Contestaţie la executare. Sentința nr. 1242/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1242/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 1242/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

..

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1242

Ședința publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D.-A. C.

GREFIER: G. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea T. I. C., cu domiciliul în mun. Z., Bulevardul M. V., nr. 18, . A, etaj 1, . în contradictoriu cu intimata C. DE A. RECIPROC A SALARIAȚILOR SILCOTUB, cu sediul în mun. Z., .. Lira Cristal, scara E, .>B. E. JUDECĂTORESC C. R. G., cu sediul în Z., .. 1, ., având ca obiect contestație la executare ,suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată depus la dosar copia dosarului execuțional nr. 197/2015, f. 57-176.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Z., invocată de constestatoare.

Contestatoarea învederează instanței faptul că față de ea nu se impune întrucât nu s-a efectuat niciun act de executare silită până la această dată, nu a mai avut calitate în acest dosar încă din anul 2012 când prin Încheierea civilă nr. 970/C din 19.04.2012 sa admis încuviințarea executării silite doar asupra patrimoniului debitoarei Z. A. M., iar executorul judecătoresc nu a putut să înceapă executarea silită față de ea.

Întrebată fiind, contestatoarea arată că are domiciliul în Z. la adresa indicată în cererea introductivă.

Instanța respinge excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Z. având în vedere că prezenta cauză se referă la contestatoare și nu la d-na Z. care are domiciliul în Hunedoara iar contestatoarea are domiciliul în Z..

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat invocată de către contestatoare.

Contestatoarea lasă la aprecierea instanței.

Instanța respinge excepția autorității de lucru judecat având în vedere că încheierea de încuviințare a executării silite invocată de contestatoare nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de contestatoare.

Contestatoarea solicită admiterea excepției întrucât față de ea nu s-a efectuat nicio executare, de la data ultimei plăți efectuate de către debitoare și de la data ultimului act de executare emis spre subsemnata au trecut 3 ani și 8 luni timp în care nu s-a făcut niciun act de executare, nicio stăruință.

Instanța unește cu fondul excepția prescripției și excepția perimării invocate de către contestatoare.

Întrebată fiind, contestatoarea arată că nu are alte excepții de invocat nici cereri de formulat.

Instanța, în baza dispozițiilor art. 255 și 258 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul pe excepții și pe fondul cauzei.

Contestatoarea solicită admiterea contestației astfel cum a formulată în scris pe motiv că a intervenit perimarea, timp de 3 ani și 8 luni creditoarea nu a formulat niciun act de executare silită nici față de ea și nici față de d-na Z.. Intervenind perimarea a intervenit și prescripția de 3 ani de la data efectuării ultimei plăți, 11 mai 2011. Solicită admiterea acțiunii și anularea titlului executoriu și a tuturor formelor de executare silită. În cazul în care instanța nu va avea în vedere excepțiile invocate, solicită a se avea în vedere faptul că are datorii la bancă, 2 fete în întreținere, situație care ar putea genera consecințe grave asupra posibilităților de plată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de 18.03.2015, sub nr. de dosar_ contestatoarea T. I. C. în contradictoriu cu intimata C. DE A. RECIPROC A SALARIAȚILOR SILCOTUB a solicitat anularea titlului executoriu și a tuturor formelor de executare din dosarul de executare silită nr.197/2015 al BIROULUI E. JUDECĂTORESC C. R.-G., suspendarea executării silite, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, în fapt, în data de 06.03.2015 i s-au comunicat toate actele ce fac obiectul dosarului de executare silită nr.197/2015 din data de 02.03.2015 și a luat cunoștință despre înființarea popririi asupra contului său de debit deschis la Banca Transilvania Sucursala Z., cont prin care își încasează salariul de la ..

În continuare, contestatoarea a precizat că în data de 28.01.2009 a semnat o adeverință-angajament de girant, prin care s-a angajat față de C. de ajutor reciproc a salariaților Silcotub, iar ca urmare s-a semnat contractul de împrumut nr.67 din 29.01.2009 între C. de ajutor reciproc a salariaților Silcotub și debitoarea Z. A. M., care în prezent are domiciliul în Hunedoara.

