Plângere contravenţională. Sentința nr. 3830/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

În subsidiar petentul a solicitat anularea în parte a procesului verbal ca netemeinic și nelegal și pe cale de consecință anularea măsurii sancționatorii dispuse, respectiv a măsurii complementare de desființare a construcției și intrare în legalitate; cu cheltuieli de judecată.

În motivare petentul a arătat că, prin procesul verbal menționat anterior, agentul constatator din cadrul intimatei a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, precum si măsura desființării construcției si . faptul că la data de 02.02.2005, a săvârșit fapta prevăzută de art. 26 alin (1) lit. a din legea 50/1991, respectiv că a executat o lucrare de construcție fără autorizare, in speța privitor la o împrejmuire.

Susține că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât conform celui de al doilea aliniat al punctului 6 din procesul verbal atacat, acest proces verbal a fost întocmit de către intimata la data de 10.09.2014, iar conform înscrierilor din antet, procesul verbal a fost înregistrat la intimata la data de 02.02.2015 si comunicat la data de 23.02.2015.

În conformitate cu dispozițiile art. 14. din OG 2/2001 "(1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale”.

Prin urmare, având in vedere ca intre data aplicării sancțiunii (respectiv data de 10.09.2014, la care a fost încheiat procesul verbal) si data la care intimata a indicat că i-a comunicat acest proces verbal, au trecut un număr de peste 5 luni, in temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a solicitat să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunilor contravenționale dispuse prin acesta.

Conform punctului 7, cu trimitere la punctul 2 din procesul verbal, intimata a reținut ca si temei legal al aplicării sancțiunilor dispuse, prevederile art. 26 alin(2) prima liniuță, temei legal presupus ca ar fi valabil pentru ambele (două) măsuri sancționatorii: amenda in cuantum de 1000 lei si măsura desființării construcției si . cu privire la prima sancțiune, a amenzii, acest temei legal este bine indicat si reținut, cu privire la cea de a doua sancțiune acest temei legal nu poate fi reținut nefiind valabil. In concluzie, cea de a doua sancțiune care a fost dispusă, respectiv: "desființarea construcției si . in esența lipsita de temei legal si prin urmare, sub acest aspect si privitor la aceasta porțiune procesul verbal e impune a fi, parțial cel puțin, anulat.

Susținerea intimatei în sensul că petentul ar fi executat fără autorizație de construire” lucrări de edificare a unei împrejmuiri este complet eronată. Petentul a cumpărat imobilul de la adresa C. nr 397 K1, in data de 19 august 2011, prin act autentic încheiat la notarul public C. A., act pe care se obligă să îl depună in probațiune.

În continuare a menționat că la data la care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare, lucrările de construcție asupra imobilului casa de locuit, împreună cu toate anexele si împrejmuirile erau finalizate, fapt atestat inclusiv (sau mai ales) prin procesul verbal de recepție a lucrării, încheiat (in mod evident) de către intimata, proces verbal care a fost necesar pentru recepția finala a lucrărilor si pentru efectuarea demersurilor de evidențiere (intabularea) in CF a construcției. În continuare a precizat că în prezent nu era in posesia acestui proces verbal de recepție a construcției dar în măsura in care acesta este menționat la cartea funciara presupune ca exista o prezumție a existentei lui si a legalității emiterii acestuia.

Petentul arată că în prezent nu a efectuat nici un fel de lucrări întrucât de la data încheierii contractului, acesta a efectuat doar lucrări de finisaje. Lucrările efectuate de către vânzătorii de la care s-a cumpărat imobilul s-au efectuat conformitate cu prevederile legale si având toate autorizațiile si permisiunile necesare. De asemenea, din cunoștințele petentului, aceste autorizații au fost acordate nu numai cu privire la casa construită ci si privitor la toate celelalte lucrări de aducțiune si racorduri la utilități, de construire a drumului si evident si a împrejmuirilor.

