Acţiune în constatare. Sentința nr. 4090/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4090/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 4090/2015
ROMANIA
JUDECATORIA TARGU-M.
DOSAR NR._
Sentința civilă nr. 4090
Ședința publică din 23.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. S. P.
GREFIER: C. M. D.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanții B. V., B. D. A., C. V., C. I. A., P. I. și P. P., în contradictoriu cu pârâta . SA, având ca obiect acțiune în constatare.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 09.09.2015, fiind amânată pronunțarea pentru data de azi, 23.09.2015 când după deliberare, instanța a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2014 sub nr._ reclamanții B. V., B. D. A., C. V., C. I. A., P. I. și P. P. au solicitat în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, prin Sucursala Tîrgu M. ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună:
1.Pentru reclamanții BUSCI V. SI BUCȘI D. A.:
I. Să se constate că în Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006, modificat prin actul adițional, încheiat între reclamanți și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Lege 193/2000 și anume:
a) Clauza prevăzută la art. 8 pct. 8.2 care prevede plata de către reclamanți unui comision de acordare de 982,5 CHF;
b) Clauza prevăzută la art. 6 pct. 6.1. si următoarele din convenția de credit (modificata prin actul adițional), care prevăd majorarea unilaterala a dobânzii;
De asemenea, au solicitat să se dispună repunerea părților in situația anterioara inserării acestor clauze abuzive si drept consecință obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți, în integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de acordare credit in cuantum de 982,5 CHF, diferența de dobânda, de la cea inițial prevăzută în contract la cea majorata unilateral, deoarece s-a modificat in mod unilateral marja fixa componenta a dobânzii; restabilirea marjei fixe, componenta a dobânzii curente luându-se in calcul cuantumul acesteia inițial la semnarea contractului, procentul de 5,5%, si in consecința a formulei de calcul a dobânzii astfel dobânda: marja fixă 5,5%+Libor la 3 luni.
Totodată, au mai solicitat rambursarea acestor sume începând de la data încheierii contractul si pana la data plații efective.
II. Reclamanții au mai solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumei plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare, diferența dintre dobânda care trebuia să fie achitată și dobânda majorată la data plății către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective către pârâtă a acestor sume;
III. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Pentru reclamantul C. V.:
I. Să se constate că în Contractul credit ipotecar C_ din data de 05.09.2007, încheiat între reclamant și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 și anume clauza prevăzută in contractul de credit la art. 8 pct.3 reprezentând comision de acordare in cuantum de 2% din valoarea creditului acordat;
II. Să se dispună anularea acestei clauze și drept consecință, să se procedeze la repunerea părților în situația anterioară si obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate nelegal de la reclamant reprezentând comision de acordare credit in cuantum de 1,013,2 CHF;
III. Să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumei plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, de la data plății de către reclamant a sumei de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâta a sumei;
I V. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată;
3.Pentru reclamantul C. I. A.:
În ceea ce privește Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006:
I. Să se constate că în Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006, modificat prin actul adițional, încheiat între reclamant și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive în sensul art. 4 alin, 1 din Legea 193/2000 și anume:
a) Clauza prevăzută la art. 8 pct. 8.2 care prevede plata de către acesta a unui comision de acordare de 2,5% din valoarea creditului acordat;
b) Clauza prevăzută la art. 6 pct. 6.1. si următoarele din convenția de credit (modificata prin actul adițional), care prevăd majorarea unilaterala a dobânzii;
De asemenea, a solicitat să se dispună repunerea părților in situația anterioară inserării acestor clauze abuzive si drept consecința sa se dispună obligarea paratei la restituirea către reclamant, in integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de: comision de acordare credit in cuantum de 438,74 CHF, diferența de dobânda, de la cea inițiala din contract la cea majorata unilateral, deoarece s-a modificat in mod unilateral marja fixa componenta a dobânzii; restabilirea marjei fixe, componenta a dobânzii curente luându-se in calcul cuantumul acesteia stabilit inițial la semnarea contractului la procentul de 5,5%, si in consecința a formulei de calcul a dobânzii astfel: Dobânda=marja de 5,5%+Libor la 3 luni;
A mai solicitat rambursarea acestor sume începând de la data încheierii contractului și până la data plății efective.
II. Să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumei plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare, diferența dintre dobânda care trebuia sa fie achitată și dobânda majorată de la data plății de către reclamant a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume;
III. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată;
În ceea ce privește Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C_ din data de 24.08.2007:
I. Să se constate că în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C_ din data de 24.08.2007, modificat prin actul adițional, încheiat între reclamant și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 și anume:
a) Clauza prevăzută in contractul de credit la art. 9 pct. 9.1 lit. a) reprezentând comision de acordare credit in cuantum de 2% din soldul creditului acordat si respectiv pct. 9.2, privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimțământul clientului;
b) Clauza prevăzută la art. 16 pct. 16.1 din Contractul de credit - Cazuri de culpa, privitoare la declararea scadenței anticipate a creditului de către pârâtă.
c) Clauza prevăzută la art. 8 pct. 8.1 si următoarele din convenția de credit (modificata prin actul adițional) privind majorarea unilaterala a dobânzii.
Totodată, au solicitat să se dispună repunerea părților in situația anterioară inserării acestor clauze si drept consecința, obligarea pârâtei la restituirea către reclamant, în integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de: comision de acordare credit in cuantum de 416 CHF si diferența de dobânda, de la cea inițiala din contract de 5,7 % la cea majorata unilateral de către parata, deoarece modalitatea de stabilire a variației dobânzii este lăsata la discreția băncii;
-stabilirea marjei fixe componenta a dobânzii curente, luându-se in calcul dobânda inițiala din contract si valoarea indicelui de referința, de la semnarea contractului și rambursarea acestor sume începând de la data încheierii contractului și până la data plății efective.
II.Să se dispună anularea acestor clauze, și drept consecință să se procedeze la repunerea părtilor în situația anterioară si obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamanți reprezentând comision de administrare credit si a sumelor încasate cu titlu de diferența de dobânda; stabilirea marjei fixe, componenta a dobânzii curente, luându-se in calcul dobânda inițiala din contract si valoarea indicelui de referința LIBOR de la semnarea contractului, după următoarea formula de calcul; marja fixa=Dobânda inițiala (5,7 %)- valoare indice Libor de la momentul încheierii contractului de credit;
III.Să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumei plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, diferența dintre dobânda care trebuia sa fie percepută și dobânda majorată de la data plății de către reclamant a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume;
IV. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată;
Pentru reclamanții P. I. si P. P.:
În ceea ce privește Contractul credit ipotecar nr._ din data de 13.07.2006:
1. Să se constatate că în Contractul credit ipotecar nr._ din data de 13.07.2006, modificat prin actele adiționale, încheiat între reclamanți și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 și anume:
a) Clauza prevăzută in contractul de credit la art. 8 pct.2 reprezentând comision de acordare in cuantum de 1112,5 CHF si respectiv pct. 8.7, privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimțământul clientului;
b) Clauza prevăzută la art. 15 pct. 15.1 din Contractul de credit - Cazuri de culpa, privitoare la declararea scadenței anticipate a creditului de către pârâtă;
c) Clauza prevăzută la art. 6 pct. 6.1. si următoarele din convenția de credit (modificata prin actul adițional), care prevăd majorarea unilaterală a dobânzii;
Totodată, au solicitat să se dispună repunerea părților in situația anterioara inserării acestor clauze abuzive si drept consecința obligarea paratei la restituirea către reclamanți, in integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de: comision de acordare credit in cuantum de 1.112,5 CHF, diferența de dobânda, de la cea inițiala din contract la cea majorata unilateral, deoarece s-a modificat in mod unilateral marja fixa componenta a dobânzii; restabilirea marjei fixe, componenta a dobânzii curente luându-se in calcul cuantumul acesteia inițial la semnarea contractului la procentul de 5,5%, si in consecința a formulei de calcul a dobânzii astfel: Dobânda=marja fixa 5,5%+Libor la 3 luni;
Au mai solicitat rambursarea acestor sume începând de la data încheierii contractului și pana la data plații efective.
II. Să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumei plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare, diferența dintre dobânda care trebuia sa fie achitata și dobânda majorată de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani in parte și până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume;
IV. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată;
În ceea ce privește Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din data de 6.10.2008;
I. Să se constate că în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C2204/1000/_ din data de 6.10.2008, modificat prin actul adițional, încheiat între reclamanți și pârâtă sunt stipulate clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 și anume:
a) Clauza prevăzută in contractul de credit la art. 6 pct. 6 lit. b) reprezentând comision de acordare credit in cuantum de 2% din soldul creditului acordat si respectiv pct. 6.3, privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fără consimțământul clientului;
b) Clauza prevăzută la art. 13 pct. 13.1 din Contractul de credit - Cazuri de culpa privitoare la declararea scadenței anticipate a creditului de către pârâtă;
c) Clauza prevăzută la art. 5 pct. 5,1 si următoarele din convenția de credit (modificată prin actul adițional), care prevăd majorarea unilaterala a dobânzii sunt abuzive;
De asemenea, au solicitat instanței să dispună repunerea părtilor in situația anterioara inserării acestor clauze si drept consecința sa oblige parata la restituirea către reclamanți în integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de: comision de acordare credit in cuantum de 470 CHF si diferența de dobânda, de la cea inițiala din contract de 7,79 % la cea majorata unilateral de către parata, deoarece modalitatea de stabilire a variației dobânzii este lăsată la discreția băncii;
-stabilirea marjei fixe componenta a dobânzii curente, luându-se în calcul dobânda inițiala din contract si valoarea indicelui de referința, de la semnarea contractului.
Mai mult, au solicitat rambursarea acestor sume începând de la data încheierii contractului si pana la data plații efective.
II. Să se dispună anularea acestor clauze și drept consecință, să se procedeze la repunerea părților în situația anterioară si la obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamanți reprezentând comision de acordare credit si a sumelor încasate cu titlu de diferența de dobânda; stabilirea marjei fixe, componenta a dobânzii curente, luându-se in calcul dobânda inițiala din contract si valoarea indicelui de referința LIBOR de la semnarea contractului, după următoarea formula de calcul: marja fixa=Dobânda inițiala (7,79 %)- valoare indice Libor de la momentul încheierii contractului de credit;
III. Să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumei plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, diferența dintre dobânda care trebuia sa fie perceputa și dobânda majorată de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume;
IV. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată;
Sub aspectul timbrării acțiunii civile, reclamanții au solicitat să se constate că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) Ut. f) din OUG nr. 80/2013.
În motivarea în fapt, s-a arătat că reclamanții Bucși V. si D. A. (reclamanții 1) au încheiat cu parata O. B. - prin Sucursala Târgu M., Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006, în calitate de împrumutați acordându-li-se un credit ipotecar in valoare de 39.300 CHF, cu dobânda revizuibilă, pe o perioadă de 360 de luni.
La contractul de credit s-a încheiat un act adițional, prin care, teoretic, ar fi trebuit sa li se acorde condiții mai bune de creditare, însă, de fapt, banca a profitat de întocmirea acestui act, pentru a modifica marja fixa componenta a dobânzii, care ar fi trebuit sa fie fixă inițial si sa nu îi fie modificat cuantumul pana la restituirea împrumutului. In acest sens, reclamanții și-au arătat dezacordul, refuzând sa semneze acel act adițional.
Reclamantul C. V. a arătat că a contractat de la pârâta . prin Sucursala Târgu M., un credit, respectiv Contractul credit ipotecar C_ din data de 05.09.2007, in calitate de împrumutat, acordându-i-se suma de 50.660 CHF, pe o perioada de 300 luni, împrumutul fiind rambursat integral.
Reclamantul C. I. A. a arătat că a încheiat cu parata O. B. - prin Sucursala Târgu M., două contracte de credit, astfel: Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006, prin care i s-a acordat un credit in valoare de 21.937 CHF pe o perioada de 300 luni si Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C_ din data de 24.08.2007, acestuia în calitate de împrumutat, acordându-i-se un credit ipotecar in valoare de 20.800 CHF, pe o perioadă de 360 de luni.
Reclamanții P. I. si P. P. au precizat faptul că au încheiat cu parata O. B. - prin Sucursala Târgu M. două contracte de credit, astfel: Contractul credit ipotecar nr._ din data de 13.07.2006, prin care li s-a acordat un credit in valoare de 44.500 CHF pe o perioada de 312 luni și Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008, prin care aceștia, în calitate de împrumutați, li s-a acordat un credit ipotecar in valoare de 23.500 CHF pe o perioadă de 276 de luni.
Ca urmare a majorării ratei dobânzii în mod repetat și nejustificat de către pârâta, în ceea ce privește convenția de credit încheiată, reclamanții au decis sa înregistreze prezenta acțiune.
Reclamanții au arătat că în sprijinul afirmațiilor lor stă indicele Libor CHF, care trebuia avut în vedere conform art. 6.2 la stabilirea dobânzii. Totodată, în dovedirea acestor afirmații au fost invocate dispozițiile art. II alin.9 din OG 174/2008.
Reclamanții au considerat ca abuzive clauzele stipulate la articolele din Contractul de credit modificat prin actele adiționale mai-sus menționate, deoarece comisionul de acordare credit perceput o singură dată la valoarea creditului acordat nu era definit de către bancă ci doar perceput.
Respectiva clauză contractuală, în mod ilegal și neîntemeiat a fost prevăzută în contract fără a da posibilitatea reclamanților de a negocia sau de a solicita înlăturarea ei, clauză impusă în cadrul contractului în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei, precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare.