Contestatoarea a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Z. în temeiul art.107 din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că debitoarea are domiciliul în Municipiul Hunedoara și excepția autorității de lucru judecat, întrucât în luna aprilie a anului 2012, B. Asociați OSZOCZKI-Ț. a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de împrumut nr.67 din 29.01.2009, încuviințare ce a fost admisă doar asupra patrimoniului debitoarei Z. A.-M. conform încheierii civile nr.970/C din 19 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._ . D. urmare, B. Asociați OSZOCZKI-Ț. și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, încercând pe toate căile să recupereze debitul de la doamna Z. A.-M..

Totodată, contestatoarea a mai menționat că față de aceasta a intervenit termenul de prescripție potrivit art.705 din Noul Cod de procedură civilă și anume de la data ultimei plăți efectuate de către debitoare și de la data ultimului act de executare emis au trecut mai bine de trei ani și faptul că creditoarea a lăsat să treacă mai mult de 6 luni fără a îndeplini un act sau un demers necesar executării silite potrivit art.696 NCPC, astfel că a intervenit perimarea ceea ce atrage desființarea tuturor actelor de executare.

S-a mai învederat instanței că în cazul în care se menține poprirea asupra conturilor contestatoarei, față de gradul de îndatorare pe care îl are la banci, există riscul ridicării acestor sume cu consecințe grave asupra posibilităților de plată cu scadență imediată ce pot genera . de incidente de plăți bancare, precum și neplata cheltuielilor de întreținere.

În drept, au fost invocate prevederile art. 711 din Noul Cod de Procedură civilă.

În probațiune contestatoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri(f.4-19,26).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 387 lei. S-a depus și cauțiune în sumă de 475 lei(f.25).

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei precizare(f.24), prin care a invocat beneficiul de discuțiune prevăzut de art.2295 din Noul Cod Civil, solicitând obligarea creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitoarei Z. A. M. și numai dacă nu își satisface integral creanța din bunurile debitoarei, să le urmărească pe cele ale contestatoarei, în calitate de girant.

La data de 07.04.2015 intimata a formulat întâmpinare(f.32-33) prin care a arătat că ulterior deschiderii procedurii executării silite, conform datelor solicitate de către executorul judecătoresc Direcției Generale de Evidență a Persoanelor S., debitorul Z. A. M. figura ca având domiciliul în Municipiul Hunedoara, motiv pentru care s-a dispus încetarea executării silite împotriva debitorului Z. A. M..

Intimata a mai învederat instanței că încheierile de încuviințare a executării silite nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat într-o nouă cerere de încuviințare a executării silite întrucât aceste încheieri sunt date într-o procedură necontencioasă și, ca atare, sunt lipsite de autoritatea de lucru judecat, în acest sens fiind dispozițiile art.535 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește afirmația contestatoarei referitoare la termenul de prescripție, intimata a făcut trimitere la dispozițiile art. 705 alin.1 și 2 din codul de procedură civilă și a precizat că în calitate de creditoare a depus toate diligențele pentru a recupera creanța datorată de cei doi debitori, înregistrând în luna aprilie 2012 pe rolul B. Asociați OSZOCZKI-Ț. o cerere de executare silită și ulterior, după încetarea executării silite precedente, înăuntrul termenului de prescripție, o nouă cerere înregistrată pe rolul B. C. R.-G., în luna martie 2015. Astfel, susținerile contestatoarei cu privire la intervenția prescripției sunt nefondate.

De asemenea, intimata a adăugat că nu se poate invoca excepția perimării pentru că executorul judecătoresc nu a solicitat intimatei, în scris, să îndeplinească un act sau un demers necesar executării silite căruia să nu-i fi dat curs și de la data înregistrării cererii de executare silită, respectiv de la data de 02.03.2015 și până în prezent nu au trecut 6 luni.

În final, a solicitat respingerea contestației la executare.

S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri(f.34-43).

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare(f.48-49) prin care a reiterat aspectele invocate în contestația la executare și în precizarea la aceasta și a mai precizat că prin Încheierea civilă nr.970/C din 19 aprilie 2012 s-a încuviințat executarea silită doar asupra patrimoniului debitoarei Z. A. M., astfel că B. Asociați OSZOCZKI-Ț. nu a putut să înceapă executarea silită asupra girantului.

Contestatoarea a mai invocat Decizia nr.1 din 17 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, arătând că termenul de prescripție a început să curgă față de ea la data de 11 mai 2011, data la care a fost achitată ultima rată de 404,50 lei de către debitoare, iar dreptul de a cere executarea silită asupra patrimoniului girantului s-a prescris încă din data de 12 mai 2014. Efectul prescripției constă în nulitatea tuturor actelor de executare silite efectuate dupa data de 12 mai 2014.

