Pretenţii. Sentința nr. 2229/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 2229/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 2229/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2229

Ședința publică din 06 mai 2015

PREȘEDINTE: C. I. F.

GREFIER: M. M. S.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanții S. I. și S. L., în contradictoriu cu pârâta S. I. și chematul în garanție S. L. O., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depuse la dosarul cauzei din partea chematului in garanție, prin registratura instanței la data de 04.05.2015, concluzii scrise.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 06.05.2015.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.M. la data de 27.03.2014 sub nr._, reclamanții S. I. și S. L., au chemat in judecată pe pârâta S. I., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 13.796,41 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea in fapt a cererii, reclamanții au arătat că la data de 09.05.2007 pârâta a angajat de la Banca Alpha Bank România un credit de nevoi personale în valoare de 45.000 Euro, cu garanția imobiliară constând în apartamentul subsemnaților, fiind vorba de contractul nr. 17. A mai arătat că, în acel moment creditul a fost angajat de către pârâtă împreună cu fiul lor S. L. O., reclamanții având calitatea de garanți reali. Ulterior, în data de 13.06.2008 pârâta a refinanțat creditul și a încheiat un nou credit cu . cesionat către EFG New Europe Funding II BV, conform celor două acte adiționale, valoarea refinanțării respectiv a noului credit a fost conform art.1.1 din anexa la contract in sumă de_,47 CHF.

S-a mai arătat că noul credit a fost luat exclusiv de către pârâta S. I., reclamanții având în continuare calitatea de garanți ipotecari. La data la care s-a semnat actele adiționale, fiul lor divorțase de către pârâtă, lucru cunoscut de reclamanți ulterior.

În continuare, reclamanții au arătat că o perioadă ratele au fost achitate, ulterior însă începând că primească avertismente în ceea ce privește neachitarea ratelor de credit, cu atenționarea că în cazul în care nu vor fi achitate ratele creditului va fi declarat scadent și va începe executarea silită, fiind astfel în ipostaza de a își pierde locuința.

Au mai arătat reclamanții că i-au solicitat pârâtei să achite ratele însă aceasta a refuzat în permanență, spunând că nu o mai interesează acest lucru și, de teama de a nu-și pierde apartamentul, proprietate personală, au achitat ei ratele, suma totală achitată fiind până la data de 09.08.2013 în valoare de 13.796,41 lei.

S-a mai arătat de către reclamanți faptul că a notificat-o pe pârâtă în vederea soluționării pe cale amiabilă a prezentei chestiuni litigioase, însă aceasta a refuzat în permanență să dea curs solicitărilor de a achita ratele.

În drept au fost invocate prevederile art. 1384 și următoarele din Noul Cod Civil.

La data de 17.09.2014 pârâta S. I. a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a numitului S. L. O. (f.201-202), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata tuturor sumelor pretinse de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâta a arătat că nu contestă încheierea contratelor de credit menționate de reclamanți, însă ceea ce contestă este îndreptățirea acestora de a încasa de la ea contravaloarea ratelor plătite pentru rambursarea creditelor. Toate creditele contractate atât în timpul căsătoriei, cât și după desfacerea acesteia au fost utilizate in mod exclusiv de chematul în garanție, în interesul său propriu sau in interesul societății sale Dataprest SRL, ea nebeneficiind de nici o sumă de bani din credite.

S-a mai arătat că nu corespunde realității că reclamanții nu avut cunoștință despre desfacerea căsătoriei, întrucât și înainte de pronunțarea sentinței de divorț și ulterior acestui moment au avut discuți repetate legat de acest aspect. Totodată, a arătat că chematul în garanție și reclamanții au profitat de calitatea sa de angajat al băncii, în sensul că a putut negocia contractele de credit cu comisioane și dobânzi preferențiale, iar aceștia au asigurat-o că vor plăti ratele. De altfel, chematul în garanție în repetate rânduri a plecat in Germania pentru a câștiga venituri substanțiale pentru a-și plăti datoriile, însă s-a dovedit că oricât de mulți bani ar avea, chematul în garanție îi gestionează prost și omite să respecte obligațiile de plată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 Cod procedură civilă.

La data de 14.10.2015, reclamanții au depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea de chemare în garanție (f.205-206), prin care au solicitat, în primul rând, a se constata tardivitatea introducerii cererii de chemare în garanție și, pe cale de consecință, a se dispune respingerea cererii ca tardiv introdusă iar în al doilea rând, dacă se va trece peste prima chestiune invocată, au solicitat disjungerea cererii de chemare in garanție, judecarea cererii principale fiind întârziată în condițiile judecării împreună a celor două cereri.

