Pretenţii. Sentința nr. 4085/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4085/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 4085/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4085
Ședința publică din data de 23 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D.
GREFIER: N. S.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ M., în contradictoriu cu pârâții G. J. și G. C., având ca obiect pretenții.
În lipsa părților.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 09 septembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, 23 septembrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.05.2015, sub nr. de dosar_, reclamantul S. C. Județean de Urgență Tîrgu M., în contradictoriu cu pârâții G. J. și G. C., a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 1.654,71 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate F. C., servicii medicale de care a beneficiat în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M., în Secția Clinică ORL în perioada 30.01._12, obligarea pârâților la plata dobânzii legale, calculată de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tîrgu M. și până la plata efectivă a debitului de către pârâți, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâții G. J. și G. C., prin conduita lor culpabilă, au produs vătămări corporale persoanei vătămate numitului F. C., care a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M., în perioada 30.01._12, așa cum reiese din Rechizitoriul din data de 12.03.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, comunicat Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. la data de 08.05.2014, reținându-se că „La data de 28/29.01.2012, în jurul orelor 4,30, cei doi învinuiți G. J., G. C. în localitatea Vălenii de M., pe trotuarul de lângă DE 578, în fața imobilului cu nr. adm. 36-367, prin folosirea de violențe, lovituri aplicate în zona feței, i-au sustras părții civile F. C., un telefon mobil marca „ Samsung Galaxi Mini-Orage” în valoare de 800 lei, în scopul însușirii pe nedrept. Conform certificatului medico- legal nr.242/2012, partea vătămată F. C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 16 zile îngrijiri medicale.”
Ca urmare a agresiunii numitul F. C. a fost internat în S. C. Județean de Urgență Târgu M. în Secția Clinică ORL în perioada 30.01._12, unde a beneficiat de servicii medicale, contravaloarea acestora fiind în sumă de 1.654,71 lei, conform Decontului de cheltuieli, anexat prezentei.
Având în vedere că, prin Rezoluția din data de 12.03.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin s-a dispus trimiterea în judecată a pârâților pentru infracțiunea prevăzută de art.21 alin.1 alin.2 lit.b, c alin.2 indice 1 lit.a C.penal, iar reclamantul nu a fost introdus în cauză ca parte civilă și nu a fost citat în procesul penal, neputând astfel să își valorifice pretențiile civile în cadrul procesului penal, se adresează instanței civile prin prezenta acțiune în răspundere civilă delictuală.
Reclamantul a precizat că, pentru a preveni acest litigiu, a adresat pârâtului Notificarea 9816 din data de 09.05.2014, la care însă acesta nu a dat curs până la data promovării prezentei acțiuni.
I. Referitor la temeiul legal care reglementează obligația legală a pârâților de plată a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile acordate persoanei vătămate, reclamantul a invocat prevederile art. 313, alin. (1), teza I și II din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale”
În același context, reclamantul a învederat că, potrivit art. 313, alin. (2) din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, „furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.
Prin urmare, reclamantul, în calitate de furnizor de servicii medicale care intră sub incidența prevederilor art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, are obligația raportării distincte către casa de asigurări de sănătate a serviciilor prestate persoanelor care au suferit vătămări corporale cauzate de terți, și, totodată, de restituire a sumelor decontate pentru cazurile respective, către Casa de Asigurări de Sănătate M., pentru a se evita existența unei duble plăți pentru serviciile medicale acordate persoanei vătămate.
Așadar, prin prisma prevederilor legale invocate mai sus, reclamantul are atât dreptul [art. 313, alin. (1), teza I și II din Legea nr. 95/2006], cât si obligația [art. 313, alin. (2) din Legea nr. 95/2006] de a recupera de la persoanele care, prin faptele lor, au cauzat vătămări corporale unor terti, contravaloarea serviciilor medicale efectuate persoanelor vătămate.
