Contestaţie la executare. Sentința nr. 1260/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1260/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1260/2015

Dosar nr._

Nr. operator 2519

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

..

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1260

Ședința publică din data de 19 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. M. C., judecător

Grefier: C. M. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. A & M M. S.R.L., prin adm. S. A. V. cu sediul în Z., .. 6, ..E, . și pe intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S. cu sediul în Z., P-ța. I. M., nr. 15, jud. S., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată faptul că prezenta cauză a fost suspendată în data de 17.02.2015 pentru soluționarea definitivă a dosarului nr._, s-a solicitat repunerea pe rol pentru faptul că s-a soluționat definitiv dosarul, ca atare încuviințează cererea de repunere pe rol. Totodată, instanța constată faptul că au fost depuse la dosarul cauzei note de ședință formulate de către contestatoare, fila nr. 40.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse.

JUDECĂTORIA

P. cererea adresată acestei instanțe, înregistrată cu nr. 6883 din data de 16.02.2014, petenta S.C. A&M M. S.R.L. a contestat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-N.-Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., titlul executoriu nr._/08.12.2014, emis de intimată în dosarul de executare nr._/31/_ /_, arătând că executarea silită se efectuează în temeiul unui proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor care nu a fost comunicat petentei, astfel că nu l-a putut contesta. Arată că a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, și solicită anularea executării silite efectuate în temeiul actului atacat.

Plângerea nu cuprinde temeiurile de drept în baza cărora se contestă executarea silită.

În probațiune, se depun înscrisuri.

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-N.-Administrația Finanțelor Publice S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecării contestației până la soluționarea plângerii contravenționale, iar pe fondul contestației nu a formulat apărări.

Asupra cauzei de față, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

La data de 27.10.2014, intimata a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2013 nr._, prin care s-a stabilit în sarcina petentei suma de 1500 lei, cu titlu de amendă pentru încălcarea art. 42, al.1 din Legea 82/1991 republicată (f.4). S-a emis titlul executoriu nr._ din data de 08.12.2014, pentru suma de 1500 lei.

Petenta a formulat contestație la executare silită la judecătorie la data de 16.12.2014, formându-se dosarul nr._, și a depus plângere contravențională împotriva procesului verbal ./2013 nr._/27.10.2014, înregistrată cu nr de dosar 6882.

Judecarea contestației formulate în aceste condiții la judecătorie, a fost suspendată la cererea intimatei, prin încheierea de ședință din data de 17.02.2015, pe temeiul art. 413, al.1, pct. 1 NCPC, până la judecarea plângerii contravenționale.

Plângerea contravențională a fost admisă în parte, prin sentința civilă nr. 574/27.02.2015, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac. P. soluția dată cu privire la plângerea contravențională, s-a dispus înlocuirea amenzii de 1500 lei cu sancțiunea avertismentului.

În aceste condiții, titlul executoriu reprezentat de procesul verbal ./2013 nr._/27.10.2014 nu mai conține sancțiuni ce se pot executa pe cale silită, astfel că executarea silită efectuată în temeiul său nu mai poate continua.

Ca urmare, instanța va admite contestația la executare formulată de petentă, și va dispune anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr._/31/_ /_/08.12.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare silită formulată de petenta S.C. A & M M. S.R.L., cu sediul în Z., .. 6, .. E, ., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. cu sediul în Cluj N., .. 19, jud. Cluj prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice S., cu sediul în Z., Piața I. M., nr. 15, jud. S..

Anulează toate formele de executare silită efectuată în dosarul de executare silită nr._/31/_ /_/08.12.2014.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.05.2015.

Președinte,Grefier,

M. M. C. C. M. L.

Red.M.M.C./04.06.2015

Dact.L.C./04.06.2015

Ex.4, .> Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1260/2015. Judecătoria ZALĂU