Plângere contravenţională. Sentința nr. 2546/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2546/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2546/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÎRGU-M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2546

Ședința publică din data de 21 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. P.

GREFIER: I. M. C.

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul F. T., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 29.12.2014.

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 07.05.2015, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 21.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.01.2015, sub nr._, petentul F. T. a formulat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 29.12.2014, solicitând anularea acestuia, diminuarea amenzii aplicate sau înlocuirea cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul-verbal de contravenție menționat a fost sancționat cu amenda în cuantum de 1.000 lei, reținându-se că nu avea asigurare pentru bunurile și persoanele transportate, că nu a avut asupra sa atestatul de șofer taxi și nu avea ecusonul cu numele și datele de identificare.

Petentul consideră că sancțiunea care i s-a aplicat este mult prea mare întrucât deține atestatul de șofer taxei, iar ecusonul cu datele dale de identificare îl avea asupra sa, doar că nu apucase să-l afișeze.

Petentul a recunoscut agentului constatator lipsa asigurării pentru persoane și bagaje, spunându-i că nu a știut că este expirată din luna mai a anului 2014, însă a remediat această constatare în ziua încheierii procesului-verbal prin întocmirea poliței de asigurare.

Petentul a mai arătat că venitul său nu-i permite să plătească amenda.

În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimatul I.P.J. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a arătat că procesul-verbal contestat corespunde exigențelor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 și fiind întocmit de un agent al forței publice, se bucură de prezumția de veridicitate până la proba contrarie.

În cauză, petentul nu a propus niciun mijloc de probă care să dovedească o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, iar conform art. 249 Cod procedură civilă, cel care face susținere în cursul procesului trebuie să o și dovedească.

Intimatul a precizat că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În probațiune, a fost administrată proba cu următoarele înscrisuri: certificat profesional pentru conducătorii auto care efectuează transport rutier în regim de taxi și copie ecuson (f. 3), copie act de identitate și permis de conducere (f. 4), copia procesului-verbal de contravenție . nr._ din 29.12.2014 (f. 5), poliță asigurare facultativă de accidente a pasagerilor/călătorilor (f. 6), chitanța privind plata poliței de asigurare (f. 7), originalul procesului-verbal de contravenție . nr._ din 29.12.2014 (f. 18), raportul agentului constatator (f. 19), fișa de cazier auto a petentului (f. 20),

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 29.12.2014 a fost încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din 29.12.2014 prin care petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 1000 lei + avertisment pentru savarsirea contraventiilor prevazute de art.52 alin.3 lit.s si art.35 alin.2 din Legea nr.38/2003 rep. constand in aceea ca la data de la data de 29.12.2014 a condus autoturismul Dacia L. cu numarul de inmatriculare MS-14-HHHpe ..Tg-M. cu care desfasura activitatea de transport public de persoane in regim taxi fara sa detina la bord atestatul profesional, asigurarea persoanelor si a bunurilor si nici ecusonul cu numele si fotografia.

Petentul a semnat procesul-verbal de contraventie cu mentiunea ,,Atestatul este la ARR iar asigurare de persoane nu am,,.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile pe care art. 17 din OG 2/2001 le prevede sub sancțiunea nulității absolute, respectiv acesta cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșita și data comiterii acesteia precum si semnătura agentului constatator, neexistand niciun motiv de nulitate absoluta a acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului -verbal de contravenție, instanța reține că petentul a recunoscut faptele contraventionale restinute in sarcina sa, mai mult, prin plangere a aratat ca asigurarea era expirata din mai 2014.

Conform art.52 alin. 3 lit.s) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere

,, (3) Principalele obligații ale taximetriștilor sunt următoarele:

s) să se supună controlului autorităților abilitate și să prezinte la control, în timpul activității, documentele prevăzute de prezenta lege și de legislația în vigoare;,,

Potrivit art. 55 alin.1 pct.3 din Legea nr. 38/2003

,, Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

3. cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei:

a) aplicabilă taximetriștilor pentru intervenții asupra componentelor aparatului de taxat, în scopul majorării prețului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală, precum și pentru nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (7) și art. 52 alin. (3) lit. g), p), r), s) și v), precum și conducătorilor auto sau transportatorilor autorizați, după caz, pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim de închiriere ale art. 25 alin. (6) și, respectiv, art. 25 alin. (7);,,

Art. 35 alin.2 din Legea nr. 38/2003 prevede ca

,, (2) Taxiul trebuie să aibă afișat în interior, la loc vizibil, o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare, precum și un ecuson cuprinzând numele și fotografia conducătorului auto.,, iar nerespectarea acestei dispozitii legale este sanctionata de art.55 alin.1 pct.2 lit.a), astfel:

,, Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

2. cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei:

a) aplicabilă taximetriștilor pentru nerespectarea prevederilor art. 19, art. 34, art. 35 alin. (2) și art. 43;

Art. 12 alin.1 lit.c) din Legea nr. 38/2003 prevede ca

,, (1) Autorizația taxi sau orice altă copie conformă a autorizației de transport se găsește obligatoriu la bordul autovehiculului și este valabilă numai în prezența ecusoanelor și a următoarelor documente, după caz:

c) asigurarea persoanelor, a bunurilor acestora și a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat;,,

Masura complementara de retinere acopiei autorizatiei de transport a fost aplicata de agentul constatator in temeiul art. 12 alin . 2 din Legea nr. 38/2003 care prevede ca:

,,(2) Lipsa ecusoanelor sau a unuia dintre documentele prevăzute la alin. (1), la controlul efectuat de autoritățile abilitate, impune reținerea autorizației taxi sau a copiei conforme a autorizației de transport, după caz, comunicându-se imediat această măsură către persoana desemnată de către reprezentantul autorității care realizează controlul, până când se face dovada existenței și valabilității documentelor respective.,,

Vazand starea de fapt descrisa si temeiul juridic retinut de agentul constatator, instanta constata ca petentul a savarsit cele doua fapte contraventionale pentru care a fost sanctionat, prin urmare procesul-verbal de contravnetie este legal si temeinic incheiat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 stabilește criteriile de individualizare a sancțiunilor, și anume: limitele prevăzute în actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În cauză, instanța apreciază că toate criteriile mai sus mentionate au fost respectate de agentul constatator iar lipsa asigurariipersoanelor, a bunurilor acestora și a mărfurilor transportate, pentru riscurile ce cad în sarcina transportatorului autorizat (petentul efectuand serviciul de taximetrie din mai 2014 pana in decembrie 2014 fara asigurare obligatorie ) reprezinta o fapta de pericol social ridicat asa incat nu se impune inlocuirea amenzii minime aplicate de 1.000 lei pentru fapta retinuta la art. 52 alin. (3) lit. s).

Pe cale de consecință, in baza art.34 din OG nr.2/2001, instanța va respinge ca neintemeiata, plângerea formulată de petentul F. T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravenționala formulată de petentul F. T., CNP_, domiciliat în Tg. M., ., jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tg. M., .. 16, jud. M., impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._/29.12.2014 incheiat de intimat.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria Tg-M..

Pronunțată în conditiile art.396 alin.2 NCPC, azi, 21.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

S. P. I. M. C.

4 ex./03.07.2015/Red.S.P./Tehnr.I.M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2546/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