Plângere contravenţională. Sentința nr. 3785/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 3785/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 3785/2015

R O M Â N IA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

DOSAR nr._

Sentința civilă nr. 3785/2015

Ședința publică din data de 29 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. M. G.

GREFIER: C. Elianne B.

Pe rolul instanței se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul F. C., cu domiciliul în ., ., jud. Ilfov, CNP_, în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tîrgu M., ., jud. M..

În lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință pronunțată la data de 08.07.2015, când instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 15.07.2015, iar ulterior pentru data de azi 29.07.2015.

JUDECĂTORIA,

Deliberând cu privire la cauza de față constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu M. la data de 06.04.2012, sub nr._, petentul F. C. a chemat în judecată pe intimatul I.P.J. M. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 29.03.2012 și anularea în totalitate a sancțiunilor cuprinse în acesta.

În motivare, petentul a arătat că la data de 29.03.2012, orele 16:30 în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Golf, având nr. de înmatriculare_ a fost oprit de agentul șef T. M. din cadrul I. M. pe DN 13 E60 între localitățile Acățari -Văleni inspre Sighișoara la km 5.5 +700 m, fiind sancționat cu amendă 4 puncte în cuantum de 280 lei și reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, în sarcina sa fiind reținută o situație de fapt total eronată.

Contravenientul s-a făcut vinovat de încălcarea prevederilor art. 120 alin.1 literele h) și i) din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 în sensul că la km 55+700m a efectuat depășirea neregulamentară a autotractorului nr._ în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă", trecând și peste marcajul continuu simplu.

Susține anularea procesului verbal atacat întrucât agentul a descris și reținut o altă situație de fapt total eronată și neconformă cu realitatea. Astfel, poziționarea aparatului de luat fotografii-radar era la o distanță de 15 km frontal față de locul constatării contravenției, mai exact la km 40 pe șosea, iar acesta a fost oprit și sancționat la km 55+700m, or în aceste condiții a existat cu certitudine eroare de distanță a radarului în ceea ce privește vizualizarea corectă a deplasării auto aflat în mișcare, arătând că aparatul trebuia poziționat în vederea efectuării unei imagini corecte și concludente, lateral sau deasupra autoturismului aflat în dinamica mișcării.

Astfel, arată că nu a efectuat o depășire neregulamentară ci a procedat la efectuarea unei depășiri regulamentare, pe marcajul cu zona de linie întreruptă.

De altfel a subliniat petentul că a precizat acest lucru la rubrica "alte mențiuni" a procesului-verbal.

Aceste aspecte învederează că pot fi confirmate și susținute și de proprietarul autoturismului marca Volswagen Golf, dl. N. M., pasager în mașină.

Având în vedere că nu s-a efectuat nicio încălcare a legislației rutiere în vigoare, și că nu a săvârșit niciun fel de contravenție apreciază că se impune admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

În drept a invocat prevederile art. 118 alin.1 din OUG 195/2002 și art. 11 alin.1 din OG 2/2001, iar în temeiul art. 242 alin.2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea plângerii în lipsă.

În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și martori, depunând la dosar procesul verbal contestat în copie și în original(f.4, 44), copie a CI și a dovezii de reținere a permisului de conducere (f.5), cerere în probațiune (f.33).

La data de 27.06.2013, intimatul a depus la dosar documentația întocmită cu prilejul constatării faptei contravenționale, constând în: procesul verbal în original (f.12), raportul agentului constatator (f.13), planșe foto (f.14), CI a petentului și dovada de reținere a permisului de conducere (f.15), cazierul auto al petentului (f.16-17), atestatul operator radar (f.18), buletinul de verificare metrologică (f.19), certificat aprobare model (f.20), adresă emisă de Biroul Român de Metrologie Legală (f.21).

La data de 03.12.2012, petentul a depus la dosar note de ședință în care a arătat că:

- între procesul-verbal și documentele depuse la dosar de I. M. există o inadvertență, în sensul că în cuprinsul procesului verbal atacat se specifică efectuarea depășirii neregulamentare la km 55+700 m, iar în planșa foto și raportul întocmit de agentul constatator se specifică efectuarea depășirii la km. 155+700 m.

- în adresa emisă de Institutul Național de Metrologie se specifică omologarea aparaturii radar de teren numai pentru evidențierea și măsurarea vitezei de circulație, nu și pentru camera video de luat vederi.

- buletinul de verificare metrologică nr._/29.08.2011 nu are menționate semnătura de primire a beneficiarului, nici numele acestuia, nici data primirii acestui document, iar la rubrica camera video este spațiu liber, fără a preciza ce acuratețe și precizie de filmare și ce marjă de eroare are.

- pozele din planșele foto 1 și 2 sunt neclare și imprecise întrucât la orele 16:27 (ora înregistrării), deși afară erau lumină și vizibilitate, acestea sunt întunecoase și neclare, fără a se evidenția nr. de înmatriculare al autovehiculului.

În cauză s-au administrat proba înscrisuri și proba cu martori, constând în audierea martorului N. R. M. (f.43). S-au solicitat și primit relații de la CNADNR- f. 48, 51, 52, 55, 56, 58.