Conform prevederilor art. 188, alin. (1) din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, „spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii, iar conform art. 189, alin. (1) din același act normativ, “contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri si cheltuieli și se negociază de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în funcție de indicatorii stabiliți în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale".
A mai învederat reclamantul că, prin prisma prevederilor invocate mai sus, unitatea sanitară este una bugetară, în baza următoarelor prevederi legale: art. 2, alin. (9) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, care prevede că “Asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.”
Art. 34 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, care prevede că „activitățile de asistență de sănătate publică se finanțează de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile și nerambursabile, contracte cu terții, precum și din contribuții personale și plăți directe, după caz, potrivit legilor.
Art. 93 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, care prevede că „finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății Publice și bugetul Ministerului Administrației și Internelor, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităților publice locale, precum și din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donații și sponsorizări".
Prin urmare, reclamanta ca unitate sanitară, fiind încadrată în categoria generală a spitalelor, din punct de vedere al serviciilor medicale efectuate, este o unitate de interes public, o instituție publică, fiind finanțată din venituri proprii obținute prin decontarea serviciilor medicale din Fondul național unic al asigurărilor de sănătate, precum și de la bugetul de stat (respectiv bugetul Ministerului Sănătății), în ceea ce privește programele naționale de sănătate. Or, conform art. 78, alin. (1) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, „bugetele fondurilor speciale aprobate prin legi speciale, care se constituie și se administrează în afara bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat, sunt: bugetul Fondului pentru asigurările sociale de sănătate și bugetul asigurărilor de șomaj. Aceste bugete se aprobă ca anexă la legea bugetului de stat și, respectiv, la legea bugetului asigurărilor sociale de stat, precizându-se la același articol, alin. (3) că „elaborarea, aprobarea și execuția acestor bugete se efectuează potrivit legilor de constituire a acestora (Legea nr. 95/2006, în cazul nostru n.n.) și prevederilor prezentei legi (respectiv Legea nr. 500/2002 n.n.)”.
Prin urmare, conform prevederilor invocate, S. C. Județean de Urgență Târgu M. este o instituție bugetară, finanțată atât din venituri proprii, adică pe baza serviciilor realizate (număr de bolnavi externați, Indicele Case-Mix realizat și tarif pe caz rezolvat), servicii facturate lunar de unitatea sanitară către Casa de Asigurări de Sănătate M. (CAS M.), cât și de la bugetul de stat, pentru anumite servicii.
Așadar, prin prisma tuturor acestor prevederi legale, reclamantul a învederat că are dreptul ce rezultă ex lege de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate ca urmare a faptei pârâtului, acestui drept fiindu-i corespunzătoare obligația corelativă a pârâtului de plată a respectivelor cheltuieli de spitalizare.
II. Cu privire la răspunderea civilă delictuală a pârâților, în prezenta cauză în contextul prevederilor legale invocate mai sus [art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006], care reglementează în mod expres obligația persoanelor care aduc vătămări sănătății altor persoane de plată către unitățile sanitare a cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată, reclamantul a învederat că în toate aceste situații, care intră sub incidența acestor prevederi legale, și, prin urmare, și în prezenta speță, este vorba despre o formă specială de răspundere civilă delictuală, reglementată de un act normativ (Legea nr. 95/2006) cu caracter special față de dreptul comun care reglementează răspunderea civilă delictuală (Codul civil vechi și nou), dar care, în esență, trebuie să respecte aceleași condiții ca orice fel de răspundere civilă delictuală.
