Plângere contravenţională. Sentința nr. 1367/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1367/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 1367/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1367

Ședința publică din data de 25 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: N. S.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ M., având ca obiect plângere contravențională.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 11 martie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 25 martie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2014, sub nr._, petenta ., a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ M. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii formulate împotriva procesului-verbal . nr._/22.04.2014 și înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului.

În motivare, petenta a arătat că în urma unui control efectuat în data de 11.04.2014, la punctul de lucru situat în Târgu-M., ., inspectorii I. au sancționat-o cu o amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin.l lit. e) din Legea 53/2003 republicată - Codul Muncii - motivat de faptul că "...a fost identificata și intervievata prin completarea fișei de identificare SZEKELY O. care a declarat în scris ca prestează activitate pentru A. S. S.R.L de la data de 11.04.2014 și nu a semnat contract individual de muncă, fiind pentru proba de lucru."

Petenta a arătat că, în prezenta cauză, scopul legii poate fi atins si prin aplicarea pedepsei avertismentului, având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute în art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001.

Petenta a menționat că, în fapt, d-na Szekely O. s-a prezentat la sediul acesteia solicitând angajarea ca și muncitor pentru curățenie.

Având în vedere faptul că inițiativa angajării a aparținut d-nei SZEKELY, fără a exista o intenție prealabilă a A. S. S.R.L de a efectua angajări pe acest post, din motive umanitare, a acceptat posibilitatea încheierii unui contract individual de muncă cu aceasta, în condițiile în care ar fi corespuns, din punct de vedere profesional, cerințelor postului pentru care solicita angajarea.

Ținând cont de faptul că d-na Szekely O. locuiește în satul Cinta localitatea Crăciunești, iar îndeplinirea tuturor formalităților legate de încheierea și derularea unui contract individual de muncă (abonament transport, obținere certificat medical etc.), care ar fi urmat să fie încetat în interiorul perioadei de probă, ar fi condus la cheltuieli care nu ar fi fost acoperite de salariu, societatea a fost de acord cu solicitarea d-nei Szekely O. de a "da o probă de lucru" în aceeași zi, pentru postul pe care urma să fie angajată. Acesta în condițiile în care aptitudinile profesionale, în cazul postului ocupat de d-na Szekely O. pot fi verificate de către angajator în cel mult 3 ore.

Petenta apreciază ca fiind întemeiată solicitarea de reindividualizare a sancțiunii contravenționale, în condițiile în care nu a acționat cu intenția de a se sustrage de la plata contribuțiilor datorate bugetului de stat, ci a avut în vedere situația personală a d-nei Szekely O. si solicitările acesteia privind evitarea, pe cât posibil, a angajării unor cheltuieli pe care nu le-ar fi putut recupera în condițiile încetării rapide a contractului individual de muncă, in interiorul perioadei de probă.

Munca desfășurată de d-na Szekely O. s-a desfășurat pe o perioadă scurtă de timp - aproximativ 3 ore, în data de 11.04.2014 - aferent executării "probei de lucru" neputându-se vorbi nici măcar de intenția de "prejudiciere a bugetului de stat prin neplata taxelor sau prejudicierea persoanei de vechime în muncă".

Petenta a arătat că a adus de îndată la îndeplinire măsura de încheiere a contractului individual de muncă al d-nei Szekely O..

De asemenea a arătat că nu a mai fost sancționată contravențional în domeniul relațiilor de muncă, fapt care dovedește o atitudine generală și constantă de conformare și respectare a legii, prezenta faptă constituind o regretabilă excepție care a avut la baza, așa cum a arătat, exclusiv considerente de ordin social.

Concluzionând, pentru toate motivele invocate, petenta a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

În drept a invocat dispozițiile art. 31 și următoarele O.G. nr. 2/2001, modificată și articolele de lege invocate în prezenta.

La data de 23.12.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014.

În motivare intimatul, a arătat că inspectorii de muncă au efectuat un control la punctul de lucru al petentei situat în localitatea Tg M., ., jud. M. unde au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, din domeniul relațiilor de muncă.

Cu ocazia controlului, inspectorii de muncă au constatat faptul că petenta a primit la muncă o persoană, respectiv Szekelv O., fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii.

Având în vedere cele constatate, s-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014 prin care, s-a aplicat petentei, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum minim de 10.000 de lei, conform art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii.

Față de cele arătate și susținute de petentă, intimatul a precizat că procesul verbal de contravenție atacat respectă în totalitate prevederile legale în vigoare, respectiv O.G. nr. 2/2001 (privind regimul juridic al contravențiilor), cu modificările și completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii, „Contractul individul de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”. După cum a constatat agentul constatator, această cerință a legiuitorului nu a fost respectată de petentă.

