Acţiune în constatare. Sentința nr. 1617/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1617/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 1617/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

..

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1617

Ședința publică din 26 iunie 2015

Completul compus din:

Președinte:S. V. N., judecător

Grefier:G. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M. Z.-PRIN PRIMAR cu sediul în Z., Piața I. M. nr. 3, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Z., ., jud. S. cu domiciliul procesual ales la C., TĂRĂU și PARTENERII -Societate civilă de avocați cu sediul în Z., ., Clădirea Manager, etaj 1, jud. S. având ca obiect pretenții, acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei c.j. H. R. și reprezentantul pârâtei av. C. T..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța acordă cuvântul asupra excepției de necompetență invocată de pârâtă.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției de necompetență și declinarea prezentei cauze la Tribunalul S.. Contractul este unul administrativ obiectul acestuia este închirierea unei suprafețe de teren, care este amplasat pe trotuar, apreciază că litigiul este de competența contenciosului administrativ, contractul având înserate clauze contractuale. Clauza contractuală inserată în cuprinsul contractului nu a fost încălcată părțile își vor executa obligațiile. Totodată solicită conexarea prezentului dosar la dosarul nr._ al Tribunalului S..

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției întrucât contractul încheiat între părți nu este unul administrativ, cel mult este asimilat unui contract administrativ, terenul este situat pe teren public, instanța competentă fiind judecătoria.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.05.2015, reclamanta M. Z. în contradictoriu pârâta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate încetat contract de închiriere nr._/30.11.2010 începând cu data de 31.03.2015 și să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 240 lei/lună ce reprezintă prejudiciul cauzat pentru ocuparea tară acte de închiriere a terenului, proprietatea reclamantului, ce vor fi calculate începând cu data de 01.04.2015 până la data eliberării terenului prin raportarea la valoarea chiriei din contract modificată prin actul adițional nr. 1, pentru terenul pe care pârâta are amplasat chioșcul, Obligarea pârâtei la eliberarea terenului prin ridicarea chioșcului în termenul ce va fi stabilit de către instanța de judecată, iar în caz de neexecutare a acestei obligații în termenul stabilit de instanță, desființarea construcției se va realiza de către reclamant M. Z. - pe cheltuiala pârâtului.

În motivare, s-a arătat că între M. Z., în calitate de proprietar și . în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr._/30.11.2010, având ca obiect darea în folosința pârâtei a unei suprafețe de teren de 6 mp, situat în Z., .. 26-Zona A, pe care chiriașul are amplasat un chioșc, iar prețul închirierii a fost de 35 lei/mp/lună, modificat prin actul adițional nr. 1, ajungându-se la valoarea de 40 lei/mp/lună și o valoare totală de 240 lei/lună.

Conform clauzelor contractuale, activitatea pe care chiriașul o poate desfășura în chioșc este vânzare presă, publicații, vânzare carte și complementare presă și chiriașul are obligația să folosească terenul închiriat doar pentru destinația stabilită, iar în art. 15 lit a și b este prevăzută clauza contractuală conform căreia contractul de închiriere încetează de drept, fară somație, Iară punere în întârziere și tară intervenția instanței, dacă chiriașul schimbă activitatea permisă sau, nu își îndeplinește orice altă obligație asumată prin contract - proprietarul putând solicita ridicarea/demolarea construcției pe cheltuiala chiriașului.

În continuare reclamanta a mai arătat că la data de 29.01.2015, în urma controlului s-a constatat faptul că pârâta, pe lângă activitatea permisă în chioșc, comercializa și alte produse care exced dispozițiilor contractuale.

În drept, au fost invocate dispozițiile drept: dispozițiile art. art. 969-970, art. 998 C.civ.;

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 30 din OUG 80/2013.

La cerere s-au anexat un set de înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Z., potrivit art. 107 C., precum și excepția conexității cu dosarele având numerele_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_ și cu dosarul nr._ al Tribunalului S., excepția inadmisibilității cererea de chemare în judecată datorită neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, în baza art. 193 C.pr.civ. coroborat cu art. 7 alin. 1 și alin. 6 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Z., pârâta a arătat că cererea de chemare în judecată vizează constatarea încetării unui contract de închiriere prin care reclamantul a închiriat o suprafață de teren care, așa cum se arată în art. 1 al contractului, face parte din domeniul public al Municipiului Z., iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 sunt asimilate actelor administrative, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare la data de 16.06.2015 prin care raportat la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Z., a precizat că este neîntemeiată astfel între părți a fost încheiat un contract comercial, iar sumele datorate de locatari, cu titlu de chirie, se fac venit la bugetul local, reprezentând creanțe bugetare. Așadar fiind vorba de alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, respectiv venituri care provin din raporturi de drept privat, venituri din chirii, dividente..., sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, astfel că relațiile juridice s-au născut/stabilit în temeiul dispozițiilor Codului civil, iar nu de drept administrativ.

La termenul de azi în baza art. 248 Cod procedură civilă instanța a rămas în pronunțare asupra excepție materiale a judecătoriei Z. pe care o apreciază ca întemeiată, după cum urmează:

Obiectul contractului de închiriere nr._/30.11.2010 îl reprezintă suprafața de teren de 6 mp, situat în Z., .. 26-Zona A, care face parte din domeniul public potrivit art. 1 din contract, aspect de altfel necontestat de reclamantă.

Potrivit art. 8 alin 2 din Legea 544/2004 Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrative, totodată in art. 2 lit. c al aceluiași act normativ, teza finală se arată sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;

Din terminologia folosita în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 rezulta, așadar, că sunt supuse controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ și contractile având ca obiect contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, iar toate litigiile generate de executarea contractului sunt de competența instanței de contencios, în speță față de dispozițiile art.10 din Legea 544/2004 Tribunalul S..

În consecință, pentru considerentele enunțate, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului S. secția C. administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a judecătoriei Z. invocată de pârât prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta M. Z. cu sediul în Z., Piața I. M. nr. 3, CF_ în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Z., ., jud. S. cu domiciliul procesual ales la C., TĂRĂU și PARTENERII -Societate civilă de avocați cu sediul în Z., ., Clădirea Manager, etaj 1, jud. S., în favoarea Tribunalului S. Secția C. administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2015.

Președinte, Grefier,

S. V. N., judecător G. S.

Red. S.V.N./3.07.2015

Dact. S.J.G./3.07.2015

Ex. 2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1617/2015. Judecătoria ZALĂU