Plângere contravenţională. Sentința nr. 2928/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2928/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 2928/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2928
Ședința publică din data de 10.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. N. B.
Grefier: L. M.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de către petentul D.-V. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., având ca obiect plângere contravențională.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților, este consemnat în încheierea de ședință pronunțată la data de 29.05.2015, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de azi, 10.06.2015, încheierea menționată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._ la data de 09.04.2015 pe rolul Judecătoriei Târgu-M. petentul D. V.-A. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.07.2014 de către Inspectoratul de Poliție al județului M. - Serviciul Rutier, solicitând, în principal, să se constate nulitatea acestuia, iar în subsidiar, să fie anulat ca nelegal și netemeinic sau să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, pentru motivele descrise pe larg în cuprinsul plângerii contravenționale.
În motivare a arătat că, prin procesul-verbal contestat a fost sancționat cu 2 puncte-amendă și 2 puncte de penalizare potrivit art. 121 alin. (1) pe 3.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 99 alin. (1) din același act normativ. S-a reținut de către agentul constatator că în data de 13.07.2014 pe DN 13 E 60 în localitatea Sânpaul, a condus autoturismul Audi A4 cu nr. de înmatriculare_, cu viteza 67 km/h, fiind înregistrat și filmat video cu aparatul radar instalat pe autoturismul cu nr. înmatriculare_ .
Petentul susține că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută ca urmare a menționării eronate a datei săvârșirii faptei, respectiv 13.07.2014 în loc de 13.08.2014 dată la care s-a săvârșit presupusa contravenție.
Petentul arătat că, în data de 13.08.2014 se deplasa cu autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare_ din direcția Târgu-M. înspre Cluj-N. iar pe raza localității Sânpaul a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere pe motiv că a condus autoturismul în localitate depășind viteza legală cu 16 km față de viteza legală obligatorie pentru acest tronson de drum, în acest sens fiind înregistrat și filmat cu aparatul radar.
Petentul a menționat faptul că, în procesul verbal contestat agentul constatator a consemnat în mod eronat o dată anterioară decât cea a săvârșirii faptei, respectiv 13.07.2014 în loc de 13.08.2014.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O.G. 2/2001 - "procesul-verbal de constatare a contravenției a cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat;... ". De asemenea disp. art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prevăd situațiile în care un proces-verbal de constatare a contravențiilor este nul absolut, printre acestea fiind și situația în care din actul de constatare lipsește data comiterii contravenției.
În mod evident prin dată a comiterii contravenției se înțelege data la care fapta sancționabilă contravențional a fost efectiv comisă, orice altă dată fiind exclusă (cu excepția contravențiilor continue, nefiind cazul în speță). Or, prezentul proces-verbal apare ca fiind întocmit la data de 13.07.2014 pentru o faptă comisă la o dată ulterioară - 13.08.2014, acest lucru fiind imposibil.
Petentul consideră că, atâta timp cât a fost oprit în trafic în data de 13.08.2014, dată la care s-a încheiat procesul-verbal iar agentul constatator a consemnat în același act o dată anterioară 13.07.2014 comiterii faptei, menționarea eronată a datei contravenției echivalează practic cu lipsa menționării acesteia motiv pentru care procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absolută.
Incorecta stabilire a datei săvârșirii contravenției i-a produs o vătămare concretă în sensul că a fost în imposibilitate de a achita în termen de 48 de ore jumătate din cuantumul amenzii aplicate. Mai concret în cele 48 de ore, a apelat la mai multe instituții abilitate în ideea de a achita jumătate din amenda stabilită, dar nici una dintre instituții nu a acceptat jumătate din cuantumul amenzii, motivat de faptul că din cuprinsul actului constatator rezultă că acesta a fost încheiat cu o lună în urmă.
Astfel, datorită mențiunii greșite a datei din cuprinsul procesului-verbal a fost lipsit de beneficiul sistemului ablațiunii consacrat în mod imperativ de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, fapt ce i-a provocat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal încheiat în mod nelegal, fiind astfel lovit de nulitate absolută.
Petentul a menționat faptul că, un alt motiv de anulare al procesului-verbal vizează încadrarea greșită a faptei reținute.
Din cuprinsul actului constatator rezultă că a fost sancționat în baza art. 1 din OUG 195/2002, respectiv art. 99/1 din același act normativ, care nu cuprinde în conținutul său integral vreo dispoziție care sancționează depășirea vitezei legale în localitate.
De asemenea petentul a mai arătat că, procesul-verbal de contravenție nu a fost încheiat cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei.
Din cuprinsul actului constatator nu se poate deduce în mod cert care a fost locul exact al comiterii contravenției. Din consemnările agentului constatator rezultă doar o descriere generală a faptei, respectiv că "pe DN13 E 60 Sânpaul a condus autoturismul cu viteza de 67 km/h... ".
În lipsa unei identificări exacte nu se va putea verifica dacă măsurătorile au fost făcute în interiorul sau exteriorul localității, ori pe o porțiune de drum unde exista o limitare de viteză, sau mai mult decât atât prin indicarea locului exact al săvârșirii faptei se va putea verifica dacă autoturismul dotat cu aparatul radar a fost prin ordin de serviciu amplasat în acel loc.
