Plângere contravenţională. Sentința nr. 1464/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1464/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1464/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINTA CIVILĂ NR.1464

Ședința publica din data de 11 iunie 2015

Completul constituit din:

Președinte: M. D. L.

Grefier: M. N.

Pentru astăzi este amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă, având ca obiect plângere contravențională, înaintată de petentul C. C. G., cu domiciliul în mun. Z., .. 30, ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Demjen A. din mun. Z., .. 30, ., jud. S., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ emis la 25.02.2015 de agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean S..

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, făcându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în Încheierea de ședință din 04 iunie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1136 din data de 11.03.2015 petentul C. C.-G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție S., anularea în parte a procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de către intimat la data de 25.02.2015 ca fiind nelegal și netemeinic întocmit.

Petentul a arătat în motivarea plângerii, în esență, faptul că din cuprinsul procesului verbal nu rezultă calitatea de polițist rutier a agentul constatator desemnat conform prevederilor legale, iar în ceea ce privește netemeinicia procesului verbal a precizat că parbrizul de pe mașină este omologat de către Ministerul Spaniol de știință și Tehnologie în conformitate cu Ordinul 43 ECE, astfel că presupusa faptă contravențională nu există impunându-se anularea procesului verbal cu privire la această faptă.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001, OUG nr.195/2002.

În probațiune, s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție, certificat de înmatriculare, certificat de omologare cu traducere în limba română.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S. a depus întâmpinare prin care a solicita respingerea plângerii contravenționale și a arătat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic întocmit, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. 2/2001. Aceasta a mai arătat că, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că face întotdeauna dovada până la proba contrară, iar petentul din prezenta cauză nu poate face dovada contrară stării de fapt reținute.

În drept, au fost invocate prevederile: O.G. 2/2001 și prevederile O.U.G. 195/2002, Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002.

În probațiune, intimatul a depus la dosar, planșă foto, declarație de conformitate, certificat de garanție, raportul agentului constatator.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Plângerea a fost introdusă în termenul legal prev.de art 31 al.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru conform art19 din OUG nr.80/2013 privind regimul juridic al contravențiilor.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de către intimat la data de 25.02.2015, petentul C. C.-G. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 975 lei si avertisment pentru săvârșirea faptei sancționată conform art.102 alin.1 pct.35 din OUG nr.195/2002 și a faptei prevăzută și sancționată conform prevederilor art.101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ pe . Z. având aplicate pe parbriz tratamente chimice de natură a împiedica vizibilitatea în timpul conducerii și nu a putut prezenta autorizație pentru aplicarea respectivului tratament chimic, neavând asupra sa certificatul de înmatriculare al autovehiculului, această ultimă faptă necontestată de petent care a recunoscut în cuprinsul plângerii săvârșirea acesteia.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat la data de 25.02.2015, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente de către un agent de poliție angajat al IPJ S.-Poliția Municipiului Z. din cadrul I.G.P.R, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, strict prevăzute de art. 17 din același act normativ.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, în urma probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că, starea de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității, petentul nefăcând dovada unei stări de fapt contrare în situația în care probele administrate sunt în măsură să convingă instanța cu privire la vinovăția contravenientei dincolo de orice îndoială rezonabilă, motiv pentru care, reține faptul că procesul-verbal . nr._ din data de 25.02.2015 a fost temeinic întocmit, iar fapta săvârșită de către contravenient întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 102 alin.1 pct.35 din OUG nr.195/2002 modificată. Certificatul de garanție și declarația de conformitate prezentate de petent agentului de poliție relevă faptul că autovehiculul marca Opel are aplicate pe geamurile laterale față stânga și dreapta folie Llumar-AT1415/2010, iar mențiunile cuprinse în certificatul emis de societatea care comercializează astfel de folii, anexat plângerii, nu sunt concludente pentru susținerea nevinovăției petentului, nefiind relevate împrejurări care țin de aplicarea tratamentului chimic pe parbrizul montat pe autoturismul petentului Opel Zafira cu nr.de înmatriculare_, cu respectarea instrucțiunilor de montare într-un service autorizat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 975 lei, instanța arată următoarele:

Potrivit art.7 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: ”Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.” Iar potrivit art.95 alin.3 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „ Avertismentul se aplică în cazul în care prin încălcarea normei rutiere nu se pune în pericol siguranța circulației.”

Conform art.5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.” Iar art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 stipulează: ” Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

În cauza dedusă judecății, instanța apreciază, având în vedere toate criteriile cuprinse în art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, faptul că nu s-au dovedit antecedente contravenționale în sarcina petentului, că fapta concretă săvârșită de către contravenient, prezintă un grad de pericol social concret redus și se impune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertismentului, această din urmă sancțiune fiind suficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor urmează să admită în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. C. G. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean S. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 25.02.2015.și va modifica procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 25.02.2015 în sensul că va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii totale în cuantum de 975 lei aplicată petentului, cu sancțiunea avertisment. Va menține celelalte dispoziții cuprinse în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 25.02.2015.

Totodată, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul C. C. G. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean S. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 25.02.2015.

Modifică procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din dala de 25.02.2015 în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii totale în cuantum de 975 lei aplicată petentului, cu sancțiunea avertisment.

Menține celelalte dispoziții cuprinse în procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din dara de 25.02.2015.

Atrage atenția petentului asupra, pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din dala de 11.06.2015.

Președinte, Grefier,

M. D. L., judecător M. N.

Red.A.M.P.23.06.2015

Dact.M.N.23.06.2015.4ex.

.>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1464/2015. Judecătoria ZALĂU