Conform atât prevederilor art. 998 cod civil Vechi, cât și celor ale art. 1357 Cod Civil Nou, poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane dacă sunt întrunite cumulativ patru condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Așadar, în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 din Vechiul Cod Civil (care își găsesc corespondent în prevederile art. 1357 din Noul Cod Civil), care stabilesc răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Potrivit acestor reglementări, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din analiza textelor art. 998 si 999 Cod civil vechi, așa cum a reținut atât doctrina cât și jurisprudența, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește prejudiciul, acesta este calificat ca o condiție sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumită persoană (fizică sau juridică), ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Referitor la caracterul cert al prejudiciului, reclamantul a arătat că prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii sale. Este considerat cert, prejudiciul actual, precum și prejudiciul viitor, adică acel prejudiciu care apare după soluționarea acțiunii în despăgubire, în măsura în care sunt sigure, atât apariția acestui prejudiciu, cât și posibilitatea de a fi determinat.
O altă condiție se referă la împrejurarea ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă, acesta fiind și cazul speței de față, pârâtul neprocedând la achitarea de bunăvoie a debitului datorat unității noastre, și nici la achitarea acestuia în urma notificării sale, iar unitatea noastră neputându-și realiza creanța pe calea formulării unei constituiri de parte civilă, în cadrul procesului penal.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, în cazul în care debitul reprezentând despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale nu a fost achitat de către debitor, persoana vătămată prin fapta ilicită a debitorului, se poate adresa instanței de judecată, cu o acțiune având ca obiect plata despăgubirilor, adică o acțiune în răspundere civilă delictuală, așa cum este cea de față. În cadrul unei astfel de acțiuni, repararea prejudiciului se face în funcție de următoarele principii: principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natură a prejudiciului. În speță fiind vorba despre un prejudiciu exprimabil în bani, de natură pecuniară, și prin prisma faptului că principiul reparării integrale a prejudiciului presupune restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite, ca un principiu fundamental al răspunderii civile delictuale, învederăm că, în speță, se impune în mod evident acoperirea de către pârât a pagubei suferită de unitatea noastră sanitară prin efectuarea unor cheltuieli de spitalizare la care fapta pârâtului a dat naștere, prin urmările cauzate sănătății persoanei vătămate.
La repararea integrală a unui prejudiciu, trebuie să fie avute în vedere următoarele aspecte: este supusă reparării atât paguba efectivă - damnum emergens -, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cessans; se repară atât prejudiciul previzibil, cât și prejudiciul imprevizibil; în stabilirea întinderii despăgubirilor nu are relevanță starea materială a persoanei vătămate sau a autorului faptei ilicite; prejudiciul trebuie să fie reparat în întregime, indiferent de forma sau gradul de vinovăție.
În cauză, prin prisma celor invocate mai sus, apreciază că prejudiciul îndeplinește condițiile legale pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală.
Referitor la cea de-a doua condiție a răspunderii civile delictuale, în speță existența faptei ilicite, trebuie reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară săvârșirea unei fapte ilicite, care este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Din împrejurările săvârșirii faptei de către pârât, faptă care a dat naștere obligației acestuia de plată a cheltuielilor solicitate de către reclamant, rezultă că pârâtul a săvârșit o faptă ilicită, unul dintre efectele acesteia fiind provocarea unor efecte negative asupra sănătății persoanei vătămate la care s-a făcut referire mai sus, ceea ce a impus acordarea de îngrijiri medicale acesteia, provocând astfel, ca și efect final, o pagubă unității reclamantului, prin angajarea unor cheltuieli care, în lipsa faptei ilicite a pârâtului, nu s-ar fi impus a fi efectuate, iar fapta pârâtului din speță nu beneficiază de nicio cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei.
Cu privire la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită si prejudiciu, reclamantul a arătat că trebuie avut în vedere că, pentru a fi angajată răspunderea unei persoane, este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
În speță există această legătură de cauzalitate, întrucât patrimoniul (respectiv activul patrimonial) unității a avut de suferit prin fapta săvârșită de pârât.
În privința vinovăției, ca și condiție a răspunderii civile delictuale, s-a arătat că aceasta reprezintă atitudinea psihică a autorului faptei ilicite în raport de fapta respectivă și față de urmările pe care aceasta le produce.
