Plângere contravenţională. Sentința nr. 2506/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2506/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 2506/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2506
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: N. S.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de petentul F. J., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., având ca obiect plângere contravențională.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 06 mai 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 20 mai 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2015, sub nr._, petentul F. J. a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._/20.01.2015.
Susține că a fost sancționat cu amenda în cuantum de 195 lei pentru că a traversat ..
Arată că în ultimii ani nu a fost sancționat pentru astfel de fapte și având în vedere și cuantumul pensiei lunare de care beneficiază, solicită înlocuirea acestei sancțiuni cu avertisment.
La data de 26.03.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii promovate împotriva Inspectoratului de Poliție Județean M..
În motivare a arătat faptul că procesul verbal atacat corespunde exigențelor art. 16, alin 7 și 17 din OG 2/2001, nefiind afectată vreo condiție ce ar putea atrage anularea acestuia, din cele necesar a fi analizate din oficiu de instanța de judecată.
Cele reținute de agentul constatator în actul sancționator dedus judecății au fost constatate de către acesta prin propriile simțuri, iar procesul verbal în sine reprezintă o probă în măsura să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, revenindu-i acestuia din urmă să răstoarne acest mijloc de probă prin dovedirea unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal, stare de fapt contrară reținută drept argument în plângerea contravențională formulată.
S-a arătat că petentul nu susține plângerea contravențională cu niciun mijloc de probă deși, atât codul de procedură civilă cât și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor oferă această posibilitate, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În ceea ce privește pericolul social concret al faptei, au arătat că sunt de părere că încălcarea normelor de siguranță rutieră generează o stare de risc și insecuritate care poate conduce la accidente de circulație cu urmări ireversibile, prin accidentarea gravă a participanților la trafic sau cu decesul unor persoane nevinovate. De asemenea consideră că sancțiunea aplicată, respectiv amenda contravențională, a fost în mod corect individualizată de agentul constatator deoarece petentul nu a înțeles faptul că a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate de norma incriminatoare și nici gradul de pericol social al faptei astfel încât simplul avertisment nu va avea niciun efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
La data de 07.04.2015, petentul a depus la dosar, răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele relatate prin plângere.
În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei: cupon de pensie (f.2), copia plicului (f.3), copia CI petent (f.4), proces-verbal (f.5), actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal (f.19-22).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 20.01.2015 s-a reținut că la data menționată petentul a traversat . nepermis pietonilor, fapta fiind prevăzută de art.167 lit.d) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 rep. A fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 195 lei conform art.99 alin.1 pct. 3 din OUG 195/2002 rep.
Examinând în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție atacat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 conținând toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de textul normativ indicat.
Cu referire la temeinicia actului de sancționare, instanța constată că s-a reținut încălcarea de către petent a art. 167 alin. (1) lit. d) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, potrivit căruia se interzice pietonilor să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise.
În cauza de față, fapta menționată în cuprinsul procesului verbal a fost constatată în mod direct de un agent de poliție astfel încât procesul verbal beneficiază de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. În speță, petentul nu a propus administrarea niciunui mijloc de probă pentru dovedirea netemeiniciei procesului-verbal, nesolicitând de altfel anularea acestuia. Mai mult, prezent în fața instanței, petentul a recunoscut săvârșirea faptei.
Având în vedere dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, coroborate cu cele ale art. 38 alin. 3 din același act normativ, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligației sale de a respecta pe viitor prevederile legale a căror încălcare s-a constatat.
Pentru a proceda astfel, instanța a avut în vedere împrejurarea că din datele concrete ale speței se poate aprecia că petentul nu va mai repeta fapta reținută în sarcina sa, chiar și fără aplicarea unei amenzi.
În consecință, față de pericolul social concret redus constatat, ținând seama totodată de necesitatea atingerii scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale, în temeiul art. 34 din O.G.nr.2/2001, va fi admisă în parte plângerea contravențională și va fi înlocuită amenda cu avertismentul, atrăgându-i-se atenția petentului ca în viitor să nu mai săvârșească fapte contravenționale și să respecte dispozițiile legale.
Se va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul F. J., CNP_, domiciliat în Tg. M., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tg. M., ., jud. M..
Înlocuiește amenda în cuantum de 195 lei aplicată prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/20.01.2015, încheiat de agentul constatator la intimatului, cu avertisment, atrăgându-i atenția petentului ca în viitor să nu mai săvârșească fapte contravenționale și să respecte dispozițiile legale.
Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg M..
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) C. pr. civ, azi, 20.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. N. S.
Red. C.D
Tehnored. N.S.
4 ex./24.06.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 2530/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2570/2015.... → |
---|