Pretenţii. Sentința nr. 1612/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1612/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 1612/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._ Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1612
Ședința publică din data de 25 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-D. L.
GREFIER: A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta S.C. A. H. S.R.L., cu sediul în Z., . G 164, parter, județul S., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. 2001 S.R.L., cu sediul în Z., ., scara A, . S.,cu sediul procesual ales la cabinet avocat P. I. din Cehu Silvaniei, Piața Trandafirilor, nr. 22, etaj 1, ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 11 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.6501 din data de 19.11.2014 reclamanta S.C. A. H. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. 2001 SRL, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 13.462 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 683/25.06.2013, nr.734/29.07.2013 și nr.736/29.07.2013 și a dobânzii legale de la data scadenței facturilor până la data plății efective. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale în temeiul cărora a prestat pârâtei servicii de livrare piese auto și reparații auto la atelierul societății reclamante, conform facturilor menționate și a devizelor de lucrări aferente fiecărei facturi.
Deși a fost somată de către reclamantă pentru achitarea debitului restant la data de 24.10.2013, pârâta nu a comunicat nici un răspuns reclamantei și nici nu a înțeles să-și îndeplinească obligația asumată până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46 C.Comercial, art.194 și urm. C.pr.civ, art.3 din OG 13/2011.
În probațiune, reclamanta a depus, în copie, facturi fiscale, devize, comenzi, jurnal vânzări.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii arătând, în esență, faptul că între părți nu s-a încheiat un contract în formă scrisă, pârâta nu și-a însușit devizele de lucrări, iar semnăturile aplicate pe facturile fiscale nu aparțin administratorilor societății și nici nu s-a făcut dovada existenței unei împuterniciri pentru un prepus al pârâtei pentru semnarea facturilor și devizelor, și oricum semnătura de pe facturi putând atesta doar primirea acestora.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse de părți, interogatoriul părților, proba testimonială cu audierea martorului N. L. (f.92-93), fiind respinsă ca inutilă cauzei proba cu expertiza grafoscopică solicitată de pârâtă pentru analizarea semnăturilor aplicate pe facturile contestate, pentru motivele care se regăsesc în considerentele hotărârii.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în perioada mai-iulie 2013 între părți s-au desfășurat relații contractuale între profesioniști constând în remedierea de către reclamantă, în cadrul atelierului său de raparații auto, a defecțiunilor apărute la autovehiculele pârâtei cu nr.de înmatriculare_ și_ pentru care reclamanta a emis facturile fiscale nr. 683/25.06.2013, nr.734/29.07.2013 și nr.736/29.07.2013, fiecare dintre acestea putând semnătura unui reprezentant al pârâtei.
În situația în care părțile nu au înțeles să încheie un contract în formă scrisă, raporturile juridice dintre acestea desfășurându-se în forma simplificată a comenzii urmate de executare, fiecare factură fiscală constatând un raport juridic între părți, factura fiscală, ca mijloc de probă specific activității între profesioniști, face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului. Pentru ca factura să dovedească existenta actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei și în favoarea emitentului, ea trebuie acceptată de către destinatar, expres au tacit.
În speță, potrivit documentelor anexate, respectiv comandă și deviz aferente fiecăreia dintre facturi (f.7-23), înregistrările din contabilitatea reclamantei (f.24-26), Jurnal pentru cumpărări al pârâtei (f.81-88) și depoziția martorului audiat N. Lazlo (f.92-93), se relevă faptul că raporturile contractuale dintre părți s-au derulat începând cu anul 2007, pârâta efectuând în mod curent reparațiile autovehiculelor aparținând acesteia la atelierul reclamantei, iar pentru cele două autovehicule a refuzat achitarea contravalorii lucrărilor de reparații efectuate, descrise în cuprinsul devizelor și comenzilor întocmite în acest scop, martorul audiat în cauză arătând că procedura de lucru obișnuită desfășurată în relațiile dintre părți presupunea prezența administratorului societății pârâte la constatarea și identificarea lucrărilor de reparații necesar a fi efectuate la fiecare autovehicul adus în service-ul auto de către un șofer angajat al pârâtei, urmată în final, după verificarea lucărilor executate, de semnarea devizelor și facturilor emise de reclamantă, fie de către administratorul societății, fie de șoferul care preia mașina de la atelierul auto.
