Plângere contravenţională. Sentința nr. 2884/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2884/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 2884/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

CIVIL

Sentința Civilă Nr. 2884/2015

Ședința publică de la 08 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. U.

Grefier L. B. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta A. M. și pe intimatul M. TG.M.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/22.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța lasă cauza la a doua strigare în condițiile art.104 din Hotărârea CSM nr.387/2005.

La a doua strigare se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Având în vedere că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența.

În baza art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă să soluționeze cauza, sub toate aspectele, prin prisma prevederilor art. 94 C.pr.civ. și art. 32O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 238 C.pr.civ. instanța estimează durata procesului la un termen de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată :

Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul acestei instanțe petenta A. M. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Direcția Poliția Locală anularea procesului-verbal . nr._ din 22.01.2015.

În motivarea plângerii contravenționale, intimata arată faptul că agentul constatator a reținut că aceasta nu a procedat la curățarea trotuarului din fața casei de zăpadă.

Petenta menționează faptul că este o persoană încadrată în grad de handicap conform certificatului nr. 6119/2004 tip handicap-somatic, or această afecțiune nu îi permite să se deplaseze fără ajutor și nici nu se poate pune în discuție varianta de a proceda la realizarea vreunei activități.

În probațiune petenta a atașat înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale, menținerea procesului-verbal . n. 9209/22.01.2015 ca temeinic și legal, precum și menținerea sancțiunii aplicate.

În motivarea întâmpinării, intimatul a învederat instanței de judecată faptul că procesul-verbal este temeinic și legal, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 16-19 din OG nr. 2/2001.

În probațiune intimatul a atașat înscrisuri.

În drept a invocat prevederile art. 205 alin. 2 din codul de procedură civilă și OG. 2/2001 și HCLM nr. 20/2008.

Analizând acte și lucrările dosarului, instanța constată :

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.01.2015 (fila 3), încheiat de către intimatul M. Târgu-M. - Direcția Poliția Locală, petentei i-a fost aplicată sancțiunea contravențională principală a amenzii în valoare de 100 de lei,, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 11 alin. 1 din HCL 20/2008 M și sancționată de art. 29 al. 1 cap. II din HCL 20/2008 M.

În fapt, în sarcina petentei s-a reținut faptul că în data de 07.01.2015, ora 10.15 nu a curățat trotuarul de zăpada în fața imobilului situat pe .. 10, punând în pericol integritatea corporală a persoanelor.

Petenta nu a semnat procesul-verbal de contravenție, deoarece actul s-a încheiat în lipsa ei.

Respectând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia proceselor-verbale atacate pe baza probelor administrate și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.

Sub aspectul legalității, prin prisma art. 17 din același act normativ, care prevede cazurile de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Deși procesul-verbal a fost întocmit în absența petentei, au fost respectate prevederile art. 19 al. 1 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța va analiza latura subiectivă a contravenției.

Aspectul subiectiv al conduitei contravenționale este desemnat prin termenul vinovăție ( element moral sau element subiectiv).

Așa cum se precizează în art. 1 din OG 2/2001, contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție. În lipsa vinovăției nu poate exista răspundere contravențională, astfel că în materia dreptului contravențional este exclusă practic ideea de răspundere obiectivă.

Vinovăția este atitudinea psihică a persoanei care comite fapta contravențională, care se manifestă fără constrângere pe planul relațiilor sociale, de prevedere a rezultatului faptei sale ori de posibilitate a reprezentării acestuia.

Pentru ca o faptă să fie contravenție nu este suficientă săvârșirea acesteia, chiar dacă este prevăzută de legea contravențională, ci mai trebuie realizată o cerință, respectiv ca făptuitorul să fi avut la momentul săvârșirii faptei reprezentarea conduitei sale și a rezultatului produs de fapta sa. Altfel, oricât de reprobabil ar fi gândul unei persoane, dacă nu se exteriorizează, rămâne fără relevanță pe planul răspunderii contravenționale.

Un făptuitor va fi considerat contravenient numai dacă a comis fapta având reprezentarea că face ceva negativ sau a avut o conduită neglijentă ori ușuratică, în cazurile în care legea pretinde subiecților să fie prudenți și chibzuiți.

Relativ la speță, instanța reține că petenta nu a săvârșit fapta cu vinovăție, din moment ce aceasta este încadrată în grad de handicap (fila 4 din dosar), fiind în scaun cu rotile (astfel cum reiese din procesul-verbal încheiat la data de 08.06.2015), motiv pentru care se va admite plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea contravențională formulată de către petenta A. M., domiciliată în Târgu-M., .. 10, jud. M., CNP_ în contradictoriu cu intimatul M. Târgu-M.-Direcția Poliția Locală, cu sediul în Târgu-M., .. 9, jud. M..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data 22.01.2015 și, în consecință exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 100 de lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință, azi, 08.06.2015.

Președinte,

G. C. U.

Grefier,

L. B. D.,

Fiind plecată din instanță, semnează grefier-șef

M. I. C.

4 ex/26.08.2015

Red. UGC

Tehnored. UGC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2884/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