F. de aceasta stare de fapt, petentul a considerat faptul că procesul verbal este netemeinic sub trei aspecte: primul ca nu a efectuat lucrările de construcție motiv pentru care este netemeinic si nelegal sa fie sancționat, al doilea aspect ar fi ca toate lucrările de construcție au fost autorizate, motiv pentru care este netemeinic si nelegal sa existe o sancțiune, oricare ar fi persoana sancționată si ultimul aspect ar fi faptul ca între momentul in care a fost efectuată lucrarea de edificare reținută prin procesul verbal sancționator si momentul încheierii acestuia din urma a trecut o perioada mai mare de trei ani, si în conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea nr. 5o(r2)/199i “Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei", dreptul intimatei de a constata si sancționa o eventuala construire, fără autorizare, a fost prescris.

În probațiune petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și probei testimoniale.

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei (f.11).

La data de 21.04.2015 intimata . la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată; menținerea ca legal și temeinic procesul de constatare a contravenției nr.1/2.02.2015; respingerea cererii de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertismentul precum și a cererii de exonerare de la plata amenzii de către contravenient.

De asemenea intimata a solicitat admiterea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale motivat de faptul că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este încheiat la data de 2.02.2015, iar plângerea contravențională este înaintată instanței de judecată la data de 9.03.2015 nefiind atașată acesteia dovada comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, apreciind că aceasta nu a fost formulată în termenul de 15 zile de la comunicare.

În motivare intimata a arătat faptul că, prin procesul verbal menționat anterior petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională de 1000 lei, urmare a controlului efectuat la data de 30.01.2015, orele 13:00 la imobilul proprietatea acestuia pentru lipsa autorizației de construire a unei împrejmuiri ai imobilului situat în ., jud. M..

Susține că procesul verbal de sancționare contravenționala a fost încheiat la data de 02. 02. 2015 astfel cum este menționat si înregistrat la . 500/02 02.2015 arătând că critica adusă de petenta acestui proces verbal se rezuma la invocarea excepției prescripției executării sancțiunilor contravenționale in baza art. 14 din OUG 2/2001 motivat de necomunicarea acestui proces-verbal in termenul legal de 2 luni de la data întocmirii acestuia, menționându-se ca in cuprinsul acestuia ar fi indicată o alta data la care s a constatat contravenția, respectiv data de 10.09.2014.

Intimata solicitat respingerea excepției, si pe cale de consecința să se constatate faptul ca acest proces-verbal de constatare a contravenției este întocmit la data de 02.02.2015 ca urmare a constatrii contravenției la data de 30.01.2015, apreciind ca din eroare a rămas strecurată în acest proces verbal si data de 10.09.2014 și după cum s-a putut observa contravenția a fost constatată la data de 30.01.2015 si nu anterior datei de 10.09.2014, astfel ca nu putea fi încheiat un proces verbal de sancționare contravenționala a petentei datat la o data anterioara constatării în sine a faptei contravenționale.

Cat privește lipsa temeiului juridic privitor la măsura desființării construcției si a intrării in legalitate a acesteia, intimata a apreciat ca aceasta apărare de fond este neîntemeiata, dispozițiile Legii 50/1991 fiind imperative astfel ca nici o construcție nu poate fi edificata fără autorizație de construcție, în sensul că măsura dispusă este o consecința a contravenției constatate prin procesul verbal de mai sus.

Cat privește apărarea invocata la punctul 3 din acțiune intimata a arătat faptul că atât timp cat susținerile petentului nu sunt susținute de înscrisuri care sa ateste aceste apărări, apărările formulate sunt nefondate

Mai mult intimata a invocat decăderea petentului din administrarea probatoriului cu martori, întrucât în teza probatorie nu a fost menționată în plângerea contravenționala si nici numele martorilor/ martorului solicitat pentru a fi audiat.

