Plângere contravenţională. Sentința nr. 605/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 605/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 605/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 605/2015
Ședința publică din data de 03.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. M. C., judecător
GREFIER: A. J. K.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimatul I. T. DE MUNCĂ S., având ca obiect plângere contravențională L 53/2003.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul petentei ., av. F.-Szabó Balázs și reprezentantul intimatului I. T. DE MUNCĂ S., consilier juridic T. C. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, în temeiul art. 131Cod procedură civilă, raportat la art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 Cod procedură civilă, instanța verificând competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere în temeiul OG 2/2001, raportat la Legea 53/2003 privind Codul Muncii.
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de către intimat prin întâmpinare.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea excepției tardivității formulării acțiunii și arată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost comunicat prin poștă, cu confirmare de primire sub semnătura administratorului în data de 24.10.2015, iar plângerea contravențională a fost înregistrată în data de 12.11.2014, după aproximativ 19 zile.
Reprezentantul petentei solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, arată că cererea a fost depusă în termen și depune în acest sens tichetul de recomandat care dovedește faptul că cererea a fost trimisă prin poștă și depusă în data de 06.11.2014 (fila 49).
Instanța, constatând faptul că data expedierii nu poate fi determinată cu certitudine, acordând prioritate principiul in dubio pro reo, consideră că plângerea contravențională a fost depusă în termen, din acest motiv respinge excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de către intimat prin întâmpinare.
Reprezentantul petentei solicită admiterea probei testimoniale, încuviințarea martorului P. A., care a fost identificat de organele de control cu ocazia efectuării controlului, pentru dovedirea faptului că persoana respectivă nu a prestat muncă în beneficiul societății petente.
Reprezentantul intimatului se opune încuviințării martorului.
Instanța respinge proba cu martorul P. A., fiind persoana care a semnat fișa de identificare consideră ca aceasta ar fi inutilă și neconcludentă cauzei.
Constatând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, motivat de faptul că agenții ITM-ului s-au prezentat la ., societate de la care petenta . are închiriat câțiva metri pătrați, suprafața unde sunt amplasate aparate de jocuri de noroc, jocuri care funcționează cu bancnote, fiind dotate cu cititoare iar persoanele doritoare să joace se așează și introduc bancnotele în aparat și aparatul funcționează singur. Arată în continuare că persoana care a fost identificată și solicitată să semneze declarația nu știe nici până în prezent ce a semnat și nu este angajatul ., fiind încadrată la muncă la bar. Din aceste motive consideră că procesul-verbal de sancționare este anulabilă și solicită anularea acestuia. Solicită amânarea pronunțării pentru depunere de concluzii scrise.
Reprezentantul intimatului arată că potrivit documentelor aflate în dosar fapta există, din acest motiv solicită respingerea cererii.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională formulată, înregistrată cu nr. 6398 din data de 12.11.2014, petenta S.C. L. G. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul ITM S., a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 20.10.2014, întocmit de intimat, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 lei, solicitând anularea acestuia, și a sancțiunii amenzii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu avertismentul.
În motivarea plângerii sale, petenta arată că la data de 20.10.2014, reprezentanții intimatei au desfășurat la punctul de lucru din Z., .. E parter, un control, în urma căruia au constatat că o persoană desfășoară activitate salariată pentru petentă, fără forme legale de angajare, însă arată că persoana identificată de organul de control nu desfășoară activitate pentru petentă. În timpul desfășurării controlului, această persoană a fost intimidate de atitudinea inspectorului, și de prezența reprezentanților jandarmeriei, astfel că nu a putut oferi date concrete despre activitatea desfășurată, și fiind constrâns, a semnat un act al cărui conținut nu îl cunoaște.
În drept, se întemeiază pe OG 2/2001.
În probațiune, se depun înscrisuri, și se solicită administrarea probei cu martori.
Intimatul ITM S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de tardivitate a formulării plângerii contravenționale, și pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că persoana pentru care s-a constatat că desfășoară activitate fără forme legale a completat fișă de identificare, din care a reieșit faptul că nu a încheiat contract de muncă, dar desfășoară activitate pentru petentă din data de 10.10.2014..
