Pretenţii. Sentința nr. 2675/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2675/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 2675/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2675
Ședința publică din data de 28.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T.
Grefier: S. R.
Se află pe rolul instanței judecarea cererii formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul N. L., având ca obiect pretenții.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.05.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, 28.05.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu M. la data de 30 iunie 2015, sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul N. L. a solicitat:
1. Obligarea paratului la plata sumei de 49Q0 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de societatea reclamantă in baza poliței de asigurare . nr._, in dosarul de dauna RA0597MS13;
2. Obligarea paratului la plata dobânzii legale de la data primirii notificării, respectiv 29.01.2014 si pana la data plații efective;
3. Obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamanta a arătat că în data de 13.08.2013, numitul N. L. a condus motociclul nr_ pe . M., iar in momentul intrării pe . s-a tamponat cu auto_, condus de numitul P. A. C., care circula de pe . stanga spre zona centrala. In urma verificărilor făcute de IPJ M. a reieșit faptul ca paratul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (conform anexa 2 nr 2383/b/05.09.2013).
In urma avizarii daunei nr. 3135/20.09.2013 de către numitul P. A. C., societatea reclamantă a deschis dosarul de daune RA0597MS13 in cadrul caruia in calitate de asigurator de răspundere civila obligatorie al motociclului nr._, a achitat despăgubiri păgubitului P. A. C. in cuantum de 4900 lei prin OP nr.557/11.10.2013.
Urmare a producerii accidentului s-a întocmit dosarul penal nr. 4637/P/2013 privind ne paratul N. L., care este cercetat sub aspectul savarsirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Conform art. 2210 alin. 1 Noul Cod Civil, “in limitele indemnizației plătite asigurătorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii împotriva celor răspunzători de producerea pagubei cu excepția asigurărilor de persoane.”
Potrivit art. 1357 Noul cod civil "cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita este obligat sa il repare."
In speța, legătură de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu exista, aceasta fiind mai mult decât evidenta. Vinovatia paratului este retinuta de adresa nr. 2383/b/05.09.20l3, precum si de celelalte acte intocmite de către organele de politie.
In conformitate cu art. 58 lit d. din Legea 136/1995 “Asigurătorul recunereaza sumele plătite drept despăgubiri de la persoana raspunzatoare de producerea pagubei in urmatoarele cazuri: accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pr drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.
Art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 prevede “(1) “Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. ”
F. de împrejurarea ca subscrisa a achitat despăgubiri persoanei păgubite P. A., iar paratul nu dorește sa isi onoreze obligația de plata ce ii incumba ca urmare a faptelor ilicite savarsite cu toate ca fost notificat prin adresa nr. 976/24.01,2014, iar in baza prevederilor legale indicate avem drept de regres, reclamanta a solicitam admiterea acțiunii si sa se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 4900 lei cu titlu de despăgubire, la plata dobânzii legale de la data primirii notificării - 29,01,2014 pana la plata efectiva precum si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de subscrisa cu prezenta cauza.
In drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 2210, art 1357 Noul Cod civil, Legea 136/1995, OUG 195/2002, art. 336 alin. 1 Cod penal.
S-au depus următoarele înscrisuri: împuternicire (f.13), copia dosarului de daune RA0597MS13 (f.14-30), dovada achitării taxei judiciare de timbru (f. 46).
Instanța a administrat proba cu emiterea unei adresă către ITM M. pentru a comunica locul de muncă al pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din susținerile necontestate ale reclamantei instanța reține că la data de 13.08.2013 pârâtul a condus motociclul nr._ pe ..-M. iar la momentul intrării pe . s-a tamponat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ condus de numitul P. A. C. care circula pe . stânga spre zona centrală. În urma verificărilor efectuate de IPJ M. a reieșit faptul că pârâtul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma avizării daunei nr. 3135/20.09.2013 de către numitul P. A. C., s-a deschis dosarul de daună RA0597MS13 (f.14-30) în cadrul căreia societatea reclamantă a achitat despăgubiri păgubitului P. A. C. în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie. Cuantumul despăgubirilor a fost de 4900 de lei, achitate prin OP nr.557/11.10.2013 (f.28).