A arătat că în data de 11.04.2014, lucrătoarea Szekely O. a indicat în cuprinsul fișei de identificare pe care a completat-o și a semnat-o la locul de muncă al S.C. A. S. SRL, care a fost controlat de inspectorii de muncă, faptul că prestează activitate la aceasta, de la data de 11.04.2014, în funcția de muncitor la curățenie. Persoana în cauză a precizat că muncește cu normă întreagă de 8 ore pe zi, de la ora 9 la ora 16, precum și faptul că lucrează împreună cu M. A. (care era angajat la reclamantă). Totodată, Szekely O. a menționat că este în probă de muncă si nu a semnat contract de muncă.

Intimatul a arătat că la momentul controlului Szekely O. făcea curățenie într-unul din birourile societății S.C. A. S. SRL și purta echipament de lucru. Angajatorul nu a prezentat spre verificare contract individual de muncă pentru persoana Szekely O..

În concluzie, a menționat că deși muncitoarea Szekely O. a fost primită la muncă de petentă în data de 11.04.2014, aceasta nu i-a încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, încălcând în acest fel prevederile art. 16 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii.

În ceea ce privește perioada de probă, a subliniat că potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul muncii, „pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere”, această perioada constituind vechime în muncă, cu toate drepturile ce-i revin angajatului (art. 32 alin. 3 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii).

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii „pe durata perioadei de proba salariatul se bucură de toate drepturile si are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum si în contractul individual de muncă”.

Se poate constata faptul că perioada de probă nu este în niciun caz un motiv pentru care un angajator să aibă dreptul de a nu încheia contractele individuale de muncă în formă scrisă, anterior începerii activității lucrătorilor.

Extrasul obținut din registrul general de evidență a salariaților cu angajații petentei, certifică și el legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014, dovedind că petenta nu a încheiat în formă scrisă și nu a transmis în registru până la acea dată un contract individual de muncă pentru Szekely O..

În continuare intimatul a reliefat că încheierea contractelor individuale de muncă se face cu respectarea art. 16 din Legea nr. 53/2003, republicată - Codul Muncii, în niciun caz numai ulterior controalelor efectuate de inspectorii de muncă. Faptul că reclamanta a îndeplinit măsurile dispuse de inspectorul de muncă nu poate contesta în niciun fel legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014.

De asemenea a arătat că acceptul lucrătorilor de a munci fără contract individual de muncă, nu este un motiv pentru care angajatorii să fie îndreptățiți ca să nu încheie contracte individuale de muncă. A reliefat că nu există niciun temei legal în baza căruia o persoană să desfășoare activități în subordinea unui angajator, fără existența unor forme legale de angajare.

Cu toate că potrivit probelor existente la dosar legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014 este neîndoioasă, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului. Prin formularea unor astfel de aserțiuni în plângerea contravențională, nu rezultă că S.C. A. S. SRL ar regreta în vreun fel fapta constatată si sancționată de inspectorul de muncă prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014.

S-a mai arătat că angajatorul care folosește munca fără contract individual de muncă nu plătește contribuțiile raportate la fondul total de salarii, stabilite în sarcina sa sens în care lipsesc lucrătorii de drepturi fundamentale, eludează dispozițiile legale în materie de fiscalitate și intră într-o concurentă incorectă si nelegală cu ceilalți agenți economici de bună - credință, care își desfășoară activitatea respectând dispozițiile imperative ale Legii nr. 53/2003 republicată.

Intimatul a arătat că petenta în plângerea contravențională nu contestă realitatea celor constatate de către agentul constatator, recunoaște că munca desfășurată de d-na Szekely O. ,, s-a desfășurat pe o perioadă scurtă de timp aproximativ 3 ore, în data de 11.04.2014”.

A susținut că primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unor contracte individuale de muncă nu poate fi tolerată nici măcar pentru o singură oră. Voința legiuitorului este aceea de a combate primirea la muncă a persoanelor fără contract individual de muncă încheiat conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii, nu de acceptare a primirii la muncă a persoanelor fără contract individual de muncă încheiat conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii.

A învederat că inspectorii de muncă au dat dovadă de clementă si au aplicat de la început o amendă contravențională în cuantum minim.

Având în vedere probele prezentate de inspectorii de muncă, consideră că înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu cea a avertismentului, nu ar avea absolut niciun temei legal. Dimpotrivă, o asemenea îngăduință ar conduce în mod cert la încurajarea contravenientei, prin oferirea atât a unui precedent cât si a unui exemplu.

Având în vedere cele arătate, intimatul a arătat că motivele invocate de petentă sunt lipsite de temei legal și a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată sub toate aspectele sale, menținerea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014 și obligarea petentei la plata amenzii contravenționale minime de 10.000 lei.

În drept, a invocat prevederile art. 205 și următoarele din C. Proc. Civ.; art. 16 alin. 1 și art. 260 alin. 1 litera e) din Legea nr. 53/2003, republicată; O.G. nr. 2/2001, precum și pe celelalte dispoziții legale invocate în întâmpinare.