Reclamanții au mai arătat că în cererea de chemare in garanție se invocă motive străine de ei și nu au legătură cu fondul cererii principale. Pârâta are calitatea de titulară a contractului de credit de una singură, iar văzând refuzul acesteia de a mai achita ratele, concomitent cu somațiile sosite din partea băncii prin care urma să declare creditul scadent și să se treacă la executarea silită a apartamentului, în calitate de giranți au achitat ratele.

La data de 14.10.2014 numitul S. L. O., referitor la cererea de chemare în garanție, a arăta că aceasta este nefondată și irelevantă în prezentul proces.

Obiectul acestui proces este recuperarea de către giranți a sumelor de bani plătite de ei la creditul contractat în CHF de la . recuperarea acestor sume se face de la titularul creditului care este S. I., persoana care a ridicat suma de bani.

S-a mai arătat că la momentul semnării contractului de credit pârâta a depus deja la Judecătoria Tg.M. cererea de divorț, aspect pe care părinții lui nu îl știau. Datorită faptului că pârâta a lucrat în trecut la Bank Post, singură a gândit și contractat creditul în CHF și i-a convins pe reclamanți să semneze ca și giranți spunându-le că doresc să achiziționeze un apartament cu două camere și că în momentul acela va schimba gajul cu apartamentul noul cumpărat. Reclamanții vrând să-i ajute, neavând cunoștință la momentul semnării contractului, în 2008, că deja erau divorțați. Creditul de la B. Post l-a contractat singură pentru rezolvarea problemelor proprii. În timp, rata la credit s-a dublat, ajungând la suma de 1500 lei lunar, fiind credit contractat în CHF.

Numitul S. L. O. a mai arătat că văzând că pârâta nu a plătit ratele, pentru a nu rămâne giranții fără apartament, aceștia fiind părinții săi, a plătit el ratele iar când nu a avut posibilitatea să plătească, părinții săi au inceput să plătească creditele din pensii și împrumuturi pe care au fost nevoiți să le contracteze. În repetare rânduri părinții săi au incercat să poarte discuții cu reprezentanții băncii în legătură cu contractul de credit, aceștia comunicându-le că orice modificare sau clarificare se poate face numai de către titularul creditului.

În continuare, numitul S. L. O. a arătat că motivele pentru care pârâta a cerut chemarea sa in garanție sunt total neadevărate. Toate creditele contractate in timpul căsătoriei s-au folosit cum au stabilit de comun acord și pentru întreținerea și binele familiei. După pronunțarea divorțului pârâta a părăsit locuința ANL din proprie dorință, singură, luând ce a dorit din apartament (mobilier și aparatură electronică). Totodată, a ajutat-o să-și găsească și să-și amenajeze un alt apartament, i-a cumpărat și o mașină pe care i-a înapoiat-o din diverse motive. Autoturismul avut la momentul pronunțării divorțului era în leasing pe firmă și a fost nevoit să-l vândă și să plătească ratele, cedând leasingul, pentru că firma a intrat in faliment.

La dosarul cauzei s-au atașat următoarele înscrisuri: notificare-punere în întârziere și invitație la conciliere directă și mediere (f.4-5), act adițional nr. 2/22.12.2012 la contratul de credit nr. HL23822/13.06.2008 (f.8-18), contract de ipotecă mobiliară nr. HL53124/21.11.2011 (f.19-22), act adițional nr. 1 din 27.10.2010 (f.23-26), contract de facilitate credit nr. 18 din 09.05.2007 (f.27-35), avertismente de plată (f.36-41), somație privind măsurile adiționale de ordin juridic (f.42-44), avertismente de plată (f.45-46), înscrisuri constând în ordine de încasare și buletine de schimb valutar ( (f. 47- 110), înscrisuri constând în contract de facilitate de credit nr.18 din 09.05.2007 (f. 226-238), contract de credit HL23822/13.06.2008 (f.251-266), contract de ipotecă (f.267-271), înscrisuri (f.272-280), grafic de rambursare (f.281-288), act constitutiv al societății Dataprest SRL (f.306), contract de facilitate de credit nr. 2 din 12.01.2007 (f.310), centralizator chitanțe sume depuse rate credit Bancpost (f.311-314), contract de cont de economii nr. 013HAF32340/25.05.2007 (f.319), contrat de credit nr. HL23822/13.06.2008 (f.321-336), contract de ipotecă (f.337-342), contrat de garanție imobiliară nr. 18/A/09.05.2007 (f.343-347), scadențar (f.348-349), avertisment (f.350-351), adeverință de venit (f.352), ordine de încasare și buletine de schimb valutar (f. 353-437).

În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul din oficiu al reclamantei S. I. (f.223-224), al pârâtei S. I. (f.242-244), interogatoriul formulat de pârâta S. I. pentru chematul în garanție S. L. O. (f. 296-297; 449-450).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâta din prezenta cauza, S. I. a fost căsătorita cu chematul in garantie din cauza, S. L. O., in perioada 1995-2007.