Cu privire la clauza prevăzută in Contractul de Credit Ipotecar privitoare la declararea scadentei anticipate a creditului de către parata, s-a arătat că această prevedere este, de asemenea, o clauză arbitrară, generatoare de posibile abuzuri din partea acesteia, acest drept potestativ al creditoarei neputând fi admis într-un contract de adeziune, cum este cel încheiat de către părți.
In plus această clauză nu a fost negociată cu reclamanții, este o clauză introdusă într-un contract standard, preformulat, de adeziune, aducând atingere echilibrului contractual al părților contractului, fără a se da posibilitatea acestora de a modifica conținutul acesteia si totodată conducând la diverse situații in care reclamanții au fost obligați (constrânși) să accepte, respectiv să semneze anumite oferte ale băncii care nu le-au fost convenabile, situația putându-se repeta si in viitor.
Cu privire la obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamanții (drept consecință a repunerii părților în situația anterioară) sume reprezentând “comision de acordare”, „diferența de dobânda”, s-a arătat că, în lipsa unor obligații contractuale, se impune repunerea părților în situația anterioară, cu consecința restituirii integrale a prestațiilor efectuate.
Cu privire la majorarea unilaterala a dobânzii, reclamanții au afirmat că această majorare a fost aplicată fără vreo prealabilă informare a acestora și cu inducerea în eroarea cu privire la aplicarea unor reglementări mai favorabile. De asemenea, deși s-a stipulat in contractual de împrumut faptul ca aceasta modificare a dobânzii va opera in funcție de evoluția indicelui LIBOR, deși acesta a scăzut considerabil, rata a crescut, fiind absolut ilogica aceasta majorare a dobânzii.
Referitor la rata dobânzii curente: raportat la contractele de credit încheiate, au arătat că în contract se prevede că "La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de x % pe an.”. Tot același articol din contract prevede că “Banca își rezerva dreptul sa revizuiască periodic rata dobânzii in funcție de evoluția indicatorilor de referința pentru fiecare valuta”, respectiv: “Dobânda este variabila in conformitate cu politica băncii. Dobânda poate fi modificata in mod unilateral de către banca, luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta, fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat, începând cu data de aplicare stabilita de către banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii aplicate”.
Din cele expuse mai-sus, rezultă faptul ca dobânda este variabila în conformitate cu politica băncii. Dobânda curenta poate fi modificata în mod unilateral de către banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (ex.: EURIBOR (Euro)/LIBOR (CHF)/ROBOR (RON) etc.), fără a exista consimțământul clientului.
In contract nu este menționată componenta efectiva a dobânzii, dar din informațiile scrise furnizate de banca ulterior, a rezultat ca dobânda este suma a doua elemente: marja băncii (compusă din costurile acesteia si profit) + valoarea indicelui de referința - LIBOR, în cazul de fata. Banca si-a majorat marja fixa componentă a dobânzii, în pofida faptului ca indicele de referința LIBOR a avut o evoluție descrescătoare începând cu anul 2007 ajungând la o scădere dramatica în martie 2009 (0,_%), în 31.01.2013, fiind de aproximativ 0,022%, in prezent fiind de 0,021%, ceea ce ar fi impus si diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii, conform prevederilor contractuale si legale.
In anul 2010, in urma intrării in vigoare OUG 50/2010, banca a modificat dobânda, prin majorarea unilaterala a marjei fixe, componentă a dobânzii, fără a explica in vreun fel sau altul cum s-a ajuns la aceasta modificare.
Așadar, parata s-a supus doar formal dispozițiilor imperative privitoare la transparenta pe care OUG 50/2010 a impus-o, în sensul ca a dorit sa facă cunoscut reclamanților modul in care calculează dobânda, însă a încălcat dispozițiile imperative ale aceleiași OUG 50/2010, privitoare la faptul ca marja bancii trebuie sa rămână aceeași de la data încheierii contractului. Ba mai mult, s-a majorat cuantumul dobânzii, in pofida faptului ca indicele LIBOR a scăzut considerabil.
Reclamanții au arătat ca în conformitate cu doctrina băncii si Legea nr.296/2004 (art.5 lit. c, art.27 lit. b, art.36 si art.45), banca are obligația de informare completa a clientului la momentul semnării contractului, asupra elementelor esențiale si determinate în luarea hotărârii de contractare a creditului (rata dobânzii si factorii care implementează variația acesteia) asupra riscurilor implicate, asupra clauzelor care acorda băncii drepturi specifice contractelor bancare - cum este dreptul de a modifica unilateral dobânda.
Așadar, nu doar OUG 50/2010 a obligat banca la informare corecta la data contractării, ci si Legea 294/2004 privind Codul consumului, care era in vigoare la data semnării contractului credit.
Reclamanții au arătat că, la momentul contractării creditului, au fost informați si au acceptat politica băncii de modificare (în sens crescător si descrescător) unilaterala a dobânzii în funcție de variația indicelui de referința LIBOR si în niciun caz în funcție de variația marjei băncii, convenind să suporte doar riscul creșterii valorii dobânzii de referința LIBOR, nu si creșterea marjei băncii.
Reclamanții au arătat că nu consideră abuziva clauza de la art.4 din contract doar în sensul art.4 din Legea nr. 193/2000, ci consideră abuzivă maniera pârâtei de interpretare si aplicare a acestei clauze prin subînțelegerea unor așa-zise prevederi contractuale nescrise si nemenționate în discuțiile care au precedat contractarea creditului, care îi conferă un drept ocult de a majora unilateral si discreționar dobânda, prin creșterea marjei sale si prin refuzul de a respecta prevederile legale în sensul diminuării ratei dobânzii odată cu scăderea valorii indicelui LIBOR.
Omisiunea informării reclamanților asupra unor aspecte esențiale si determinante pentru încheierea contractului constituie practica comerciala înșelătoare în sensul art.7 din Legea nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, sancționată cu instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte întrucât în luna decembrie 2008 a fost actualizata OG nr.21/1992 privind proiecția consumatorilor. Cu aceasta ocazie, în art.9 ind.3, lit. g) din acest act normativ au fost stabilite regulile aplicabile contractelor de credit cu dobânda variabila astfel: variația ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voința furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuațiile unor indici de referință, verificabili, menționați în contract sau la modificările legislative care impun acest lucru.
D. urmare, băncile vor putea utiliza dobânzi variabile, dar modificările acestora trebuie sa fie realizate în funcție de indicii de referința ai pieței, independent de voința băncii.
Reclamanții au arătat că OUG nr. 174/19.11.2008 a modificat si completat mai multe acte normative printre care si OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor. S-a introdus art.93 care la litera f) prevede ca "în cazul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați sa menționeze în contract tipul de dobânda, variația si/sau fixa, iar la litera g) stabilește ca în contractul de credit cu dobânda variabila se va aplica următoarea regula: variația ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voința furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuațiile unor indici de referința verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru; dobânda poate varia în funcție de dobânda de referința a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta sa fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv si sa nu fie majorata peste un anumit nivel, stabilit prin contract; formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât si cel al reducerii acesteia;
Totodată, au învederat că la litera h) din art.93 prevede ca sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare sa modifice unilateral clauzele contractului, fără încheierea unui act adițional.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, pârâta avea obligația de a încheia cu reclamanții un act adițional care sa prevadă modul de calcul al dobânzii, perioada si/sau condițiile în care survine modificarea dobânzii si care sa precizeze ca modificarea dobânzii urma a se face atât în sens crescător, cât si în sens descrescător în funcție de fluctuația indicelui de referința LIBOR CHF.
Așadar, OUG 50/2010 nu este unicul act normativ care obliga banca la a nu schimba unilateral marja, ca si componenta a dobânzii aceasta interdicție fiind stipulata si in alte acte normative, care erau in vigoare la data semnării contractului.
Faptul ca în contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca în dobânda este cuprinsa si marja băncii nu poate conduce la concluzia ca dobânda nu cuprinde si acest element câta vreme marja băncii este elementul determinant pentru banca la încheierea contractului de credit ce stabilește profitul băncii pentru punerea la dispoziția împrumutatului a sumei de bani.
Prin urmare, în raport de voința părtilor manifestata la încheierea contractului de credit si de prevederile art.93 lit. f, g si h din OUG nr.21/1992 introduse prin OUG nr. 174/2008, pârâta avea obligația de a propune reclamanților încheierea unui act adițional care sa prevadă ca dobânda este variabila exclusiv în raport de indicele de referința LIBOR CHF la 3 luni (ambele parți fiind de acord cu indicele LIBOR CHF la 3 luni), modificarea urmând a se produce atât în sens crescător, cât si în sens descrescător, în funcție de variația indicelui de referința LIBOR, precum si modul de calcul al dobânzii după formula: marja băncii fixa + valoarea indicelui de referința LIBOR la 3 luni (marja băncii putând fi modificata doar cu acordul ambelor părți).
In concluzie, dobânda variabila = marja băncii (compusa din costurile profitul băncii) + indicele de referința LIBOR (actualizat periodic).
Reclamanții au fost informați si au acceptat prin semnătură politica băncii de modificare unilaterala a dobânzii în funcție de variația indicelui de referința Libor si în nici un caz în funcție de variația marjei Băncii.
Ca atare, nu s-a putut reține că Banca avea dreptul de a modifica dobânda din contractul încheiat cu reclamanții prin stabilirea unei marje cu o valoare mai mare decât cea care rezulta din clauzele din contract.
S-a arătat că marja băncii este un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordării creditului, ce nu poate fi modificat in mod unilateral de către banca pe parcursul derulării creditului. O.U.G. 174/2008 este un act normativ imperativ si aplicabil tuturor contractelor de credit inclusiv celor ce se afla deja în derulare la data intrării în vigoare (decembrie 2008).
Ca atare, din decembrie 2008 Banca ar fi trebuit sa se supună prevederilor imperative ale legii si sa modifice dobânda exclusiv in funcție de variațiile indicelui LIBOR, independent de voința sa proprie.
Reclamanții au apreciat că sumele au fost încasate nelegal, în urma unor clauze nule, fiind o cerere accesorie petitului de anulare a acestor clauze, în consecință consideră că se impune restituirea acestora de la data încasării lor.
D. consecință a nulității, clauza cu privire la comisionul de acordare este lipsită de efect juridic retroactiv de la data încheierii acesteia, tot ceea ce s-a încasat în temeiul acesteia are titlu de plată nedatorată. In lipsa unor obligații contractuale, se impune repunerea părților în situația anterioară cu consecința restituirii integrale a prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule.
Referitor la pretenția reclamanților asupra dobânzii legale care curge de la data plații de către reclamanți a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de către parata a acestor sume, au arătat că repunerea in situația anterioară este o „restitutio in integrum deci restituirea prestațiilor trebuie sa fie totala, doar in acest mod părțile fiind repuse in integralitate in situația anterioară. Așadar, s-a subliniat faptul ca prin plățile percepute abuziv, reclamanții au suferit si o însărăcire cauzata de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plați a fiecărei sume de bani in parte, însărăcire care se întinde pana la momentul restituirii efective de către banca a respectivelor sume de bani. In mod corelativ, trebuie reliefat faptul ca banca a beneficiat de o îmbogățire fără justa cauza, prin faptul ca a folosit si va folosi respectivele sume de bani începând cu momentul fiecărei plați a consumatorilor si pana la momentul la care banca va restitui in mod efectiv consumatorilor fiecare suma de bani in parte, încasata.
Este de esența activității băncii folosirea sumelor de bani încasate de la clienți. Valoarea însărăcirii respectiv îmbogățirii fără justa cauza in discuție, pentru intervalul de timp marcat de momentul fiecărei plați efectuate de reclamanți, la momentul restituirii efective de către banca a fiecărei sume de bani in parte, este evaluabila in bani, ..
Astfel, echivalentul bănesc al acestei însărăcirii respectiv îmbogățiri fără justă cauza îl reprezintă dobânda legala calculata asupra fiecărei sume de bani contestate de către reclamanți, de la data plații de către fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de cate parata a fiecărei sume de bani in parte.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile legale la care au făcut referire în text.
La data de 3.11.2014 pârâta O. B. România SA a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că reclamanții nu precizează în mod expres presupusele clauze a căror anulare o solicită.
În primul rând, pârâta a solicitat sa li se pună in vedere reclamanțiilor să precizeze care sunt efectiv clauzele considerate de aceștia abuzive, sub sancțiunea suspendării cauzei.
Având in vedere dispozițiile art.413, alin. 1, pct. 1 din Codul procedură civilă, pârâta a solicitat suspendarea judecării cauzei având in vedere faptul ca pe rolul CJUE exista Dosarul C- 143/13 având ca obiect definiția prețului si a obiectului din contractele bancare cu privire la clauzele abuzive.
In temeiul art. 247 Cod de procedura civila a solicitat admiterea următoarelor excepții:
Excepția lipsei competentei teritoriale a Judecătoriei Targu M. și excepția netimbrarii/insuficientei timbrări a cererii de chemare in judecata.
Excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamantul C. V..
Pârâta a arătat că, în fapt acesta a rambursat in totalitate creditul ce a făcut obiectul contractului C_ /2007.
Prin urmare, a solicitat instanței sa se retina ca acest contract nu mai era in executare la data introducerii acțiunii, astfel că nu se mai poate constata existenta unor presupuse clauze abuzive . nu exista la data investirii instanței, astfel ca cererea este inadmisibila.