Urmare a producerii accidentului s-a întocmit dosarul penal nr. 4637/P/2013 privind pe pârâtul N. L. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
La termenul din data de 18.03.2015 pârâtul prezent în instanță a arătat că recunoaște pretențiile reclamantei și că dorește să le achite, însă nu are bani. Instanța are în vedere prevederile art. 2210 din Codul civil potrivit cărora „În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
În cauză, plata reparațiilor necesare ca urmare a avarierii autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ mai sus menționat s-a efectuat de către societatea de asigurare reclamantă, în temeiul poliței de asigurare nr._ având valabilitate din 04.07._14 (f.17).
Instanța reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1349 C.civ. sub aspectul incidenței și îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, răspunderea civilă este dominată de ideea fundamentală a reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită și culpabilă a unei anumite persoane. Potrivit art. 1349 C.civ. „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.” Conform art. 1357 C.civ. “(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”
Elementele care condiționează răspunderea civilă sunt: existența unei fapte ilicite prin care se aduce atingere unui drept subiectiv, săvârșirea acesteia cu vinovăție, producerea unui prejudiciu în patrimoniul celui păgubit și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În speță, căruța pârâtului a produs avarii autoturismului cu nr. de înmatriculare_ . D. urmare a acestui fapt, autoturismul înmatriculat sub numărul_, a necesitat reparații în valoare totală de 4900 de lei, fapte probate prin înscrisurile de la dosarul cauzei. Prejudiciul rezultat a fost suportat de către societatea reclamantă.
Conform art. 58 lit.d din Legea 136/1995 “Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție (...)” De asemenea, potrivit art. 86 alin(1) din OUG 195/2002 “Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Instanța constată că pârâtul a recunoscut la termen pretențiile reclamantei.
Față de cele de mai sus, reținând în drept dispozițiile art. 1349 raportat la art. 1376 Cod civil și ale art. 2210 C.civ., instanța urmează să admită acțiunea și să-l oblige pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 4900 de lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin evenimentul rutier din 13.08.2013.
Potrivit art. 397 alin.(3) C.proc.civ. “În cazurile în care instanța poate da termen pentru executarea hotărârii, ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul.”
Din adresa de la fila 50 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă M. reiese faptul că pârâtul nu figurează în baza de date organizată la nivelul inspecției muncii cu contract individual de muncă, ceea ce se coroborează cu susținerile acestuia de la termenul de judecată în sensul că deși vrea să își achite obligațiile, nu are resurse materiale. Ca atare, instanța va dispune eșalonarea debitului principal în 10 rate egale a câte 490 de lei ce urmează a fi plătite la data de 1 a fiecărei luni, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Totodată, admițând capătul principal al cererii, instanța îl va obliga pe pârât și la plata către reclamantă a dobânzii legale (în temeiul art. 1 alin.(3) rap. la art. 3 alin.(2) din OG 13/2011) în cuantum de 70,48 de lei de la data notificării acestuia (20.01.2014 – f.29-30), până la data introducerii cererii de chemare în judecată (30.06.2014) și în continuare până la achitarea integrală a debitului.
În ceea ce privește modul de calcul al dobânzii legale trebuie avute în vedere dispozițiile art. 3 alin. 2 și 4 din O.G. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar: ,, (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. … (4) Nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naționale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.’’
Văzând prevederile art. 453 Cod de procedură civilă și având în vedere faptul că pârâtul a căzut în pretenții, instanța îl va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate și solicitate, respectiv 368 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru (f.47).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . având CUI_ și J_, cu sediul în Sibiu, .. 5, turnul A, . și 6 - Centrul de Afaceri Sibiu, jud. Sibiu, prin Sucursala Cluj, cu sediul în Cluj-N., . nr. 40, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul N. L., cu domiciliul în Tîrgu-M., ., ., CNP_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4900 lei reprezentând contravaloare despăgubiri achitate.
Dispune eșalonarea debitului principal în 10 rate egale a câte 490 de lei ce urmează a fi plătite la data de 1 a fiecărei luni, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale în cuantum de 70,48 de lei calculată de la data notificării (28.01.2014) până la data introducerii cererii de chemare în judecată (30.06.2014) și în continuare până la plata efectivă.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 368 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Tîrgu-M..
Pronunțată în condițiile art. 396 alin.(2) C.proc.civ.,azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE:GREFIER:
C. T. S. R.
Red. C.T.
4 ex./23.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2661/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2645/2015. Judecătoria... → |
---|