Acţiune în constatare. Sentința nr. 2380/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2380/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 2380/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._ Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2380
Ședința publică din data de 22 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-D. L.
GREFIER: A. B.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea cererii privind reclamanții B. A. și B. N. cu domiciliul procesual ales la Societatea de Avocați I.&S. din Z., .. Lira, . S., în contradictoriu cu pârâtele B. SA sucursala Z., cu sediul în Z., .. 10 A, județul S. și B. SA ROMÂNIA cu sediul în București, .. 6A, sector 2, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că la data de 13 octombrie 2015 s-au de către reclamanți concluzii scrise.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 din Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 22 octombrie 2015.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_ din data de 19.05.2015, reclamanții B. A. C. și B. N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. POST S.A. Sucursala Z., B. POST S.A. Romania București, să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la art.5.10 din Contractul de credit nr.HL6944 din data de 02.11.2006, să se dispună conversia în lei, la cursul BNR din data tragerii creditului, a sumei de 25.000 CHF, alături de aplicarea unui indice de corecție de 20% din cursul de la data acordării și să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF/L. pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamant, la cursul rezultat în urma corecției, începând cu data scadenței primei rate și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți. Au solicitat plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, în esență, reclamanții au învederat instanței faptul că, prin contractul de credit nr. HL6944 din data de 02.11.2006, au împrumutat suma de 25.000 CHF, de la Banca pârâtă, pe o perioada de 360 luni, iar raportat la dispozitiile art. 970 din Vechiul Cod Civil, aplicabil în cauză, conform principiului tempus regit actum, conventiile trebuie executate de parti cu buna-credință, conduită ce nu se poate retine în privința pârâtei la epoca semnarii contractului, atâta vreme cat creditele in CHF au fost promovate extrem de agresiv si convingator de catre Bancă, cu toate ca institutiile bancare, avand o experierita enorma in domeniu nu pot sustine ca nu aveau departamente specializate in istoricul tendintelor de fluctuatie a valutelor, care sa le permita anticiparea in mod rezonabil a faptului ca, in cazul izbucnirii unei crize financiare, si implicit a intrarii marilor economii in recesiune, cursul valutar ar putea sa explodeze. Raportat la aceste imprejurari, apreciază ca banca si-a incalcat obligatia de informare pe care o avea fata de reclamant, si in acest context a intrat pe taramul relei-credinte evidente.
În continuare, se arată că, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, sistemul de protectie pus in aplicare de Directiva 93/13 are la baza ideea ca, in fapt, consumatorul se afla . inferioritate fata de furnizor, in acest caz, Banca, atat raportat la puterea de negociere, cat si la nivelul de informare, aderarea la conditiile redactate in prealabil de furnizor, fiind facuta de cumparator fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora, articolul 4 alineat 2 din Directiva 93/13 prevazand in fapt o exceptie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in sistemul de protectie a consumatorilor,.dispozitia fiind de stricta interpretare.
Totodata, Curtea Europeana a apreciat ca diferenta de curs valutar nu poate sa nu fie supusa aprecierii instantei cu privire al caracterul sau abuziv, iar raportat la stabilitatea cursului francului elvetian, anterior semnarii contractului de credit, acest aspect fiind unui determinant in semnarea contractului de imprumut in aceasta moneda, aceasta stabilitate a cursului de schimb reflectandu-se si in valorile relativ mici a dobanzilor pentru acest tip de imprumut, ceea ce facea aceste contracte de credit foarte atractive pentru consumatori.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea 193/2000, republicată, Decizia Curții Europene în cauza C-26/13.În probațiune, s-au depus înscrisuri. În drept, au fost invocate dispozițiile art.970 C.Civil anterior, Legea 193/2000 și Directiva 93/13.
Pârâta BANK POST S.A București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată arătând, în esență faptul că anterior semnării contractului de credit reclamanții au putut consulta clauzele acestuia, au avut posibilitatea de a analiza si studia fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotrivă, încalcă aceste interese.
Mai mult, a precizat pârâta, reclamanții au beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel Încât sa iși poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza. Ia momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând clientului, in funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de dobânda si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată.