La data de 30.01.2015, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că a recunoscut săvârșirea contravenției constatată și sancționată prin procesul verbal motiv pentru care nu a înțeles să conteste legalitatea și temeinicia acestuia în ceea ce privește starea de fapt reținută de către organele de control. A solicitat să se procedeze doar la analizarea sancțiunii aplicate, prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în sensul reindividualizării acesteia și înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

Referitor la această cerere consideră că aceasta nu este lipsită de temei legal așa cum afirmă intimata, în condițiile în care art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, prevede în mod expres faptul că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu privește această sancțiune.

În drept a invocat prevederile art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă.

În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravențiilor (f.4-5,29-30), proces-verbal de control (f.6,31), anexa de constatare (f.7-8), contract individual de muncă (f.9-10), extras ONRC (f.11-15), tematica de control (f.32), anexa de constatare (f.34,35), înștiințare (f.38), foaie colectivă de prezență (f.39), fișa de identificare (f.40-42), lista contracte (f.43-46).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.04.2014, încheiat de agentul constatator la intimatului, s-a reținut că în urma controlului efectuat în data de 11.04.2014 ora 12:50 la punctul de lucru al petentei a fost identificată și intervievată Szekely O., care a declarat că prestează activitatea pentru petentă de la data de 11.04.2014 și nu a semnat contract individual de muncă. La momentul controlului, aceasta făcea curățenie în unul din birourile petentei și purta echipament de lucru (halat).

S-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 și s-a aplicat amenda în cuantum de 10.000 lei.

Procesul-verbal a fost semnat de reprezentantul contravenientei, cu mențiunea că apreciază nejustificată măsura.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare a contravenției, la întocmirea acestuia au fost respectate dispozițiile art. 17 OG 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii care trebuie prevăzute în cuprinsul procesului-verbal sub sancțiunea nulității absolute, ce poate fi invocată din oficiu de către instanță.

Sub aspectul temeiniciei acestuia, instanța reține că in conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 Legea nr. 53/2003, republicată, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

Nerespectarea acestor prevederi legale este calificată ca fiind contravenție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, republicată potrivit cărora primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

În prezenta cauză instanța constată că petenta nu a contestat săvârșirea faptei contravenționale care i-a fost reținută în sarcină, solicitând doar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Instanța constată că persoana nominalizată în procesul-verbal de contravenție presta- potrivit propriei sale declarații consemnate în fișa de identificare depusă la f. 40 dosar- activitate de la data de 11.04.2014, nu a semnat contract de muncă, a venit pentru proba de muncă, nu a primit niciun ban pentru activitatea depusă și lucra în tura I de la ora 9 la ora 16 (în contextul în care controlul s-a desfășurat în aceeași zi, în jurul orelor 13, deci persoana în cauză lucrase maxim 4 ore pentru petentă).

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite precum și ale art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care stabilesc criteriile de individualizare a sancțiunilor, și anume: limitele prevăzute în actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În prezenta cauză, instanța apreciază că nu a fost respectată regula proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată. Astfel, deși sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată petentei se încadrează în limitele prevăzute de lege (de la 10.000 la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată), în acest caz nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, in contextul in care munca fără întocmirea contractului individual de muncă a fost prestată pentru o perioadă foarte scurtă de timp- de maxim 4 ore-, dar mai ales în contextul în care la momentul efectuării controlului persoana în cauză se afla potrivit propriei sale declarații în probă de lucru, desfășurând așadar activități tocmai pentru a se stabili dacă îndeplinește condițiile necesare pentru angajare, iar la 16.04.2014 contractul individual de muncă a fost încheiat – în cuprinsul acestuia consemnându-se ca data de începere a activității data de 11.04.2014- și înregistrat în registrul general de evidență a salariaților (f. 9-10 dosar). Raportat la aceste aspecte, instanța constată inexistența vreunei urmări socialmente periculoase pentru fapta săvârșită și apreciază că scopul sancțiunii contravenționale pentru fapta reținută în sarcina petentei poate fi atins prin înlocuirea amenzii cu avertismentul.

În considerarea celor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să înlocuiască amenda în cuantum de 10.000 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._/22.04.2014, de agentul constatator al intimatului, cu avertisment, atrăgându-i atenția petentei ca în viitor să nu mai săvârșească fapte contravenționale și să respecte dispozițiile legale.

Va lua totodată act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de către petenta ., CUI RO_, cu sediul în Tg. M., ., jud. M., în contradictoriu cu INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ M., cu sediul în Tg. M., .. 2, jud. M., Cod fiscal_.

Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 10.000 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._/22.04.2014, de agentul constatator al intimatului, cu avertisment, atrăgându-i atenția petentei ca în viitor să nu mai săvârșească fapte contravenționale și să respecte dispozițiile legale.

Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg. M..

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) C. pr. civ. azi, 25.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. N. S.

Red. C.D

Tehnored. N.S.

4 ex./15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1367/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