Pretenţii. Sentința nr. 2510/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2510/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 2510/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2510
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: N. S.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU M., în contradictoriu cu pârâtul F. A. D., având ca obiect pretenții.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 06 mai 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 20 mai 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015 sub nr._, reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG-M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. A. D., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 3.584,17 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate Domnul loan F., servicii medicale de care a beneficiat în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M., în UPU - SMURD și Secția Ortopedie și Traumatologie în perioada 10.04._11, obligarea la plata dobânzii legale conform legii, calculată de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M. și până la plata efectivă a debitului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces,
În motivare s-a arătat că pârâtul F. A. D. prin-conduita sa culpabilă, a produs vătămări corporale persoanei vătămate, numitului Domnui loan F. care a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M., în UPU - SMURD și Secția Ortopedie și Traumatologie în perioada 10.04._11, în urma accidentului din data de 09.04.2011 așa cum reiese din Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 21.02.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M., comunicată Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. la data de 11.04.2014, reținându-se următoarele: „în data de 10.04.2011, în jurul orei 02,00, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe raza loc. Sânpaul, jud. M., învinuitul a manevrat vehiculul cu spate și a accidentat-o pe partea vătămată, (...) pieton (...)".
Ca urmare, a accidentului numitul F. A. a fost internat în S. C. Județean de Urgență Târgu M. în UPU - SMURD și Secția Ortopedie și Traumatologie în perioada 10.04._11, contravaloarea serviciilor medicale fiind în sumă de 3.584,17 lei, conform Decontului de cheltuieli.
Reclamantul a arătat că întrucât prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 21.02.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) și alin. (4) Cod penal, și aplicarea unei amenzi administrative, nu și-a putut valorifica pretențiile civile în cadrul procesului penal, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune în răspundere civilă delictuală.
Conform prevederilor art. 26 alin. (6) șl art. 27 Cod de procedură penală, persoana vătămată constituită parte civila în procesul penal poate să pornească acțiunea civilă în fața instanței civile dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
S-a precizat că pentru a preveni acest litigiu, a adresat pârâtului notificarea 8924 din data de 28.04.2014, la care însă acesta nu a dat curs până la data promovării prezentei acțiuni, fapt pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Cu privire la temeiul legal special care reglementează obligația de plată a cheltuielilor de spitalizare reclamantul a invocat prevederile art. 313, alin. (1), teza I și II din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: “persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale"".
In același context, a învederat că, potrivit art. 313, alin. (2) din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, „furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri șl au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective".
Prin urmare, reclamantul în calitate de furnizor de servicii medicale care intră sub incidența prevederilor art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, are obligația raportării distincte către casa de asigurări de sănătate a serviciilor prestate persoanelor care au suferit vătămări corporale cauzate de terți, și, totodată, de restituire a sumelor decontate pentru cazurile respective, către Casa de Asigurări de Sănătate M., pentru a se evita existența unei duble plăți pentru serviciile medicale acordate persoanei vătămate.
Așadar, prin prisma prevederilor legale invocate, reclamantul a învederat că are atât dreptul de a recupera de la persoanele care, prin faptele lor, au cauzat vătămări corporale unor terți, contravaloarea serviciilor medicale efectuate persoanelor vătămate, drept și obligație legală pe care caută să și o valorifice prin prezenta acțiune.
Cu privire la răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în prezenta cauză, reclamantul a arătat că în contextul prevederilor legale invocate (art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006), care reglementează în mod expres obligația persoanelor care aduc vătămări sănătății altor persoane de plată către unitățile sanitare a cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată, în toate aceste situații, care intră sub incidența acestor prevederi legale, și, prin urmare, și în prezenta speță, este vorba despre o formă specială de răspundere civilă delictuală, reglementată de un act normativ (Legea nr. 95/2006) cu caracter special față de dreptul comun care reglementează răspunderea civilă delictuală (Codul civil vechi și nou), dar care, în esență, trebuie să respecte aceleași condiții ca orice fel de răspundere civilă delictuală.
Astfel, a învederat că, prin prisma existenței unei fapte ilicite a pârâtului în cauză, faptă care, potrivit art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, dă naștere la obligația acestuia de suportare a cheltuielilor de spitalizare pentru persoana vătămată ca urmare a faptei sale ("persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane”), în prezenta speță este în mod evident vorba despre răspunderea civilă delictuală a pârâtului. Astfel, acesta, prin fapta sa culpabilă, a cauzat un prejudiciu reprezentat de cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate, sens în care își găsesc aplicabilitate prevederile art. 998-999 cod civil Vechi.
