Pretenţii. Sentința nr. 3746/2015. Judecătoria TULCEA

Sentința nr. 3746/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 3746/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

Dosar nr._

SENTINȚA CIIVLĂ NR. 3746

Ședința publică de la 14.12.2015

Completul compus din:

Președinte: I. S.

Grefier: A.-G. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 32, cu sediul în Tulcea, ., ., parter, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul B. B., cu domiciliul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

La data de 02.06.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 32, în contradictoriu cu pârâtul B. B. prin care s-a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 2.245 lei debit și penalități aferente până la luna martie 2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată privind cotele de întreținere aferente apartamentului în care locuiește din luna martie 2012, cuantumul total al acestor cheltuieli ridicându-se la suma de 2.245 lei.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

În probațiune reclamanta a depus la dosar înscrisuri (fila 3-44).

La termenul de judecată din data de 10.12.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin apărător, chitanțe reprezentând achitarea debitului pretins la plată (fila 56-57).

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Din listele de plată depuse la dosarul cauzei precum și din fișa personală a debitorului B. B., rezultă că la nivelul lunii martie 2015, acesta datora suma totală de 2.244,89 lei.

Întrucât s-a probat executarea creanței pretinse pe parcursul prezentului litigiu, instanța va constata că prezenta cerere având ca obiect pretenții a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR 32, cu sediul în Tulcea, ., ., parter, județul Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul B. B., cu domiciliul în Tulcea, ., județul Tulcea, ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în ședința publică din 14.12.2015.

Președinte, Grefier,

I. S. A. G. I.

Red. jud. I.S./23.12.2015

Tehnored. gref. A.G.I./4 ex./

. ex. reclamant/ 1 ex. pârât/ ..12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3746/2015. Judecătoria TULCEA