La data de 23.11.2007, parata din cauza a introdus la Judecatoria Tg.M. actiune de divort, prin care a aratat ca inca din vara anului 2006 intre parti a intervenit o despartire faptica, desi au continuat sa locuiasca impreuna.

Prin sentinta civila nr. 2647/12.05.2008, pronuntata de Judecatoria Tg.M. in dosarul_/320/2007(fila 213), a fost declarata desfacuta casatoria partilor.

La data de 09.05.2007, parata S. I. a semnat, in calitate de imprumutat, alaturi de chematul in garantie S. L. O., contractul de facilitate de credit nr. 18, (fila 27), creditor fiind ALPHA BANK ROMANIA SA, pentru suma de_ euro si pentru o perioada de 20 de ani.

Acest credit a fost garantat cu ipoteca asupra imobilului –apartament cu doua camere situat in Tg,M., bld.1848, nr.54, . S. L. si S. I., care au semnat contractul in calitate de garanti reali.

La data de 13.06.2008, parata S. I. a semnat, in calitate de debitor, contractul de credit nr. HL23822 (fila 251), creditor fiind . suma de_.00CHF, pe o perioada de 360 luni.

Acest credit a fost garantat cu ipoteca asupra imobilului –apartament cu doua camere situat in Tg,M., bld.1848, nr.54, . S. L. si S. I., care au semnat contractul in calitate de garanti ipotecari.

La art.1 din acest contract, pct.1.2 si 1.3 se mentioneaza ca acest credit va fi utilizat cu prioritate pentru rambursarea integrala a creditului nr. 18/9.05.2007, contractat de parata cu ALPHA BANK, diferenta urmand a fi utilizata de imprumutat numai pentru satisfacerea nevoilor sale personale si/sau ale familiei sale.

Potrivit raspunsurilor date de reclamanta S. I. si de parata S. I. la interogatoriu( filele 223 si 242), creditul a fost plătit cu regularitate pana la sfarsitul anului 2010 de catre chematul in garantie.

Reclamanta S. I. explica aceste plati facute de chematul in garantie in contul creditului contractat de parata, prin aceea ca chematul in garantie a inteles sa ii ajute astfel pe reclamanti, pentru a nu isi pierde apartamentului cu care garantasera imprumutul luat de parata.

Parata S. I. explica platile voluntare facute de chematul in garantie, care nu era parte semnatara in contractul de credit cu Bancpost, prin aceea ca, cei doi fosti soti s-au inteles cu privire la acest credit, in sensul de a fi rambursat de chematul in garantie, în schimbul acordului pârâtei ca fostul sot sa ramana in apartamentul ANL, in care locuiau cu chirie.

Potrivit chitantelor depuse de reclamanti la dosar, (fila 47-109) in perioada decembrie 2010-august 2013 acestia au platit ratele aferente contractului de credit HL_/13.06.2008, incheiat cu Bancpost, suma totala platita de reclamanti, potrivit acestor chitante, fiind de_,41 lei.

Potrivit art. 2280 cod civil, fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.

Prin caracteristicile sale, fidejusiunea este reglementatã ca un contract prin care o persoanã denumitã fidejusor se obligã fațã de creditorul altei persoane sã execute obligația celui pentru care garanteazã, dacã acesta nu o va executa.

Specific raporturilor dintre creditor și fidejusor este cã, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul (în spețã Bancpost ) poate sã urmãreascã direct pe fidejusor, pentru executarea creanței, fãrã ca aceastã urmãrire sã fie condiționatã de o prealabilã urmãrire a debitorului principal .

Potrivit art. 2305 cod civil, fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului, iar potrivit art. 2306, „ (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, și anume capitalul, dobânzile și cheltuielile, precum și daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi.

(2) Fideiusorul care s-a obligat fără consimțământul debitorului nu poate recupera de la acesta decât ceea ce debitorul ar fi fost ținut să plătească, inclusiv daune-interese, dacă fideiusiunea nu ar fi avut loc, afară de cheltuielile subsecvente notificării plății, care sunt în sarcina debitorului.”

Prin contractul de credit aminiti, nr. HL23822/13.06.2008, fidejusorii-reclamanti in cauza- s-au obligat pe de o parte sã garanteze în favoarea Bancpost, creditul, dobânzile, comisioanele și spezele aferente, acordate debitoarei –parate, S. I., și totodatã sã garanteze obligația în mod solidar cu debitoarea, renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune.

În aceste condiții, deoarece debitorul principal nu a inteles sa isi plateasca datoria, fiind emise in acest sens mai multe somatii din partea bancii- filele 36-46- reclamantii, in calitatea acestora de garanti ipotecari, au achitat sumele restante in contul debitoarei –pârâte.