De asemenea a solicitat respingerea prescripției dreptului de a aplica o sancțiune formulata în baza art. 31 din Legea 50/1991, ca neîntemeiata, întrucât petentul nu a făcut dovada edificării construcției înainte cu 3 ani de data constatării contravenției. A adăugat că, nefiind contestate de petenta faptele contravenționale constatate cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenției a mai solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată si menținerea ca legala si temeinic a procesului verbal de contravenție atacat.

În drept intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă.

În probațiune intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, si proba testimonială in cazul in care este nevoie pentru dovedirea existenței faptei contravenționale, data constatării acesteia si data întocmirii procesului verbal de contravenție, martorul propus fiind martorul indicat in. procesul verbal de contravenție, respectiv T. Szabolcs,, domiciliat in C., nr. 350, jud. M..

La data de 26.05.2015 petentul A. P. D. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată.

Raportat la apărările formulate de către intimata prin întâmpinare, intimata a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale, motivat de faptul ca procesul verbal contestat ar fi întocmit la data de 02.02.2015, iar plângerea a fost înregistrata la data de 09.03.2015, fără ca acesta sa atașeze o dovada de comunicare a respectivului proces verbal.

In principiu, petentul a solicitat respingerea excepției tardivității cererii întrucât intimata nu a atașat o dovada de comunicare pentru ca nu are aceasta obligație, proba modalități in care s-a făcut comunicarea precum si a datei acesteia revine in sarcina intimatei, in conformitate cu dispozițiile art. 249 NCPC. Prin urmare sub aspectul termenului de promovare a plângerii, revine in sarcina intimatei sa dovedească atât data la care i s-a comunicat procesul verbal, cat si faptul ca plângerea a fost înregistrata in afara termenului legal de 15 zile ”de la data comunicării”.

Cu privire la procesul verbal atacat, petentul a precizat că, în cuprinsul acestui act s-a reținut săvârșirea unei fapte contravenționale la data de 30.01.2015, însă s-a indicat că data încheierii procesului verbal data de 10.09.2014 si comunicarea acestuia la data de 23.02.2015.

Raportând data la care a fost încheiat procesul verbal (10.09.2014), la data la care intimata a indicat că i-a fost comunicat acest proces verbal (23.03.2015), s-a putut observa ca intre acestea au trecut un număr de peste 5 luni, iar in temeiul dispozițiilor art. 14. din OG 2/2001 “(1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale”. Prin urmare, raportat la aceste date, solicită să se constate ca a intervenit prescripția executării sancțiunilor contravenționale dispuse prin procesul verbal. Mai mult a subliniat că, este de reținut faptul ca, fata de susnumitele dispoziții, data eventuala a săvârșirii faptei este irelevanta si toate datele menționate sunt expres indicate de către intimata.

O eventuala susținere a existentei unei erori materiale asupra datei săvârșirii faptei imputate si/sau asupra datei încheierii procesului verbal constatator si/sau a datei comunicării acestuia face sa planeze o stare de incertitudine asupra capacității intimatei de a constata, prin propriile simțuri, însăși existenta faptelor si a datelor menționate in procesul verbal.

Ori . situație, măsura care se impune nu este cea de a corecta si/sau preciza conținutul procesului verbal, in cadrul caii de atac împotriva lui, ci de a-l anula in totalitate pentru ca nu reflecta o stare de fapt certa, in conformitate cu realitatea.

Petentul a mai precizat că prin procesul verbal atacat, s-a reținut săvârșirea unei fapte contravenționale dar se aplica doua masuri sancționatorii amenda in cuantum de 1000 lei si măsura desființării construcției si . privire la prima sancțiune, a amenzii, este indicat temeiul legal al sancțiunii, dar cu privire la cea de a doua sancțiune, acest temei legal nu este nici măcar menționat. Prin urmare, aceasta a doua sancțiune care a fost dispusa lipsita fiind de un temei legal (indicat) si este prin urmare, in mod imediat, ilegala. Ca atare, sub acest aspect si cel puțin privitor la aceasta porțiune, procesul verbal se impune a fi, anulat.