Excepția lipsei de interes unita cu excepția lipsei de obiect cu privire la capetele I si II din cererea de chemare in judecata formulata de reclamanți, respectiv a solicitării de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la: -art.5.1 si urm. din contractul: C 2204/1000/_/2006 (încheiat cu dl. P.); art.6.1 si urm. din contractele: C_ /2006 (încheiat cu reclamanții Bucși), C_ /2006 (încheiat cu dl C.), C_ /2006 (încheiat cu dl. P.); art.8.1 si urm. din contractul C_ /2007 (încheiat cu dl. P.), de anulare a acestor clauze cu repunerea părților in situația anterioara si cu restituirea sumelor încasate nelegal pentru următoarele motive:
Interesul reprezintă si prefigurează scopul si „profitul” demersului procesual, finalitatea acestuia care, daca nu se identifica din punct de vedere juridic, acțiunea se considera ca nu exista. Prin interes s-a înțeles folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in mișcare a procedurii judiciare.
In situația de față, în cazul în care se va admite acțiunea introductiva de instanța cu ignorarea faptului ca acțiunea a rămas fără interes, hotărârea prin care banca ar fi obligata sa modifice clauzele contractuale la care se face referire in cererea de chemare in judecata, ar rămâne fără niciun efect juridic sub aspectul vocației de a fi pusa in executare, contractul părtilor nemaifiind in ființa in forma inițiala.
Cum până la momentul introducerii, acțiunea promovata de reclamanți a rămas fără interes, demersul procesual a rămas fără o finalitate practica din punct de vedere juridic, iar soluția consacrata de altfel jurisprudențial in atare situații este aceea a respingerii acțiunii ca rămasă fără interes.
Deoarece in prezenta cauza se solicita tocmai obligarea pârâtei la îndeplinirea unor dispoziții care deja au fost puse in executare, interesul reclamanților nu mai este actual si aceasta nu mai justifica in prezent un folos practic pe care l-ar putea obține, prin condamnarea acestora la executarea unei obligații deja aduse la îndeplinire.
In concret, solicitarea reclamanților se refera la chestiuni pe care banca le-a îndeplinit deja, contractele de credit fiind actualizate prin efectul legii (OUG 174/2008 cu privire la modificarea unor acte normative in materia protecției drepturilor consumatorilor si respectiv, OUG 50/2010, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 288/2010).
Mai mult decât atât, pârâta a menționat faptul ca după . OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările si completările ulterioare, clauzele contractelor de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea in cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobânzii formată din: marja băncii (fixa pe întreaga durata a contractului) la care se adaugă indicele LIBOR 3L (element variabil, in mod obiectiv, fără a putea fi influențată in vreun fel de către banca), astfel cum este reglementat conform art.37 lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 modificat prin Legea nr. 288/2010: "în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului."
În concluzie, având in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis, respectiv OUG nr.174/2008 si OUG nr.50/2010 se poate constata ca sintagma „in funcție de politica Băncii” chiar daca mai exista in contracte, scriptic, din punct de vedere juridic nu mai produce efecte, astfel încât nu poate avea nici caracter abuziv.
Pârâta a arătat că solicitarea reclamanților privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce nu se mai regăsesc în contractele de credit este lipsită de obiect.
Excepția prescripției dreptului material de a solicita restituirea sumei reprezentând comisionul de acordare a creditului, datorat conform art. 8.2 (contract C_ /2006- Bucși Vaier, contract C_ /2006- C., contract C_ /2006- client P.) art.8.3 ( contract C ._ /2007- client C.), art.9.1 lit. a (contract C 2204/3200/_/2007- client C.), art. 6.1 lit. b (contract C 2204/1000/_/2008- P.).
Pârâta a arătat că articolele menționate prevăd ca acest comision de acordare se retine de către Banca din creditul acordat in momentul in care creditul este pus la dispoziția clienților si se calculează la valoarea creditului. Prin urmare, acest fapt era cunoscut de către reclamanți încă de la data prezentării proiectului de contract. Totodată, menționează ca această prestație datorata de clienți in baza clauzelor contractuale agreate a fost una cu executare imediata (uno ictu) drept pentru care consideră că începând cu ziua imediat ulterioara executării obligației, termenul de prescripție privind exercitarea vreunui drept cu privire la comisionul de acordare a început sa curgă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond absoluta, care prin regimul sau juridic impune analiza condițiilor de exercițiu ale acțiunii, printre care si aceea a termenului în care poate fi exercitata chiar si din oficiu.
In ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a solicitat instanței să aibă în vedere data acțiunii (iunie 2014) și petitul acțiunii, constând în „restituirea comisionului de acordare din contractul de credit”, considerând că, în cauză, are aplicabilitate termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr.167/1958.
Întrucât perceperea acestui comision s-a realizat in momentul tragerii creditului -30 de zile lucrătoare de la momentul semnării contractului, iar de la data perceperii acestui comision si pana la momentul formulării cererii de chemare in judecata s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege, solicită să se respingă acest capăt al cererii de chemare in judecata.
In cazul in care instanța va trece peste aceasta excepție, pârâta a solicitat sa se aibă in vedere ca legislația in vigoare in materia creditelor de consum nu interzice perceperea si introducerea in contractul de credit a unui asemenea element arătând că în cuprinsul comisionului de acordare a creditului sunt înglobate cheltuielile făcute de banca in vederea întocmirii documentației, respectiv redactare contract de ipoteca, redactare contract de împrumut, întocmirea documentelor de tragere a creditului, întocmirea graficului de rambursare, etc.
Totodată, esențial este faptul ca acest comision a fost perceput de banca in momentul semnării contractului de credit, fiind o condiție „sine qua non” pentru însăși nașterea raporturilor obligaționale dintre părți.
În subsidiar, in cazul in care instanța va trece peste excepțiile invocate de către pârâta, a solicitat respingerea acțiunii promovate de reclamanți, ca neîntemeiata, pentru următoarele considerente:
l. Rata de dobânda aplicata contractelor de credit supuse judecații a fost stabilita in forma procentuala, ca rata anuala de dobânda, variabila prin luarea in considerare a evoluției indicatorilor de referința, Banca rezervându-si totodată dreptul de a modifica in mod unilateral dobânda. Astfel, potrivit contractelor de credit, astfel cum acestea au fost asumate si semnate de părți in conformitate cu legislația in vigoare la acea data, modificarea nivelului ratei de dobânda a fost stabilita convențional, prin acordul ambelor părți contractante, ca fiind un drept al Băncii de a modifica acest nivel, luând in considerare valoarea dobânzii de referința, părțile stabilind ca modificarea se poate face fără consimțământul prealabil al clienților.
Conform art. 5.2/8.1 din contractele de credit C_ /2007 si C 2204/1000/_/2008 încheiate cu reclamanții se arata ca, dobânda este variabila in funcție de politica Băncii, putând fi modificata in mod unilateral de către banca și luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (ex. EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimțământul clientului.
Potrivit art.6.4 din contractele C_, C_ /2006 C_ /2006:” începând cu data de 01.09.2008 inclusiv, dobânda aplicabila prezentului credit va fi calculata ca fiind Indice Libor la 3 luni + 5,5%”.
Prin urmare, părțile au inclus in contracte prin acordul părților o formula ce cuprindea marja băncii si o formula ce nu cuprindea aceste element.
Totodată, a fost prevăzut expres dreptul clienților de a rambursa creditul si dobânzile acumulate pana la momentul implementării unui eventual nou nivel al dobânzii cu care nu ar fi de acord prin clauza potrivit căreia în cazul in care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către Banca, Clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobânzile aferente in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobânda.”
Creditele pe care banca le-a pus la dispoziția clienților săi au fost acordate in temeiul unor contracte încheiate in temeiul art. 969 Cod civil, cu respectarea dispozițiilor legale speciale in materie (cadrul legislativ care a guvernat activitatea de acordare de credite), anterior intrării in vigoare a unor acte normative - OUG nr. 174/2008 si respectiv, OUG 50/2010 - care, prin modificarea unor reglementari legale in materia protecției drepturilor consumatorilor, au avut si au in continuare incidența majora, de la momentul adoptării lor, asupra contractelor bancare încheiate cu persoanele fizice (consumatori).
Pârâta a subliniat ca in actualul context legislativ, derularea contractelor de credit este reglementata in exclusivitate de Contractul de credit așa cum acesta a fost modificat de drept ca urmare a intrării in vigoare a noilor reglementari in materia protecției drepturilor consumatorilor (OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010) si, respectiv, astfel cum acesta a fost modificat prin actele adiționale ulterioare.
A precizat că, o data cu . prevederilor art. 93 indice 3 litera h) din OUG nr. 174/2008, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobânda, nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, însă acest act normativ nu obliga creditorii sa ia masuri pentru implementarea prevederilor acestuia întrucât O. B. Romania SA a respectat dispozițiile legale care au făcut imposibila aplicarea clauzelor din contractul de credit referitoare la modificarea nivelului dobânzii.
În momentul in care indicele de referința a început sa scadă, Banca a fost in imposibilitate de a-si mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit întrucât, începând cu luna decembrie 2008, o data cu . prevederilor OUG nr. 174/2008, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobânda (fără ca actul normativ a distingă cu privire la ce ar fi putut sa însemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act Adițional la contractul de credit cu excepția modificărilor impuse prin lege (de ex, art. 95 din OUG nr.50/2010).
A mai precizat faptul ca O. B. Romania S.A. nu a mai aplicat in detrimentul consumatorilor dreptul de a modifica unilateral nivelul dobânzii si, de asemenea, in contextul in care a respectat prevederile OUG nr. 174/2008 care, la art. II, pct. 9, pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, prin care se completează art. 9 din OG nr.21/1992, privind protecția consumatorilor, cu art. 93 lit. h) prevede ca „sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator”.
Odată cu adoptarea OUG 50/2010, ce a avut in vedere transpunerea si implementarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori, in conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) - (3) din ordonanța, pârâta s-a supus obligației de conformare a contractelor cu dispozițiile acestei reglementari.
La împlinirea termenului de 90 de zile de la . OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, in conformitate cu art. 95 alin. (1) - (3), contractele au fost modificate de drept, in conformitate cu prevederile actului normativ, clauzele acestora fiind aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței, prin indicarea in contractele de credit in care nu era prevăzută formula marja + indice, a formulei de calcul a dobânzii si a marjei băncii. Dobânda este alcătuită din marja fixa pe toata durata de creditare + indicele de referința, astfel cum este reglementat conform art. 37 lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 modificat prin Legea nr. 288/2010: "în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi compusa dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumita perioada sau din rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului."
S-a mai precizat faptul ca la celelalte contracte de credit unde era prevăzută formula marja +indice, banca nu a modificat aceasta formula in urma intrării in vigoare a prevederilor OUG nr.50/2010.
Datorita faptului ca reclamanții nu au uzat de dreptul conferit de Art. II pct. 2 din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 potrivit căruia actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi” si nu au comunicat Băncii opțiunea privind neaplicarca prevederilor ordonanței, contractelor de credit li se aplica prevederile ordonanței, arătând că legea se poate aplica doar pentru viitor.
Reclamanții nu au notificat creditorul cu privire la faptul ca nu doresc sa uzeze de dreptul conferit de legiuitor de a refuza aplicarea noilor dispoziții legale in materia protecției drepturilor consumatorilor, deși au avut la îndemână mijlocul legal sa o facă, confirmând, o data in plus, alegerea de a accepta modificarea contractului de credit in acest sens si, implicit, a actului adițional propus.
Prin urmare, pentru consumatorii care nu si-au exprimat refuzul in termenul de 60 de zile prevăzut expres de legiuitor, a operat modificarea de drept a contractelor de credit, in conformitate cu prevederile art. 95, alin. 5) din OUG 50/2010, coroborat cu art. II, alin. 1) din Legea nr. 288/2010 ca actele adiționale încheiate si semnate pana la data intrării in vigoare a prezentei legi in vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreați intre părți.
2. În ceea ce privește lipsa de temei a perceperii unui comision de acordare in valoare de 2% sau 2,5% in funcție de solicitările clienților, a mai arătat ca acest comision a fost perceput de banca in momentul semnării contractului de credit, fiind o condiție „sine qua non” pentru însăși nașterea raporturilor obligaționale dintre părți.
A învederat faptul ca, aceasta clauza nu poate fi considerata abuziva deoarece, pe de o parte clienții, înainte de încheierea contractului de credit, au luat la cunoștința de condițiile creditării, inclusiv de existenta acestui comision pe care l-au acceptat, iar pe de alta parte, aceștia au avut posibilitatea de a alege o alta instituție bancara de pe piața, daca condițiile de creditare oferite de banca nu corespundeau intereselor sale financiare.
În aceste condiții, perceperea unui comision de acordare a creditului nu poate fi interpretata ca fiind o dovada de poziție superioara a creditorului in relația cu împrumutații si nici nu creează un dezechilibru vădit intre părțile contractante pe durata derulării contractului, atâta timp cat clienții sunt cei care, prin voința lor de acceptare a plații acestui comision determina însăși nașterea raportului juridic de obligații intre părți, iar pe de alta parte, stabilirea costului documentației de creditare este reglat natural de concurenta intre banci pentru atragerea de noi clienți.
In fapt, documentația de credit cuprinde atât documentele depuse de potențialul client la banca in vederea analizării posibilității de acordare a unui credit, precum adeverința de salariu, acte de proprietate ale bunurilor cu care intenționează sa garanteze creditul, cererea de credit, etc., cat si documentele întocmite de banca, după aprobarea creditului, cum ar fi: contractul de credit, contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, documentele necesare transferului de sume in contul clientului, etc.
Comisionul de acordare reprezintă o cheltuiala aferenta întocmirii documentației de credit fiind, in fapt, contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). După analizarea dosarului depus la banca de către client și aprobarea cererii de credit, se întocmește efectiv documentația de credit, constând in contractul de credit, contractele de garanție (mobiliara, imobiliara), documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc. Reclamanților le-a fost pus la dispoziție un exemplar al contractului de credit, care prevede ca pentru creditul acordat clienții vor plătii un comision de acordare, iar plata comisionului se efectuează de către clienți din surse proprii, in ziua semnării contractului. Mai mult societatea era îndreptățită să perceapă un astfel de comision în conformitate cu prevederile art. 36 din OUG nr.50/2010.