Astfel, conform atât prevederilor art. 998 Cod Civil Vechi, cât și celor ale art. 1357 Cod Civil Nou, poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane dacă sunt întrunite cumulativ patru condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Așadar, în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 din Vechiul Cod Civil (care își găsesc corespondent în prevederile art. 1357 din Noul Cod Civil), care stabilesc răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Potrivit acestor reglementări, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
În speță, răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligație de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Așadar, fapta ilicită declanșează o răspundere civilă delictuală, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat.
Din analiza textelor art. 998 si 999 Cod civil vechi, așa cum au reținut atât doctrina cât și jurisprudența, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește prejudiciul, acesta este calificat ca o condiție sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumită persoană (fizică sau juridică), ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. S-a mai apreciat ca prejudiciul reprezintă rezultatele dăunătoare, de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, efecte ale încălcării drepturilor subiective si intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Or, în prezenta speță, așa cum s-a arătat mai sus, prejudiciul creat există, este unul real și cert, fiind reprezentat de cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate la care am făcut referire mai sus.
Referitor la cea de-a doua condiție a răspunderii civile delictuale, în speță, existența faptei ilicite, trebuie reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară săvârșirea unei fapte ilicite, care este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Deși dispozițiile art. 998 Cod civil vechi, se referea la "orice faptă care cauzează altuia prejudiciu", în realitate, pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală, fapta trebuie să fie ilicită, respectiv să încalce normele dreptului obiectiv, condiție care, în mod evident, în prezenta speță este îndeplinită. De altfel, în Noul Cod Civil, în dispozițiile corespondente de la art. 1357, legiuitorul a prevăzut în mod expres că “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă Ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare".
Răspunderea civilă delictuală operează atât în cazul încălcării unui drept subiectiv, dar și atunci când sunt prejudiciate anumite interese ale persoanei. În aprecierea caracterului ilicit al faptei trebuie avute în vedere nu numai normele juridice, dar și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale.
Legea impune, de regulă, obligația persoanelor de a se abține de la orice faptă prin care s-ar putea aduce atingere drepturilor subiective și intereselor legitime ale altora. Încălcarea acestei obligații are loc, în principiu, printr-o activitate pozitivă, prin acte comisive, dar fapta ilicită poate îmbrăca și forma unei inacțiuni, în acele situații când, potrivit legii, o persoană este obligată să îndeplinească o activitate sau să săvârșească o anumită acțiune.
Din împrejurările săvârșirii faptei de către pârât, faptă care a dat naștere obligației acestuia de plată a cheltuielilor solicitate, rezultă că pârâtul a săvârșit o faptă ilicită, unul dintre efectele acesteia fiind provocarea unor efecte negative asupra sănătății persoanei vătămate, ceea ce a impus acordarea de îngrijiri medicale acesteia, provocând astfel, ca și efect final, o pagubă reclamantului, prin angajarea unor cheltuieli care, în lipsa faptei ilicite a pârâtului, nu s-ar fi impus a fi efectuate. S-a învederat că fapta pârâtului nu beneficiază de nicio cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită si prejudiciu, trebuie avut în vedere că, pentru a fi angajată răspunderea unei persoane, este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
Reclamantul a învederat că în speță există această legătură de cauzalitate, întrucât patrimoniul său a avut de suferit prin fapta săvârșită de pârât.
În privința vinovăției, ca și condiție a răspunderii civile delictuale,s-a arătat că aceastareprezintă atitudinea psihică a autorului faptei ilicite în raport de fapta respectivă și față de urmările pe care aceasta le produce.
Referitor la vinovăția în situații de tipul celei din prezenta speță, s-a arătat că și din reglementarea specială aplicabilă în speță [art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006] rezultă că, în aceste situații, se are în vedere nu numai fapta săvârșită cu intenție, dar și fapta săvârșită din culpă. Astfel, dispozițiile legale speciale din Legea nr. 95/2006 nu precizează în mod expres că generează obligații de plată în sarcina persoanelor ce aduc vătămări unor alte persoane numai faptele săvârșite cu intenție, ci orice faptă ilicită, săvârșită în orice formă de vinovăție, în textul de lege la care facem referire fiind reglementată generic, noțiunea de “faptă".
In acest context, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistența medicală acordată persoanei vătămate.
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor de spitalizate s-a învederat că această solicitare a fost întemeiată pe prevederile art. 1088 din Vechiul Cod Civil, respectiv art 1489, alin. (1) și art. 1535 din Noul Cod Civil, precum și pe ideea susținută atât de doctrină, cât și de practica judiciară, potrivit căreia răspunderea civilă delictuală dă naștere în sarcina debitorului la dobânzi legale.