Asupra cauzei de față, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 16.10.2014, inspectorii ITM S., însoțiți de reprezentanții jandarmeriei, au efectuat un control la punctul de lucru din Z., .. E parter, al petentei S.C. L. G. S.R.L., unde petenta are amplasate aparate de jocuri electronice. Cu ocazia controlului, a fost identificată o persoană care desfășura, conform propriei declarații, menționate în fișa de identificare, activitate salariată pentru petentă, fără a avea încheiat contract de muncă. Activitatea persoanei identificate, P. A., constă în supravegherea aparatelor de joc, vânzare bilete de joc, anulare credite aparate, iar munca o desfășoară în ture de 12 ore, de la 9 la 9, alternativ cu timp liber de 48 ore. De asemenea, persoana identificată a declarat că lucrează împreună cu alte două persoane (f.32).
Această persoană a fost identificată conform procedurilor, ca fiind prezentă la punctul de lucru, și a declarat personal, data de la care desfășoară activitate, 10.10.2014, tipul activității desfășurate, precum și faptul că nu a semnat contract de muncă.
S-au constatat aceste aspecte în lipsa reprezentantului petentei, după care s-a generat raportul REVISAL al angajatorului S.C. L. G. S.R.L. (f.35-39), care arată că, la data de 20.10.2014, persoana identificată nu avea înregistrat contract de muncă în sistemul REVISAL.
S-a întocmit procesul verbal de control . nr._ (f. 11), și procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ (f.9), pentru încălcarea prevederilor art. 26, al 1 din Codul Muncii, și s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 10.000 lei.
Petenta a arătat că persoana identificată nu are semnat contract de muncă deoarece nu prestează activitate salariată, acest aspect fiind dovedit cu faptul că nu este înregistrată în sistemul REVISAL. Instanța arată că acest argument nu poate fi acceptat, neînregistrarea persoanei identificate a presta activitate la paratele de joc aparținând petentei fiind tocmai fapta pentru care petenta este sancționată, astfel că aceeași faptă nu poate constitui dovada inexistenței faptei.
În esență, o persoană, P. A., a fost identificată la punctul de lucru al petentei desfășurând activitate pentru petentă, a declarat și recunoscut calitatea sa de salariat al petentei, și modul de lucru, iar pentru această persoană petenta nu a întocmit forme legale, ceea ce confirmă starea de fapt reținută prin procesul verbal întocmit.
Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat, acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate elementele obligatorii pentru validitate.
Art. 4 din HG 500/2011prevede :,, (1) Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) se face după cum urmează:
a) la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) - g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză;”
Din extrasele REVISAL nu reiese înregistrarea persoanei identificate în registru în termenul legal, deși aceasta desfășura activitate din data de 10.10.2014, conform propriilor declarații. Raportat la acest moment de timp, nu se justifică prezența la punctul de lucru al petentei în data de 16.10.2014, când a fost identificată persoana de inspectorii ITM S., astfel că se evidențiază contravenția prevăzută de art. 16 din Codul Muncii:
,,Art.16
(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
(4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.”
Trebuie subliniat că în al. 2 al textului de lege indicat este reiterată obligația înregistrării contractului individual de muncă în registrul REVISAL anterior începerii activității, această operațiune fiind destinată să facă dovada încheierii contractului, și a datei la care a fost încheiat. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, nu se poate admite susținerea petentei, că neînregistrarea persoanei în REVISAL este dovada că aceasta nu desfășura activitate salariată pentru petentă.
Astfel, se reține de către instanță că starea de fapt reținută prin procesul verbal atacat este conformă cu realitatea, contravenția a fost săvârșită de petentă și încadrarea legală este corectă, și nu se impune anularea procesului verbal . nr._/20.10.2014.
Cu privire la sancțiunea aplicată, aceasta a fost individualizată corect, organul constatator ținând cont la determinarea acesteia de numărul persoanelor identificate, și a aplicat nivelul minim al sancțiunii, astfel că nu este cazul reindividualizării ei.
În baza acestor argumente, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. L. G. S.R.L. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de tardivitate a formulării plângerii contravenționale formulată de intimatul ITM S..
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. L. G. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul ITM S., împotrive procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 20.10.2014, întocmit de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C. A. J. K.
Red. M.M.C./18.03.2015
Dact. A.J.K./20.03.2015/4 ex.
.>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 586/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 607/2015. Judecătoria... → |
|---|