Noțiunea de cheltuieli aferente întocmirii documentație de credit nu se rezuma numai la taxa de analiza dosar, taxa de evaluare imobil si taxa notariala pentru contractul de ipoteca, ci si la cheltuielile făcute de banca in vederea întocmirii documentației necesare acordării creditului si care includ redactare contract de credit, redactare contract de ipoteca, întocmirea documentelor de tragere a creditului, întocmirea graficului de rambursare si ulterior acordării creditului pentru ca suma sa ajungă efectiv in contul clientului. Astfel, accesând un credit de la o bancă, se inițiază o întreaga procedura ce presupune implicare de personal, de timp si de capital. Cu alte cuvinte, clienții nu împrumută de la banca o suma de bani si, prin urmare, au de achitat doar capitalul împrumutat plus echivalentul folosinței care este dobânda. In realitate, lucrurile sunt mai complexe.
Astfel, a reținut ca la momentul semnării contractelor de credit cu banca era necesar a cunoaște obligația de a achita acest comision de acordare, dar era obligatoriu a si deține suma, ce urma a fi achitata din surse proprii. Or, in aceste condiții consideră ca nu poate fi invocata necunoașterea asupra acestui aspect sau existenta unui contract pre-formulat, care sa fi vătămat interesele consumatorului. Acest comision a fost precis determinat, in cota procentuala, fiind indicata inclusiv moneda in care urmează a fi achitat. In același timp acest comision a fost perceput ca o contraprestație a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu care consta in procesarea documentelor si întocmirea întregii documentații necesare in vederea acordării creditului.
Mai mult, acest comision, fiind cunoscut de la data semnării contractului, a fost acceptat in mod direct de către clienți, fiind aplicabile prevederile art.969 Cod civ., in vigoare la data semnării contractului, ce acorda valoare de lege contractului semnat intre părți.
In concluzie, comisionul de acordare reprezintă o plata datorata, derivând din contractul de credit încheiat de către reclamanți cu O. B. România S.A. si din aplicarea principiului enunțat la art. 969 cod civil potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Acest comision a fost legal si corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voința a părților, materializata in contract si nu a fost eliminat nici in prezent din cadrul prevederilor legale incidente in materie.
A menționat ca in concordanta si cu stricta observare a soluțiilor dispuse de către instanțele de judecata din tara pe parcursul acestui an, perceperea si stipularea in contractul de credit a unei clauze referitoare la un comision de achitare nu este privita ca o clauza abuziva.
3.În ceea ce privește articolele 16.1/15.1/13.1 din contractele de credit nr._ /2007 încheiat cu dl. C., C_ /2006 încheiat cu dl. P., C 2204/1000/_ încheiat cu dl. P. pârâta a menționat faptul ca acestea fac parte din capitolul „Cazuri de culpa” si reglementează sancțiunile aplicabile in cazul nerespectării de către clienți a obligațiilor asumate prin contractul de credit precum si dreptul Băncii de a proceda la recuperarea creanței sale prin mijloace legale.
S-a arătat faptul că aceste clauze, considerate de reclamanți ca fiind abuzive, sunt in realitate esențiale pentru derularea raporturilor contractuale deoarece prezintă detaliat sancțiunile aplicabile in cazul nerespectării de către aceștia, a obligațiilor asumate prin contractele de credit și statuează dreptul legal al Băncii, in calitate de Creditor, de a proceda la recuperarea creanței sale prin mijloacele legale. Pârâta a subliniat faptul că aceste clauze contractuale devin aplicabile numai in situația în care clienții nu își vor îndeplini obligațiile asumate în condițiile și la termenele agreate la semnarea contractelor. Astfel, fără ca Banca sa încalce in vreun fel drepturile clienților in calitate de consumatori, articolele analizate sunt configurate in considerarea dispozițiilor legale care reglementează recuperarea creanțelor.
A menționat ca la încheierea oricărui contract se au in vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si îndeplini obligațiile asumate si alți asemenea factori. Însă factorul determinant in încheierea contractului îl constituie voința clientului, in funcție de care se prefigurează si particularizează fiecare contract.
In acest sens, este inadmisibilă posibilitatea modificării contractului de credit care face obiectul prezentului dosar prin intervenția instanței, singura modalitate de intervenție asupra clauzelor contractului de credit fiind prin acordul de voință al părților contractante, incidente in această situație fiind prevederile art. 1166: „Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic ”.
Or, instanța de judecata nu se poate substitui voinței părților sau a uneia dintre părțile contractante si nu poate impune băncii sa încheie/modifice contracte de credit, care, in anii 2006-2008, au survenit ca urmare a îndeplinirii tuturor condițiilor de creditare necesare pentru încheierea contractelor de credit. In aceste condiții, instanța de judecata nu poate pronunța o hotărâre de judecata care sa tina loc de acordul de voința al băncii.
Prin urmare, a solicitat a se observa ca dispozițiile prevăzute de Legea nr.193/2000 nu sunt menite a crea o noua ordine de drept in care contractul sa devină lipsit de forța obligatorie. Raportarea urmează a fi făcută prin urmare la consumatorul mediu, care la art.2 lit. m) din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorului este definit ca fiind „consumatorul considerat ca fiind informat, atent și precaut, ținând seama de factorii sociali, culturali și lingvistici”. Prin urmare, deși protejat, consumatorul nu poate invoca grava sa neglijență în încercarea de a obține foloase ce nu i se cuvin.
Principiul forței obligatorii a contractului se impune si instanței judecătorești, nu numai părților contractante, judecătorul fiind ținut sa respecte conținutul contractului și să dea eficiență voinței părților exprimată în act. Ceea ce omit reclamanții, atunci când fac referire la art.4 din legea nr.193/2000 sunt prevederile alin.6 care arata ca ""evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
In speța, clauzele supuse controlului determina in concret comisionul si rata dobânzii, precum si modul in care aceasta se puteau modifica si reglementează practic componentele principale ale prețului creditului; prin urmare, aceste clauze sunt exceptate, conform prevederilor anterior menționate, de la controlul caracterului fiind formulate ., inteligibila, ceea ce înseamnă ca, la momentul încheierii contractelor, consumatorilor nu le-a fost ascunsa inserarea lor in contractele de credit, au putut lua Ia cunoștința si le-au putut înțelege printr-un proces de gândire logica.
In ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, împrumutații au luat cunoștința anterior semnării de clauzele contractelor de credit si de documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil, împrumutații acceptând in acest mod atât riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, împrumutații nu au prezentat nicio dovada ca au propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzata de societate, acceptând astfel clauzele stabilite in contract.
Apreciază ca faptul ca o parte propune un proiect de contract nu poate conduce automat la concluzia ca ar fi in prezenta unui contract de adeziune, nesupus negocierii.
Nici reclamanții nu au produs nicio dovada ca s-ar fi opus in vreun fel la clauzele pretins abuzive, iar banca ar fi respins aceste solicitări impunând in mod abuziv clauzele respective consumatorului. Mai mult instanța ar trebuit sa retina ca nu este suficient ca după 6 ani de la semnarea contractului, una dintre părți sa pretindă ca o anumita clauza nu a fost negociata, doar pentru ca acum considera ca ii este dezavantajoasa. A accepta o astfel de concluzie echivalează cu instituirea unei prezumții absolute ca ori de cate ori pe parcursul derulării unui contract un consumator considera ca o clauza ii este dezavantajoasa aceasta urmează sa fie catalogata drept abuziva si înlăturată din contract. Or, nu aceasta a fost voința legiuitorului atunci când a transpus in legislația interna normele comunitare. Mai mult decât atât, nu se poate susține lipsa posibilității de negociere in condițiile in care consumatorul a luat la cunoștință anterior semnării de clauzele contractului de credit si de documentația analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului. De asemenea, la momentul închirierii contractelor de credit existau in oferta băncii mai multe tipuri de contracte de credit, unele cu dobânda fixa in moneda naționala sau in valuta, alte cu dobânda variabila in moneda naționala sau in valuta, fie in funcție de dobânda de referința a băncii, fie in funcție de indicele de referința.
In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminata sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților (art.4 alin. l din legea nr.193/200), s-a menționat ca la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale priind variabilitatea dobânzii, astfel încât simpla stipulare in contract a unei prevederi referitoare la o dobânda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual si de a dovedi reaua-credință a subscrisei, in condițiile in care au fost acceptate in cunoștință de cauza de către clienți. Așadar, in contractele de credit sunt circumstanțiate elementele care ii permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce lege interzice expres o astfel de intervenție asupra contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractelor de credit împrumutații si-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr.193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.
Deși reclamanții critică faptul ca banca avea dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că aceasta modificare putea opera nu ca urmare a voinței unilaterale si arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii in aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede ca dobânda aplicabila contractului este variabila, potrivit acordului părților, in funcție de anumiți indici de referința.
De asemenea, este important sa se facă o departajare clara intre ceea ce înseamnă dobânda variabila si dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, si modul in care aceasta prevedere contractuala a fost efectiv pusa in executare. In acest sens, din moment ce părțile au agreat prin contract ca, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua in funcție de anumiți indicatori, este evident faptul ca aceștia, semnând contractele, si-au exprimat consimțământul fata de aceste prevederi (art. 969 C.civ. in vigoare la încheierea contractelor).
Pârâta a subliniat faptul că, nu se mai poate vorbi de contractele inițiale de credit, ci numai de contractele de credit astfel cum au fost modificate prin actele adiționale de conformare, arătând că nu mai exista un contract inițial de credit, în sensul că acest contract inițial s-a transformat ca urmare a modificărilor aduse prin actul adițional de conformare întrucât in perioada cuprinsa intre data semnării contractelor și data modificării și completării acestora prin acte adiționale nu au fost operate majorări de comisioane sau taxe și nici perceput vreun comision de rambursare anticipată sau alte asemenea, orice presupus caracter abuziv al unor astfel de clauze este exclus. Simpla potențialitate a producerii unui efect nu este suficienta pentru obligarea pârâtei la modificarea unor clauze contractuale, deja modificate prin voința părților, ca urmare a intervenirii unor dispoziții legale imperative si prin efectul legii.
Data fiind aceasta situație de fapt, rezulta ca niciuna din condițiile prevăzute in art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 nu este întrunită in cazul contractului de credit care face obiectul sesizării instanței de judecata.
Decizia de a contracta unul dintre produsele oferite de banca clienților săi a aparținut si aparține, in mod categoric, fiecărui client, subscrisa neputând influenta sub nicio forma puterea de decizie a acestuia si alegerea făcută.
In contractele inițiale de credit nu este prevăzută expres marja băncii, prin urmare aceasta a fost introdusa in contractele de credit in conformitate cu prevederile art. 37 din OUG nr.50/2010, iar banca s-a conformat prevederilor ordonanței propunând reclamanților un act adițional pe care aceștia l-au acceptat, fără a-l contesta la momentul implementării prevederilor ordonanței și fără a-l denunța mai târziu când, potrivit art. II, alin. 2) al Legii nr. 288/2010, putea ope legis să o facă, iar subscrisa trebuia, de asemenea, ope legis, să se conformeze și sa aducă prevederile contractuale la forma și condițiile anterioare adoptării și implementării OUG 50/2010.
Referitor la capetele de cerere privitoare la obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate reprezentând diferența de dobânda, restituirea comisionului de acordare si obligarea băncii la plata dobânzii legale asupra acestor sume, a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, având in vedere ca toate plățile efectuate de către reclamanți in contul creditelor contractate (rata de capital + rata de dobânda) au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de părți, contract ale cărui prevederi au fost respectate de către O. B. Romania SA. Incidente in acest sens sunt si dispozițiile art. 963/1092 Cod civil potrivit căruia „orice plata presupune o datorie".
De asemenea, a solicitat a se observa ca admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesiva, deoarece obligația împrumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lasă la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toata durata contractuala. Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive, ex tunc. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurata de cealaltă parte. Aceasta excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul contractelor de credit încheiate de Banca. Astfel cum banca nu poate restitui folosința de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție in schimbul clauzelor referitoare la diferența de dobânda, in condițiile in care obligațiile de plata au fost onorate la termen si in mod complet.
In situația in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabila, caracterizata juridic de îmbogățirea fără justa cauza a împrumutaților. Patrimoniul acestora s-ar îmbogățit cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.
Data fiind aceasta situație de fapt, rezulta ca niciuna din condițiile prevăzute in art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 nu este întrunită in cazul contractelor de credit care fac obiectul sesizării instanței de judecata.
In ceea ce privește capătul de cerere nr. IV prin care reclamanții solicita obligarea băncii la plata cheltuielilor de judecata, s-a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
In ceea ce privește proba cu interogatoriul băncii, a solicitat respingerea acesteia ca nefiind concludenta, pertinenta si utila soluționării cauzei.
In ceea ce privește proba cu expertiza contabila solicitata, pârâta s-a opus la administrarea acestei probe, pe care o consideră neconcludentă în soluționarea cauzei, având in vedere ca plățile in contul ratelor de credit efectuate de către reclamanți au avut si au la baza un contract încheiat in mod valabil de părți. Intuind obiectivele expertizei, a arătat ca prin expertiza nu se pot inventa noțiuni noi (de exemplu marja băncii retroactiv in contractele in care aceasta nu a existat) sau formule de calcul altele decât cele prevăzute de parți in contractul de credit, expertul contabil fiind ținut de Standardul nr. 35 al CECCAR.
