Plângere contravenţională. Sentința nr. 1801/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1801/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1801/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1801
Ședința publică de la 9 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D.-N. P.
Grefier M. A.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de către petentul P. V., CNP_, cu domiciliu procesual ales în Tulcea – la cab Av. P. A., ..1, . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.02.2015 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, CUI_, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.
Încheierea de ședință din data de 27 mai 2015, face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N T A ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 12.03.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, petentul P. V. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului – verbal de contravenție . nr._/16.02.2015.
În motivare s-a arătat că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa pentru că a înstrăinat autovehiculul la data 19.03.2013. De asemenea, acesta a precizat că actul sancționator este lovit de nulitate absolută, în lipsa semnăturii agentului constatator, a unui martor și a contravenientului.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001 și ale Legii nr. 455/2001.
Pentru dovedirea susținerilor, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând plângerii în copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul următoarele: procesul – verbal contestat, dovadă de comunicare, carte de identitate, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, adresa nr._/9.04.2015 emis de Primăria Tulcea – Serviciul Impozite și Taxe.
Intimata a depus în termen întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, cu menținerea procesului – verbal contestat ca legal și temeinic întocmit.
În motivare s-a arătat că procesul – verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea mențiunilor prevăzute de lege iar contravenția săvârșită de către petent rezultă din materialul probator anexat.
S-a precizat de către intimată că datorită neîndeplinirii de către petent a formalităților referitoare la radierea de pe numele său din baza de date a MAI a autovehiculului, acesteia nu îi este opozabil contractul de vânzare-cumpărare încheiat și nu îi revine obligația de a solicita informații cu privire la persoana utilizatorului autoturismului surprins în trafic fără rovinietă.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2001, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând în acest sens: planșe foto, certificat calificat pentru semnătură electronică, dovadă de comunicare.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul – verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei în baza art. 8 alin. (1) și (2) din OG nr. 15/2002, reținându-se că în data de 8.11.2014 în jurul orei 16:12, pe DN 2B km98+500m, localitatea Lacu Sărat, jud. B., autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând dlui. P. V. a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
În temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile stabilit prin art. 31 alin. (1) al aceluiași act normativ și va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului – verbal de contravenție.
Potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului-verbal.
Prin decizia nr. 6/2015, publicată în Monitorul Oficial din data de 25.03.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Conform art. 517 alin. (4) C. pr. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cu toate acestea, având în vedere că art. 15 alin. (2) din Constituția României consacră principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile, care se concretizează în aceea că legea nouă, mai favorabilă (inclusiv interpretarea nouă dată aceleiași legi, dacă este mai favorabilă, în concordanță cu domeniul de aplicare al art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), se aplică inclusiv situațiilor și raporturilor juridice născute sub imperiul legii vechi, instanța stabilește că procesul – verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 este lovit de nulitate absolută întrucât nu conține semnătura olografă a agentului constatator și apreciază că nu mai este necesar să cerceteze temeinicia acestuia.
În temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța va anula procesul - verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 și pe cale de consecință va exonera petentul de la plata amenzii în cuantum total de 250 lei aplicată prin procesul - verbal anulat.
În considerarea argumentelor expuse anterior, instanța va admite plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională, acțiune formulată de către petentul P. V., CNP_, cu domiciliu procesual ales în Tulcea – la cab Av. P. A., ..1, . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 16.02.2015 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, CUI_, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A.
Anulează procesul - verbal de contravenție . nr._/16.02.2015.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicate prin procesul - verbal anulat.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9.06.2015.
Președinte, Grefier,
D. – N. P. M. A.
Red.tehnored.jud.DNP/18.06.2015/5ex
./ .06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1794/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1805/2015.... → |
|---|