Toate facturile emise de reclamantă sunt semnate și se poate observa faptul că semnăturile executate pe cele trei facturi nu pot fi atribuite unei sigure persoane, semnăturile de pe facturile nr.734/29.07.2013 și nr.736/29.07.2013, cu comenzile și devizele aferente fiecăreia dintre ele (f.12-17, f.18-22) aparțin aceleiași persoane, în timp ce semnăturile aplicate pe factura nr.683/25.06.2013 cu comanda și devizul aferente (f.7-11) sunt executate de altă persoană, prezentând elemente de vădită asemănare cu semnătura unuia din administratorii societății petente din cuprinsul înscrisurilor depuse în probațiune de pârâtă (specimen de semnături-filele 43,46 și 47).
De altfel, chiar și în situația în care nu ar fi semnate de administratorul societății, semnătura oricărui prepus al societății, care acționează în temeiul unui mandat tacit, angajează în mod valabil societatea comercială, iar aceasta nu se poate exonera de răspunderea contractuală, invocând depășirea de către mandatar a puterilor conferite, decât dacă dovedește că terții co-contractanți cunoșteau întinderea dreptului de reprezentare, aspect neinvocat în cauză, or, din modalitatea de derulare a relațiilor contractuale dintre părți pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, descrisă de martorul audiat în cauză, rezultă împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenția părților privind mandatul tacit al prepusului societății pârâte, șofer, referitor la semnarea facturilor și preluarea autovehiculelor din atelierul auto, nefiind necesar, pentru valabilitatea mandatului, forma scrisă și putând fi dovedit prin orice mijloc de probă admis de lege, indiferent de valoarea actului încheiat, având în vedere actul juridic la care a participat prepusul în cauză.
Obligația de plată a reparațiilor efectuate de societatea reclamantă la autovehiculele aparținând pârâtei pentru care s-au emis facturile fiscale nr. 683/25.06.2013, nr.734/29.07.2013 și nr.736/29.07.2013, nerefuzate explicit, constituie o obligație propter rem, fiind utile bunului și reprezintă o îndatorire ce revine deținătorului bunului având ca izvor legea părților.
Mai mult, societatea pârâtă și-a înregistrat în contabilitate facturile nr.683/2013 și nr.734/2013 (răspunsul la interogatoriu –f.80), aspect ce se coroborează cu restul probelor administrate în dosar, în sensul fundamentării concluziei potrivit căreia reclamanta și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în relația comercială cu pârâta. cu privire la susținerea în sensul că factura nr.736/2013 nu a fost înregistrată în contabilitatea pârâtei, instanța apreciază că o asemenea împrejurare nu poate dovedi prin ea însăși că reparațiile parțiale la autovehiculul_ nu au avut loc în fapt, neputându-se da o valoare probantă mai mare unor asemenea registre ținute de terți decât unei facturi fiscale acceptate la plată de reprezentantul societății și a devizului și comenzii prin care se constată lucrările executate, confirmate și de depoziția martorului audiat.
Potrivit Anexei nr. 3 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2226/27.12.2006, Factura servește ca „document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a bunurilor livrate și a serviciilor prestate; (...) document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului”. De asemenea, factura circulă „la cumpărător la compartimentul financiar-contabil, pentru acceptarea plății, precum și pentru înregistrarea în contabilitate.”
Potrivit lit. A pct. 2 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3512/27.11.2008 - Norme metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, „Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare”.
Potrivit art. 155 alin. 28 din Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal, „Semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.”
Factura menționată, cât timp nu a fost anulată, îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a constitui document justificativ și a fi înregistrată în contabilitatea beneficiarei, existând și pentru emitentă, potrivit normelor fiscale, obligația de a o înregistra în propria-i contabilitate. Factura fiscală emisă are calitatea de document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului, fiind luată în evidența instituțiilor cu atribuții de control fiscal, și reprezintă un mijloc de probă cu privire la operațiunea efectuată, instituindu-se prezumția simplă că reprezintă transpunerea în plan financiar-contabil a unui fapt real, respectiv efectuarea și înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli reale (în sens contrar fiind incidente dispozițiile legii penale în materia evaziunii fiscale ceea ce nu s-a dovedit în cauză), potrivit tarifelor utilizate de societatea prestatoare cu privire la care instanța nu a fost învestită pentru cenzurarea lor.