Pentru considerentele anterior exprimate, a solicitat instanței respingerea cererii formulata de reclamanți,
In temeiul art. 223 si 583 Cod de procedura civila, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
In drept, a invocat prevederile art. 205-208 Cod de procedura civila, art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, art. 969 Cod civil, OUG nr.174/2008, OUG nr. 50/2010.
La data de 24.11.2014 reclamanții au depus la dosar o precizare la cererea de chemare în judecată prin care au reiterat în lini mari aspectele invocate în cererea de chemare în judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanții au susținut că, este adevărat faptul ca pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene exista o cauză ce face obiectul dosarului C143/13, însă acest fapt nu împiedică instanțele din Romania să judece cauze cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractele de credit. Mai mult, au menționat faptul că deși Judecătoria T. a suspendat pentru o perioadă acțiunile până la soluționarea acestei cauze, cauzele înregistrate după luna iunie 2014 se judecă fără a fi suspendate, cauza care nu creează o obligație în sarcina instanțelor de a suspenda cauzele, in consecința, au solicitat respingerea acestei solicitări.
În ceea ce privește excepțiile invocate de către parata, au solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate.
Astfel, in ceea ce privește excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Târgu M. privind soluționarea litigiului, au arătat că, în ceea ce privește, competența de soluționare a litigiului, aceasta aparține Judecătoriei Târgu M., acesta fiind locul executării obligației. Reclamanții domiciliază in Târgu M., au încheiat contractele de credit la Sucursala O. B. Romania S.A. Târgu M. si nu in ultimul rând au achitat toate ratele in Târgu M..
De asemenea, au solicitat respingerea excepției lipsei competentei teritoriale de judecare a cauzei, având in vedere și dispozițiile art. 113 alin. 8 NCPC, referitoare la competența alternativă a instanței.
În acest sens au precizat că au calitatea de consumatori, astfel încât aceștia sunt îndreptățiți sa solicite judecarea cauzei la instanța din raza domiciliului lor. Prin urmare, au considerat ca instanța trebuie sa respingă aceasta excepție.
Referitor la excepția netimbrării cererii de chemare in judecata, au apreciat că se impune și respingerea acestei excepții sub întrucât sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80 /2013.
Cu privire la excepția inadmisibilități acțiunii formulate de reclamantul C. V., s-a arătat că se impune respingerea excepției invocate, deoarece instanța trebuie sa aibă in vedere faptul ca la momentul achitării sumelor a căror restituire o solicită acest reclamant avea calitate de consumator.
Cu privire la excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la clauzele prevăzute in contractele de credit referitoare la modificarea ratei dobânzii aplicate s-a susținut că prin actele adiționale implementate tacit, nu numai că s-a modificat unilateral dobânda, dar s-a modificat unilateral și marja fixa, marjă care trebuia să rămână fixa si trebuia stabilită inițial prin convenția de credit. Iar daca aceasta marja nu a fost stabilita, este foarte simplu de calculat si anume: din dobânda de inițiala din contractile de credit se scade valoarea indicelui Libor de la momentul luării împrumutului.
Deși prin clauza stabilită în Actul adițional, pârâta arată că nu se va modifica marja fixa decât eventual prin “scădere” a cuantumului ei, aceasta a majorat marja unilateral la o valoare mai mare decât cea stabilită inițial în convenția de credit.
De asemenea, se arată că pârâta ignoră cu desăvârșire prevederile art. 37 lit. a ale OUG nr. 50/2010, cărora le da o cu totul altă interpretare.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanții au arătat că aceasta se impune a fi respinsă.
Deși Banca susține ca data de la care curge termenul de prescripție pentru restituirea sumei de bani încasate cu titlu de acordare este data producerii faptului prejudiciabil, au arătat ca cererea de restituire a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de acordare reprezintă repunerea părților in situația anterioara, în urma anulării clauzelor abuzive vizând plata acestui comision, termenul de prescripție începând să curgă de la data constatării existenței clauzelor abuzive.
Pe fond, reclamanții au invocat netemeinicia susținerilor paratei:
In primul rând, au considerat apărările pârâtei ca fiind nefondate, în mare parte contradictorii, întrucât la momentul încheierii contractului de credit, Legea nr. 193/2000 era în vigoare, astfel că banca era obligată să respecte dispozițiile acestui act normativ, sancțiunea prevăzută fiind reprezentată de anularea contractului sau a acelor clauze contractuale caracterizate ca fiind abuzive.
Prevederile art.4 al Legii nr. 193/2000 nu intră în conflict cu dispozițiile art. 969 ale Codului civil de la 1864 fiind tocmai dispoziții legale ce atenuează/anulează efectele obligatorii ale contractelor sau ale clauzelor contractuale în condițiile în care respectivele constituie clauze abuzive impuse de comerciant consumatorului. Pârâta încearcă a pune problema în mod diametral opus de cum aceasta ar trebui privită, încercând să-și impună punctul de vedere prin prevalarea de dispozițiile art. 969. În mod corect, instanța nu va îmbrățișa punctul de vedere al pârâtei și va constata existența unor clauze abuzive, anularea lor și restituirea prestațiilor executate de reclamanți în temeiul clauzelor sus-zise. Principiul forței obligatorii a contractelor nu poate fi opus din moment ce respectivele clauze au fost impuse în mod abuziv, fiind întrunite condițiile cumulative impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Cu alte cuvinte, ceea ce pârâta încearcă, este de a se prevala de principiului efectelor obligatorii ale contractului în condițiile în care clauzele contractuale sunt nule.
Deși parata susține ca aceste clauze au fost pe deplin negociate cu reclamanții, fapt ce nu corespunde adevărului, întrucât nu au fost niciodată de acord cu faptul ca dobânda aplicabila contractului de credit poate fi modificată unilateral, din acest considerent au făcut mai multe plângeri la ANPC M.. La momentul încheierii contractelor de credit Legea nr. 193/2000 era în vigoare astfel că banca era obligată să respecte dispozițiile acestui act normativ, sancțiunea prevăzută fiind reprezentată de anularea contractului sau a acelor clauze contractuale caracterizate ca fiind abuzive.
Principiul forței obligatorii a contractelor nu poate fi opus din moment ce respectivele clauze au fost impuse în mod abuziv, fiind întrunite condițiile cumulative impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000, parata neputându-se prevala de principiului efectelor obligatorii ale contractului în condițiile în care respectivele clauze contractuale sunt nule.
Reaua - credință a băncii a fost demonstrată de evoluția cuantumului dobânzii practicate de aceasta prin comparație cu evoluția indicilor bancari. Astfel, in perioada in care indicele LIBOR a avut creșteri, banca majorat cuantumul dobânzii, în schimb, in momentul in care acest indice a scăzut, banca nu a mai diminuat in consecința cuantumul dobânzii, creând astfel un grav dezechilibru contractual.
Astfel, contrar celor menționate de către parata in cuprinsul întâmpinării, contractele de credit cu dobândă variabilă trebuie să conțină clauze care să confere dobânzii caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca părțile angrenate în contract să poată să determine în mod obiectiv întinderea acesteia la momentul exigibilității obligației ce reprezintă obiectul contractului. Cu alte cuvinte, „actul juridic trebuie sa precizeze toate elementele in funcție de care urmează sa se individualizeze obiectul". Or, in situația de fata, reclamanților le este imposibil sa determine modalitatea in care banca, luna de luna, calculează in mod discreționar cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii.
Constatarea nulității majorărilor de dobânda anterioare actelor adiționale in discuție atrage nulitatea acestuia, întrucât reclamanții au fost induși in eroare la semnarea acestora, fiind aplicabile atât dispozițiile din materia protecției consumatorilor (art. 8 si 9 Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii), cat si cele de drept comun referitoare la viciile de consimțământ (art. 948, 953, 960 C.civ.).
Referitor la rata dobânzii curente, raportat la contractul de credit încheiat, rezulta faptul ca dobânda este variabila în conformitate cu politica băncii. Dobânda curenta poate fi modificata în mod unilateral de către banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (ex.: EURIBOR (Euro) LIBOR (CHF)/ROBOR (RON) etc.), fără a exista consimțământul clientului, învederând că în contract nu este menționată componenta efectiva a dobânzii, dar din informațiile scrise furnizate de banca ulterior, a rezultat ca dobânda este suma a doua elemente: marja băncii (compusa din costurile acesteia si profit)+ valoarea indicelui de referința - LIBOR, în cazul de fata. Așadar, la momentul semnării contractului, noiembrie 2007, situația se prezenta astfel: Banca si-a majorat dobânda, în pofida faptului ca indicele de referința LIBOR a avut o evoluție descrescătoare începând cu anul 2007 ajungând la o scădere dramatica în martie 2009 (0,_%), în 31.01.2013, fiind de aproximativ 0,022%,in prezent fiind de 0,021%, ceea ce ar fi impus si diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii, conform prevederilor contractuale si legale.
La data de 11.02.2015 pârâta a depus la dosar completări la întâmpinare prin care a reiterat în esență aspectele invocate în întâmpinare.
La data de 14.06.2015 reclamanții au depus concluzii scrise prin care au reiterat în esență aspectele invocate în cerere și precizare de acțiune.
În probațiune s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: împuternicirea avocațială (f.11, 25, 35, 50), contractul de credit ipotecar nr. C_ din 22.09.2006 (f.12-16), proces verbal de informare privind avantajele medierii nr. 170/13.08.2014 (f.17, 23), scadențar (f.18-22, 30-33, 65-70, 230-240), adresă (f.24), contractul de credit ipotecar nr. C_ din 5.09.2007 (f.26-29), proces verbal de informare privind avantajele medierii nr. 172/13.08.2014 (f.34), contractul de credit ipotecar nr. C_ din 28.07.2006 (f.36-39), contractul de credit ipotecar nr. C_ din 28.07.2006 (f.40-49), contractul de credit ipotecar nr. C_ din 13.07.2006 (f.51-61), act adițional (f.62-64), extrase de cont (f.71-129), proces verbal de informare privind avantajele medierii nr. 38/11.08.2014 (f.130), Încheierea din 21 mai 2014 pronunțată de Judecătoria T. /f.152-153), act adițional la contractul de credit nr. C_ din 28.07.2006 (f.154-177), act adițional la contractul de credit nr. C_ din 28.07.2006 (f.179-193, 217-231), act adițional la contractul de credit nr. C_ din 22.09.2006 (f.208-216), delegație de substituire (f.260), completări la întâmpinare (f. 297-319), chitanța reprezentând dovada achitării onorariului avocațial (f. 336), concluzii scrise (f. 337-339).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor ce fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea pe fond a cauzei, urmând ca, în măsura respingerii acestora, să fie analizate pe fond pretențiile reclamanților.
Cu privire la excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere formulat de către reclamantul C. V., invocată de către pârâta prin întâmpinare:
Instanța constată faptul că pârâta a invocat această excepție pe motiv că, în ceea ce privește Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 05.09.2007 încheiat cu CERCHIZAN V., acesta nu mai era în curs de executare la data introducerii acțiunii, ce face obiectul prezentei cauze.
Referitor le cele susținute de către pârâtă, instanța reține faptul că și în ipoteza în care Contractul de credit și-a încetat efectele ca urmare a executării acestuia de către părți, nu înseamnă că prevederile sale mai nu pot fi analizate pentru a se determina dacă, în perioada în care au fost în vigoare, au avut sau nu un caracter abuziv.
Dacă s-ar raționa în alt mod s-ar paraliza efectul restitutio în integrum în ipoteza constatării caracterului abuziv, implicit a nulității, unor clauze din Contractul de credit în cauză, conducând astfel la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei în temeiul unor prevederi nule.
De asemenea, instanța reține că acțiunea prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art. 8 pct. 8.2. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 05.09.2007 vizează forma din intervalul temporal în care respectiva clauză și-a produs efectele.
Caracterul abuziv al unei clauze la un moment dat dăinuiește indiferent de modificările ulterioare ale acesteia și indiferent dacă actul juridic care o prevedea a încetat, important fiind ca între părți clauza vizată să își fi produs efectele stipulate în Contract.
Cu alte cuvinte, deși caracterul abuziv al unei clauze poate fi înlăturat, acest efect se produce pentru viitor, însă, în condițiile în care și-a produs efectele, va subzista caracterul abuziv al clauzei pentru perioada anterioară modificării/încetării sale.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția formulată.
Cu privire la excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la clauzele privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda, întrucât aceste clauze contractuale au fost modificate deja, de drept, prin efectul aplicării obligatorii de către pârâtă a unor dispoziții legale intrate în vigoare ulterior încheierii contractului de credit:
Una dintre condițiile esențiale pentru a fi parte într-un proces este cea privitoare la interesul invocat, prin acesta înțelegându-se folosul practic urmărit de cel care a sesizat instanța.
Potrivit art. 33 Cod Procedură Civilă interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În cauza dedusă judecății, interesul există sub forma reliefată în acțiune (constarea caracterului abuziv al clauzelor atacate și repunerea în situația anterioară, respectiv restituirea sumelor de bani plătite Băncii în temeiul acestor clauze).
Faptul că la acest moment clauzele vizate nu mai există nu transformă acțiunea într-una lipsită de interes, raportat la sumele încasate cât timp clauzele au produs efecte.
De asemenea, chiar dacă o clauză a fost înlăturată dintr-un contract nu înseamnă că respectiva prevedere nu mai poate fi analizată pentru a se determina dacă, în perioada în care a fost în vigoare, a avut sau nu un caracter abuziv.
Dacă s-ar raționa în alt mod ar rezulta că partea care a introdus clauza respectivă ar putea acoperi nulitatea clauzei prin eliminarea acesteia, paralizând astfel efectul restitutio în integrum corespunzător constatării caracterului abuziv, implicit al nulității clauzei, îmbogățindu-se în temeiul unei prevederi nule prin simpla sa manifestare de voință.