În cazul răspunderii civile delictuale, fiind vorba tot despre o faptă ilicită, ca și în cazul răspunderii penale, indiferent că fapta în cauză intră în sfera de reglementare a dreptului penal sau nu, își găsesc aplicabilitate aceleași forme de vinovăție ca și în dreptul penal.
Referitor la vinovăția în situații de tipul celei din prezenta speță, reclamantul a arătat că și din reglementarea specială aplicabilă în speță [art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006] rezultă că, în aceste situații, se are în vedere nu numai fapta săvârșită cu intenție, dar și fapta săvârșită din culpă. Astfel, dispozițiile legale speciale din Legea nr. 95/2006 nu precizează în mod expres că generează obligații de plată în sarcina persoanelor ce aduc vătămări unor alte persoane numai faptele săvârșite cu intenție, ci orice faptă ilicită, săvârșită în orice formă de vinovăție, în textul de lege la care face referire fiind reglementată generic, noțiunea de “faptă”.
Așadar, în contextul acestui cadru legal general și în temeiul prevederilor legale invocate mai sus, precum și în temeiul art. 115 Cod procedură penală, spitalul s-a constituit ca parte civilă în cadrul dosarului penal, în vederea recuperării cheltuielilor de spitalizare la care am făcut referire mai sus, acțiunea neputând fi însă valorificată, iar prejudiciul cauzat unității în continuare.
Or, odată ce creanța pe care spitalul o are, în baza prevederilor legale de mai sus, împotriva pârâtului, nu a putut fi realizată în cadrul procesului penal, reclamantul a învederat că unitatea este îndreptățită, în baza acelorași temeiuri legale, la realizarea creanței pe cale civilă, sens în care a promovat prezenta acțiune.
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor de spitalizate, reclamantul a arătat că își întemeiază această solicitare pe prevederile art. 1088 din Vechiul Cod Civil, respectiv art. 1489, alin. (1) și art. 1535 din Noul Cod Civil, precum și pe ideea susținută atât de doctrină, cât și de practica judiciară, potrivit căreia răspunderea civilă delictuală dă naștere în sarcina debitorului la dobânzi legale.
În prezenta cauză fiind vorba despre o situație de răspundere civilă delictuală, așa cum s-a arătat mai sus, potrivit doctrinei și practicii judiciare, în cazul răspunderii civile delictuale, reclamantul- creditor are dreptul să pretindă repararea integrală a prejudiciului, respectiv atât pierderea suferită (damnum emergens), cât si beneficiul de care a fost lipsit lucrum cessans). Dobânda legală intrând în această ultimă categorie. Astfel, autorul faptei ilicite poate să fie obligat și la plata dobânzilor la suma stabilită cu titlu de despăgubire pentru fapta ilicită săvârșită de acesta, faptă cauzatoare de prejudicii, sens în care arătăm că și prezenta cauză se încadrează în această situație, și, prin urmare, se impune obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă cheltuielilor de spitalizare solicitate de noi prin prezenta acțiune.
În sensul celor de mai sus, reclamantul a arătat că obligația pârâtului de achitare a dobânzii legale aferentă cheltuielilor de spitalizare pentru persoana vătămată rezultă din chiar obligația legală instituită de art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în speță fiind vorba despre o obligație legală, caz în care, dobânda legală curge de drept din momentul în care se naște obligația de achitare a debitului principal, aceasta fiind data externării persoanei vătămate din spitalul reclamantului.
Principiul „nemo censetur ignorare legem" reprezintă o prezumție absolută a cunoașterii legii, prezumție ce nu poate fi răsturnată prin dovada contrarie. în baza acestei prezumții, toți cetățenii trebuie să cunoască legile, deoarece necunoașterea dreptului vatămă (ignorantia juris nocet). Prin prisma acestui principiu, legea (lato sensu), odată publicată în Monitorul Oficial al României se prezumă, și mai mult chiar, este obligatoriu a fi cunoscută și respectată de către toți cetățenii, fiind așadar opozabilă erga omnes, fără ca legiuitorul să facă în acest context vreo diferențiere între situația particulară a vreunuia dintre cetățeni sau a altuia.