În drept, potrivit art.1350 C.Civil, ”orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat”, iar conform art.1270 C.Civil, ”contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractuale”.
Prin urmare, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În caz contrar, are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, care cuprinde pierderea efectiv suferită și beneficiul de care a fost lipsit conform dispozițiile art. 1531, 1535 din Noul cod civil în vigoare la momentul încheierii actului juridic între părți.
Raportat la situația de fapt reținută din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța constată faptul că există o creanță certă a creditoarei față de debitoare, astfel cum este definită aceasta de art.662 din C.pr.civ. conform facturilor emise de către creditoare urmare a comenzilor lansate de pârâtă pentru efectuarea reparațiilor autovehiculelor sale, acceptate de pârâtă și care fac dovada împotriva acesteia și în favoarea creditoarei emitente, ca orice alt înscris sub semnătură privată.
Aceste facturi acceptate, ce constituie mijloace de probă a obligațiilor dintre părți, fac dovada nu numai a existenței creanței ci și a lichidității acesteia, astfel cum este definită aceasta în art.662 din C.pr.civ., creanța invocată de către creditoare, având un cuantum determinat de 13.462 lei. De asemenea, este îndeplinită în cauză și condiția exigibilității creanței întrucât, în lipsa unui termen expres prevăzut de către părți, obligația de plată a prețului se execută la data încheierii convenției dintre părți, materializată în emiterea unor facturi sau la data predării bunurilor, dacă aceasta a avut loc ulterior, conform dispozițiilor art.1397, art.1720 C.civ. Astfel, în speță, data scadenței fiind apreciată, în lipsă de probe contrare, ca data emiterii facturilor.
În ceea ce privește obligarea debitoarei la plata dobânzii legale calculate asuprea creanței invocate de la scadența fiecărei facturi, instanța arată faptul că, potrivit art.1535 alin.1 C.Civ. „ În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.”
Însă, având în vedere că reclamanta nu a demonstrat instanței caracterul lichid și exigibil al dobânzii legale de la data scadenței fiecărei facturi până la introducerea cererii de chemare în judecată, omițând a prezenta modul de calcul, data exactă de la care începe să curgă și perioada la care se aplică, nu a cuantificat dobânda solicitată până la data introducerii cererii de chemare în judecată pentru stabilirea taxei judiciare de timbru, aceasta nu are caracter lichid, nu este determinată sau determinabilă în câtimea sa, instanța urmând a admite în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenței facturii, în sensul că va obliga pârâta la plata dobânzii legale calculate penalizatoare stabilită potrivit art.3 alin.2 din O.G. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, asupra creanței invocate de la data introducerii acțiunii, 19.11.2014, și până la achitarea integrală a debitului datorat.
În concluzie, aplicând dispozițiile legale mai sus amintite la starea de fapt reținută în urma probatoriului administrat, instanța apreciază ca întemeiată în parte cererea reclamantei S.C. A. H. S.R.L. și, pe cale de consecință, va obliga pârâta S.C. A. 2001 S.R.L. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 13.462 lei lei conform facturilor fiscale nr. 683/25.06.2013, nr.734/29.07.2013 și nr.736/29.07.2013, cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii, 19.11.2014, și până la achitarea integrală a debitului datorat.
În final, în temeiul art. 453 C.proc.civ, observând cheltuielile avansate de reclamantă în scopul soluționării cauzei (779 lei taxă judiciară de timbru –f.38), va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 779 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. H. SRL împotriva pârâta ..
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 13.462 lei reprezentând debit principal neachitat, precum și dobânda legală calculată de la data de 19.11.2014 și până la achitarea integrală a debitului datorat.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 779 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare și se depune la judecătoria Z.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M.-D. L. A. B.
Red. M.D.L./25.06.2015; Dact. A.B./26.06.2015;Ex. 4, .
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1260/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1212/2015.... → |
|---|
