Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 19/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 19/2015

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. U.

Grefier M. M.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petentul N. R. D. A., în contradictoriu cu intimatul IPJ M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că la dosarul cauzei la fila 33 se află adresa emisă de către grefierul delegat cu obținerea de date de pe site-ul SPCEP prin care se comunică faptul că martorul Gadyne Soar Henk fiind cetățean străin nu figurează în evidențele DEPABD cu adresă de domiciliu, sens în care se constată imposibilitatea audierii martorului.

Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat, instanța, potrivit art.244 alin.1 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească terminată.

De asemenea, instanța socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.394 alin 1 Cod Procedură Civilă, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2014, sub nr._, petentul N. R. D. A., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA R.- BIROUL RUTIER M., admiterea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului verbal . nr._ /26.03.2014, anularea procesului verbal . nr._ /26.03.2014 și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 170 lei.

În motivare petentul a arătat că, la data de 26.03.2014, fiind în pauza de la ora 10, impreuna cu alți doi colegi s-a deplasat la magazinul alimentar de lângă liceu și a observat mașina politiei parcată lângă carosabil în apropierea trecerii de pietoni. Petentul a menționat faptul, ca pentru a ajunge de la liceu la magazinul alimentar nu era necesar să traverseze partea carosabilă, acesta fiind în imediata apropiere a Liceului A. I., astfel încât, sub nici o formă, nu avea cum sa comită fapta invocata de către agentul de politie.

Deoarece la întoarcere, pentru simplul motiv ca se amuza și râdea cu colegii, în dreptul mașinii politiei, agentului i s-a părut ca rade de el sau pe seama lui, motiv pentru care a procedat la legitimarea acestora și i-a intrebat ,,ce faceți aici la aceasta ora si in aceasta zona".

Petentul a arătat că după discuțiile avute cu agentul de poliție, deoarece colegii săi nu aveau asupra lor actele de identitate și cunoscând faptul că nu a săvârșit nici o infracțiune și că nu avea de ce sa fie sancționat, s-a legitimat corespunzător fără nici un refuz.

Susține că i-a explicat agentului constatări ca nu a avut nimic cu el și nu au făcut glume pe seama acestuia, însă agentul i-a răspuns că „lăsați că am înțeles totul din comportamentul vostru si știu eu ca voi râdeti de mine", si fără să le solicite alte informații a urcat în mașina politiei si a întocmit procesul verbal de contravenție contestat.

Petentul a susținut că deoarece procesul verbal de contravenție . nr._, nu s-a întocmit în prezenta sa și nici nu i s-au adus la cunoștință faptele comise, a refuzat pur si simplu semnarea si preluarea acestuia, deoarece nu a putut sa-și asume o faptă pe care nu a comis-o.

În altă ordine de idei, petentul a susținut că în cuprinsul actului sancționator contestat nu s-a specificat dacă contravenientul a fost sau nu de față la întocmirea acestuia, dacă a refuzat sau nu primirea actului întocmit, motivul refuzului, iar faptele nu sunt atestate de un martor, fiind încălcate astfel prevederile art.19 alin(l) si (3) si art.26 alin (3) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Un alt aspect pentru care petentul a solicitat desființarea actului sancționator contestat, îl constituie nerespectarea prevederilor art.16 alin (1) din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, constând în aceea că la descrierea faptei nu se specifică motivul corect privind fapta săvârșita, daca au fost si alte persoane prezente în momentul săvârșirii faptei, din conținutul procesului, nu rezultă ca d-na Gadiyme Soar Henke ar fi văzut că a traversat ., elemente obligatorii pentru a servi la aprecierea gravitații faptei săvârșite.

Pentru aceste motive petentul a apreciat că procesul verbal contestat este nefondat si nelegal, la încheierea acestuia nu s-a respectat, principiul bunei credințe, dreptul la apărare și dreptul de a fi ascultat, atât contravenientul cât și colegii săi prezenți de față.

În drept cererea nu a fost întemeiată.

Intimatul, nu a depus întâmpinare, dar a depus material probator.

A fost administrată proba cu înscrisuri în cadrul căreia au depus la dosar: chitanțe (f.13), plic (f.14), copia și originalul procesului verbal contestat (f. 15), raportul agentului constatator (f.21,22), adrese (f.23).

Din actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 26.03.2014 întocmit de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., petentul N. R. D. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 170 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și sancționată de art. 99 alin. 1 pct. 3, din același act normativ privind circulația pe drumurile publice, constând în aceea că a traversat . nepermis pietonilor, în dreptul imobilului nr. 5 de pe .. M..

Petentul a refuzat să semneze procesul-verbal, iar la rubrica alte mențiuni din cuprinsul actul sancționator întocmit a arătat că „nu am fost eu, a fost un alt coleg”.

