Plângere contravenţională. Sentința nr. 573/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 573/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 573/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU-M.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 573
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. P.
GREFIER: I. M. C.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. N. I., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 16.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Având în vedere prevederile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform cărora „În cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței”, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 12.01.2015, petentul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, cerere depusă și la Judecătoria Baia M., la data de 21.11.2014, anterior declinării competenței de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Tg. M..
În baza art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială, constatând că este competentă să soluționeze cauza, sub toate aspectele, prin prisma prevederilor art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă coroborat cu art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Față de cererea de renunțare la judecată formulată de petent și neexprimarea punctului de vedere al intimatei vizavi de această cerere, instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 31.07.2014 sub nr._, petentul P. N. I. a chemat în judecată intimatul IPJ M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 16.07.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 16.07.2014, în timp ce conducea autoturismul cu nr._, a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul, depășind linia continuă.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea cererii petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: contract de muncă (f.7), procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 16.07.2014 (f.5).
Prin sentința civilă nr._/11.12.2014, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Baia M. și a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Tg. M..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. M. la data de 29.12.2014.
Intimatul IPJ M. nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție contestat, respectiv: adresa de sistare încasare debit (f. 20), raportul agentului constatator (f. 22), buletin de verificare metrologică (f. 23), atestat operator radar (f. 24), adresa eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală (f. 25), fișa de cazier auto a petentului (f. 26-27), precum și înregistrarea video-radar efectuată la momentul săvârșirii faptei (f. 42).
La data de 21.11.2014, petentul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată (f. 32).
Cererea de renunțare la judecată a fost comunicată intimatului pentru a-și exprima poziția cu privire la această cerere pentru primul termen de judecată stabilit de către Judecătoria Tg. M..
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de petent, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 406 Cod procedură civilă, renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, o atare manifestare de voință din partea reclamantului reprezentând o desistare, deci un act de dispoziție care se impune cu forță obligatorie instanței, în condițiile principiului disponibilității care guvernează materia procedurii civile.
În consecință, față de principiul disponibilității părților în procesul civil, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. 1 și 4 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul acestuia, urmează să ia act și să constatate renunțarea petentului la judecarea plângerii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act și constată renunțarea petentului P. N. I., CNP_, domiciliat în Baia M., ., ., la judecarea plângerii contravenționale formulată în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., cu sediul în Tg. M., ., jud. M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 16.07.2014.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Tîrgu-M..
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 februarie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
S. P. | I. M. C. |
4 ex./16.03.2015
Red. SP/Tehnored. IMC
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 643/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1650/2015. Judecătoria... → |
---|