În continuare, pârâta a menționat că, din portofoliul de soluții de creditare oferite de bancă clienților la vremea respectivă, reclamanții au ales un produs de creditare cu dobândă variabilă acordat în moneda CHF, confirmând, prin semnarea contractului faptul că au citit, înțeles și acceptat termenii și condițiile contractuale. Clauza de risc valutar din contractul de credit reprezintă o transpunere a principiului nominalismului monetar consacrat de Codul Civil, împrumutatul având obligația de a restitui exact suma împrumutată, indiferent de creșterea sau scăderea valorii banilor, cu excepția cazului în care prin acte normative este prevăzut contrariul. Și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. De asemenea, solicitările reclamanților de a se dispune modificarea contractului prin schimbarea monedei creditului din CHF în lei sunt neîntemeiate, aceștia nefiind împiedicați să opteze pentru contractarea unui credit în lei, euro sau altă monedă străină. Prin acțiunea formulată reclamanții solicită modificarea unui element esențial al contractului, însuși obiectul actului juridic ce definește prețul contractului, fără ca vreo dispoziție legală să îndreptățească instanța de judecată să intervină în acordul de voință al părților, contrar dispozițiilor art.969 C.Civil și considerentelor deciziei CJUE în cauza C-618/10, obligatorie pentru instanțele naționale.
În probațiune, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
în fapt, între pârâta S.C. B. POST S.A.-sucursala S., în calitate de împrumutător, și reclamanți, în calitate de împrumutați-codebitori, s-a încheiat Contractul de credit nr. HL6944 din data de 02.11.2006 (filele 9-18) prin care reclamanții au fost împrumutați cu suma de 25.000 CHF (franci elvețieni) pentru achiziționarea unui imobil, cu o dobândă curentă de 5,35% pe an la data încheierii contractului (indexabilă ulterior conform art.4.1 și calculabilă după formula indicată la pct.4.3 din contract),pe o durată de 360 de luni, potrivit art.2 din contract.
În drept, cu titlu preliminar, instanța arată faptul că în cauză, convenția inițială a părților fiind încheiată la data de 02.07.2007 când au stabilit termenii contractuali, anterior intrării în vigoare a Legii 287/2009 ( Noul Cod Civil) sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la data încheierii convenției și nu cele ale legii noi, conform prevederilor art.3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil care prevede că: „ Actele și faptele juridice încheiate sau, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz a săvârșirii sau producerii lor.” Și prevederilor art.102 alin.1 din Legea 71/2011 care stipulează faptul că: „ Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”, astfel că sunt aplicabile în speță prevederile Codului Civil vechi.
Mai departe, potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de a opta între a se adresa direct, organelor judecătorești în conformitate cu prevederile codului civil și ale Codului de procedură civilă (art. 14) și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legii, anume Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice (art. 8,9).
În prezenta speță, reclamanții au calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000, iar pârâta S.C. OTP Bank Romania S.A., are calitatea de comerciant - împrumutător încheind contractul de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin.2 din aceeași lege. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va ti considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Nici dispozițiile comunitare, nici legislația națională nu permit instanței ingerințe în determinarea prețului contractului, în acest sens, prin preluarea dispozițiilor art. 4 paragraful 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, legiuitorul român reglementând la rândul său excluderea clauzelor privind prețul contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6).
Or, față de natura juridică complexă a contractului de credit care presupune, pe lângă acordarea împrumutului și restituirea acestuia cu dobândă - efectuarea unor prestații aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, considerate esențiale de către părți la încheierea contractului și făcând parte din obiectul principal al contractului, clauzele referitoare moneda de acordare a creditului sunt indubitabil elemente care determină costul total al creditului conform art. 3 lit. g) și i) din Directiva nr. 2008/48 și acest cost împreună cu marja de profit formează prețul contractului de credit, componenta esențială a obiectului contractului de credit, de consum, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Moneda de acordare a creditului intră în sfera noțiunii de „preț a contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului (...)".
Chiar dacă am aprecia, in extremis, că aceste clauze privind moneda de acordare a creditului nu sunt excluse de la controlul asupra caracterului lor abuziv în temeiul prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța constată în primul rând că, prin raportare la cele trei condiții instituite de prevederile art. 4 alin. 1 din textul normativ mai sus amintit, clauzele referitoare la moneda de acordare a creditului, riscul valutar au fost exprimate în mod clar și inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul și în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres în contract. Potrivit art.1.1 din convenție, reclamanții au primit o sumă în franci elvețieni și s-a convenit ca ratele să fie achitate în aceeași monedă conform art.5.1 din contract pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeași sumă împrumutată, la care se adaugă dobânzi în moneda care le-a fost pusă la dispoziție de către societatea bancară. Contractul de credit valutar conține așadar un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv.
