Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1797/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1797/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 1797/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

Sentința Civilă Nr. 1797/2015

Ședința publică de la 01 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. P.

Grefier A. B. M.

Ministerul Public reprezentat prin prim-procuror C. T. L. din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Z.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. Z. prin Primar cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 3, județul S. în contradictoriu cu intimatul B. M. cu domiciliul Z., ., ., ., și P. de pe L. Judecătoria Z., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă P. de pe lângă Judecătoria Z. prin prim-procuror C. T. L., lipsă fiind petentul M. Z. prin Primar și intimatul B. M..

Procedura de citare estelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, în temeiul art. 131Cod procedură civilă, instanța verificând competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Instanța, în baza art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, estimează că prezenta cauză se va soluționa la acest termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are de formulat cereri în probațiune.

În baza art. 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca fiind întrunite condițiile de la art. 255 alin 1 Cod procedură civilă, fiind utile pertinente soluționării cauzei.

Nemaifiind excepții de ridicat și alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea judecătorească, iar în baza art. 392 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată în scris.

În baza art. 394 Cod procedură civilă instanța declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul M. Z. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. M., înlocuirea sancțiunii amenzilor în sumă de 7900 lei cu sancțiunea prestării muncii în folosul comunității.

În motivarea cererii, petentul a arătat că intimata nu și-a achitat amenzile, în cuantum total de 7900 lei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor, iar, în urma tuturor demersurilor legale în vederea recuperării debitului pe calea executării silite, s-a constatat că aceasta este insolvabilă, astfel încât petentul înțelege să solicite instanței înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a prestării unei activități în folosul comunității.

În drept, s-au invocat prev. art. 9 al. 3 din OG nr. 2/2001, OG nr. 90/2003 și OG 55/2002.

În probațiune, s-a atașat un set de înscrisuri.

Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri, constând in actele depuse de către petent la dosarul cauzei, iar la termenul din data de 1 septembrie 2015 a rămas în pronunțare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele :

În fapt, prin procesele-verbale depuse la dosar, intimata a fost sancționată cu amenzi contravenționale în cuantum total de 7900 lei, pe care nu le-a achitat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor, iar din răspunsurile la adresele înaintate de către petent reiese că intimata nu figurează cu contract individual de muncă, nu deține bunuri mobile sau imobile urmăribile și nu este titularul unor conturi deschise la bănci.

În drept, potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a santiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata”.

În același timp, potrivit art. 9 alin. 1 si 2 din OG nr. 2/2001, „(1) Prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore. (2) Sanctiunea prevazuta la alin. (1) se stabileste alternativ cu amenda”.

Instanța mai retine că prin Decizia de recurs in interesul legii nr. 7/2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție la data de 20.09.2010, s-a stabilit ca dispozițiile art. 9 al. 3-5 din OG nr.2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 al. 1 si 2 din aceeași ordonanță si la dispozițiile art.1 din OG nr. 55/2002, se interpretează in sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, indiferent daca contravențiile sunt prevăzute si sancționate prin legi, ordonanțe ale guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar dacă actul care stabilește si sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu amenda, sancțiunea prestării unei activități in folosul comunității.

În speță, instanța reține că sunt întrunite aceste condiții, cererea petentului fiind întemeiată, deoarece intimata a fost sancționată cu amenzi contravenționale în cuantum total de 7900 lei, pe care nu le-a achitat, iar executarea silită împotriva sa nu este posibilă, astfel încât va obliga intimata să presteze un număr de 300 de ore activitate în folosul comunității, în condițiile stabilite de unitatea administrativ teritorială unde domiciliază efectiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității formulată de petentul M. Z., cu sediul în Z., P-ța I. M., nr. 3, jud. S., în contradictoriu cu intimata B. M., CNP_, cu domiciliul în Z., ., . jud. S..

Dispune înlocuirea amenzilor contravenționale în cuantum total de 7900 lei cu munca în folosul comunității timp de 300 ore, care urmează a fi executată de către intimată în localitatea Z..

Cu drept de apel, în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 septembrie 2015.

Președinte, Grefier,

A. M. P. A. B. M.

Red. A.M.P../04.09.2015

Dact. A.B.M./04.09.2015

Ex. 5/3 .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1797/2015. Judecătoria ZALĂU