Contestaţie la executare. Sentința nr. 607/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 607/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 607/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2519 / 2520

SENTINȚA CIIVLĂ NR. 607

Ședința publică din data de 03 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. M. C., judecător

Grefier: C. M. L.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii cauzei civile privind pe contestatoarea G. L. I. G. M. – traducător autorizat, cu domiciliul procesual ales în București, . nr. 30, ., sector 1, în contradictoriu cu intimat Administrația Finanțelor Publice Z., cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 15, jud. S., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni, procedura de citare fiind legal îndeplinită, fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință din data de 17 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată cu nr. 3683 din data de 20.06.2013, contestatorul G. L. G. M., în contradictoriu cu intimata AJFP S. a formulat contestație la executare, solicitând anularea somației nr. 30/_ /_ și a titlului executoriu nr. 7776, și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul arată că desfășoară avtivitate de traducător autorizat, activitatea fiind verificată de reprezentanții intimatei. În urma verificării s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 265/20.01.2012, și s-a emis decizia de impunere nr. 265/IA/20.01.2012, pentru total obligații în cuantum de 99.369 lei. Distinct de această sumă, s-a emis somația nr. 30/_ /_, și titlul executoriu nr. 7776, pentru suma de 2019 lei. Contestatorul arată că intimata a început executarea silită fără a avea la bază un titlu executoriu, deoarece titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere din data de 30.01.2012 nu i-a fost comunicat, astfel că acesta nu ajuns la scadență pentru a deveni titlu executoriu, executarea silită se face în baza unui titlu executoriu emis nelegal, deoarece inspecția fiscală s-a efectuat în mod nelegal.

În drept, se întemeiază pe art. OG 92/2003, cu normele de punere în aplicare, NCPC, Codul fiscal.

În probațiune, se depun înscrisuri.

Intimata AJFP S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că a comunicat contestatorului toate înscrisurile în baza cărora s-a efectuat executarea silită. Cum contestația la executare nu poate privi titlul executoriu propriu zis, contestatorul, poate ataca doar actele de executare, iar acestea au fost întocmite legal și corect.

Asupra cauzei de față, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 20.01.2012 s-a emis raportul de inspecție fiscală nr. 265 (f.12-34), prin care s-au stabilit în sarcina contestatoarei G. L. G. M. obligații fiscale suplimentare .s-a emis titlul executoriu nr. 2077 din data de 22.02.2012, pentru suma de 97.681 lei, și somația nr._ /_/22.02.2012, pentru suma de 97.681 lei.

Distinct de aceste înscrisuri, s-a emis la data de 10.04.2013 decizia referitoare la plata obligațiilor accesorii nr. 265 (f.68), pentru suma de 2019 lei, comunicată petentei la data de 22.04.2013 (f.69), iar în baza ei s-au emis la data de 23.05.2012 somația nr. 31/30//1/2013/_ și titlul executoriu nr. 7776, ambele pentru suma de 2019 lei, (f.65-66), comunicate petentei în data de 31.05.2013 (f.67).

Petenta contestă comunicarea deciziei de impunere nr. 265IA/20.01.2012, și, respectiv, nr. 265IA/30.01.2012, arătând că acestea stau la baza emiterii deciziei nr. 265/2013, și nu i-au fost comunicate. Nefiindu-i comunicate cele două decizii, acestea nu puteau ajunge la scadență, astfel încât să devină titlu executoriu, și să permită începerea executării silite.

Art. 141 din OG 2/2003 stabilește:

,, (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

(1^2) Executarea silită a creanțelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

În cauza de față, petenta a formulat și contestație împotriva titlului executoriu, care a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 2605/25.09.2014, pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ *.

În cauza de față, s-au arătat anterior circumstanțele emiterii deciziei de impunere nr. 265/10.04.2013, și comunicarea acesteia către petentă. Decizia de impunere este titlu de creanță așa cum rezultă din prevederile art. 110 din OG 92/2003. După expirarea termenului de plată stabilit în funcție de data comunicării, așa cum prevede art. 111 din OG 92/2003, titlul de creanță neachitat devine titlu executoriu, astfel că decizia de impunere nr. 265/10.04.2013 a îndeplinit condițiile legale pentru a dobândi calitatea de titlul executoriu. S-a emis astfel titlul executoriu nr. 7776 din 23.05.2013, în baza deciziei de impunere 265/10.04.2013 pentru suma de 2019 lei, pornindu-se executarea silită. Suma reprezintă dobânda pentru perioada 01.01._13, aferentă debitului de 56.093. Cu privire la sumele din titlul executoriu, trebuie arătat că petenta a formulat și contestație împotriva titlului executoriu, care a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 2605/25.09.2014, pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ *. Prin hotărârea arătată s-a stabilit de către instanță că atât decizia de impunere nr. 265IA/20.01.2012, privitoare la TVA stabilit suplimentar, cât și decizia 265/IB/20.01.2012, privitoare la impozitul pe profit, au fost legal emise, iar petenta a avut cunoștință de aceste decizii. Însăși petenta, prin contestația formulată în prezentul dosar, recunoaște comunicarea deciziei 265IA/2012, chiar dacă contestă comunicarea la domiciliul fiscal din Z.. Cu privire la acest motiv de contestație, instanța reține că analiza și dezlegarea problemei legate de domiciliul fiscal, și de competența organului fiscal s-a făcut prin hotărârea pronunțată în contestația la titlu.

Cum în prezenta procedură nu se pot ataca decât actele de executare, verificările trebuie efectuate asupra deciziei de impunere, a somației și a titlului executoriu.

Cu privire la actele de executare atacate prin prezenta contestație, instanța reține că decizia de impunere nr. 265/10.04.2013, somația nr._ /_/23.05.2013, și titlul executoriu nr. 7776/23.05.2013 au fost emise legal și comunicate contestatoarei cu confirmare de primire.

Instanța reține că temeiul invocat de contestator nu se verifică, și nu se impune anularea titlului executoriu nr. 7776/23.05.2013 și a somației nr. 31/_ /_/23.05.2014.

În baza acestor considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea G. L. M. G..

Având în vedere respingerea contestației, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petenta G. L. M. G., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N., prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.03.2015.

Președinte,Grefier,

M. M. C., judecător C. M. L.

Red.M.M.C./13.03.2015

Dact.L.C./13.03.2015

Ex.4, .> Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 607/2015. Judecătoria ZALĂU