În condițiile în care respectiva clauză a fost parte dintr-un contract încheiat între părți, acțiunea prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al acesteia vizează forma din intervalul temporal în care respectiva clauză și-a produs efectele.
Caracterul abuziv al unei clauze la un moment dat dăinuiește indiferent de modificările ulterioare ale clauzei.
Cu alte cuvinte, deși caracterul abuziv al unei clauze poate fi înlăturat, acest efect se produce pentru viitor, însă, în condițiile în care și-a produs efectele, va subzista caracterul abuziv al clauzei pentru perioada anterioară modificării/înlăturării sale.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes unita cu excepția lipsei de obiect invocată de către pârâta prin întâmpinare.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele de cerere prin care se solicită de către reclamanți restituirea sumei reprezentând comision de acordare a creditului, invocată de către pârâta prin întâmpinare:
Cu privire la acest aspect, instanța reține că dreptul la acțiune prin care se urmărește recuperarea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive, se naște din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și al anulării acestora. Cu alte cuvinte, cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită, ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind anularea clauzelor abuzive menționate.
Astfel, termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale și, implicit, al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească definitivă. Astfel, în prezent, termenul de prescripție nu a început încă să curgă, operând o distincție între restituirea prestațiilor ca urmare a desființării actului juridic și executarea prestațiilor în temeiul acestuia.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei:
Preambul
Prevederile contractuale supuse analizei prezentei cauze intră sub incidenta Legii nr. 193/2000, întrucât persoana împrumutată are calitatea de consumator, iar banca de profesionist.
Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, de reglementare si administrative ale Statelor membre in materie de credit destinat consumului, art. 1 pct. 2 lit. a și b.
În ceea ce privește principiul forței obligatorii și principiul libertății contractuale, trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 vechiul C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor vechiului Cod civil (aplicabil în speța de față), ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 vechiul C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care niciuna dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.
De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv.
Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național dreptul de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
Astfel, nu se poate susține inexistența unor clauze abuzive în cazul în care persoanele împrumutate au acceptat în integralitate conținutul convențiilor de credit și le-au executat ca atare.
Prin Hotărârea nr. C-_, Banco Espanol de Crédito vs Joaquín Calderón Camino, CJUE a arătat că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
O clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator.
Este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
Instanța națională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator și vânzător sau furnizor.
Rațiunea avută în vedere la adoptarea Legii 193/2000 l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare.
Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor.
Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.
Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată.
Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează că se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții:
- să nu fi fost negociată
- să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
Cu privire la prima condiție clauza să nu fi fost negociată:
Condiția lipsei negocierii este îndeplinită, niciuna dintre prevederile contractuale ce vor fi analizate nefiind negociată direct cu clientul, în sensul Legii 193/2000.
Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar pârâta nu a dovedit eventualele concilieri, discuții, oferte privind modificarea efectivă, substanțială, vizând însăși natura clauzelor cuprinse în convenție.
Faptul că exista posibilitatea de a se încheia un alt tip de contract sau de a se încheia același tip de contract cu altă bancă, nu echivalează cu negocierea clauzelor cu clientul.
Alineatul 2 al art. 4 din lege prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.
Puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște nici din posibilitatea ce-i este oferită de bancă de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în mod special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție raportat la puterea economică a băncii.
Altfel spus, existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.
Faptul că banca furnizează produse financiare diferite cu costuri diferite de la un client la altul nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare pe care o bancă le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice a fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei bănci nu este nici pe de parte în mod absolut uniformă.
Chiar dacă respectivele clauze au putut fi cunoscute de către consumator de la momentul încheierii contractului, acest lucru nu este suficient pentru a înlătura lipsa negocierii, în condițiile în care consumatorul nu a avut posibilitatea efectivă de a influența conținutul respectivei clauze, putând doar să refuze încheierea contractului.
Or, tocmai această situație, de abuz de putere dominantă și de necesitate pentru consumator de a accepta condițiile impuse de profesionistul instituție de credit, este cea care a impus adoptarea legislației în materia protecției consumatorului, cu scopul declarat comunitar și național, de a proteja categoria consumatorilor de practicile profesioniștilor.
Mai mult decât atât, art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, prevede că se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a putut să influențeze conținutul clauzei.
Totodată, alegerea tipului de contract financiar nu echivalează cu negocierea care se poartă asupra clauzelor contractuale, contractele de credit fiind contracte preformulate impuse de bancă clienților în baza unui model validat în prealabil de B.N.R., „libertatea de voință” a clientului rezumându-se la a semna sau nu contractul pe care l-a ales în prealabil, alegere care este și ea controlată de bancă, aceasta fiind cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente în funcție de care banca indică clientului tipul de credit în care se încadrează conform ratingului.
Așadar, lipsa unei negocieri este inerentă conceptului juridic de consumator, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și comerciant, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de către bancă, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.
Potrivit art. 4 alin.3 din lege, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte dovezi în acest sens.
Or, în cauza banca nu a făcut astfel de dovezi cu care să dovedească faptul că a fost negociată clauza.
Deci banca nu a răsturnat prezumția relativă instituită de lege a lipsei negocierii în cazul contractului preformulat.
Simpla semnare a contractului și chiar cunoașterea semnificației clauzei de către consumator, nu echivalează cu negocierea clauzei.
În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanța consideră ca îndeplinită condiția lipsei de negociere prevăzută de lege.
Cu privire la ce de a doua condiție clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe:
Condiția existenței dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților trebuie să existe din momentul încheierii contractului, faptul că dezechilibrul a intervenit ulterior neputând conferi caracter abuziv unei clauze căreia i-a lipsit inițial acest atribut.
Totuși, nu trebuie confundat momentul în care clauza abuzivă este inserată într-un contract cu momentul în care consumatorul conștientizează faptul că acel dezechilibru semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților are un efect major asupra patrimoniului său.
Dezechilibrul semnificativ al clauzei în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților poate exista din momentul încheierii convenției, numai că persoana împrumutată poate deține resursele necesare compensării ori acoperirii acestei inegalități ori clauza nu și-a produs efectele ei maxime astfel încât consumatorul să fie sensibil afectat.
Chiar și în cazul în care o clauză abuzivă nu a produs niciun efect, aceasta nu înseamnă că își pierde caracterul abuziv.
Legea se referă la dezechilibrul pe care clauza îl creează între drepturile și obligațiile părților, în sensul unei inegalități semnificative a acestora, iar nu în ceea ce privește efectul pe care acest dezechilibru îl are asupra consumatorului ori asupra patrimoniului acestuia.
Cu privire la comisionului de acordare prevăzut în Contractele de credit analizate în prezenta cauză
În cuprinsul acestor contracte comisionul de acordare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput.
Totodată, cuantumul ridicat al comisionului - de 2% sau 2,5% din valoarea creditului acordat - nu are o justificare reală pentru a fi eventual analizat ca un comision necesar întocmirii sau verificării documentației de creditare.
Nu se poate susține că scopul perceperii acestui comision este acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, întrucât nu se explică de ce cuantumul comisionului este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit, astfel încât în concret activitățile desfășurate de bancă sunt aceleași).
Perceperea comisionul de acordare apare ca o plată făcută băncii de către client pentru că i-a fost acordat creditul, cu alte cuvinte banca este plătită pentru că a acceptat ca solicitantul creditului să devină clientul Băncii prin acordarea creditului, credit pe care Banca îl acordă tot în vederea obținerii unui profit.
Altfel spus, banca, în detrimentul clientului, percepe o sumă de bani pentru că va obține profit.
Verificarea persoanei cu care urmează să fie derulate relații contractuale, mai ales pentru o perioadă mai lungă de timp, este o activitate care se desfășoară și în afara raporturilor bancare.
Prin cuantumul mare al comisionului de acordare reținut de bancă, în condițiile neindicării și nejustificării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de acordare reținut de bancă în cuantum de 2% sau 2,5% din creditul acordat, clauza având un caracter abuziv.
În concluzie, clauzele prin care se stabilește comisionul de acordare au caracter abuziv, respectiv:
- art. 8 pct. 8.2. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006 încheiat între BUCȘI V. și BUCȘI D.-A. și O. B. ROMANIA S.A., conform căruia „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 982,5 CHF”;
- art. 8 pct. 8.3. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 05.09.2007 încheiat între CERCHIZAN V. și O. B. ROMANIA S.A. potrivit căruia „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 2 % din valoarea creditului”;
- art. 8 pct. 8.2. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., conform căruia „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 2,5 % din valoarea Creditului”;
- art. 9 pct. 9.1. lit. a din Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., potrivit căruia pentru creditul acordat banca percepe un comision de acordare „de 2 % din suma inițială”;
- art. 8 pct. 8.2. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 încheiat între P. I. și P. P., pe de o parte și O. B. ROMANIA S.A., pe de altă parte, potrivit căruia „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 1112,5 CHF”;
- art. 6 pct. 6.1. lit. b din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiat între P. I. și P. P., pe de o parte și O. B. ROMANIA S.A., pe de altă parte, conform căruia pentru creditul acordat banca percepe un comision de acordare de „2 %, perceput o singură dată la valoarea creditului acordat.”
Având în vedere că s-a dispus anularea clauzelor abuzive ce stabileau comisionul de acordare, precum și faptul că sumele de bani achitate în temeiul acestor clauze au devenit plăți nedatorate, instanța va obliga pârâta, în temeiul art.1092 din Codul civil de la 1864, la restituirea către reclamanți a sumelor, reprezentând comision de acordare, achitate în temeiul Contractelor de credit analizate în prezenta cauză, la cursul BNR de la data plății, precum și a dobânzii legale aferente, de la data plății acestor sume până la restituirea lor efectivă.
Instanța va respinge apărarea pârâtei în sensul că nu se poate dispune restituirea prestațiilor față de caracterul succesiv al acestora, având în vedere că, deși este vorba de contracte cu executare succesivă, nu va opera excepția de la principiul restitutio în integrum, întrucât această excepție care consacră menținerea până la data anulării a efectelor produse de un contract cu executare succesivă nu vizează contractele de credit, ci contractele în cazul cărora există imposibilitatea obiectivă de restabilire a situației anterioare (de ex. contractele de locațiune), tocmai această imposibilitate justificând excepția, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Cu privire la posibilitatea băncii de a modifica nivelul comisioanelor si taxelor fără consimțământul clientului, prevăzută la art. 9 pct. 9.2. din Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., art. 8 pct. 8.7. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A. și art. 6 pct. 6.3. din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A.:
În contractele susmenționate se precizează, la articolele indicate faptul că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor, fără consimțământul clientului (împrumutatului). Noul nivel al taxelor și comisioanelor va fi publicat în Tariful de taxe și comisioane afișat la sediile Băncii.
Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2002, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica nivelul taxelor și comisioanelor în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru, să se facă pe baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că, prin motiv întemeiat în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, comisioanele și taxele vor fi mărite.
Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de modificare a nivelului comisioanelor și taxelor, chiar s-a produs.
Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Or, în contractele mai sus menționate nu este prevăzută nicio asemenea situație, modificarea nivelului comisioanelor și taxelor fiind lăsată exclusiv la latitudinea băncii, aceasta rezervându-și în plus și posibilitatea de a nu mai informa clientul despre această modificare a costurilor contractului.
Aceste clauze denotă un dezechilibru semnificativ între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, acordând băncii un drept discreționar de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractului de credit.
Este evident că s-a produs un dezechilibru contractual atâta vreme cât banca poate modifica în mod unilateral cuantumul comisioanelor și taxelor, modificare justificată prin apariția unor costuri suplimentare pe parcursul derulării contractelor, costuri care nu sunt prevăzute în contract.
Inserarea în contracte a acestor clauze denotă intenția evidentă a băncii de a se ține la adăpost de apariția oricărui risc care îi poate diminua câștigul prin transferarea integrală a acestuia către consumator.
În concluzie, au caracter abuziv clauzele mai sus menționate prin care se stabilește posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor.
Cu privire la posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului prevăzută la art. 16, pct. 16.1. din Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A. și la art. 13, pct. 13.1. din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A.:
Instanța constată ca fiind abuzive următoarele clauze, respectiv:
- art. 16, pct. 16.1. din Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., secțiunea unde se prevede ”neîndeplinirea oricărei obligații, neachitarea la scadență a oricărei datorii ale împrumutatului/co-debitorului/Garanților ipotecari care derivă din … oricare alt contract de credit încheiat cu Banca și/sau din contractele accesorii acestora…”, ”… acordă Băncii dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat…”;
- art. 13, pct. 13.1. din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A. secțiunea unde se prevede ”nerespectarea oricărei obligații ale Clienților/ Garanților ipotecari care derivă din … oricare alt contract de credit încheiat cu Banca și/sau din contractele accesorii acestora”, ”… Banca are dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat…”
Pentru a reține astfel, instanța are în vedere faptul că toate aceste cazuri în care se poate declara scadența anticipată a creditului nu se grefează pe raportul juridic existent între părți în baza contractelor de credit analizate.
Instanța apreciază că referirea la neîndeplinirea obligațiilor stipulate în alte contracte încheiate cu pârâta nu poate avea vreo influență asupra contractelor ce fac obiectul analizei prezentei cauze. Aceste clauze conferă pârâtei dreptul de a declara creditul scadent anticipat, cu toate consecințele acestei măsuri (nașterea obligației de restituire în întregime a sumei împrumutate, suportarea dobânzii penalizatoare etc.), chiar și în situația îndeplinirii întocmai de către reclamanți a obligațiilor izvorâte din contractele ce fac obiectul acestui litigiu, creând astfel un avantaj în favoarea pârâtei, fără a exista un remediu în sprijinul reclamanților.