Contractând un împrumut pe o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obțineau veniturile din salariu, împrumutații și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei, fapt ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului.
Încheierea unui contract de credit într-o anumită monedă străină depinde exclusiv de opțiunea împrumutaților, iar în această situație, modificarea circumstanțelor inițiale, respectiv fluctuația monetară, a fost integrată în contract, cu consecințe asupra executării obligațiilor contractuale astfel asumate, ambele părți putând suporta consecințele negative ale riscului valutar, în lipsă de stipulație contrară, riscul creșterii riscului de schimb fiind suportat de debitor.
De altfel, în materia contractului de împrumut, legiuitorul (și nu banca) a consacrat principiul nominalismului monetar conform art.1578 C.Civil vechi, aplicabil la data încheierii convenției, fără ca evoluțiile economice să influențeze obligațiile asumate de împrumutat, iar executarea obligațiilor reclamantului are la bază atât clauzele contractuale cât și prevederile legale în materia contractului de împrumut, nefiind aplicabilă în speță teoria impreviziunii. Nu se poate abdica de la aplicarea acestui principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice.
Totodată, instanța reține că și Curtea Europeană de Justiție prin Hotărârea din 30 aprilie 2014 pronunțată în procedura C280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Sigur că protecția consumatorilor se poate realiza și cazul contractelor de credit în monedă străină, însă nu întemeiat pe Legea 193/2000 întrucât principiul nominalismului este unul legal, iar excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudențială, ci doar pe cale legală, și nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecție în cazul creditelor în valută, recenta transpunere în legislația română a Directivei 17/2014 putând constitui o premisă de a legifera în acest domeniu.
Instanța nu poate reține nici reaua-credință a băncii, din probele administrate nefiind relevat faptul că instituția financiară le-a impus reclamanților produsul financiar astfel contactat și neputând fi primite afirmațiile reclamanților în sensul că banca nu a procedat la o informare corespunzătoare cu privire la riscul valutar întrucât, din calitatea de profesionist a împrumutătorului în domeniul financiar bancar nu se poate prezuma cunoașterea ori a posibilitatea de prevedere a evoluției cursului de schimb al CHF. Consumatorul este o persoană mediu avizată și mediu diligentă care nu poate face abstacție de faptul că fluctuațiile cursului valutar afectează participanții unei piețe libere, efectele negative, în privința sa, ale riscului valutar putând fi diminuate prin luarea unor măsuri contractuale precum alegerea valutei din contractul încheiat.
Pe de altă parte, banca este un comerciant care urmărește să-și „vândă” produsul, neputându-i-se imputa faptul că nu a adus la cunoștința consumatorului posibilitatea deprecierii unei valute peste o anumită perioadă de timp, fiind de notorietate fluctuația cursului valutar al monedelor, iar părțile contractuale nu au pornit de la premisa existenței unui curs valutar stabil pe toată perioada de creditare. Obligația băncii de informare a clientului vizează condițiile de creditare, adică dobânda, comisioanele sau garanțiile puse pe seama împrumutatului, posibilitatea aprecierii sau deprecierii monedei străine neputând fi inclusă în această obligație.
Așa fiind, instanța reține că, în concordanță cu dispozițiile art. 2.16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, aceste clauze nu pot fi considerate abuzive și nu se poate reține un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Consumatorii nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora. Din redactarea clauzelor pretins abuzive de către reclamanți, se relevă faptul că banca i-a informat la încheierea contractului faptul că rambursarea creditului se face în franci elvețieni din moment ce creditul i-a fost acordat în aceeași monedă.
Pe de altă parte, pentru reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului ( între altele, în condițiile deprecierii monedei în care obține venituri raportat la moneda creditului), ci reclamanții ar fi trebuit să dovedească că respectiva clauză a creat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-i sarcina probei. Fluctuația cursului de schimb nu poate constitui, în sine, o împrejurare care să determine reținerea caracterului abuziv al clauzelor privind rambursarea sumei împrumutate, nefiind îndeplinite numai pentru acest considerent condițiile prevăzute de art.4 din Legea 193/2000.
Contractul de credit dintre părți a presupus o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantului, însă o executare uno icto din partea băncii, aspect ce trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.