De asemenea, potrivit art. 1489, (1) Cod civil nou, „dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege", iar potrivit art. 1535 din același nou cod civil: „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. ”
În prezenta cauză fiind vorba despre o situație de răspundere civilă delictuală, s-a învederat că, potrivit doctrinei și practicii judiciare, în cazul răspunderii civile delictuale, reclamantul - creditor are dreptul să pretindă repararea integrală a prejudiciului, respectiv atât pierderea suferită (damnum emergens), cât si beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans), dobânda legală intrând în această ultimă categorie. Astfel, autorul faptei ilicite poate să fie obligat și la plata dobânzilor la suma stabilită cu titlu de despăgubire pentru fapta ilicită săvârșită de acesta, faptă cauzatoare de prejudicii, sens în care arătăm că și prezenta cauză se încadrează în această situație, și, prin urmare, se impune obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă cheltuielilor de spitalizare solicitate prin prezenta acțiune.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 25 alin. (6) și art. 27 Cod procedură penală, art. 194 -195 și art. 411, alin. (1), pct. 2, teza a ll-a din Noul Cod de Procedură Civilă art 998-999 și art 1088 din Cod Civil Vechi; art. 1357, art. 1489, alin. (1) și art. 1535 din Noul Cod Civil; art. 2. alin. (9), art. 34, art. 93, art. 165, alin. (1), art. 171, alin. (4), art. 188, alin. (1), art. 189, alin. (1), art. 2, alin. (9), art. 93 și art. 313, alin. (1), teza I și II și alin. (2) din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; art. 9, alin. (2) din Hotărârii Guvernului nr. 1389/2010 - pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012; art. 5, pct. 14 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 864/2011 — pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, art. 78, alin (1) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice; art. 1, alin. (6) din Constituția României; art 49, art, 50. art. 54, alin. (2) și art. 55, alin. (1) din Legea nr. 136/1995 - privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare; art. 1, alin. (2) și art. 48, alin. (2) Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007, art 30, alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 - privind taxele judiciare de timbru, fiind scutite și de obligația de a aplica timbrul judiciar.
În probațiune au fost depuse la dosarul cauzei: notificare (f.11-12), adresa nr. 2541/P/2011 (f.13), ordonanța de scoatere de sub urmărire penală (f.14-16), fișa pentru calculul costului de spitalizare (f.17-19), fișa client (f.20).
Pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a formulat nici un fel de apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din 21.02. 2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Tg. M., la data de 09.04.2011 în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe raza loc. Sânpaul, jud. M., pârâtul din prezenta cauză a manevrat vehiculul cu spate, accidentându-l pe numitul Domnui I., pieton, care a fost lovit, a căzut pe carosabil, pârâtul trecând cu roata dreaptă față peste piciorul stâng al părții vătămate.
Numitul Domnui I. a fost transportat de pârât la S. C. Județean de Urgență Târgu M., fiind diagnosticat, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar, cu Fractură transversa ambele oase gamba stângă deschisă tip A, și beneficiind de servicii medicale în valoare totală de 3584,17 lei (f. 17-20).
Instanța reține că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
Având in vedere ca fapta dedusa judecății s-a produs la 09.04.2011, in cauză se vor aplică dispozițiile vechiului cod civil conform prevederilor art . 3 din Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a noului Cod civil.
Răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligație de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Conform art. 998 din vechiul Cod civil, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 din același cod „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela care a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Astfel, în lumina dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța reține că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, legea cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, condiții care sunt îndeplinite în cauză.
De asemenea, conform art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (forma în vigoare la acea dată), persoanele care aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată. Prin urmare, în aceste cazuri potrivit legii obligația de reparație incumbă pârâtului.
Prin prisma dispozițiilor legale reliefate mai sus, instanța reține că pârâtul prin fapta sa culpabilă din 09.04.2011 de a nu respecta regulile de circulație în timp ce conducea autoturismul cu nr._ a vătămat integritatea corporală a numitului Domnui I., de a cărui îngrijire s-a ocupat reclamantul, suportând costurile ocazionate de asistența medicală acordată. Astfel, instanța constată că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv că fapta ilicită a acestuia de nerespectare a regulilor de circulație rutieră săvârșită cu forma de vinovăție a culpei a cauzat vătămări numitului Domnui I., ce au necesitat îngrijiri medicale în cuantum de 3584,17 lei, suportate de către reclamant, fără ca acestea să fie restituite.
Pe cale de consecință, reținând și existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de către reclamant, instanța va dispune admite cererea reclamantului și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 3584,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate Domnui I. F. în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. în perioada 10.04._11.
De asemenea, reținând că obligația sa de plată decurge din lege, respectiv din art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, va dispune obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale, calculată la debitul principal, de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. și până la plata efectivă a debitului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU M. în contradictoriu cu pârâtul F. A. D..
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3584,17 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate Domnui I. F. în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. în perioada 10.04._11.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale calculate de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. și până la plata efectivă a debitului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg M..
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) C. pr. civ, azi, 20.05.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
C. D. | N. S. |
Red. C.D
Tehnored. N.S.
4 ex./25.06.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2505/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2530/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
|---|