În acest sens, instanța are în vedere că aceste dispoziții contractuale au un caracter neclar, echivoc, fiind de natură ca în cazul neîndeplinirii unor obligații care izvorăsc din alte Contracte de credit și care nu privesc/nu au legătură cu contractul în cauză, pârâta să declare creditul scadent anticipat, iar această sancțiune este una excesivă.
Astfel, aceste prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei–credinței, în condițiile în care reclamanții pot fi sancționați în mod discreționar de către bancă, pentru motive străine, care nu privesc/nu au legătură cu Contractul de credit în cauză.
Cu privire la celelalte dispoziții ale art. 16, pct. 16.1. din Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007, ale art. 13, pct. 13.1. din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008, precum și cu privire la întregul pct. 15.1. de la art. 15 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A. ce reglementează posibilitatea Băncii de a declara scadența anticipată a creditului:
Instanța constată faptul că aceste dispoziții contractuale trebuie interpretate în conformitate și cu celelalte puncte ale art. 16 din Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007, ale art. 13 din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 și ale art. 15 din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006, unde se prevede faptul că Banca va notifica persoana împrumutată cu privire la existența unui caz de culpă, informându-o și cu privire la consecințele încălcării prevederilor Contractului de credit în cauză acordând, de asemenea, clientului un termen pentru remedierea deficiențelor constate.
Astfel, în cazul în care Banca ar considera că prin neîndeplinirea unei obligații de către client ar putea fi puse în pericol interesele sale, ea îl va notifica și îi va solicita remedierea situației, iar numai în urma neîndeplinirii de către acesta a celor puse în vedere de către bancă se va putea proceda la declararea scadenței anticipate a creditului.
Instanța apreciază că în contractele mai sus menționare s-a prevăzut suficient de clar noțiunea de caz de culpă, precum și obligațiile Băncii în aceste situații.
De asemenea, instanța constata ca prin aceste dispoziții părțile au stabilit în realitate un pact comisioriu expres și condițiile de desființare a contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale. Acest gen de clauze sunt folosite în practică și nu sunt prin ele însele abuzive.
În concluzie, nu au caracter abuziv dispozițiile contractuale analizate la acest punct prin care se stabilește dreptul băncii de a considera desființat contractul și a declara scadența anticipată în cazul intervenției unui caz de culpă.
Cu privire la clauzele care prevăd posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, prevăzute în Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006 încheiat între BUCȘI V., BUCȘI D.-A. și O. B. ROMANIA S.A., Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006 și Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiate între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 și Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiate între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A.:
Instanța analizând aceste Contracte, constată că au caracter abuziv următoarele clauze cu privire la posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, respectiv:
- art. 6, pct. 6.4. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006 încheiat între BUCȘI V., BUCȘI D.-A. și O. B. ROMANIA S.A., secțiunea unde se prevede ”… în funcție de politica Băncii...”
- art. 6, pct. 6.4. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., secțiunea unde se prevede ”… în funcție de politica Băncii…”
- art. 8, pct. 8.1. din Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., secțiunea unde se prevede ”în conformitate cu politica Băncii” și ”începând cu data de aplicare stabilită de bancă.”
- art. 6, pct. 6.4. din Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A., secțiunea unde se prevede ”… în funcție de politica Băncii…”
- art. 5, pct. 5.2. din Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiate între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A., secțiunea unde se prevede ” ”… în funcție de politica O. B. Romania SA, de costurile de finanțare ale Băncii, de evoluția pieței financiar – bancare … fără a exista consimțământul clientului. … începând cu data de aplicare stabilită de bancă. …”
Pentru a decide astfel, instanța are în vedere că în Contractele de credit mai sus menționate nu s-a detaliat ce semnificație au sintagmele în funcție de politica Băncii (O. B. Romania SA) de costurile de finanțare ale Băncii, de evoluția pieței financiar – bancare, acestea nefiind definite în mod clar, fără echivoc, conferind astfel băncii posibilitatea de majorare a dobânzii fără existența vreunei limite, aceste sintagme sunt atât de vagi încât nu pot fi considerate clar exprimate, fără echivoc, pentru a fi în concordanță cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000.
Instanța apreciază că deși dobânda este inclusă în prețul contractului, aceasta nu este exclusă de la aprecierea caracterului abuziv întrucât pentru a beneficia de dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, este necesar ca dispoziția contractuala care o reglementează să fie clar exprimată și într-un limbaj ușor inteligibil. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, o astfel de clauză nu este clară, inteligibilă, fără echivoc, întrucât consumatorul nu are posibilitatea de la început de a-și prefigura condițiile de modificare a dobânzii.
Din contră, o astfel de clauză permite pârâtei să modifice după bunul plac dobânda, invocând existența unor schimbări la nivelul pieței financiare, ce exced controlului unui consumator neprofesionist, acest aspect fiind contrar exigenței principiului bunei credințe.
De asemenea, prin inserarea acestor clauze se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce permite pârâtei să modifice după bunul plac dobânda, de fiecare dată când consideră că există schimbări cu privire la politica sa, la costurile sale de finanțare, sau cu privire la evoluția pieței financiar – bancare - fără a defini și implicit a aduce la cunoștința reclamanților la momentul încheierii contractului în ce constă acestea.
Pe cale de consecință, văzând prevederile art. 1 alin. 3 din Legea 193/2000, conform căruia ”Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii” precum și ale art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, potrivit căruia ”O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, instanța apreciază că prevederile mai sus menționate potrivit cărora banca poate modifica rata dobânzii curente în funcție de politica Băncii (O. B. Romania SA), de costurile de finanțare ale Băncii, de evoluția pieței financiar – bancare, reprezintă clauze abuzive, urmând să constate caracterul abuziv al acestora și să dispună eliminarea lor din contractele de credit analizate la acest punct.
Cu privire la valoarea ratei dobânzii curente și a marjei băncii prevăzute în Actele Adiționale implementat tacit în baza OUG nr. 50/2010:
Instanța constată că Actele Adiționale la: Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006 încheiat între BUCȘI V., BUCȘI D.-A. și O. B. ROMANIA S.A., Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006 și Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiate între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 și Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiate între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A. nu au fost semnate de către reclamanți, însă aceștia nu au notificat pârâta cu privire la refuzul lor, astfel încât aceste acte s-au implementat tacit în baza OUG nr. 50/2010.
Analizând actele adiționale mai sus menționate instanța constată că sub pretextul punerii în acord a contratelor de credit cu prevederile O.U.G. 50/2010, banca a modificat atât rata dobânzii curente (cu excepția celei prevăzute în Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008), cât și marja băncii, fără a avea vreun motiv întemeiat pentru aceasta. Așadar, pârâta a modificat în avantajul său și în dezavantajul consumatorilor, un element esențial al contractului (dobânda).
Prin aceste acte adiționale, banca a încercat să se folosească de . O.U.G. 50/2010 pentru a justifica majorarea marjei băncii, însă instanța apreciază că acest act normativ nu permite instituțiilor bancare modificarea marjei avută în vedere la stabilirea ratei dobânzii.
Instanța constată faptul că în Contractele de credit nr. C_ din 22.09.2006, nr. C_ din 28.07.2006 și nr. C_ din 13.07.2006 s-a prevăzut foarte clar o marja a băncii de 5.5%, la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni, iar prin Actele Adiționale la acestea marja băncii a fost majorată la 6,77%.
Cu privire la Contractele de credit nr. C_ din 24.08.2007 și nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008, chiar dacă marja băncii nu a fost expres prevăzută în contracte, cuantumul său se deduce în mod evident din scăderea din rata dobânzii a valorii LIBOR CHF de la momentul încheierii contractului.
Formula de calcul propusă de bancă nu este corespunzătoare cu dispozițiile art. 9 ind. 3 lit. g pct.1 din O.G. 21/1992 întrucât marja băncii propusă ulterior, prin actele adiționale este mai mare decât cea prevăzută inițial în contractele mai sus menționate, această marjă fiind stabilită de către bancă raportându-se, în special, atât la valoare indicelui Libor, cât și la valoarea ratei dobânzii stabilită în mod discreționar de bancă, de la data modificării contractului.
Potrivit dispozițiilor art. 970 C. civ. executarea contractului se realizează de către părți cu bună-credință. Instanța înlătură apărarea pârâtei în sensul că reclamanții au acceptat tacit aceste clauze ale actelor adiționale în temeiul OUG nr. 50/2010, apreciind că acceptarea tacită se referă numai la modificările impuse de legislație, nu și la cele impuse de bancă în mod abuziv, iar reclamanții nu se putea aștepta ca pârâta să modifice, cu încălcarea art. 969 C.civ, contractele de credit și să solicite o dobândă mai mare. Din contră, dacă pârâta ar fi respectat dispozițiile contractelor de credit și respectiv ale art. 969 C.civ, rata dobânzii ar fi scăzut. În consecință, OUG nr. 50/2010 a intervenit pentru a crea condiții echitabile consumatorului și nu pentru a-l împovăra.
Potrivit prevederilor art. 9 indice 3 lit.g din O.G. nr. 21/1992 modificata prin OUG 174/2008 privind protecția consumatorilor pârâta are obligația de a modifica dobânda periodic, atât în sens crescător cât și descrescător, exclusiv în funcție de variațiile indicelui de referință, independent de voința băncii.
Deci singurul element variabil din componenta dobânzii, conform contractelor și legii, este indicele LIBOR.
Marja băncii este un element fix din cadrul dobânzii, stabilit la momentul acordării creditului, ce nu poate fi modificat în mod unilateral de către bancă pe parcursul derulării contractului.
Având în vedere cele de mai sus, instanța apreciază că au caracter abuziv următoarele clauze:
- art. 3 pct. 3.1. din Actul Adițional la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006, cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”;
- art. 3 pct. 3.1. din Actul Adițional la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006, cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”;
- art. 3 pct. 3.1. din Actul Adițional la Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007, cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”.
- art. 3 pct. 3.1. din Actul Adițional la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006, cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”.
- art. 3 pct. 3.1. din Actul Adițional la Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008, cu privire la valoarea marjei băncii ”de 7,57%”.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a se constata caracterul abuziv și a dispozițiilor art. 3 pct. 3.4. din Actele Adiționale la Contractele de Credit menționate la acest punct, instanța o va respinge ca neîntemeiată apreciind că acest punct este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 37 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, astfel încât nu poate avea un caracter abuziv.
Dobânda cu care vor continua Contractele de credit:
În primul rând, instanța reține că art. 13 din Legea 193/2000 trebuie interpretat în acord cu Hotărârea Curții Supreme de Justiție Europene din 14 iunie 2012, în cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA, prin care s-a reținut că: “Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.”
În considerente hotărârii, pct. 71-72, s-a reținut că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat în sensul că permite instanței naționale, în cazul în care constată existența unei clauze abuzive într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să modifice conținutul respectivei clauze în loc să se limiteze numai la a stabili că aceasta nu se aplică în ceea ce privește consumatorul în cauză.
În această privință, instanța de trimitere trebuie să verifice care sunt normele naționale aplicabile litigiului cu care este sesizată și să facă tot ce ține de competența sa, luând în considerare ansamblul dreptului intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, pentru a garanta efectivitatea deplină a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C‑282/10, punctul 27 și jurisprudența citată).
Ca atare, în baza art. 13 din lege, instanța poate dispune modificarea contractului, în sensul înlăturării dobânzii aplicate prin modificare abuzivă și revenirea la dobânda inițial stabilită prin contract, iar a dispune stabilirea unei alte dobânzi ar însemna rescrierea clauzei din contract ceea ce contravine scopului Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, potrivit căreia profesionistul care practică clauze abuzive trebuie să fie sancționat prin eliminarea unei astfel de clauze.
Instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia.
În al doilea rând, trebuie interpretată noțiunea de clauză abuzivă, în sensul dacă aceasta se referă la întregul punct din contract în care se regăsește prevederea abuzivă ori se referă numai la o parte din text ce conține clauza abuzivă.
Având în vedere că scopul părților și în general al prevederilor civile este de regulă salvarea contractului și continuarea derulării acestuia; prin eliminarea unui întreg articol sau subpunct din contract este posibil să se denatureze voința părților din momentul încheierii acestuia (de exemplu, se poate elimina întru totul condiția dobânzii variabile dintr-un contract de credit, deși aceasta nu este prin natura ei abuzivă).
În același sens s-a pronunțat și CJUE în cauza C‑618/10, Banco Español de Crédito SA, unde se arată faptul că acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
Astfel instanța apreciază că noțiunea de clauză abuzivă se referă la acel fragment de text prin a cărui inserare s-au încălcat prevederile legale și prin a cărui eliminare nu se împiedică punerea în aplicare pentru viitor a normei în care este inclusă, fiind păstrată forma cea mai apropiată de voința părților la momentul încheierii contractului.
În ceea ce privește Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006 încheiat între BUCȘI V. și BUCȘI D.-A. și O. B. ROMANIA S.A, Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A. și Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A.:
Având în vedere, pe de o parte, faptul că în aceste Contracte de credit s-a prevăzut în mod clar marja băncii de 5.5%, la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni, iar pe de altă parte, faptul că s-a constatat că, în prezenta cauză, au caracter abuziv atât clauzele contractuale care confereau Băncii posibilitatea de a majora în mod unilateral dobânda inițială, cât și clauzele Actelor Adiționale prin care s-a prevăzut noua valoare a ratei dobânzii curente și a marjei băncii, instanța va dispune înlăturarea dobânzii aplicate prin modificare abuzivă și continuarea derulării Contractelor de credit nr. C_ din 22.09.2006, nr. C_ din 28.07.2006 și nr. C_ din 13.07.2006 cu dobânda inițial stabilită în acestea, respectiv dobândă variabilă, calculată ca fiind alcătuită din marja fixă a băncii de 5.5%, la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni.
