Plângere contravenţională. Sentința nr. 4558/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 4558/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 4558/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4558/2015
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier M. M.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul D. D. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., BIROUL RUTIER .
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.10.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2015 și precizată oral în data de 07.10.2015, petentul D. D. A., în contradictoriu cu intimatul IPJ M., a solicitat:
- În principal, anularea procesului-verbal . nr._/13.07.2015
- În subsidiar, înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul
- Restituirea amenzii achitate
În motivarea cererii formulate, s-au arătat, în esență, următoarele:
Nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
A încercat să îi explice acest lucru agentului constatator, însă nu a fost ascultat.
A achitat jumătate din amendă.
In drept, plângerea nu a fost motivată.
Pentru dovedirea celor susținute, s-a solicitat încuviințarea și administrarea următoarelor mijloace de probă:
- Înscrisurile depuse la dosarul cauzei
Cererea a fost legal timbrată, fiind atașată dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 lei.
Intimatul IPJ M. a depus întâmpinare prin care a solicitat:
- respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale
- cu cheltuieli de judecată
În motivarea întâmpinării formulate, intimatul a arătat, în esență, următoarele:
Procesul-verbal atacat corespunde exigențelor art. 16 alin. 7 și art. 17 din OG 2/2001
Cele afirmate în cuprinsul plângerii nu sunt susținute de niciun mijloc de probă, astfel încât nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal.
Simpla nerecunoaștere a faptei necoroborată și cu alte mijloace de probă nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, Hotărârea din 07.09.2007)
Simplul avertisment nu va avea niciun efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.
Pentru dovedirea celor susținute s-a solicitat administrarea probei cu:
- înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei, respectiv:
- raportul agentului constatator care a arătat, în esență, următoarele:
- a constatat personal când petentul a ignorat culoarea roșie a semaforului și și-a continuat deplasarea, deși erau angajați pietoni în traversare
- A constatat că petentul nu avea centura de siguranță, iar autovehiculul nu corespunde din punct de vedere tehnic, respectiv are montate anvelope de alte dimensiuni, iar zgomotul în mers și în deplasare depășește limita legală
- evidența sancțiunilor aplicate contravenientului acesta figurând cu permis de conducere din anul 2012 și 4 sancțiuni aplicate
Pe parcursul procesului:
- A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar
- A fost audiat petentul cu privire la starea de fapt
Analizând toate aspectele și împrejurările cauzei, din prisma probelor administrate, în vederea soluționării prezentului litigiu, instanța reține următoarele:
Procesul verbal atacat
Prin procesul verbal . nr._/13.07.2015, s-au reținut următoarele:
În ziua de 13.07.2015, ora 20:00, în Târgu M., . auto VW cu nr._ cu direcția de mers spre Centru, iar la trecerea de pietoni semaforizată nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului care i se adresa și și-a continuat deplasarea, deși semaforul avea culoarea roșie și erau angajați în traversare.
Se afla singur în auto.
Trecerea de pietoni se află în apropierea imobilului nr. 15.
În procesul verbal atacat s-a reținut săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de:
- art. 52/1 din HG 1391/2006, respectiv Semnalul de culoare roșie interzice trecerea. La semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Dacă semaforul este instalat deasupra ori de cealaltă parte a intersecției, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea părții carosabile a drumului ce urmează a fi intersectat.
Sancțiunea a fost aplicată în baza:
- art. 100/3/d din OUG 195/2002, respectiv constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului
Pentru săvârșirea faptei sus-menționate petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii de 420 lei precum și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.
La rubrica alte mențiuni s-a precizat: Nu am nimic de obiectat. Asta este..
Petentul a semnat procesul verbal.
Analiza procesului verbal
În analiza oricărei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenție obligația instanței este de a-l analiza pe acesta din două perspective, astfel în primul rând din punct de vedere al legalității și ulterior în cazul constatării legalei întocmiri a acestuia, din perspectiva temeiniciei.
I - Legalitatea
În ceea ce privește legalitatea, dispozițiile generale aplicabile sunt cele ale OG 2/2001. Conform acestui act normativ, procesul verbal de contravenție poate fi lovit de atât de nulități absolute, cât și de nulități relative.
a. Nulitățile absolute
Regimul nulităților absolute este reglementat de art. 17 potrivit căruia atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu, în cazul lipsei mențiunilor privind:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator,
- numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea și a sediul acesteia,
- fapta săvârșită
- datei comiterii faptei
- semnătura agentului constatator
În cauza de față, instanța, analizând actul atacat, apreciază că nu este incident niciun caz de nulitate absolută asupra căruia să se pronunțe din oficiu.
b. Nulitățile relative
În considerentele Deciziei nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ, se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.
Sub aspectul cauzelor de nulitate relativă, instanța reține că nu a fost invocat niciun caz de nulitate relativă cu privire la care persoana sancționată contravențional să fi fost vătămată într-o asemenea măsură încât pentru repararea drepturilor prejudiciate să se impună anularea actului atacat și nici nu există cauze de nulitate asupra cărora instanța să se pronunțe din oficiu.
Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază procesul-verbal de contravenție ca legal întocmit, urmând a analiza temeinicia actului.
II - Temeinicia
Cu privire la prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale de contravenție instituită de dreptul român, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Salabiaku contra Franței) prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial și autentic, fiind întocmit de un agent public aflat în exercițiul funcțiunii.
Atunci când acesta este întocmit în urma constatărilor personale ale agentului (indiferent dacă evenimentul a fost sau nu înregistrat video), procesul verbal se bucură de prezumția relativă de veridicitate, prezumție ce poate fi însă răsturnată prin alte mijloace de probă, prezumție compatibilă în situația de față cu jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku împotriva Franței).
Procesul-verbal de constatare a contravenției atacat în prezenta cauză, în conformitate cu dreptul intern, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia.
În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare. (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, persoana sancționată are dreptul (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Astfel, exigențele CEDO impun ca în măsura în care sunt instituite astfel de prezumții, persoanei în cauză să i se acorde cadrul procesual adecvat în vederea probării situației contrare și răsturnării prezumției legale.
Instanța apreciază că persoana sancționată contravențional s-a bucurat de aceste garanții procesuale în cauza de față.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, petentul a arătat următoarele:
-Nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
În condițiile în care și petentul a arătat că agentul constatator era în apropierea trecerii de pietoni, astfel încât putea observa cu ușurință încălcarea normelor care reglementează circulația rutieră, precum și faptul că petentul nu a adus nicio probă în sprijinul afirmațiilor sale, luând în considerare și faptul că agentul a constatat personal fapta săvârșită de petent, conferindu-i astfel procesului-verbal prezumția de temeinicie, instanța constată că, deși i s-a oferit posibilitatea, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal.
Astfel, instanța constată că procesul verbal este legal și temeinic.
III - Individualizarea sancțiunii
Potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite mai grave.
Totodată, scopul educativ al sancțiunii contravenționale impune necesitatea observării mai atente a dispozițiilor legii și de stabilire a propriei conduite în acord cu imperativele acesteia.
Condiția producerii unui prejudiciu nu face parte din conținutul constitutiv al contravenției, neavând relevanță asupra individualizării sancțiunii contravenționale.
În stabilirea faptelor contravenționale și a sancțiunilor aplicabile, legiuitorul este cel care face o primă apreciere asupra pericolului social, dintr-o perspectivă abstractă, prin stabilirea sancțiunilor contravenționale principale sau complementare ce se aplică în cazul săvârșirii acesteia, iar în momentul constatării săvârșirii unei astfel de fapte, agentul constatator și, ulterior, instanța de judecată la momentul analizării unei plângeri contravenționale, sunt organele care apreciază în concret pericolul social al unei contravenției.
În nicio situație, atributul aprecierii pericolului social al faptei nu revine persoanei sancționate contravențional.
Instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauzele Handyside împotriva Marii Britanii și Muller împotriva Elveției), în condițiile în care a și fost aplicată sancțiunea minimă prevăzută de actul normativ încălcat.
Legiuitorul a considerat fapta ca fiind de un pericol major, dovadă fiind și faptul că s-a prevăzut ca sancțiune complementară suspendarea dreptului de a conduce.
Pentru considerente arătate mai sus instanța apreciază că se impune menținerea amenzii, ca sancțiune principală, întrucât aceasta asigură atât aducerea la îndeplinire a componentei represive prin restricția financiară ce se resimte asupra patrimoniului persoanei sancționate contravențional, cât și a componentei preventive și educative, în scopul formării unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite prin observarea mai atentă a dispozițiilor legii și stabilirea propriei conduite în acord cu imperativele acesteia.
Cu atât mai mult se impune menținerea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă determinată, întrucât prin aceasta se aduce la îndeplinire componenta preventivă a sancțiunii.
Restricționarea pentru o anumită perioadă a dreptului de a conduce poate avea un impact major asupra contravenienților în sensul disciplinării lor dar și pentru a dezvolta un sentiment de responsabilitate și respect în desfășurarea unei activități precum conducerea pe drumurile publice, pe care legiuitorul a înțeles să o reglementeze tocmai dată fiind importanța valorilor ce trebuie protejate.
În aprecierea proporționalității instanța ia în calcul și faptul că, deși petentul are permis de conducere numai din anul 2012, a fost deja sancționat contravențional de 4 ori pentru diverse fapte, ceea ce denotă că amenda contravențională nu este suficientă pentru realizarea scopului preventiv al sancțiunii.
Cu privire la plângerea contravențională formulată
În baza tuturor acestor argumente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată, cu menținerea sancțiunilor aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de:
- petentul D. D. A., CNP_, cu domiciliul în ., ., în contradictoriu cu
- intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., cu sediul în mun. Târgu M., jud. M., .. 16,
ÎN CONSECINȚĂ
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.07.2015 ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel la secția de contencios-administrativ a Tribunalului M., în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-M..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015.
PREȘEDINTE A. A. | GREFIER M. M. |
Red/Tehnored.A.A.
4ex/19.10.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4573/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4574/2015.... → |
---|