Pretenţii. Sentința nr. 3741/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3741/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 3741/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3741
Ședința publică de la 11.12.2015
Completul compus din:
Președinte: I. S.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. E. E. S.A., cu sediul în București, .. 41-43, cu sediul ales la Cabinet de Avocat T. F. din București, Calea Florească, nr. 39, ., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în T., ., ., județul T., având ca obiect pretenții.
Încheierea de ședință din data de 26.11.2015 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
La data de 06.07.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A., în contradictoriu cu pârâta .. prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2.548,32 lei contravaloarea facturilor de energie electrică neachitate, penalități aferente, precum și taxa de debranșare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a derulat un contract de furnizare a energiei electrice pentru care s-a atribuit un cod de abonat, iar în executarea acestui contract s-au emis mai multe facturi fiscale în valoare totală de 2.319,31 lei. Pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată, deși trebuia să o facă în termen de 10 zile calendaristice de la data emiterii facturilor. Valoarea penalităților este egală cu nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar facturile nu au fost contestate de debitoare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 194 și următoarele Cod procedură civilă, art. 1270, art. 1350, art. 1480 Cod civil, Legii nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale, Ordinului nr. 64/2014.
În probațiune reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate și a solicitat și proba cu interogatoriul pârâtei (fila 8-20).
S-a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 183,38 lei (fila 7).
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind rămasă fără obiect (fila 30-31).
A susținut pârâta că a achitat suma solicitată de creditoare, respectiv 2.548,32 lei, la data de 25.08.2015 prin plată și parțial prin compensare cu sumele facturate în minus de furnizor, după introducerea cererii de chemare în judecată.
În susținere pârâta a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate (fila 32-35).
La data de 13.11.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări prin care a arătat că debitul ce a format obiectul cererii de chemare în judecată a fost achitat, însă își menține solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, motivat de faptul că plata a intervenit ulterior învestirii instanței de judecată (fila 36).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, între părțile litigante a intervenit un contract de furnizare a energiei electrice în executarea căruia reclamanta S.C. E. E. S.A. a emis mai multe facturi fiscale cu scadență în perioada 24.04.2014 – 03.08.2014, neonorate la plată de către pârâtă.
Întrucât s-a probat executarea creanței pretinse pe parcursul prezentului litigiu, instanța va constata că prezenta cerere având ca obiect pretenții a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru se rețin dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, în conformitate cu care partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Cererea formulată de reclamantă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 06.07.2015 și a fost comunicată pârâtei la data de 14.07.2015 (fila 25), iar din cuprinsul ordinului de plată și facturii atașate la dosar rezultă că aceasta din urmă a achitat sumele indicate în cerere cu titlul de debit și penalități de întârziere la data de 25.08.2015.
Debitorul se află de drept în întârziere, întrucât raportul juridic dintre părți este unul între profesioniști, iar pârâta debitoare și-a asumat obligația de a achita în termenul stipulat contravaloarea energiei electrice furnizate.
În alte cuvinte, cazul pârâtei se încadrează în situația de excepție indicată de art. 454 Cod procedură civilă și, deși aceasta a recunoscut, prin plată, pretențiile reclamantei înainte de primul termen de judecată, nu poate fi scutită de la plata cheltuielilor de judecată. Fiind de drept în întârziere, pârâtei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1522 alin. 5 cod civil referitoare la plata într-un termen rezonabil.
Pentru argumentele rezumate mai sus se impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 183,38 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de S.C. E. E. S.A., cu sediul în București, .. 41-43, cu sediul ales la Cabinet de Avocat T. F. din București, Calea Florească, nr. 39, ., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în T., ., ., județul T., având ca obiect pretenții, ca fiind rămasă fără obiect.
Obligă pârâta la plata sumei de 183,38 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune sub sancțiunea nulității la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2015.
Președinte, Grefier,
I. S. R. C.
Red. jud. I.S./11.12.2015
Tehnored. gref. R.C./4 ex./
. ex. reclamant/ 1 ex. pârât/ 14.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3660/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3701/2015.... → |
|---|