Referitor la faptul că prin procesul verbal atacat, s-a reținut faptul ca a executat fără autorizație de construire” lucrări de edificare a unei împrejmuiri arătând că cumpărat imobilul de la adresa C. nr 397K1, in data de 19 august 2011, petentul a învederat că din câte cunoaște lucrările efectuate de către vânzătorii de la care dânsul a cumpărat imobilul, au fost in conformitate cu prevederile legale si având toate autorizațiile si permisiunile necesare. De asemenea, aceste autorizații au fost acordate nu numai cu privire la casa construita ci si privitor la toate celelalte lucrări de aductiune si racorduri la utilitari, de construire a drumului si evident si a împrejmuirilor.

Prin urmare si in concluzie, așa cum a susținut in plângere petentul a apreciat că, adițional aspectelor de nelegalitate ale procesului verbal atacat, acesta este, si netemeinic sub trei aspecte: primul ca nu a efectuat lucrările de construcție este netemeinic si nelegal sa fie sancționat; al doilea aspect ar fi ca toate lucrările de construcție au fost autorizate motiv pentru care este netemeinic si nelegal să existe o sancțiune, oricare ar fi persoana sancționată si ultimul aspect ar fi faptul ca intre momentul in care a fost efectuata lucrarea de edificare reținută prin procesul verbal sancționator si momentul încheierii acestuia din urma a trecut o perioada mai mare de trei ani, si in conformitate cu dispozițiile art. 31 din Legea nr. 50(r2)/1991 “Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei”, dreptul intimatei de a constata si sancționa o eventuala construire, fără autorizare, a fost prescris.

Privitor la probațiunea solicitată de intimata, respectiv audierea martorului T. Szabolcs, pentru dovedirea existentei faptei, data constatării acesteia si data întocmirii procesului verbal, aceasta proba este inadmisibila in sensul prevăzut de art. 309 alin. (5) din NCPC. Adițional acestui motiv de inadmisibilitate a probei testimoniale, petentul a indicat ca, deși este menționat in procesul verbal atacat, fără a se preciza daca este martor ocular sau asistent, dl. T. Szabolcs de fapt este viceprimarul comunei C.. Ori in aceasta calitate dl. T. este chiar intimata, prin reprezentant si nu poate avea calitate de martor in dovedirea pretențiilor intimatei.

Pentru aceste motive, a solicitat sa dispună respingerea probei testimoniale solicitate si, in conformitate cu chiar poziția intimatei, decăderea acesteia din dreptul de a mai propune orice fel de alte probe.

La data de 27.08.2015 reclamantul A. P. D. a depus la dosar concluzii scrise prin care a reiterat în esență aspectele dezbătute anterior.

În probațiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri:procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1 din 2.02.2015 (f.4-6), împuternicirea avocațială (f.20, 42), contractul de vânzare cumpărare (f.27), proces verbal de recepție a lucrărilor (f.28), autorizație de construire nr. 152/22.11.2010 (f.29), declarație (f.30), declarație de interese (f.31-32).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Procesul verbal nr. 1/2.02.2015, petentul a fost sancționat contravențional în baza art. 26 alin. 2 lit. a din Legea 50/1991, reținându-se în sarcina sa, că, urmare a controlului efectuat la data de 30.01.2015 ora 13.00, la adresa din intravilanul localității C. nr. 397 K1, ., s-a constatat că este edificată o împrejmuire, care are finisaje, lucrările de construcție fiind executate fără a deține autorizație de construire, beneficiar al construcțiilor fiind petentul. S-a reținut, de asemenea, că la data efectuării controlului, nu se efectuau lucrări de construcții.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin 1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție față de care, instanța are în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, care prevăd: „(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”.

