Succesiune. Sentința nr. 1629/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1629/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 1629/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

..

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1629

Ședința publică din 26 iunie 2015

Completul compus din:

Președinte:S. V. N., judecător

Grefier:G. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta A. P. M. cu domiciliul în Cluj N., ., nr. 48, . în contradictoriu cu pârâții P. M., domiciliată în Chendremal, nr. 19, județ S., G. A., domiciliată în Chendremal, nr. 19, județ S., P. I., domiciliat în Chendremal, nr. 19, județ S. având ca obiect succesiune, intabulare CF.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de ședință din 19 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2015 sub nr._ /2014 reclamanta A. P. M., a chemat în judecată pârâții P. M., G. A., P. I. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să constatate că din masa succesorala a defunctului P. G., decedat la data de 10 aprilie 1993, cu ultimul domiciliu in localitatea Chendremal, nr. 19, ., face parte terenul in suprafața de 2600 mp, înscris in Titlul de proprietate nr._/_/1993, identificat in CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (605 mp) si CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (1995 mp). Să se constate că moștenitorii legali ai defunctului sunt: parata P. M., in calitate de soție supraviețuitoare, in cota de 2/8 si parații G. A. si P. I., in calitate de descendenți, in cota de cate 3/8, să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a acestora, să se constate că la data de 10 martie 2014 intre reclamanta si parați a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare prin care parații, promitenți vânzători s-au obligat sa vanda reclamantei cotele lor de proprietate din terenul de 2600 mp, înscris in Titlul de proprietate nr._/_/1993, identificat in CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (suprafața de 605 mp) si in CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (suprafața de 1995 mp) si sa se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 10 martie 2014 intre reclamanta, in calitate de promitenta cumpărătoare si parați, in calitate de promitenți vânzători a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare prin care promitenții vânzători s-au obligat sa vanda reclamantei cotele lor de proprietate din terenul in suprafața de 2600 mp, înscris in Titlul de proprietate nr._ /_/1993, eliberat pe numele defunctului P. G., autorul lor. Prețul a fost stabilit la 1000 lei si a fost achitat de reclamanta la data încheierii antecontractului, aceasta intrând in posesia terenului.

În continuare reclamanta a mai arătat că pârâții sunt moștenitori legali ai defunctului P. G., decedat la data de 10 aprilie 1993, parata P. M. in calitate de soție supraviețuitoare, are cota de 2/8 iar parații G. A., P. I. in calitate de descendenți au cota de cate 3/8 fiecare.

Promitenții vânzători s-au obligat sa faca toate demersurile in vederea identificării cu date de carte funciara a imobilului vândut si a înscrierii dreptului lor de proprietate in cartea funciara și sa dezbată succesiunea după defunctul P. G. pana in data de 15.11.2014 dar nu si-au îndeplinit obligațiile asumate, drept urmare în opinia reclamantei sunt îndeplinite condițiile art. 1560 N.C.civ, fiind justificată pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1669 alin. C. civ., privind promisiunea de vânzare si promisiunea de cumpărare, art. 1650 C. civ. privind acțiunea oblica, art. 954, privind deschiderea moștenirii, art. 970, art. 971 C. civ. privind vocația la moștenire a soțului supraviețuitor, art. 975 C. civ. privind dreptul la moștenire al descendenților, art. 1270 C. civ. privind forța obligatorie a contractului, art. 1516 alin. 2 pct. 3 C. civ.privind drepturile creditorului.

În probațiune s-a solicitat interogatoriul pârâților și înscrisuri sens în care s-a anexat la cerere antecontractul de vânzare-cumpărare, titlul de proprietate nr._/_/1993, extras CF_ Zimbor, extras CF_ Zimbor si încheierile Biroului de cadastru si Publicitate Imobiliara Z., certificat de deces P. G., certificat de căsătorie P. M., certificat de naștere si de căsătorie G. A., încheierea notariala nr. 5/28 ian. 2015 eliberata de BNP Pusok C. F. M. privind verificările efectuate in evidentele succesorale notariale.

Cererea a fost legal timbrată cu 375 lei conform art. 5 alin 2 din OUG 80/2013.

Pârâții nu au formulat întâmpinare, și nu s-au prezentat în fața instanței deși au fost citați cu mențiunea personal la interogatoriu.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar, iar pârâții au fost citați cu mențiunea personal la interogatoriu.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

Defunctul P. G., cu ultimul domiciliu in localitatea Chendremal, nr. 19, . a decedat la data de 10 aprilie 1993, astfel încât în conformitate cu art. 651 C.civ. care prevede că succesiunile se deschid prin moarte, instanța va consta deschisă succesiunea defunctului P. G..

Prin Titlul de proprietate nr._/_/1993, lui P. G., în conformitate cu dispozițiile legii 18/1991, i s-a reconstituit dreptul de proprietatea asupra unei suprafețe de 7160 mp printre care și terenul de 2600 mp în locul situat G. pe șes, înscrise în CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (suprafața de 605 mp) si in CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (suprafața de 1995 mp).

Din actele de stare civilă depuse la dosar reiese că moștenitorii defunctului P. G. sunt soția supraviețuitoare P. M. și cei doi copii G. A., P. I..

