrivit art. 406 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Instanța constată, de asemenea, că cererea de renunțare la judecată a reclamantei este făcută de aceasta în scris, fiind însușită prin semnătură (f. 30).
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 406 din Codul de procedură civilă, instanța urmează să ia act, prin hotărâre, de renunțarea reclamantei H. D. la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face formulată în contradictoriu cu pârâtul M. M..
De asemenea, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei H. D., având CNP_, cu domiciliul în Tîrgu M., ., nr. 1, ., la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face formulată în contradictoriu cu pârâtul M. M., având CNP_, cu domiciliul în Pitești, ., ., ap. 5, ..
Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de recurs care se depune la Judecătoria Tîrgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
M. DUMITRIȚA S. | N. S. |
Fiind plecată în concediu, semnează Președintele instanței, | |
T. A. | |
4 ex./14.01.2016
Redactat: M.D.S.
Tehnoredactat: C.M.
← Pretenţii. Sentința nr. 4004/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Pretenţii. Sentința nr. 3996/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
---|