Plângere contravenţională. Sentința nr. 3320/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 3320/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 3320/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3320
Ședința Publică din data de 26.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. V.
GREFIER: L. O.
Pe rolul instanței se află judecarea plângerii contravenționale formulate de petenta ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN.
În lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 11.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi - care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 26.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2015, sub nr._ petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C.E.S.T.R.I.N. ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/13.01.2015, exonerarea de răspundere in privința sumelor stabilite cu titlu de amenda contravenționala si cu titlu de tarif de utilizare a drumurilor publice, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare petenta a arătat că prin procesul verbal menționat, a fost sancționata cu amenda in cuantum de 2750 lei, reținându-se ca unul dintre autocamioanele sale ar fi circulat pe drumul public fără a deține rovinieta valabila (așadar, pentru încălcarea dispozițiilor art.8 alin. 1 din OG 15/2002).
Cu privire la modalitatea de comunicare, s-a arătat că procesul verbal a fost comunicat la o adresa cu care nu mai avea, de mult, nici un fel de legătură. Comunicarea s-a făcut la adresa din Tg. M., ., jud. M..
Sediul social al societății este însă, începând din noiembrie 2010, in ., ., jud. M..
În continuare, a precizat ca, așa cum reiese din actele pe care le depune la dosar, am efectuat toate formalitățile de publicitate la registrul comerțului, in legătură cu schimbarea sediului social, cu peste 5 ani in urma, înștiințând desigur si autoritatea administrativa fiscala.
In aceste condiții, întrucât a făcut toate formalitățile impuse de lege pentru ca schimbarea sediului sa fie opozabila terților cu peste 5 ani in urma, văzând faptul ca parata i-a comunicat procesul verbal la o adresa care nu are nici o legătură cu sediul nostru social si nici nu este punct de lucru al societății noastre, a solicitat ca împrejurarea ca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat corect.
A doua critica legata de modalitatea de comunicare a vizat faptul că procesul verbal de fost comunicat prin afișare.
Petenta a învederat, in aceasta situație, existenta Deciziei ICCJ nr. 10 din_, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ (Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii ce formează obiectul dosarului nr. 7/2013). Prin aceasta decizie, s-a hotărât că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție si a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin postă, cu aviz de primire.
Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator, petenta a învederat că
Procesul verbal de contravenție atacat nu poarta semnătură olografa a agentului constatator, ci este semnat doar electronic.
Prin Decizia nr. 6/16 februarie 2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor ari. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/200J privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pcl. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele - verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) Ut. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absoluta a procesului verbal, pentru încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 17 din OG 2/2011.
Cu privire la fond, a solicitat anularea procesului verbal atacat, pentru ca nu a săvârșit fapta care i se imputa.
Astfel cum reiese din Contractul de vânzare cumpărare din 16.10.2013 si Factura TUT 5776 din 16 octombrie 2013, anexate, am vândut autoutilitara înmatriculata sub nr._ cu mai mult de doi ani in urma, numitului D. A. din ..
A comunicat vânzarea autorităților fiscale, in vederea radierii rolului fiscal cu privire la acest autovehicul, la scurt timp după vânzare, petenta nefiind pentru culpa cumpărătorului care nu si-a îndeplinit obligația legala de a înmatricula autoutilitara pe numele sau.
In drept, petenta a invocat dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002.
În dovedirea afirmațiilor sale petenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție; factura 5776/16.10.2013 si contractul de vanzare cumparare a autovehiculului; actele din care reiese ca și-a schimbat sediul si a efectuat formalitatile de publicitate; taxa de timbru - ordin de plata online; împuternicire avocațiala.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că, în fapt la data de 06.10.2014, pe DN25 Km66+425m, pe raza localitatii Sendrem, jud. G., vehiculul cu nr. de înmatriculare MS-10-Z1B aparținând T.-T. S.R.L., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta vabilă, sens în care, la data de 13.01.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr.
_ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN
A învederat faptul că prevederile Deciziei 6 / 2015 nu sunt aplicabile in prezenta cauza, înainte de data publicării in Monitorul Oficial a deciziei respective, agenții constatatori nu aveau obligația, stipulată explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenție.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G nr, 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informațic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehicuculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator D. C.. cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între petent și cocontractant produce efecte doar față de părțile care au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabila terților.
Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după înscrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.
Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Daca în urma contractului de vânzare cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr_ ca fiind temeinic și legal.
În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare – Norme Metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
La dosar intimatul a depus: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
Petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a detaliat cu privire la chestiunea aplicabilității în speță a Deciziilor ICCJ nr. 10/2013 si 6/2015.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, reține:
Prin procesul-verbal . nr._/13.01.2015. încheiat de către intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. CESTRIN petenta S.C. T. T. S.R.L a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2750 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. (1) din OUG 15/2002, în concret reținându-se că la data de 06.10.2014, pe DN25 Km66+425m, pe raza localitatii Sendrem, jud. G., vehiculul cu nr. de înmatriculare MS-10-Z1B aparținând T.-T. S.R.L., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.
În analiza oricărei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenție obligația instanței este de a-l analiza pe acesta din două perspective, astfel în primul rând din punct de vedere al legalității și ulterior în cazul constatării legalei întocmiri a acestuia, din perspectiva temeiniciei.
În ceea ce privește legalitatea, dispozițiile generale aplicabile sunt cele ale OG 2/2001. Conform acestui act normativ, procesul verbal de contravenție poate fi lovit de atât de nulități absolute, cât și de nulități relative.
În privința nulităților absolute, regimul acestora este reglementat de art. 17, astfel lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu.
Referitor la condiția semnării procesului-verbal de către agentul constatator, instanța consideră că se impun a fi făcute anumite precizări față de specificul contravenției ce face obiectul prezentei cauze, respectiv fapta de a circula fără rovinietă valabilă pe drumurile naționale. Constatarea acestei contravenții se efectuează în codițiile art. 11 din Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobate prin Ordinul Ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 769/2010, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei (SIEGMCR). Procesele – verbale emise în aceste condiții, nu cuprind semnătura agentului constatator, ci doar mențiunea că documentele au fost generate și semnate electronic, în baza prevederilor Legii 455/2001 și ale HG 1259/2001, privind folosirea semnăturii electronice extinse, fiind comunicate în format scris, pe hârtie către destinatar.
În aceste condiții, prin decizia pronunțată de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în Recurs în interesul legii cu nr. 6/16 februarie 2015, obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial conform art. 521 alin. (3) Cod. procedură civilă., s-a statuat că deși semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport de hârtie și, în plus, aduce garanții suplimentare de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său, însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.
În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport de hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea pe aceste act a semnăturii olografe agentului instrumentator.
Față de aceste din urmă considerente, instanța observă că procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost generat electronic, comunicat în format scris petentei S.C. T. T. S.R.L., fără a fi semnat olograf de agentul constatator.
Lipsa semnăturii olografe a agentului constatator este un motiv de nulitate absolută, necondiționată de dovedirea unei vătămări, nulitate care poate fi invocată și de către instanță din oficiu.
Față de aceste aspecte, nu se mai impune și analiza temeiniciei procesului verbal din perspectiva răspunderii personale cu privire la săvârșirea contravenției, și nici modalitatea de comunicare a procesului-verbal.
Astfel, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. T. T. S.R.L.în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. CESTRIN, să anuleze ca nelegal procesul-verbal de contravenție . nr._/13.01.2015 întocmit de către intimat, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii în cuantum de 2750 lei aplicată prin procesul-verbal.
Fiind partea care a căzut în pretenții, conform art. 453 Cod. proc. civ. instanța va obliga intimatul la plata sumei de 820 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către petentă, din care 800 de lei onorariu avocațial, iar 20 lei taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. T. T. S.R.L., cu sediul procesual în Târgu-M., ., jud. M. formulată în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. S.A. CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.01.2015.
Anulează ca nelegal procesul verbal de contravenție . nr._/13.01.2015. întocmit de către intimat.
Exonerează petenta de la plata amenzii în cuantum de 2750 lei aplicată prin procesul-verbal.
Obligă intimatul la plata sumei de 820 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către petentă, din care 800 de lei onorariu avocațial, iar 20 lei taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. V. L. O.
Red./Tehnored. I.V.
2 ex./24.07.2015.
← Validare poprire. Sentința nr. 3282/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Pretenţii. Sentința nr. 1193/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
---|