Pârâta a invocat exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei S. I., deoarece platile au fost efectuate doar de reclamantul S. L., astfel ca prima reclamanta nu ar avea calitate procesualal activa in cauza, respectiv nu ar putea pretinde de la pârâtă o sumă de bani pe care nu a achitat-o.

Cu privire la exceptia invocata, aceasta va fi respinsa de instanta, deoarece, reclamanta S. I., in calitatea sa garant ipotecar, are calitate procesuala activa in cauza, respectiv a efectuat plati, alaturi de sotul sau, celalalt reclamant din cuza, in vederea achitarii ratelor contractului de imprumut.Faptul ca numele sau nu figureaza pe chitantele de plata a ratelor, nu poate conduce la concluzia ca nu ar avea calitate procesula activa, deoarece platile facute de unul din soti, in considerarea stingerii unei obligatii comune a sotilor, se apreciaza ca sunt facute in baza unui mandat tacit, astfel ca esxceptia invocata va fi respinsa, ca neintemeiata.

In concluzie, instanta constata ca actiunea reclamantilor este intemeiata, urmand a fi admisa, obligând parata la plata catre reclamanti a sumei de_,41 lei, sumă ce se va actualiza cu rata inflatiei, reprezentând rate achitate de reclamanti pana la data de 09.08.2013, in contul contractului de credit nr. HL_/13.06.2008, incheiat intre . pârătă.

Cu privire la cererea de chemare in garantie, se constata ca parata a solicitat ca, in situatia admiterii cererii principale, sa fie admisa cererea de chemare in garantie, cu consecinta obligarii chematului in garantie la plata sumei mentionate, aratand, in esenta, faptul ca a încheiat contractul de credit nr. HL_/13.06.2008, in vederea stingerii unu ialt imprumut, contractat in timpul casatoriei cu chematul in garantie.

Constata instanta ca, . de credit incheiat de parata cu Bancpost, avand nr. HL_/13.06.2008, se mentioneaza, la art.1 din acest contract, pct.1.2 si 1.3 ca acest credit va fi utilizat cu prioritate pentru rambursarea integrala a creditului nr. 18/9.05.2007, contractat de parata cu ALPHA BANK, diferenta urmand a fi utilizata de imprumutat numai pentru satisfacerea nevoilor sale personale si/sau ale familiei sale.

De asemenea, potrivit inscrisurilor depuse de parata s-a facut dovada stingerii integrale a contractului decredit nr. 18/9.05.2007, contractat de parata, in solidar cu chematul in garantie, cu ALPHA BANK, insa cererea de chemare in garantie nu va putea fi examinata in cadrul acestui dosar, urmand a fi respinsa, deoarece, pe de o parte, instanta nu a fost investita cu o cerere privind partajul bunurilor comune( deci, inclusiv si a datoriilor comune) dobandite de sotii S. I. si S. L. O. in timpul căsătoriei, iar, pe de alta parte, nefiind investita cu o astfel de cerere, nu se poate pronunta instanta asupra contributiei avute de fiecare sot la dobandirea bunurilor sau a datoriilor din timpul casatoriei.

In alta ordine de idei, sustinerea paratei, cum ca intreaga suma de bani a fost folosita in mod exclusiv de chematul in garantie, nu a fost dovedita in cauza, astfel cum a si precizat parata in cererea de chemare in garantie pe care a formulat-o (fila 201).

In consecinta, cererea de chemare in garantie va fi respinsa.

Ca parte cazută in pretentii, pârâta va fi obligata sa plateasca catre chematul in garantie cheltuielile de judecata, in cuantum de 1200 lei, reprezentand onorariu de avocat.

PENTRU AESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei S. I., exceptie invocata de parata S. I..

Admite cererea formulata de reclamantii S. I., CNP:_ si S. L., CNP_, ambii cu domiciliul în Tg.M., ., ., jud. M. în contradictoriu cu pârâta S. I., CNP:_, cu domiciliul în Tg.M., ., ., astfel cum a fost formulata.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantilor a sumei de_,41 lei, sumă ce se va actualiza cu rata inflatiei, reprezentând rate achitate de reclamanti pana la data de 09.08.2013, in contul contractului de credit nr. HL_/13.06.2008, incheiat intre . pârătă.

Respinge cererea de chemare in garantie formulata de parata S. I. CNP:_, cu domiciliul în Tg.M., ., ., jud. M. in contradictoriu cu chematul in garantie S. L. O., CNP:_, cu domiciliul în Tg.M., ., ..

Obligă pârâta la plata către chematul in garantie S. L. O. a cheltuielilor de judecată in suma de 1200 lei, reprezentand onorariu de avocat.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Tg-M..

Pronunțată în ședința publică din 06.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. I. F. M. M. S.

Red. C.I.F.

Tehnored. S.M.M.

5 ex/02.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2229/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