În consecință, prin prisma prevederilor legale și a principiilor de drept recunoscute atât de doctrină cât și de practica judiciară, invocate se prezumă că debitorul obligației, în speță pârâtul, avea cunoștință despre obligația care-i incumba de a achita suma reprezentând cheltuieli de spitalizare, odată ce aceasta era prevăzută într-un act normativ opozabil și aplicabil erga omnes și care se afla deja în vigoare din anul 2006, perioadă în care debitorul-pârât avea timp suficient să ia la cunoștință prevederile respectivului act normativ.
Așadar, obligația de plată care incumbă pârâtului rezultă ex lege, din prevederile art. 313, alin. (1) din Legea nr. 95/2006, și, prin urmare dobânda legală care se naște în sarcina pârâtului curge de drept, context în care a învederat că se impune obligarea pârâtului la plata către reclamant, odată cu debitul principal reprezentat de cheltuielile de spitalizare, efectiv făcute de reclamant pentru persoana vătămată la care s-a făcut referire mai sus, și a dobânzii legale aferente acestui debit, calculată de la data externării persoanei vătămate și până la data plății efective a debitului, iar în consecință reclamantul a solicitat să se dispună în acest sens.
Având în vedere considerentele de mai sus, reclamantul a solicitat să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1.654,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate F. C., ca urmare a faptei săvârșite, obligarea la plata dobânzii legale conform legii, calculată de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Târgu M. și până la plata efectivă a debitului de către pârâți, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 25 alin. (6) și art. 27 Cod procedură penală, art. 194 -195 și art. 411, alin. (1), pct. 2, teza a ll-a din Noul Cod de Procedură Civilă; art. 998-999 și art. 1088 din Cod Civil Vechi; art. 1357, art. 1489, alin. (1) și art. 1535 din Noul Cod Civil; art. 2, alin.(y), art. 34, art. 93, art. 165, alin. (1), art. 171, alin. (4), art. 188, alin. (1), art. 189, alin. (1), art. 2, alin. (9), art.93 și art. 313, alin. (1), teza I și II și alin. (2) din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, modificările și completările ulterioare; art. 9, alin. (2) din Hotărârii Guvernului nr. 1389/2010 - pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012; art. 5, pct. 14 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 864/2011 - pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012; art. 78, alin. (1) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice; art. 1, alin. (6) din Constituția României; art. 30, alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 - privind taxele judiciare de timbru, fiind scutite și de obligația de a aplica timbrul judiciar.
În temeiul art. 411, alin. (1), pct. 2, teza a II-a din Cod Procedură Civilă, reclamantul a solicitat judecarea și în lipsa delegatului unității sale.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
În probațiune, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: notificare (f.9), confirmare de primire (f.10), adrese (f.1), copie rechizitoriu din data de 12.03.2012 în dosarul penal nr.196/P/2012 (f.12-17), listare pagină de pe portalul instanței (f.18), fișa pentru calculul costului de spitalizare pentru bolnavi (f.19), fișa client din contabilitate (f.20).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Rechizitoriul din data de 12.03.2012 emis în dosarul nr. 196/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților G. J. și G. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie împotriva părții civile F. C.. S-a reținut că „La data de 28/29.01.2012, în jurul orelor 4,30, cei doi învinuiți G. J., G. C. în localitatea Vălenii de M., pe trotuarul de lângă DE 578, în fața imobilului cu nr. adm. 36-367, prin folosirea de violențe, lovituri aplicate în zona feței, i-au sustras părții civile F. C., un telefon mobil marca Samsung Galaxi Mini-Orange în valoare de 800 lei, în scopul însușirii pe nedrept. Conform certificatului medico- legal nr.242/2012, partea vătămată F. C. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 16 zile îngrijiri medicale.”