Astfel, banca și-a îndeplinit obligația asumată, remițând suma împrumutată, ceea ce dă naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului, de a primi de la reclamanți prețul ce incumbă acestora în moneda stabilită de părți ca element constitutiv al prețului, în concordanță și cu prevederile art.3 alin.2 din Regulamentul BNR nr.4/2005 care permite realizarea operațiunilor în valută pe baza acordului părților. În plus, împrejurarea că reclamanții au introdus prezenta cerere la aproape 8 ani de la încheierea contractului, după ce au achitat o bună parte din credit, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile lor privind împrejurările încheierii contractului și atitudinea lor subiectivă la acea dată, care profită pârâtei.
Cât privește cererea reclamanților privind stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la cursul rezultat în urma corecției, precum și denominarea în moneda națională a plăților, așa cum s-a arătat anterior, instanța apreciază aplicabilitatea în cauză a principiului nominalismului monetar prevăzut de art.1578 C.Civil vechi, împrumutatul trebuind să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia, iar instanța nu se poate substitui voinței părților în raporturile dintre acestea întrucât raporturile contractuale se nasc prin acordul de voință al părților care reprezintă legea părților conform art.969 C.Civil. De asemenea, nici aplicarea prevederilor art.9.1 din contract nu justifică ingerința instanței în modificarea ratelor lunare plătite de reclamanți, dobânda fiind variabilă, potrivit convenției părților și calculată după formula indicată la art.5.2 din convenție, graficul de rambursare suportând modificări conform art.5.3 din contract.
Totodată, analizând conținutul clauzei prevăzută la art.5.10 din contractul de credit nr.HL6944/02.11.2006 cu privire la care reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv, instanța constată că aceste prevederi reprezintă un veritabil mandat acordat băncii în gestionarea plăților aferente creditului. Contestând conținutul clauzei, reclamanții au susținut că banca nu și-a îndeplinit obligația de informare cu privire la posibilitatea de creștere a cursului valutar, a oferit o dobândă mică la acest tip de contract, făcând atractive pentru clienți împrumuturile în franci elvețieni.
Așa cum s-a arătat, raporturile contractuale dintre părți fiind supuse prevederilor Legii 193/2000, instanța nu constată a fi întrunite acele elemente din art. 4 Legea 193/2000 care să genereze acel dezechilibru semnificativ între obligațiile părților în privința clauzei prevăzută de art.5.10 din contract. Conținutul clauzei stabilește modul de acoperire a ratelor scadente de către bancă, din conturile împrumutaților, chiar în alte monede, în cazul în care aceștia nu au disponibil suficient în moneda creditului, la data scadenței ratelor. Susținerile reclamanților potrivit cărora acordarea creditului în anul 2007, în franci elvețieni a fost o ficțiune, în considerarea evoluției ulterioare accelerate a cursului acestei monede nu pot fi primite. Pe de o parte, acordarea creditului s-a făcut în lei, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar. Pe de altă parte, prin clauza contestată s-a mandatat banca să efectueze unele servicii de schimb valutar pentru client, în vederea achitării ratelor în franci elvețieni. Operațiunile de schimb valutar, diferențele dintre cursul oficial și cel comercial sunt realități economice ale economiei de piață, despre care orice persoană are cunoștință, iar reclamantul a acordat băncii prin contract mandat de a efectua unele servicii in numele său.
Prin urmare, întrucât clauza din art.5.10 din contract din cuprinsul căreia se desprinde obligația pe care și-o asumă pârâta privind efectuarea unor operațiuni specifice de schimb valutar, nu generează prestații disproporționate între părți și nu susține afirmațiile reclamanților potrivit cărora acordarea creditului în franci s-a făcut în mod nereal, clauza având o exprimare clară și inteligibilă în sensul prevăzut de art.4, alin.6 din Legea 193/2000 prin raportare la Directiva 93/13/CEE, instanța va respinge ca neîntemeiat și petitul privitor la clauza prevăzută la art. 5.10 din contractul încheiat de părți.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții B. A. C. și B. N., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. POST S.A. Sucursala Z., B. POST S.A. Romania București.
În final, față de soluționarea cererii, instanța va respinge ca nefondată cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.453 C.pr.civ. și va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții B. A. C. și B. N., cu domiciliul procesual ales la Societatea de Avocați I. & S. din Z. ..Lira, ..S., în contradictoriu cu pârâții B. POST S.A. Sucursala Z. cu sediul în Z. ..14, ..S. și B. POST S.A. Romania cu sediul în București ..6A, sector 2.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M.-D. L. A. B.
Red. M.D.L./22.10.2015
Dact. A.B./27.10.2015/
Ex. 6, .
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2315/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2314/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|