Termenul de 15 zile impus de legiuitor se raportează, așadar, la momentul comunicării actului atacat către persoana sancționată, respectiv data de 23.02.2015. Facem mențiunea că data de 23.02.2015 a fost reținută ca dată a comunicării actului sancționator către petent, deoarece aceasta este data trecută de intimată pe exemplarul procesului verbal comunicat petentului, dată atestată de semnătura agentului constatator. Nici una dintre părți nu a înțeles să depună la dosar un plic care să probeze data efectuării respectivei comunicări, context în care apreciem că sarcina probei depășirii termenului legal de decădere de către petentă ar fi revenit, potrivit art. 249 NCPC, intimatei.

Față de momentul comunicării consemnat pe procesul verbal înmânat petentului, dată necontestată, de altminteri, de nici una dintre părțile din dosar, depunerea plângerii contravenționale la data de 9.03.2015 a respectat termenul legal de decădere impus de legiuitor, astfel că excepția tardivității invocată de intimată va fi respinsă.

În ce privește excepția prescripției executări sancțiunilor contravenționale, invocată de petent, aplicabile sunt dispozițiile art. 14 din OG 2/2001, potrivit cărora: „(1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”

Observăm că data corectă a actului sancționator este cea indicată cu cifre îngroșate alături de numărul procesului verbal întocmit, în secțiunea de titlu a actului sancționator, respectiv data de 2.02.2015. Este real faptul că actul sancționator indică, la final, că ar fi fost întocmit în data de 10.09.2014, mențiune ce este, evident, rezultatul unei erori materiale, de vreme ce actul sancționator s-a întocmit urmare a efectuării unui control la fața locului, control efectuat în data de 30.01.2015, ora 13.00.

Prin urmare, față de data de 2.02.2015 – a întocmirii procesului verbal atacat, comunicarea din data de 23.02.2015 s-a realizat în termenul legal, impunându-se respingerea excepției prescripției executării sancțiunii invocată de petent.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată mai întâi că, în materia plângerii contravenționale este obligată ca din oficiu, și prin prisma motivelor invocate de petent, să examineze aspectele ce țin de legalitatea procesului verbal de contravenție, și în subsidiar, în măsura în care nu există vreun motiv care să atragă nulitatea actului atacat, se va trece, la examinarea, pe bază de probe a temeiniciei situației de fapt, astfel cum a fost reținută.

Analizând actul de sancționare contestat sub aspectul legalității sale, prin prisma art. 17 din OG nr. 2/2001, care prevede cazurile de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în procesul-verbal se regăsesc atât numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, cât și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 3 lit. c din Legea 50/1991, „(1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru: […] c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, branșamente și racorduri la rețele de utilități, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații de infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existent;” iar potrivit art. 26 alin. 1 lit. a: „(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant;”.

Petentul afirmă că lucrările s-ar fi executat cu autorizație corespunzătoare, de către proprietarii anteriori ai construcției, depunând în acest sens la dosar Autorizația de construire nr. 152/22.11.2010, emisă pentru executarea lucrărilor de construire pentru „casă de locuit P+M”. Observăm că nici unul dintre documentele depuse de petent la dosar - autorizație de construcție, proces verbal de recepție, contract de vânzare cumpărare, nu atestă faptul că autorizația ar fi vizat și efectuarea unui gard pentru respectiva clădire. Nici descrierea proprietății făcută în Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1.307/2011 de BNP C. S. A. nu cuprinde, în descrierea proprietății, mențiunea că aceasta ar fi îngrădită.

Prin urmare, petentul a omis să probeze faptul că ar fi dobândit proprietatea cu gardul deja edificat de către vânzători. Pe de altă parte, nici intimata nu a susținut contrarul – faptul că gardul s-ar fi executat ulterior momentului dobândirii dreptului de proprietate de către petent. Acest aspect, nu numai că nu este afirmat de cuprinsul procesului verbal de contravenție atacat (care, deși cuprinde o indicare suficientă a datei constatării faptei contravenționale, nu indică și data efectivă a construirii gardului), dar nu este relevat nici de întâmpinarea depusă la dosar de către intimată.

