Plângere contravenţională. Sentința nr. 2075/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2075/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 2075/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2075
Ședința publică din data de 28 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C.-N. B.
Grefier: C. M.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de către petentul în N. G. JOZSEF în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M. SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul convențional al petentului, avocat S. S. A., lipsă fiind petentul și reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competenta.
Reprezentantul petentului arată că nu are obiecțiuni cu privire la competentă.
Instanța în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.94 și art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta plângere.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Reprezentantul petentului solicită soluționarea prezentei cauze la un termen de judecată.
Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța va încuviința proba cu înscrisurile de la dosar, respectiv proba cu înregistrarea video, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
La interpelarea instanței reprezentantul petentului arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul reprezentantului convențional al petentului în dezbateri.
Reprezentantul convențional al petentului solicită admiterea plângerii contravenționale formulată.
Astfel, solicită să se constate că era într-o zi de sâmbătă când petentul se deplasa de la domiciliul său la magazinul Supermarket Kaufland, se grăbea și se deplasa cu viteză regulamentară. De asemenea, a trecut de sensul giratoriu și s-a încadrat pe . Târgu-M., având o viteză de aproximativ 20-30 km/h. Înainte de a se angaja în traversarea porțiunii trecerii de pietoni, semnalizată s-a asigurat că niciun pieton nu se află și nu s-a angajat în traversarea străzii pe banda trecerii de pietoni. În momentul în care se afla deja pe zona marcată, la părăsirea acesteia, un pieton s-a angajat în traversarea străzii, însă în acel moment petentul a și părăsit zona marcată. Când pietonul s-a angajat în traversarea drumului public, petentul se afla pe zona marcată a trecerii de pietoni și nu a avut cum să oprească autoturismul, întrucât oprea pe banda marcată cu spatele autoturismului și împiedica astfel traversarea acesteia de către pieton, fiind constrâns a-și continua traseul, situație neprevăzută și care nu se putea evita. Această situație de fapt a făcut imposibilă acordarea priorității de trecere a pietonului, astfel că în cauză sunt întrunite condițiile cazului fortuit ca și cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei potrivit art. 11 alin.5 din OG nr. 2/2001.
În final, reprezentantul petentului arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 26.01.2015, sub nr._, petentul N. G. JOZSEF în contradictoriu cu intimata I. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, admiterea plângerii, anularea procesului verbal . nr._ din 24.01.2015 în subsidiar transformarea sancțiunilor din procesul-verbal în avertisment.
În fapt, petentul a arătat că, prin procesul-verbal contestat s-a consemnat că acesta nu ar fi acordat prioritate de trecere unui piton angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni, însă această stare de fapt descrisă nu este conformă cu adevărul, fiindcă în aceea zi se deploasa la supermarket, nefiind grăbit și se deplasa cu viteză regulamentară, iar, când a ajuns la trecerea de pietoni, s-a asigurat că niciun pieton nu s-a angajat în trecerea străzii.
Petentul a mai arătat că se afla deja pe zona marcată de pe trecerea de pietoni când un pieton s-a angajat în traversarea străzii și în acel moment nu a mai avut posibilitatea să oprească.
La data de 24.02.2015 intimatul a depus întâmpinare prin carea solicitat să se dispună respingerea plângerii na neîntemeiată pentru motivul că procesul verbal contestat corespunde exigențelor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incident vreun motiv pentru care s-ar putea anula actul contestat.
În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: copie proces verbal de contravenție și materialul probator.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din data de 24.01.2015 întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M., în temeiul art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, republicată, petentul N. G. Jozsef a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei și i-a fost suspendat dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, reținându-se în esență că, la aceeași dată, a condus autovehiculul marca VW cu numărul de înmatriculare_, pe direcția de deplasare . bandă de circulație iar la trecerea de pietoni semnalizată regulamentar prin indicator și marcaj din dreptul Peco OMW nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversare regulamentară din partea stângă, filmat cu aparatul radar . 299 montat pe auto MAI_.
