Pretenţii. Sentința nr. 1321/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1321/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 1321/2015
DOSAR NR._ |
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1321 Ședința publică din data de 23 martie 2015 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. S. A. R. GREFIER: S. C. |
Se află pe rolul instanței judecarea cererii formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 183, în contradictoriu cu pârâta O. J., având ca obiect pretenții. În lipsa părților. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care: Se constată că mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de_, dată la care, instanța, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 23 martie 2015. |
INSTANȚA, |
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, reclamanta ASOCIAȚIA DK P. NR. 183 a solicitat, în contradictoriu cu pârâta O. I., obligarea pârâtei la plata sumei totale de 3522,5 Iei reprezentând restanțe acumulate la consum pe perioada iunie 2011-septembrie 2013, din care suma de 2558.8 lei restanțe de consum și 850.6 lei penalități aplicate sumelor restante; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere, în continuare și până la data plății efective a întregii sume; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta, membră a Asociației de P. nr. 183 din Tg.-M., are în permanență restante ia plata cheltuielilor comune deși a fost avertizata si verbal si prin somație. Pentru neplata la scadență a cheltuielilor lunare afișate si necontestate de către pârât, s-au perceput penalități de 0.1 % pe fiecare zi de întârziere, penalitate stabilita la nivel de Asociație de P. și în conformitate cu Legea 230/2007 și cu regulamentul cadru de aplicare al acesteia care la art. 31 prevede cuantumul penalităților admise. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 148 și urm. C. proc. civ., art. 1349 C. civ., Legea nr. 230/2007. În probațiune, solicită încuviințarea probatoriului cu înscrisuri, interogatoriu, expertize de specialitate. A depus, anexat cererii următoarele înscrisuri: statutul Asociației de P. nr. 183 și acte privind înființarea și înregistrarea asociației (f.38-39, 47-59); listele cu cheltuielile comune pentru anul 2011 perioada iunie - decembrie si ianuarie - decembrie 2012, ianuarie - septembrie 2013 afișate (f.10-37); extras CF nr._/XXX (f. 6-7); dovada stabilire penalități la 0.1% pe zi (f.43-46); fișa de calcul penalități (f.8-9). Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007. La data de_, pârâta a depus întâmpinare (f.63-64), solicitând respingerea cererii de chemare în judecată cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, invocând în esență, că suma pretinsă de reclamantă nu este reală, fiind calculată fără a ține cont de sumele pe care reclamanta i le datorează, respectiv de sumele plătite de pârâtă în iunie-septembrie 2011. În ceea ce privește sumele solicitate de reclamantă cu titlu de penalități, arată că, în mai 2011, a devenit beneficiară a prevederilor legii nr. 175/2010, fiind scutită de toate penalitățile, astfel cum rezultă din sentința 6623/7.09.2011 pronunțată de către Judecătoria Tg. M.. De asemenea, modul de calcul al penalizărilor încalcă prevederile art. 49 alin.1 din Legea 230/2007 și ale art. 25 din Normele de aplicare. De asemenea, reclamanta a depus cerere reconvențională, disjunsă prin încheierea de ședință din data de_ . În probațiune, pârâta a depus următoarele înscrisuri: sentința civilă 6623/2011 a Judecătoriei Târgu M. (f.66-67) și înscrisuri privind cererea reconvențională. La data de_, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f.90-91), prin care a arătat, în esență, că toate plățile efectuate de pârâtă au fost deduse din restanțele acumulate de pârâtă, precum și că pârâta nu mai poate contesta acum sumele înscrise pe listele de plată. Cu privire la penalități, s-a arătat că acestea au fost cu respectarea prevederilor art. 49 alin.1 din legea 230/2007 și art. 25 din normele metodologice. La data de_, pârâta a depus note scrise, prin care și-a susținut poziția exprimată prin întâmpinare și a depus la dosar chitanțele despre care a făcut vorbire prin întâmpinare (f.114) și decizia civilă nr. 550/2011 a Tribunalului M. (f.117-119), proces verbal încetare executare silită în dosarul execuțional nr. 65/2009 al B. Giunca M. C. (f.120). Sub aspectul probatoriului, instanta a încuviintat la termenul din_, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar (f.122-123), iar pentru reclamantă, proba cu interogatoriul pârâtei, considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin.1 C.pr.civ. A constatat că pârâta este decăzută din proba cu martori solicitată la acel termen. (f.122-123) Instanța a administrat proba cu interogatoriu la termenul din data de_, răspunsurile pârâtei fiind consemnate în înscrisul aflate la fila 145 dosar. La termenul din_, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 Cod procedură civilă. După depunerea cererii de repunere pe rol, la termenul din data de_, reclamanta a depus o completare a cererii (f.168) La acest termen, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei și a constatat decăzută reclamanta din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată (f.176). Pârâta O. I. a formulat note scrise, înregistrate la data de_ și_, în care a dezvoltat argumentele prezentate prin întâmpinare. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: În fapt, conform listelor privind cheltuielile comune pentru perioada iunie 2011 – septembrie 2013 (f.10-37), astfel cum au fost evidențiate în fișa de calcul a datoriei anexată cererii introductive (f.6) coroborată cu cea depusă odată cu cererea de repunere pe rol (f.150), pârâta a înregistrat față de asociație, un debit restant, în valoare totală de 2671 lei, la care s-au calculat penalități de 2223,62 lei (f.150). Pârâta a făcut dovada că a achitat_, suma de 112,9 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru luna iunie 2011 (f.114) și în data de_, suma de 250 lei cu titlu de restanță parțială (f.114). În drept, potrivit art.46 din L. nr.230/2007: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.” Această obligație a fost îndeplinită de pârâtă parțial. Față de chitanțele mai sus menționate, rezultă că pârâta a stins prin plată debitul datorat pe luna iunie la data de_, iar plata efectuată în_, a stins debitul datorat de pârâtă pentru luna iulie, august și parțial din septembrie, astfel că pârâta înregistrând un debit restant de 2308 lei. Potrivit art. 49 alin. 2 din L. Nr. 230/2007, aceste cote de contribuție trebuie sa fie plătite in termen de maxim 20 zile calendaristice de la data afișării listei de plata. Potrivit art. 49 alin. 1 din L. Nr. 230/2007, după o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plata, Asociația de proprietari poate să calculeze si să perceapă penalități de întârziere pentru suma neplătită, potrivit sistemului propriu stabilit de aceasta, fără ca penalizările să fie mai mari de 0,2%/zi de întârziere și fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere la care s-a aplicat. Prin urmare, având în vedere că: •pârâta nu și-a respectat obligația de plată a cotelor de întreținere în termenul menționat mai sus, pe perioada iulie 2011 – septembrie 2013; •faptul că la nivelul asociației, s-a hotărât aplicarea unei penalități de 0.1%/zi de întârziere pentru restanțe la cotele de întreținere (f. 43-46); •potrivit calculului prezentat de reclamantă, aceasta a calculat, penalități în procent de 0,1%/zi de întârziere, însă constată că modul de calcul nu respectă prevederile art. 49 din lege și nici nu a avut în vedere că la data de_, s-au stins debitele datorate pentru lunile iulie – august 2011, iar pentru luna septembrie a fost făcută o plată parțială; instanța constată că pretențiile reclamantei pentru penalitățile calculate conform înscrisului de la fila 150 sunt întemeiate în parte, și anume până la concurența sumei lunare de plată cu titlu de cheltuieli de întreținere și până la data la care a fost efectuată plata cu întârziere. Din calculul prezentat de reclamantă, instanța reține că aceasta a determinat în mod corect penalitățile datorate pentru debitele înregistrate de pârâtă în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2013, adică pentru valoarea de 1500,58, potrivit fișei de calcul de la fila 150. Refăcând calculul pentru perioada iulie 2011 – decembrie 2011, cu respectarea calculării penalităților până la data plății și cu respectarea prevederilor art. 49 din lege, deci fără depășirea cuantumului lunar al debitului asupra căruia sunt calculate, instanța reține că pârâta pentru această perioadă datorează suma de 416,05 lei. Astfel, în baza art. 49 din L. nr. 230/2007, în ceea ce privește penalitățile calculate asupra sumelor restante în august 2011 – septembrie 2013, instanța va admite în parte cererea și va dispune de obligarea pârâtei la plata sumei de 1916,63 lei. Din toate aceste considerente, cererea reclamantei Asociația de Proprietari 183, în contradictoriu cu pârâta O. I., apare întemeiată în parte și urmează a fi admisă în măsura arăta mai sus, pârâta urmând a fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 2308 lei reprezentând cheltuieli comune aferente perioadei septembrie 2011 - septembrie 2013, precum și a sumei de 1916,63 lei reprezentând penalități aferente, acordate până la nivelul sumelor restante lunare, cererea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată pentru restul pretențiilor. Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., întrucât pârâta O. I. este cea care a pierdut procesul, instanța o va obliga pe aceasta să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (f.60-59). |
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE: |
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 183, cu sediul în Tg M., ., C._, prin președinte C. M., împotriva pârâtei O. I., domiciliată în Tg M., ., ., CNP_ și, în consecință: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2308 lei cu titlu de contravaloare cotă de contribuție pentru cheltuielile de întreținere efectuate în perioada parțial septembrie 2011 – septembrie 2013 și suma de 1916,63 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente debitului neachitat, calculate până la data 30.11.2014. Dispune obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% / zi de întârziere calculate începând cu data de 1.12.2014 și până la plata debitului asupra sumelor lunare datorate cu titlu de cheltuieli comune de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012 – septembrie 2012, fără a depăși valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate. Respinge restul pretențiilor. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Tîrgu M.. Pronunțată potrivit art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, astăzi, 23.03.2015. |
PREȘEDINTE C. S. A. R. | GREFIER S. C. |
Redactat: C.S.A.R. tehnoredactat: S.C. _ ; 4 exemplare. |
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1351/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|