Deși petentul a învederat, prin plângerea contravențională, că a achiziționat imobilul astfel edificat, și nu a efectuat personal respectiva lucrare, intimata nu a înțeles să conteste în concret aceste apărări, sau măcar să facă afirmația că, raportat la momentul edificării, sau funcție de alte date deținute de dânsa, petentul ar fi persoana care întrunește calitatea de investitor impusă de art. 26 alin. 1 lit. a din legea 50/1991.

În acest context, în care intimata nu a contestat efectiv apărările făcute de petent, și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă cu exactitate cine anume și când a executat lucrarea imputată petentului, se impune a se analiza prezumțiile aplicabile în speță.

Reținem faptul că prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție întocmit de către un agent procedural în baza celor constatate prin propriile simțuri, se încadrează în practicile considerate legitime de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel au ilustrat și hotărârile pronunțate în cauze precum H. și alții împotriva României, N. G. împotriva României, cauze în care Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Procesul-verbal de constatare a contravenției, are, așadar, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În speță, agentul constatator a perceput prin propriile simțuri prezența gardului edificat pe terenul petentului, dar nu a asistat la edificarea respectivului gard; astfel că prezumția de legalitate nu justifică a se atribui petentului fapta contravențională imputată.

Având în vedere că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de dispozițiile art. 6 par. 2 din CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de „acuzație în materie penală” (raportat la câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale), instanța apreciază că, din acest punct de vedere, se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și cea a prezumției de nevinovăție a petentului.

Astfel, ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție, întrunește cel puțin unul dintre criteriile reținute în jurisprudența Curții de la Strasbourg, respectiv se adresează tuturor cetățenilor, iar nu numai unui grup de persoane în considerarea unui statut anume pe care îl au membrii săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv și represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al Articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea importanță gravitatea pedepsei. Prin urmare se impune respectarea tuturor exigențelor art 6 din Convenție inclusiv a garanției fundamentale – prezumția de nevinovăție - care protejează individul în fața posibilelor abuzuri ale autorităților. Curtea subliniază importanța acestei garanții într-o materie care poate fi calificată drept penală, garanție care are rolul de a restabili echilibrul între autorii prezumați ai unor acțiuni interzise și autoritățile care au sarcina de a urmări și sancționa aceste fapte.

Există, în acest sens, o aparentă inconsecvență, în sensul că, pe de o parte art. 47 din OG 2/2001 prevede că dispozițiile textului de lege se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă – fapt ce presupune între altele că sarcina probei revine petentei, iar pe de altă parte, atât Convenția cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg se impun judecătorului român, care are obligația de a face aplicarea directă și prioritară față de dreptul intern a acestora în cursul soluționării litigiilor deduse în fața sa.

Rezultă că, față de cele ce preced, legislația contravențională din România intră sub prevederile art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest context, contrar prevederilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să considere aplicabile în cauză dispozițiile conform cărora persoana acuzată de săvârșirea unei contravenții beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind prin urmare intimatei, care are obligația să administreze dovezi în susținerea acuzației adusă petentului.

Față de aceste considerente, în baza art. 34 alin. 1 OG 2/2001, se impune a se admite plângerea contravențională formulată de petent și, anularea procesului verbal de contravenție nr. 1 întocmit în data de 2.02.2015 de agentul constatator din cadrul intimatei, și exonerarea petentului de sancțiunile dispuse prin respectivul proces verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității invocată de intimata .> Admite plângerea contravențională formulată de petentul A. P. D., domiciliat în Târgu M., ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimata . în C., nr. 108, jud. M..

Anulează procesul verbal de contravenție nr. 1 întocmit în data de 2.02.2015 de agentul constatator din cadrul intimatei, și exonerează petentul de sancțiunile dispuse prin respectivul proces verbal.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu M..

Pronunțată potrivit art. 396 alin. 2 NCPC azi, 2.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. C. R. A. M.