Pornind de la extrasul de pe portalul instanțelor de judecată depus la f. 18 dosar și urmare verificărilor efectuate din oficiu în baza de date ECRIS, s-a constatat că prin Sentința penală nr. 254 pronunțată la data de 25.09.2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei Reghin (irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel M. la data de 07.03.2013) pârâții din prezenta cauză au fost condamnați pentru săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu.
Numitul F. C. a fost spitalizat la S. C. Județean de Urgență Târgu M. în perioada 30.01._12, fiind diagnosticat, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar, cu Plaga dorsului nazal. . piramidei nazale cu laterodeviere, și beneficiind de servicii medicale în valoare totală de 1654,71 lei (f. 19-20).
Instanța reține că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
Având in vedere ca fapta dedusa judecății s-a produs la 29.01.2012, in cauză se vor aplica dispozițiile Noului cod civil, conform prevederilor art . 5 din Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a Noului Cod civil.
Conform art. 1349 alin. 2 și art. 1357 Cod civil, condițiile angajării răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existența unei fapte ilicite a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat și vinovăția autorului faptei ilicite.
Astfel, în lumina dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța reține că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, legea cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, condiții care sunt îndeplinite în cauză.
Se reține că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă- Sentința penală nr. 254 pronunțată la data de 25.09.2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei Reghin- inculpații (pârâții din prezenta cauză) au fost găsiți vinovați de comiterea infracțiunii de tâlhărie deduse judecății. Această hotărâre are, în lumina prevederilor art. 28 C. pr. pen, autoritate în procesul civil, context în care se reține îndeplinirea în cauză a condițiilor privind existența faptei ilicite, vinovăției și raportului de cauzalitate. În privința prejudiciului creat reclamantului, instanța reține că acesta este probat prin fișele depuse la f. 19 și 20 dosar.
Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (forma în vigoare la acea dată), persoanele care aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată. Prin urmare, în aceste cazuri potrivit legii obligația de reparație incumbă pârâților.
Prin prisma aspectelor reliefate mai sus, instanța reține că pârâții prin fapta lor culpabilă din 28/29.01.2012 (care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie) au vătămat integritatea corporală a numitului F. C., de a cărui îngrijire s-a ocupat reclamantul, suportând costurile ocazionate de asistența medicală acordată. Astfel, instanța constată că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, respectiv că fapta ilicită a acestora săvârșită cu forma de vinovăție a intenției au cauzat vătămări numitului F. C., ce au necesitat îngrijiri medicale a căror contravaloare se cifrează la 1654,71 lei, suportate de către reclamant, fără ca acestea să fie restituite.
Pe cale de consecință, instanța va admite cererea reclamantului și va dispune obligarea pârâților la plata sumei de 1654,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate F. C. în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. în perioada 30.01._12.
De asemenea, reținând că obligația de plată decurge din lege, respectiv din art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, va dispune obligarea pârâților și la plata dobânzii legale, calculată la debitul principal, de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. și până la plata efectivă a debitului.
Va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, nefiind probată în cauză efectuarea unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU M., cu sediul în Tg. M., .. 50, jud. M., CUI_, în contradictoriu cu pârâții G. J., CNP_ și G. C., CNP_, ambii cu ultimul domiciliu cunoscut în loc. Livezeni, nr. 100, jud. M..
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 1654,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate F. C. în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. în perioada 30.01._12.
Obligă pârâții la plata către reclamant a dobânzii legale calculate de la data externării persoanei vătămate din cadrul Spitalului C. Județean de Urgență Tg. M. și până la plata efectivă a debitului.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tg M..
Pronunțată în condițiile art. 396 alin. (2) C. pr. civ, azi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
C. D. | N. S. |
Red. C.D.
Tehnored. L.M.
25.09.2015.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4081/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3803/2015. Judecătoria... → |
|---|