De asemenea, instanța va obliga pârâta, în temeiul art.1092 din Codul civil de la 1864, să restituie reclamanților BUCȘI V., BUCȘI D.-A., C. I. A., P. I. și P. P., sumele reprezentând diferența dintre sumele achitate în fapt cu titlu de dobândă și sumele ce ar fi trebuit plătite în cazul în care Contractele de credit nr. C_ din 22.09.2006, nr. C_ din 28.07.2006 și nr. C_ din 13.07.2006 s-ar fi derulat cu dobânda inițial stabilită, respectiv marja fixă a băncii de 5,5% la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni, precum și dobânda legală aferentă acestor sume, de la data plății acestora până la restituirea lor efectivă.
În ceea ce privește Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A. și Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiat între P. I., P. P. și O. B. ROMANIA S.A.:
Instanța constată că în urma eliminării clauzelor abuzive din aceste contracte a rezultat că la stabilirea variației dobânzii se iau în considerare valorile de referință pentru fiecare valută (ex: EURIBOR(EUR) / LIBOR(CHF) / ROBOR(RON), etc.), astfel încât se deprinde concluzia că dobânda este compusă din valoarea indicelui de referință la care se adaugă marja băncii.
Indicele de referință nu depinde de voința părților, astfel încât în acest caz nu poate avea un caracter abuziv.
Cu privire la marja băncii, singura variantă care poate fi luată în calcul, prin care nu se aduce atingere în mod semnificativ intereselor ambelor părți și voinței acestora la momentul încheierii contractului, fiind totodată respectate prevederile Legii 193/2000, este cea a unei marje fixe a băncii ce nu poate fi modificată în detrimentul consumatorului.
Se poate observa că singura modalitate rezonabilă în care poate fi stabilită dobânda variabilă în contract este și cea instituită prin OUG 50/2010.
Potrivit art. 37 din OUG 50/2010 dobânda va fi compusă din:
- un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului,
- o anumită marjă stabilită de creditor, care trebuie să fie fixă pe toată perioada derulării contractului.
Totodată în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul real al indicelui de referință.
De asemenea, modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.
Deși această ordonanță nu poate produce efecte anterior momentului intrării sale în vigoare, se poate observa că prevederile acesteia au avut și rolul de a clarifica modul în care trebuie interpretată Legea 193/2000, în sensul că stabilesc o modalitate de calcul a dobânzii prin care nu se produce în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În concluzie, instanța constată că la momentul încheierii contractului părțile au avut în vedere dobânda compusă din un indice de referință obiectiv la care se adaugă o marjă fixă a băncii.
Astfel, în baza art. 13 din Legea 193/2000 se va dispune înlăturarea dobânzii aplicate prin modificare abuzivă, revenirea la dobânda inițial stabilită prin contract și continuarea derulării contractului după momentul încheierii acestuia având drept componente ale dobânzii anuale:
- marja fixă a băncii stabilită ca diferența dintre valoarea dobânzii anuale valabilă la momentul încheierii contractului și valoarea indicelui de referință valabil la același moment, la care se adaugă
- indicele de referință corespunzător (EURIBOR(EUR)/ LIBOR(CHF) / ROBOR(RON), etc.) valabil la data pentru care se calculează dobânda
Având în vedere că prin Actele Adiționale la Contractele de credit nr. C_ din 24.08.2007 și nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008, Banca a indicat că în cazul creditelor în CHF se aplică indicele LIBOR CHF la 3 luni, iar în cererea de chemare în judecată reclamanții au avut în vedere același indice, instanța constată că aceasta este voința comună a părților, astfel încât va dispune ca indicele LIBOR CHF la 3 luni să fie luat în considerare la calcularea dobânzii în aceste Contracte.
În concluzie, instanța va dispune înlăturarea dobânzii aplicate prin modificare abuzivă, revenirea la dobânda inițial stabilită prin Contractele de credit nr. C_ din 24.08.2007 și nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 și continuarea derulării acestor contracte după momentul încheierii lor având drept componente ale dobânzii anuale:
- marja fixă a băncii stabilită ca diferența dintre valoarea dobânzii anuale valabilă la momentul încheierii contractului și valoarea indicelui de referință valabil în acea perioadă, la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni valabil la data pentru care se calculează dobânda.
De asemenea, va obliga pârâta, în temeiul art.1092 din Codul civil de la 1864, să restituie reclamanților C. I. A., P. I. și P. P. sumele reprezentând diferența dintre sumele achitate în fapt cu titlu de dobândă și sumele ce ar fi trebuit plătite în cazul în care în Contractele de credit nr. C_ din 24.08.2007 și nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 inițial s-ar fi stabilit dobânda anuală ca fiind formată din marja fixă a băncii (determinată ca fiind diferența dintre dobânda prevăzută în contract la momentul încheierii acestuia și indicele LIBOR CHF la 3 luni corespunzător valabil în acea perioadă) la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni, precum și dobânda legală aferentă acestor sume, de la data plății acestora până la restituirea lor efectivă.
Cheltuieli de judecată
Raportat la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de către aceștia din urmă, instanța reține că, potrivit art. 453 C. „(1) partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.”
Astfel, instanța urmând să admită cererea reclamanților, va obliga pârâta la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum total de 3000 lei, reprezentând onorariu avocat, considerându-le justificate, în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere formulat de către reclamantul C. V., invocată de către pârâta prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect, invocată de către pârâta prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele de cerere prin care se solicită de către reclamanți restituirea sumei reprezentând comision de acordare a creditului, invocată de către pârâta prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții BUCȘI V., CNP_ și BUCȘI D.-A., CNP_, cu domiciliul în Târgu M., ., nr. 221, ., CERCHIZAN V., CNP_, cu domiciliul în Târgu M., .. 27, .. M., C. I. A., CNP_, cu domiciliul în Târgu M., .. 181 A, ., P. I. CNP_ și P. P., CNP_, domiciliați în Târgu M., ., ., în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA S.A., având CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995 cu sediul în București, .. 66-68, sector 1.
1. Cu privire la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006 încheiat între BUCȘI V. și BUCȘI D.-A. și O. B. ROMANIA S.A., constată că au caracter abuziv dispozițiile care prevăd:
- Comisionul de acordare, respectiv art. 8 pct. 8.2. „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 982,5 CHF”.
- Posibilitatea băncii de a majora dobânda în mod unilateral respectiv art. 6, pct. 6.4. secțiunea unde se prevede ”… în funcție de politica Băncii...”
În ceea ce privește Actul Adițional la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 22.09.2006, implementat tacit în baza OUG nr. 50/2010, constată că au caracter abuziv dispozițiile art. 3 pct. 3.1. cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”.
2. Cu privire la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 05.09.2007 încheiat între CERCHIZAN V. și O. B. ROMANIA S.A., constată că au caracter abuziv dispozițiile art. 8 pct. 8.3. potrivit cărora „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 2 % din valoarea creditului”.
3. Cu privire la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., constată că au caracter abuziv dispozițiile care prevăd:
- Comisionul de acordare, respectiv art. 8 pct. 8.2. „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 2,5 % din valoarea Creditului.”
- Posibilitatea băncii de a majora dobânda în mod unilateral respectiv art. 6, pct. 6.4. secțiunea unde se prevede ”… în funcție de politica Băncii…”
În ceea ce privește Actul Adițional la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 28.07.2006, constată că au caracter abuziv dispozițiile art. 3 pct. 3.1. cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”.
4. Cu privire la Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007 încheiat între C. I. A. și O. B. ROMANIA S.A., constată că au caracter abuziv dispozițiile care prevăd:
- Comisionul de acordare prevăzut la art. 9 pct. 9.1. lit. a „de 2 % din suma inițială”.
- Posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul taxelor și comisioanelor, respectiv art. 9 pct. 9.2. ”pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor și taxelor, fără consimțământul împrumutatului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii.”
- Posibilitatea băncii de a majora dobânda în mod unilateral respectiv art. 8, pct. 8.1. secțiunea unde se prevede ”în conformitate cu politica Băncii” și ”începând cu data de aplicare stabilită de bancă.”
- Posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului, respectiv art. 16, pct. 16.1., secțiunea unde se prevede ”neîndeplinirea oricărei obligații, neachitarea la scadență a oricărei datorii ale împrumutatului/co-debitorului/Garanților ipotecari care derivă din … oricare alt contract de credit încheiat cu Banca și/sau din contractele accesorii acestora…”, ”… acordă Băncii dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat…”
În ceea ce privește Actul Adițional la Contractul de credit nr. C_ din data de 24.08.2007, constată că au caracter abuziv dispozițiile art. 3 pct. 3.1. cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”.
5. Cu privire la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006 încheiat între P. I. și P. P., pe de o parte și O. B. ROMANIA S.A., pe de altă parte, constată că au caracter abuziv dispozițiile care prevăd:
- Comisionul de acordare, respectiv art. 8 pct. 8.2. „pentru creditul acordat, Clientul va plăti un comision de acordare de 1112,5 CHF”.
- Posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul taxelor și comisioanelor, respectiv art. 8 pct. 8.7. ”pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor, fără consimțământul clientului. Noul nivel al taxelor și comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii.”
- Posibilitatea băncii de a majora dobânda în mod unilateral respectiv art. 6, pct. 6.4. secțiunea unde se prevede ”… în funcție de politica Băncii…”
În ceea ce privește Actul Adițional la Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 13.07.2006, implementat tacit în baza OUG nr. 50/2010, constată că au caracter abuziv dispozițiile art. 3 pct. 3.1. cu privire la valoarea ratei dobânzii curente ”de 6,99%” și cu privire la valoarea marjei băncii ”de 6,77%”.
6. Cu privire la Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 încheiat între P. I. și P. P., pe de o parte și O. B. ROMANIA S.A., pe de altă parte, constată că au caracter abuziv dispozițiile care prevăd:
- Comisionul de acordare prevăzut la art. 6 pct. 6.1. lit. b de „2 %, perceput o singură dată la valoarea creditului acordat.”
- Posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul taxelor și comisioanelor, respectiv art. 6 pct. 6.3. ”pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, fără consimțământul clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tariful de taxe și comisioane și va fi afișat la sediile băncii.”
- Posibilitatea băncii de a majora dobânda în mod unilateral respectiv art. 5, pct. 5.2. secțiunea unde se prevede ” ”… în funcție de politica O. B. Romania SA, de costurile de finanțare ale Băncii, de evoluția pieței financiar – bancare … fără a exista consimțământul clientului. … începând cu data de aplicare stabilită de bancă. …”
- Posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului, respectiv art. 13, pct. 13.1., secțiunea unde se prevede ”nerespectarea oricărei obligații ale Clienților/ Garanților ipotecari care derivă din … oricare alt contract de credit încheiat cu Banca și/sau din contractele accesorii acestora”, ”… Banca are dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat…”
În ceea ce privește Actul Adițional la Contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008, constată că au caracter abuziv dispozițiile art. 3 pct. 3.1. cu privire la valoarea marjei băncii ”de 7,57%”.
Obligă pârâta să înlăture din Contractele de credit și din Actele Adiționale la acestea, implementate tacit în baza OUG nr. 50/2010, prevederile cu privire la care s-a stabilit că au caracter abuziv.
Dispune înlăturarea dobânzii aplicate prin modificare abuzivă și continuarea derulării Contractelor de credit nr. C_ din 22.09.2006, nr. C_ din 28.07.2006 și nr. C_ din 13.07.2006 cu dobânda inițial stabilită în acestea, respectiv dobândă variabilă, calculată ca fiind alcătuită din marja fixă a băncii de 5.5%, la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni.
Dispune înlăturarea dobânzii aplicate prin modificare abuzivă, revenirea la dobânda inițial stabilită prin Contractele de credit nr. C_ din 24.08.2007 și nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 și continuarea derulării acestor contracte după momentul încheierii lor având drept componente ale dobânzii anuale:
- marja fixă a băncii stabilită ca diferența dintre valoarea dobânzii anuale valabilă la momentul încheierii contractului și valoarea indicelui de referință valabil în acea perioadă, la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni valabil la data pentru care se calculează dobânda.
Obligă pârâta să restituie tuturor reclamanților sumele, reprezentând comision de acordare, achitate în temeiul Contractelor de credit analizate în prezenta cauză, la cursul BNR de la data plății.
Obligă pârâta să restituie reclamanților BUCȘI V., BUCȘI D.-A., C. I. A., P. I. și P. P., sumele reprezentând diferența dintre sumele achitate în fapt cu titlu de dobândă și sumele ce ar fi trebuit plătite în cazul în care Contractele de credit nr. C_ din 22.09.2006, nr. C_ din 28.07.2006 și nr. C_ din 13.07.2006 s-ar fi derulat cu dobânda inițial stabilită, respectiv marja fixă a băncii de 5,5% la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni.
Obligă pârâta să restituie reclamanților C. I. A., P. I. și P. P. sumele reprezentând diferența dintre sumele achitate în fapt cu titlu de dobândă și sumele ce ar fi trebuit plătite în cazul în care în Contractele de credit nr. C_ din 24.08.2007 și nr. C2204/1000/_ din data de 06.10.2008 inițial s-ar fi stabilit dobânda anuală ca fiind formată din marja fixă a băncii (determinată ca fiind diferența dintre dobânda prevăzută în contract la momentul încheierii acestuia și indicele LIBOR CHF la 3 luni corespunzător valabil în acea perioadă) la care se adaugă indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni.
Obligă banca să achite tuturor reclamanților dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor declarate abuzive, de la data plății acestora până la restituirea lor efectivă.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.
Președinte, Grefier,
G.-S. P. C. M. D.
4 ex/30.10.2015
Red. G.S.P.
Tehnored.C.D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3789/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 3720/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ → |
|---|