D. fiind faptul că potrivit art. 1 lit. A din Legea 319/1944, soțul când vine la succesiune cu copiii legitimi si recunoscuți sau numai cu unii din ei, ori cu descendenții lor, moștenește o pătrime, astfel încât P. M. are o cotă de ¼ din succesiunea soțului, iar cei doi copii au fiecare o cotă de ½ din restul de ¾ respectiv 3/8 din succesiune.

D. urmare instanța va constata că moștenitorii legali acceptanți ai defunctului sunt soția supraviețuitoare P. M. cu o cotă de 2/8 și G. A., P. I. in calitate de descendenți au cota de cate 3/8 fiecare.

Raportat la petitul privind înscrierea în cartea funciara a dreptului de proprietate pe numele moștenitorilor și a primului cumpărător instanța are în vedere că procedura înscrierii dreptului de proprietatea în carte funciară este o procedură administrativă care nu intră în competența instanțelor judecătorești ci a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În baza prezentei hotărâri reclamanții au posibilitatea după parcurgerea procedurii reglementate de art. 28 din Legea 7/1997 să își înscrie dreptul de proprietate.

Prin actul sub semnătură privată, încheiat in data de 10.04.2014 parații P. M. G. A., P. I. în calitate de moștenitori ai defunctului P. G. au înstrăinat suprafața de 2600 mp reconstituită prin Titlul de proprietate nr._/_/1993 pentru suma de 1000 lei care a fost achitată in întregime la data încheierii. În ce privește predarea bunului către promitenta cumpărătoare în antecontractul de vânzare cumpărare părțile au stabilit ca data predării coincide cu data încheierii antecontractului în formă scrisă.

În drept conform art. 5 alin 1 din Legea 71/2011 este aplicabil Noul cod civil care a intrat în vigoare la 01.10.2011.

Conform art. 1676 Cod Civil, transferul proprietății în cazul imobilelor este supus dispozițiilor de carte funciară, care instituie regula înscrierii doar în baza unui act autentic, regulă prevăzută și în art. 1244 Cod Civil sub sancțiunea nulității.

Astfel art. 1279 Cod Civil, prevede: ” Promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea. În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese. De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Acest articol reglementează promisiunea de a contracta în principal sub aspectele conținutului și efectelor în caz de nerespectare a obligațiilor promitentului și are valoarea unui sediu legal general, reprezentând dreptul comun în domeniu, cu două implicații: pe de o parte, conține dispoziții comune, iar pe de altă parte, reprezintă norma generală prin raportare la anumite dispoziții legale având titlu de norme speciale în diferite materii. Or în cazul promisiunii de vânzare cumpărare în art. 1669 Cod Civil se arată de asemenea Când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.

Din interpretarea coroborată a acestor două texte enunțate se constată că pentru a putea fi executată direct în natură prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract această obligație de a face respectiv de a încheia contractul se impunea ca antecontractul să îndeplinească toate condițiile de validitate ale contractului are s-a avut in vedere.

Or in material vânzării de imobile una dintre condițiile de validitatea este forma autentică impusă de art. 1244 Cod Civil. Instanța are în vedere că în cauză această condiție nu este îndeplinită antecontractul atașat fiind înscris sub semnătură privată.

Chiar dacă pentru încheierea valabilă a unei promisiuni sinalagmatice nu se impune forma autentică, pentru executare în natură a acesteia în forma specifică prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract legiuitorul a instituit condiția ca promisiunea să fie încheiată în forma cerută de lege pentru contract, în cauză forma autentică, față de aceste considerente acest petit urmează a fi respins.

Susținerea reclamantei că urmare a modificărilor aduse Legii 17/2014 nu se mai impune forma autentica in cazul înstrăinării de terenuri agricole este neîntemeiată din moment ce in art. 4 al acestui act normativ se prevede că Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale. Mai mult în articolul 5 se prevede expres că În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, adică dispozițiile codului civil.

Ori așa cum s-a precizat mai sus in material vânzării de imobile una dintre condițiile de validitatea este forma autentică impusă de art. 1244 Cod Civil

Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată, față de soluția data cererii principale, cererile accesoriii privind înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei evident că urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea, formulată de reclamanta A. P. M., domiciliata in municipiul Cluj-N., ., nr. 48, ., având CNP_, în contradictoriu cu pârâții P. M., domiciliata in ., . G. A., domiciliata in ., ., P. I., domiciliat in ., ..

Constată deschisă succesiunea defunctului P. G., decedat la data de 10 aprilie 1993, cu ultimul domiciliu in localitatea Chendremal, nr. 19, ..

Constată ca în masa succesorala rămasa după defunctul P. G. intră și terenul in suprafața de 2600 mp, înscris in Titlul de proprietate nr._/_/1993, identificat in CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (605 mp) si CF_ Zimbor, nr. cadastral_ (1995 mp).

Constată că au calitatea de moștenitori ai defunctului P. G., pârâta P. M. cu o cotă de 2/8 în calitatea de soție supraviețuitoare și G. A., P. I. in calitate de descendenți cu o cota de cate 3/8 fiecare.

Respinge restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.

Cu drept apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2015.

Președinte, Grefier,

S. V. N., judecător G. S.

Red. S.V.N./03.07.2015

Dact. S.J.G./06.07.2015

Ex. 6/4 .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1629/2015. Judecătoria ZALĂU