Verificând potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 26.03.2014, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, regăsindu-se în cuprinsul acestuia, mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr.2/2001 cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, precum și data comiterii acesteia, și semnătura agentului constatator, motiv pentru care se apreciază că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Instanța reține că, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului nu poate fi invocată decât dacă i s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L nr. XXII/19.03.2007.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, dispozițiile O.G. nr. 2/2001 nu stabilesc care este valoarea probatorie recunoscută procesului verbal de sancționare și constatare a contravențiilor, însă art. 47 din O.G.2/2001 stabilește faptul că, în materie contravențională sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă, iar potrivit art.249 Cod de procedură civilă, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.

Astfel, în dreptul român, s-a statuat faptul că, în favoarea procesului verbal operează prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (cauza Salabiaku împotriva Franței), cu mențiunea că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că dispozițiile Convenției nu se opun în principiu acestui fapt, dar că aceastea obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag.

În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile reținute în materia circulației rutiere intră sub incidența dispozițiilor art.6 Cedo, astfel procedura referitoare la contestarea unui proces verbal în această materie, trebuie să se realizeze cu respectarea garanțiilor pevăzute de art.6 CEDO în materie penală, și implicit cu respectarea prezumției de nevinovăție.( cauza H. c.României).

Respectarea prezumției de nevinovăție se concretizează în posibilitatea oferită petentului, de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, într-un cadru procesual în care să-i fie conferită posibilitatea de a administra probe în condiții de contradictorialitate în susținerea netemeinciei procesului verbal.( A. împotriva României, nr._/03, pct. 45, H. c.României pct.14).

Fapta contravențională a fost constatată direct de către agentul constatator potrivit art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/ 2002, nefiind folosite mijloace tehnice certificate.

În aceste condiții, instanța reține că în favoarea procesului-verbal operează prezumția de legalitate și temeinicie, întrucât aspectele consemnate în cuprinsul actului sancționator sunt rezultatul constatărilor făcute de către un organ învestit de către stat cu autoritate în acest sens.

Respectarea prezumției de nevinovăție recunoscute petentului rezidă, în schimb în oferirea cadrului procesual, pentru susținerea poziției sale procesuale, în condiții de legalitate și cu respectarea dreptului la apărare.

În drept, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni, nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice; în continuare, reține că, potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 1 lit. d din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se interzice pietonilor si persoanelor asimilate acestora să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise.

În fapt, instanța reține că, prin susținerile formulate în plângerea contravențională, dar și din probele administrate în prezenta cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie care operează în favoarea actului sancționator.

Astfel, instanța reține că petentul, potrivit mențiunilor formulate în cuprinsul plângerii, nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina acestuia afirmând situația de fapt consemnată în procesul-verbal nu corespunde cu situația de fapt reală.

În aceste condiții, în cauză nu au fost administrate probe care să susțină mențiunile formulate de către petent, deși i s-a asigurat acestuia cadrul procesual în vederea propunerii de probe din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută prin actul sancționator.

Totodată, instanța reține că după săvârșirea faptei, orice persoană interesată poate să invoce în favoarea sa diferite împrejurări de fapt, dar dacă aceste împrejurări sau aspecte nu se coroborează cu alte mijloace de probă trebuie să primeze constatările personale efectuate de către agentul constatator, deoarece acesta este învestit prin lege cu această posibilitate, iar cele constatate personal de către agent nu reprezintă simple afirmații neprobate, ci constituie însăși expresia îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu.

În acest caz, instanța, față de împrejurarea că faptele reținute în cuprinsul actului reflectă constatările personale ale agentului, va da efect prezumției de legalitate și temeinicie care operează în favoarea procesului-verbal și va aprecia că petentul nu a reușit să demonstreze o altă situație de fapt, probele administrate în cauză neînlăturând prezumția relativă care operează în favoarea actului sancționator.

Prin urmare, instanța reține că elementele faptice regăsite în cuprinsul actului sancționator îndeplinesc elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 99 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3), la individualizarea sancțiunii se va ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În concret, instanța constată că sancțiunea amenzii în cuantum de 170 lei aplicată de agentul constatator este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, având în vedere faptul că gradul de pericol social al faptei săvârșite este ridicat, aspect care rezultă din împrejurarea că fapta petentului a generat o stare de indisciplină în trafic prin traversarea părții carosabile printr-un loc nepermis pietonilor.

În continuare, instanța reține că rațiunea pe care legiuitorul a avut-o în vedere la momentul edictării normelor privind depășirea a fost dată de necesitatea asigurării desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice, astfel că înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului nu se justifică.

Față de aspectele învederate mai sus instanța va respinge plângerea formulată de petent și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, ca fiind legal și temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul N. R. D. A., domiciliat în . A, jud. M., CNP_ în contradictoriu cu intimatul IPJ M., cu sediul în Tîrgu-M., ., jud. M..

Menține ca legal și temeinic procesul-verbal de contravenție . nr._ din 26.03.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Tîrgu-M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. C. U. M. M.

4ex. 07.04.2015.

Red.G.C.U.

Tehnored.L.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