Prin Sentința civilă nr. 4798/27.05.2013, pronunțată în primul ciclu procesual, instanța a dispus admiterea plângerea formulată de petentul F. C., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 09.03.2012, în contradictoriu cu intimatul I. M.-S.R. M. și a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 09.03.2012 de către intimat.

Împotriva acestei hotărârii, intimatul I. M. a formulat recurs.

Prin Decizia nr. 871/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul M., a admis recursul formulat de intimatul I. M. s-a casat integral Sentința civilă nr.4798/_ și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2015 sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din 29.03.2012, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h) și i) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3lit. e) din OUG nr. 195/2002 rep., constând în aceea că la data de 29.03.2012, ora 16.27, pe DN 13E60 km 155+700 m a condus autoturismul marca VW Golf cu nr._ pe DN 13 E60 între localitățile Acățari-Văleni în direcția de mers spre loc. Sighișoara iar la km 155+700m a efectuat manevra de depășire a autotractorului cu nr._ în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” trecând și peste marcajul continuu simplu.

Analizând, procesul-verbal împotriva căruia petentul a formulat prezenta plângere, prin prisma dispozițiilor Deciziei nr. 871/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, prin care urmare a admiterii recursului declarat de intimat cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanța reține că acesta este legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, urmând a fi analizată temeinicia actului sancționator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție atacat, instanța constată că s-a reținut încălcarea de către petent a obligației prevăzute de art. 120 lit. e din H.G. nr. 1391/2006 care interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" și când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers. Petentul a contestat starea de fapt reținută în actul constatator al contravenției atacat, procesul verbal fiind semnat cu mențiunea ”unde am efectuat depășirea nu era linie continuă, erau săgețile unde se intră înapoi pe dreapta.”

Însă, probele administrate în cauză de intimat contravin susținerilor petentelui, nefiind astfel răsturnate prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate de care beneficiază procesul verbal.

În acest sens, instanța arată că, în acord cu jurisprudență Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să le depășească în folosirea lor, una din limitele până la care acționează prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.

Instanța reține că, în cauza de față, fapta menționată în cuprinsul procesului verbal contestat a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât cu privire la acesta operează prezumțiile de legalitate și de temeinicie. Mai mult, din materialul probator administrat la fila 14.din dosar, care arată că depășirea s-a efectuat pe linia continuă, nu se poate reține o altă stare de fapt contrară celei descrise în procesul verbal de constatare a contravenției.

Deși declarația martorului N. R. M. (f. 43) relevă o altă stare de fapt, contrară celei reținute de către agentul constatator, instanța o va înlătura din cadrul materialului probator administrat, deoarece declarația acestuia trebuie apreciată raportat la împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta contravențională și la forța probantă a celorlalte probe administrate în cauză.

În acest sens instanța reține că forța probantă a materialului foto prezentat de intimat este mai puternică decât declarația testimonială, deoarece prima reprezintă o redare obiectivă și care dă posibilitatea instanței să facă o apreciere directă asupra împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta contravențională, pe când declarațiile martorului audiat în cauză au un caracter relativ, având ca și principală cauză imperfecțiunea organelor de simț ale omului, însoțite de o . factori obiectivi sau subiectivi care influențează nu numai percepția ci și procesul de memorare sau de redare a celor percepute.

În consecință, față de ansamblul probator al cauzei, instanța reține că forța probantă a procesului-verbal nu a fost înlăturată, nerăsturnându-se prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa ca act administrativ.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3), la individualizarea sancțiunii se va ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În concret, instanța constată că sancțiunea amenzii în cuantum de 280 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, având în vedere faptul că gradul de pericol social al faptei săvârșite este ridicat, ținând seama de urmările care s-ar fi putut produce urmare a depășirii neregulamentare efectuate de petent.

În continuare, instanța reține că rațiunea pe care legiuitorul a avut-o în vedere la momentul edictării normelor încălcate, a fost dată de necesitatea asigurării desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Un alt criteriu de individualizare a sancțiunii este cel al circumstanțelor personale ale contravenientului, raportat la care instanța reține că petentul a mai fost sancționat contravențional pentru alte fapte contravenționale și care au adus atingere relațiilor sociale ocrotite de către normele legale privind regimul circulației pe drumurile publice, apreciind că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată în raport cu gravitatea faptei săvârșite și că scopul urmărit nu poate fi realizat prin aplicarea sancțiunii avertismentului și înlăturarea sancțiunii complementare aplicate.

Întrucât pe parcursul judecății petentul nu a făcut dovada susținerilor sale, deși potrivit art.1169 cod civil și art.129 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă, petentului îi incumbă sarcina probei și nici din celelalte elemente identificate de instanță nu rezultă o altă situație de fapt sau cel puțin un dubiu, in dubio pro reo, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenție . nr._/29.03.2012.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod proc civ și în vederea respectării principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, instanța va lua act de faptul că intimatul nu a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul F. C. cu domiciliul în ., ., jud. Ilfov, CNP_, în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în Tîrgu M., ., jud. M., împotriva procesului verbal de constatare a contravenție . nr._/09.03.2012.

Ia act de faptul că intimatul nu a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.07.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

M. M. G.

C. ELIANNE B.

Red. M.M.G.

Tehnored. L.M.

4ex./14. 09.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3785/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