Astfel că descrierea generală, evazivă (indicarea loc. Sânpaul) a faptei de către agentul constatator, din punctul său de vedere echivalează cu nedescrierea faptei.
Pe de altă parte disp. art. 109 alin. (2) din OUG 195/2002, prevăd că: "constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenție.
Raportat la art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 prin care se impune agentului constatator o completă descriere a faptei contravenționale, în cazul contravențiilor ce vizează depășirea vitezei, este imperios necesar a se menționa elementele de identificare ale aparatului radar omologat și verificat metrologic cu care s-au efectuat măsurătorile vitezei.
De altfel art. 181 alin. 1 din Regulament prevede că "în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul".
Lipsa acestei mențiuni, respectiv elementele de identificare ale aparatului radar, echivalează în opinia sa cu nedescrierea faptei contravenționale, fapt care conduce la anularea procesului-verbal de contravenție contestat.
Întrucât procesul-verbal reprezintă unicul act probator al săvârșirii contravenției, el trebuie să conțină toate elementele pe baza cărora să se poată cerceta de către instanță de judecată, dacă în realitate s-a comis o asemenea faptă și dacă, în concret se poate angaja răspunderea contravențională a unei persoane.
În măsura în care din datele procesului-verbal nu se poate aprecia că există în realitate contravenție și se poate angaja răspunderea contravențională, este evident că prin nerespectarea unor mențiuni prev de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, s-ar cauza petentului o vătămare ce nu va putea fi înlăturată altfel, decât prin anularea procesului-verbal. La această concluzie s-a ajuns și datorită faptului că așa cum a apreciat în mod just practica judiciară, mențiunile lipsă din procesul-verbal nu pot fi complinite prin acte exterioare si ulterioare întocmirii acestuia.
Raportat la fapta reală petrecută în data de 13.08.2014, agentul constatator a aplicat o sancțiune excesivă, chiar abuzivă, acesta având posibilitatea potrivit legislației în vigoare să aplice și o altă sancțiune mai ușoară.
In situația în care din probele ce vor fi administrate în cauză se va considera că nu există motive de anulare a procesului-verbal de contravenție, solicită să se dispună aplicarea unei sancțiuni cu avertisment, fiind mai mult decât suficientă pentru a atinse scopul prevăzut de lese.
În drept a invocat art. 16, art. 17, art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001, art. 109 din OUG 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, art. 181 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, art. 194 Noul cod de procedură civilă.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., nu a depus întâmpinare.
A fost administrată proba cu înscrisuri în cadrul căreia au depus la dosar: procesul-verbal de contravenție contestat în copie (f.7), copie CI (f.9), adresă (f.15), raportul întocmit de agentul constatator (f.17), atestat operator radar (f.18), buletin de verificare metrologică (f.19), cazier auto (f.20), adresa INM (f.21), plic (f.22), sentința civilă nr.716/2015 a Judecătoriei Năsăud (f.35).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din data de 13.07.2014 întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M., în temeiul art. 121 alin. 1 din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și a art. 99 alin. 1 din același act normativ, petentul D. V.-A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 180 lei, reținându-se în esență că, la aceeași dată, a condus autovehiculul marca Audi cu numărul de înmatriculare_, circulând cu viteza de 67 km/h înregistrat și filmat cu aparatul radar montat pe autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ .
Respectând prevederile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia proceselor-verbale atacate pe baza probelor administrate și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite sau asupra măsurii confiscării.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta nu întrunește toate condițiile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității ce poate fi constatată și din oficiu.
Instanța a ajuns la această concluzie prin analizarea cuprinsului procesului verbal contestat, constatând că, astfel cum a invocat și petentul din prezenta cauză, nu a fost consemnat în mod corect data săvârșirii faptei contravenționale și a întocmirii procesului verbal contravențional, nefiind menționată luna corespunzătoare, fapt ce rezultă și din raportul agentului constatator depus la dosar de către intimat.
Astfel, instanța consideră că, prin această eroare materială s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contravențional, vătămarea constând în imposibilitatea petentului de a achita doar jumătatea contravalorii amenzii, astfel cum a invocat și acesta.
Prin urmare, instanța constată că, procesul verbal contestat a fost întocmit în mod greșit în ceea ce privește data săvârșirii faptei contravenționale și a întocmirii procesului verbal contravențional, eroare care este de natură să ducă la nulitatea acestui proces verbal.
Față de situația de drept și de fapt expusă, instanța constată că procesul-verbal verbal atacat a fost întocmit în mod nelegal și, prin urmare, va admite plângerea contravențională formulată de către petent și va anula procesul-verbal verbal . nr._ încheiat la data de 13.07.2014, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în sumă totală de 180 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul D. V.-A., CNP_, domiciliat în loc. Feldru, nr. 89, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean M. – Serviciul Rutier, cu sediul în Târgu M., ., jud. M..
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.07.2014 de agentul constatator din cadrul Poliției Județean Târgu M. – Serviciul Rutier și exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 180 lei aplicată prin procesul-verbal mai sus menționat.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iunie 2015.
Președinte : C. noemi binder | Grefier: L. M. |
Fiind în concediu de odihnă, semnează grefier șef C. M. I.
Red. CNB.
Tehnored. LM.
28.07.2015.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2940/2015.... → |
---|