S-a depus la dosarul cauzei Închierea nr.970/C din 19 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._ (f.50).

S-au mai depus la dosarul cauzei înscrisurile din dosarul execuțional nr.197/2015(f.57-176).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 02.03.2015, creditorul C. DE A. RECIPROC A SALARIAȚILOR SILCOTUB a solicitat Biroului E. Judecătoresc C. R.-G. încuviințarea executării silite împotriva debitoarei Z. A. M. și împotriva girantei T. I. C., în temeiul titlului executoriu Contract de împrumut nr.67 din data de 29 ianuarie 2009 cu anexe.

Prin Încheierea din data de 02.03.2015 din dosarul cu nr.197/2015 B. E. Judecătoresc C. R.-G. a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitoarei Z. A. M. și împotriva girantei T. I. C., în temeiul titlului executoriu Contract de împrumut nr.67 din data de 29 ianuarie 2009 cu anexe.

Prin Încheierea din data de 18.03.2015 din același dosar de executare silită, s-a dispus încetarea executării silite cu privire la debitoarea Z. A. M., având în vedere că domiciliază în Municipiul Hunedoara.

În ceea ce privește excepția prescripția executării silite invocată de către contestatoare, instanța reține că potrivit art.705 alin.1 din Codul de procedură civilă ,,Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani”, iar potrivit alineatului al doilea al aceluiași articol ,, Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive”.

Potrivit art.708 din Codul de procedură civilă ,,(1) Cursul prescripției se întrerupe:

1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei;

2. pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;

3. pe data depunerii cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori;

4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;

5. pe data depunerii cererii de reluare a executării;

6. în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție”.

În cauza de față, creditoarea a încercat recuperarea debitului în luna aprilie a anului 2012(f.26), iar după acest demers care a întrerupt termenul de prescripție a executării silite, a formulat o nouă cerere de executare silită la B. E. Judecătoresc C. R.-G., la data de 02.03.2015, deci înăuntrul termenului de prescripție a executării silite. Prin urmare, excepția prescripției va fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția perimării invocată de contestatoare, instanța o va respinge ca nefondată. Potrivit art. 696 alin.1 din Codul de procedură civilă ,, În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perima de drept”. De la data înregistrării cererii de executare silită și anume 02.03.2015 și până la data de 18.03.2015, când a fost înregistrată contestația la executare, nu au trecut 6 luni.

Solicitarea contestatoarei în sensul de a obliga creditoarea să se îndrepte mai întâi asupra patrimoniului debitoarei este neîntemeiată. Prin angajamentul semnat la data de 28.01.2009, în deplină cunoștință de cauză, contestatoarea T. I. C. a renunțat la beneficiul de discuțiune față de creditoarea C. DE A. RECIPROC A SALARIAȚILOR SILCOTUB.

Afirmațiile contestatoarei potrivit cărora în cazul în care se menține poprirea asupra conturilor contestatoarei, față de gradul de îndatorare pe care îl are la banci, există riscul ridicării acestor sume cu consecințe grave asupra posibilităților de plată cu scadență imediată ce pot genera . de incidente de plăți bancare, precum și neplata cheltuielilor de întreținere, instanța reține că acestea nu sunt de natură să determine nulitatea actelor de executare și admiterea prezentei contestației la executare.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge excepția prescripției și excepția perimării invocate de contestatoarea T. I. C., domiciliată în Z., ..18, ., având CNP_ și va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

Instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect și va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției și excepția perimării invocate de contestatoarea T. I. C., domiciliată în Z., ..18, ., ., jud.S., având CNP_.

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea T. I. C. în contradictoriu cu C. DE A. RECIPROC A SALARIAȚILOR SILCOTUB, cu sediul în Z., ..Lira Cristal, ., jud.S. având ca obiect anularea titlului executoriu și a tuturor formelor de executare din dosarul de executare silită nr.197/2015 al BIROULUI E. JUDECĂTORESC C. R.-G., cu sediul în Z., ..1, ., ..

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Z..

Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 18.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

D.-A. C. GAROFIȚA S.

Red.D.A.C/27.05.2015

Dact.S.G/28.05.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1242/2015. Judecătoria ZALĂU