Respectând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia proceselor-verbale atacate pe baza probelor administrate și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta întrunește toate condițiile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2002 sub sancțiunea nulității ce poate fi constatată și din oficiu, iar petentul nu a invocat motive de nulitate al procesului verbal atacat. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța reține că petentul a fost sancționat potrivit art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, republicată, care prevede că prioritatea de trecere trebuie acordată pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului și în baza art. 100 al. 3 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, care prevede ca fiind contravenție neacordarea de priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, sancțiunea fiind amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Cu privire la prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale de contravenție instituită de dreptul român, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Salabiaku contra Franței) prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
În prezenta cauză, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, iar potrivit art. 109 alin. 2 din același act normativ constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În interpretarea dreptului intern, inclusiv din lumina practicii europene, în cazul contravențiilor care au acest specific, respectiv sunt constatate prin mijloace tehnice, prezumția de veridicitate nu poate opera decât în măsura în care este dublată de mijloacele de probă pe care s-a bazat însuși agentul în momentul aplicării sancțiunii.
Aceasta pentru că procesul verbal de contravenție astfel întocmit nu mai face proba prin el însuși cu privire la săvârșirea contravenției, întrucât nu consemnează împrejurări percepute prin propriile simțuri de către agentul constatator, nu reflectă constatările personale ale acestuia, deci nu mai are forță probantă prin el însuși. Astfel, în vederea probării vinovăției contravenientului, se impune ca intimatul să facă dovada că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal sunt reale.
În acest sens, în prezenta cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înregistrarea video f. 22 depusă de intimat ca mijloc material de probă iar administrarea sa a avut loc în ședință publică.
Din înregistrarea video menționată reiese că, la trecerea de pietoni în cauză se afla un pieton, care însă nu s-a oprit pentru a se asigura că poate trece în siguranță, deplasarea acestuia fiind continuă și grăbită.
Analizând în continuare înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, instanța constată că la momentul la care pietonul apare în cadrul imaginii poate fi observat că autoturismul condus de către petent se afla la aproximativ doi metri de la trecerea de pietoni. Astfel, în opinia instanței, pietonul observând mașina petentului care se apropia, având vizibilitate în partea stângă, traficul nefiind aglomerat și s-a angajat în traversare considerând că până ajunge în dreptul autoturismului care se apropia, acesta ar trece la rândul ei de trecerea de pietoni, distanța la care era autoturismul condus de către petent fiind foarte mică.
De altfel sunt frecvente cazurile în care pietonii fie coboară de pe trotuar și așteaptă să treacă un număr de mașini până să se angajeze în traversare sau cazurile când aceștia își încep traversarea chiar în momentul în care mașinile sunt foarte aproape sau chiar pe trecere, estimând viteza lor și faptul că traversarea se va face prin spatele autovehiculelor.
În atare condiții, oprirea autovehiculului pentru acordarea de prioritate nu mai era posibilă, conducătorul auto nici nu mai având această obligație.
Textul de lege care sancționează astfel de fapte prevede în mod expres necesitatea ca pietonul să fie angajat în traversare în mod regulamentar, ceea ce implică și pentru aceștia obligația de a respecta regulile de circulație, astfel conform art. 72 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 traversarea drumului de către pietoni se face numai după aceștia s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
Prin urmare, nu doar conducătorul auto, ci și pietonul are obligația de a avea o conduită diligentă și prudentă atunci când se angajează în trafic.
Deși pietonul era angajat în traversare, instanța apreciază că în prezenta cauză nu se impune sancționarea contravențională a petentului dată fiind simultaneitatea acțiunilor celor doi participanți la trafic, astfel cum s-a arătat, iar răspunderea contravențională a unei persoane nu poate să depinde în mod exclusiv de conduita alteia.
În concluzie, în baza probelor administrate, instanța apreciază că rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție, în sensul că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale pretinse.
Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea petentului și va dispune anularea procesului verbal atacat ca fiind netemeinic, urmând a exonera petentul de la plata amenzii și va înlătura sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul N. G. Jozsef, CNP_, domiciliat în mun. Târgu M., .. 20, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. S. A. cu sediul în mun. Târgu-M., ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M. – Serviciul Rutier, cu sediul în Târgu M., ., jud. M..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.01.2015 de agentul constatator din cadrul Poliției Județean Târgu M. – Serviciul Rutier și exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 390 lei aplicată prin procesul-verbal mai sus menționat.
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile și dispune restituirea permisului de conducere petentului.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 aprilie 2015.
Președinte : C. noemi binder | Grefier: C. M. |
Red. CNB.
Tehnored. C.M.
27.05.2015/4 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2076/2015.... → |
---|